Moșule, deschid fereastra
Te dor oasele, bătrâne,
Din rărunchi trosnesti și gemi.
Nu mai speri ziua de mâine
Si de umbra ta te temi.
Uscativ, palid la față
Zaci in scaun cu rotile
Si te scufunzi in ceață,
Blocat în vorbe inutile.
Pufai din țigara stinsă,
Sorbi din paharul gol;
Iar povestea ta nescrisă
E ferecata la subsol.
Joci in lumea ta fictiva,
Te complaci la izolare
În odaia ta captiva
Fără cer ori soare..
Din coltul tăcut răzbate
Radioul îmbătrânit cu tine;
Notele -I șterse și mate
Te imită in suspine..
Moșule, deschid fereastra
Nu mustra,nu bombani:
Nu te -mpotrivi și basta
Sa -ți vezi rostul de păianjeni...
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Keller Gabriela
Дата публикации: 28 июня 2024
Просмотры: 370
Стихи из этой категории
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Iarnă
Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,
O tristă lampă pâlpâie în agonie,
Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,
Și nemilos mă scurg prin poezie.
Pe masă plânge-o foaie de hârtie,
Iar albul ei zăpezi siberiene arată,
De frig, condeiul nu mai poate scrie,
Și hibernează într-o rătăcită pată.
Aud un cântec venit din iernile polare,
Pe geamul nins pictează flori de gheață,
Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,
Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.
Îmi bate în tâmple o muză înghețată,
I-aș face-un ceai și am valsa boem,
Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,
Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...
Salba de mărgele
Din infern tot cad păcate,
Omul umblă printre ele,
Și le-adună apoi pe toate,
Ca pe-o salbă de mărgele.
Și le poartă cu mândrie,
Ca pe pietre prețioase,
Lumea toată să le știe,
Că sunt bune și frumoase.
Dar șiragul tot se-adună,
Și mărgeaua se-nmulțește,
Trupu-i greu și-o să-l răpună,
Dar el strânge, nu se-oprește.
Salba-i mare și lucește,
Parcă-i aur și cu jad,
Şi-l conduce mișelește,
Spre o gaură de iad.
Ce podoabe minunate,
A strâns bietul suflețel,
Și-a căzut cu ele-n moarte,
Neputând zbura spre cer.
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
(imnuri tracice – sărbătoarea)
arhetipul mielului - să ne hrănim
cu un
neinițiat!
cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri
de lume!
- ah! injustiție, boală
a sudului -
straniu blestem!
(copil al odihnei barbare)
galben dezrădăcinat. -
*
nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență
*
zbor -
veghe a bolilor, noapte
de noapte.
poate-mi pun o pană,
două,
din pasărea speranței!
va veni vremea
când prietena mea, piatra,
va cânta poema adevărului.
voi fi eu acolo?
*
(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din
afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)
*
ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Iarnă
Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,
O tristă lampă pâlpâie în agonie,
Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,
Și nemilos mă scurg prin poezie.
Pe masă plânge-o foaie de hârtie,
Iar albul ei zăpezi siberiene arată,
De frig, condeiul nu mai poate scrie,
Și hibernează într-o rătăcită pată.
Aud un cântec venit din iernile polare,
Pe geamul nins pictează flori de gheață,
Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,
Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.
Îmi bate în tâmple o muză înghețată,
I-aș face-un ceai și am valsa boem,
Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,
Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...
Salba de mărgele
Din infern tot cad păcate,
Omul umblă printre ele,
Și le-adună apoi pe toate,
Ca pe-o salbă de mărgele.
Și le poartă cu mândrie,
Ca pe pietre prețioase,
Lumea toată să le știe,
Că sunt bune și frumoase.
Dar șiragul tot se-adună,
Și mărgeaua se-nmulțește,
Trupu-i greu și-o să-l răpună,
Dar el strânge, nu se-oprește.
Salba-i mare și lucește,
Parcă-i aur și cu jad,
Şi-l conduce mișelește,
Spre o gaură de iad.
Ce podoabe minunate,
A strâns bietul suflețel,
Și-a căzut cu ele-n moarte,
Neputând zbura spre cer.
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
(imnuri tracice – sărbătoarea)
arhetipul mielului - să ne hrănim
cu un
neinițiat!
cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri
de lume!
- ah! injustiție, boală
a sudului -
straniu blestem!
(copil al odihnei barbare)
galben dezrădăcinat. -
*
nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență
*
zbor -
veghe a bolilor, noapte
de noapte.
poate-mi pun o pană,
două,
din pasărea speranței!
va veni vremea
când prietena mea, piatra,
va cânta poema adevărului.
voi fi eu acolo?
*
(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din
afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)
*
ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!
Другие стихотворения автора
Setea stropilor de soare
Gemea cerul ostenit
De atâta vânt și ploi;
Sub geana de la răsărit,
Prin ochii triști și goi.
Pluteau norii răscoliti
De a vitregiei vreme,
De riduri încrețiti,
Murmurand poeme.
Petale smulse se scurgeau
Pe scoarța pomului mâhnit,
A cărui brate tremurau
Sub nebulosul asfințit.
Clipea in crăpături stelare
O aripa înțepenita
Plăpânda in suflare,
De zbor ademenita
Ofta chipul din rărunchii
Dupa raze călătoare,
Freamătă din trunchi
Setea stropilor de soare...
De dorul tău .
Mi ai stropit amar
Pe cristalul din pahar,
Udă ploaia cenușie
Odaia mea pustie
Ai dispărut in zori
Pe norii curgatori,
Te ai risipit in ceață
In frânturi de gheață.
Pradă uriii sau iubirii,
Pe valul amintirii
Curgeau Pe buze
Cuvinte confuze..
Chipul tău se prelinge,
Ma nfioara ,ma atinge;
Vocea ta răsună
Sub un clar de lună
De dorul tău Ma frâng
Sub râuri care plâng;
E beznă si e frig
Si nopțile te strig
Vreau ușa s o deschizi,
Lampa s o aprinzi,
Galeș sa mi zâmbești,
Din somn sa ma trezești..
Sa fie ca pe vremuri,
In ochii mei sa tremuri,
Caci ma arde lipsa ta
Si gândul de a mai exista!...
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Setea stropilor de soare
Gemea cerul ostenit
De atâta vânt și ploi;
Sub geana de la răsărit,
Prin ochii triști și goi.
Pluteau norii răscoliti
De a vitregiei vreme,
De riduri încrețiti,
Murmurand poeme.
Petale smulse se scurgeau
Pe scoarța pomului mâhnit,
A cărui brate tremurau
Sub nebulosul asfințit.
Clipea in crăpături stelare
O aripa înțepenita
Plăpânda in suflare,
De zbor ademenita
Ofta chipul din rărunchii
Dupa raze călătoare,
Freamătă din trunchi
Setea stropilor de soare...
De dorul tău .
Mi ai stropit amar
Pe cristalul din pahar,
Udă ploaia cenușie
Odaia mea pustie
Ai dispărut in zori
Pe norii curgatori,
Te ai risipit in ceață
In frânturi de gheață.
Pradă uriii sau iubirii,
Pe valul amintirii
Curgeau Pe buze
Cuvinte confuze..
Chipul tău se prelinge,
Ma nfioara ,ma atinge;
Vocea ta răsună
Sub un clar de lună
De dorul tău Ma frâng
Sub râuri care plâng;
E beznă si e frig
Si nopțile te strig
Vreau ușa s o deschizi,
Lampa s o aprinzi,
Galeș sa mi zâmbești,
Din somn sa ma trezești..
Sa fie ca pe vremuri,
In ochii mei sa tremuri,
Caci ma arde lipsa ta
Si gândul de a mai exista!...
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.