Ce pot face eu...?
Simt că Dumnezeu stă cu ochii pe mine
și mă veghează
prin cer, prin soare,
prin tot ce există în jurul meu.
De aceea, eu, nu pot fi eu...
pentru că nu mă simt în largul meu,
ci în largul Lui...
Nu pot avea taine,
nu mă pot ascunde,
nici măcar să gândesc nu pot...
El știe, El știe tot...
atotștiutorul, atotțiitorul...văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și, atunci, eu...eu ce sunt?
De ce mă faceți pe mine responsabil de toate?
Eu, sunt neatotștiutorul, neatotțiitorul și nevăzătorul!
Totul e de neînțeles!
Ce pot face eu, un biet muritor?
...
Eu, eu pot doar IUBI...
Atât!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 21 июня 2024
Просмотры: 427
Стихи из этой категории
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
Cercetează-mă Doamne
Cearcă-mă de vrei Părinte
Mă cercetează Te rog
Să nu mai fac neajunsuri
Că-s slăbit și-s al Tău rob
Că așa îmi dau silința
Și mă ostenesc mereu
Dar nu pot săvârși lucrul
Fără ajutorul Tău
Să veghem în zi și-n noapte
La glasul Lui cel ceresc
Care spune și mă-ndeamnă
Să-L caut să mă smeresc
De demult din depărtare
Din copilăria mea
Pe El l-am avut aproape
Calea Domnul mi-o păzea
Parcă văd și azi aievea
Din acele depărtări
De prin văi și munți și dealuri
Toate-a Lui bune lucrări
Că prin multele primejdii
Ce-am trecut în a mea viață
Domnul nostru s-a-ndurat
Și mereu mi-a dat speranță
Și m-a scos din curse grele
Și mereu m-a întărit
Ajutor mi-a fost în toate
Duhul mi l-a liniștit
Și când îmi aduc aminte
Drumul ce parcurs-am eu
Gândurile îmi inundă
Ca o apă duhul meu
Văd a mea copilărie
Ce-am avut și am trăit
Și îmi văd și-a mele fapte
Ce pe mine m-au vădit
Îmi aduc aminte bine
Când mică eram de tot
Cum părinții mă-nvătară
Cum în viață să mă port
Și pe Tine să știu bine
Să Te rog și să Te cat
Să fiu trează-n tot momentul
De Tine să nu mă despart
Slavă Ție Domn Preasfinte
Că părinți mie mi-ai dat
Să mă crească și să-mi spună
Lucrul Tău cel minunat
Te rog dă-le-n dar iertare
Pentru ce-au mai făptuit
A mea inimă Te roagă
Căci ca oameni au greșit
A Ta milă Bun Părinte
Cu noi pururea a fost
Și cu drag ne-ai ocrotit
Fiindu-ne Bun adăpost
Cum Te îndurași, o! Doamne
Că știai ce eu voi face
Dar, o! mare-i a Ta milă
Și-ale Tale binefaceri
Mulțumiri trimitem Ție
Pentru sprijinul divin
Acum în această viață
Și-ntru veci de veci amin
De ce, analfabeților
De ce, analfabeților,
distrugătorilor, paraziților?
Distrugeți pura noastră
limbă română măiastră.
În meleagurile noastre nu există
Scrierea voastră materialistă
Voi mâncați literele
Până explodează Soarele!
Nu există verbul a vroi
Cu fonetica sunteți tâlhăroi,
Ce splendidă e gramatica,
VOI, o batjocoriti în ea!
Arthur și coroana de spini
Arthur! Bătrân monarh,
Al pădurilor ierarh,
Plânsetele celor mulți
Când le auzi, te rog, să ierți,
Trădarea și mânia,
Trufia și nebunia.
Firea noastră ce-o aveam
Ne amintește cum eram
Eram mai buni și mai cuminți
N-aveam arginți aveam doar sfinți
Credință era și mila
Nu iubirea cu de-a sila
Neamul tău, bătrâne urs,
Îl aminteam în orice vers
Ne-am săturat de atât suspin
Și blestem pe cel ce rupe
Din coroana ta de spini
Urletul din noi erupe
Și în plânset adormim.
Suras de muză
Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor
Știu să legiferez două texte literare
Devin critic cand moralul tău de critic literar
e judecat dur de muză.
Să mă înveselesc cu gandul la muză
ce se frămantă în gol de erori literare
puse capcană de niște poeți iscusiți,
la limbajul poetic,
Muza dorește să judece poeții și poeziile
dar nu o face,
în schimb le dă o inspirație fructoasă
pe calea poetică.
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
Cercetează-mă Doamne
Cearcă-mă de vrei Părinte
Mă cercetează Te rog
Să nu mai fac neajunsuri
Că-s slăbit și-s al Tău rob
Că așa îmi dau silința
Și mă ostenesc mereu
Dar nu pot săvârși lucrul
Fără ajutorul Tău
Să veghem în zi și-n noapte
La glasul Lui cel ceresc
Care spune și mă-ndeamnă
Să-L caut să mă smeresc
De demult din depărtare
Din copilăria mea
Pe El l-am avut aproape
Calea Domnul mi-o păzea
Parcă văd și azi aievea
Din acele depărtări
De prin văi și munți și dealuri
Toate-a Lui bune lucrări
Că prin multele primejdii
Ce-am trecut în a mea viață
Domnul nostru s-a-ndurat
Și mereu mi-a dat speranță
Și m-a scos din curse grele
Și mereu m-a întărit
Ajutor mi-a fost în toate
Duhul mi l-a liniștit
Și când îmi aduc aminte
Drumul ce parcurs-am eu
Gândurile îmi inundă
Ca o apă duhul meu
Văd a mea copilărie
Ce-am avut și am trăit
Și îmi văd și-a mele fapte
Ce pe mine m-au vădit
Îmi aduc aminte bine
Când mică eram de tot
Cum părinții mă-nvătară
Cum în viață să mă port
Și pe Tine să știu bine
Să Te rog și să Te cat
Să fiu trează-n tot momentul
De Tine să nu mă despart
Slavă Ție Domn Preasfinte
Că părinți mie mi-ai dat
Să mă crească și să-mi spună
Lucrul Tău cel minunat
Te rog dă-le-n dar iertare
Pentru ce-au mai făptuit
A mea inimă Te roagă
Căci ca oameni au greșit
A Ta milă Bun Părinte
Cu noi pururea a fost
Și cu drag ne-ai ocrotit
Fiindu-ne Bun adăpost
Cum Te îndurași, o! Doamne
Că știai ce eu voi face
Dar, o! mare-i a Ta milă
Și-ale Tale binefaceri
Mulțumiri trimitem Ție
Pentru sprijinul divin
Acum în această viață
Și-ntru veci de veci amin
De ce, analfabeților
De ce, analfabeților,
distrugătorilor, paraziților?
Distrugeți pura noastră
limbă română măiastră.
În meleagurile noastre nu există
Scrierea voastră materialistă
Voi mâncați literele
Până explodează Soarele!
Nu există verbul a vroi
Cu fonetica sunteți tâlhăroi,
Ce splendidă e gramatica,
VOI, o batjocoriti în ea!
Arthur și coroana de spini
Arthur! Bătrân monarh,
Al pădurilor ierarh,
Plânsetele celor mulți
Când le auzi, te rog, să ierți,
Trădarea și mânia,
Trufia și nebunia.
Firea noastră ce-o aveam
Ne amintește cum eram
Eram mai buni și mai cuminți
N-aveam arginți aveam doar sfinți
Credință era și mila
Nu iubirea cu de-a sila
Neamul tău, bătrâne urs,
Îl aminteam în orice vers
Ne-am săturat de atât suspin
Și blestem pe cel ce rupe
Din coroana ta de spini
Urletul din noi erupe
Și în plânset adormim.
Suras de muză
Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor
Știu să legiferez două texte literare
Devin critic cand moralul tău de critic literar
e judecat dur de muză.
Să mă înveselesc cu gandul la muză
ce se frămantă în gol de erori literare
puse capcană de niște poeți iscusiți,
la limbajul poetic,
Muza dorește să judece poeții și poeziile
dar nu o face,
în schimb le dă o inspirație fructoasă
pe calea poetică.
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
Другие стихотворения автора
Eliberare
Mi-e greu să suflu-n lumânare,
Căci sufletul îmi este istovit,
Și nu mai simt pământul sub picioare,
Ci levitez pe-un vis neîmplinit.
Lumina galbenă sălășluiește în odaie,
Și simt că dorm cu Luna-n pat,
Pustiul ei îmi curge-n păr șuvoaie,
În ceara lumânării aproape-s îngropat.
În sfeșnic parcă mi-i întreaga viață,
Fitilul ars e aidoma ce-am trăit,
Și simt mucarnița în fiecare dimineață,
Cum se preschimbă-n moartea cu chipul ceruit.
Mi-e pâlpâirea rece și într-un tremurat,
O aripă de înger ușor o întremează,
Zăresc o siluetă cu ochiul meu uscat,
Cum stinge lumânarea și mă eliberează.
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Eliberare
Mi-e greu să suflu-n lumânare,
Căci sufletul îmi este istovit,
Și nu mai simt pământul sub picioare,
Ci levitez pe-un vis neîmplinit.
Lumina galbenă sălășluiește în odaie,
Și simt că dorm cu Luna-n pat,
Pustiul ei îmi curge-n păr șuvoaie,
În ceara lumânării aproape-s îngropat.
În sfeșnic parcă mi-i întreaga viață,
Fitilul ars e aidoma ce-am trăit,
Și simt mucarnița în fiecare dimineață,
Cum se preschimbă-n moartea cu chipul ceruit.
Mi-e pâlpâirea rece și într-un tremurat,
O aripă de înger ușor o întremează,
Zăresc o siluetă cu ochiul meu uscat,
Cum stinge lumânarea și mă eliberează.
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.