Copilul meu

Iubește-mă, dragul meu,
La asta râvnesc, asta-mi doresc eu.
Simt căldura privirii tale cum în mine pătrunde,
Gândurile-mi sunt în ceață, încurcate.

Inima îmi bate tare, vrea să iasă din piept,
Să strige către tine, să-ți spună ceva: te iubesc!
Vreau să simt sufletul tău aproape de-al meu,
Deși știu că nu e posibil, mă pierd într-un dor mereu.

Egoistă vreau să fiu, să te țin în brațe mereu,
Să ne pierdem într-o eternitate, doar noi doi, între noi.
Iubește-mă, dragul meu,
La asta râvnesc, asta-mi doresc eu.

O să m-arunc in brațele amorului nebun,

Am să te strig precum e tunetul furtunii,

Să știi că vin,

Că-s eu cel care urlă ca un lup,

Iar tu să mă aștepți în timp,

Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!

Vreau să îți șterg ce-ai suferit,

Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,

Atâta timp s-a irosit,

Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...

Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,

Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,

De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,

Nu vom avea vreo teamă de eșec,

Și nici de trista sau blestemata despărțire!

(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Am să te rănesc pînă la oase 

Cu cuvinte, pe cît se poate de frumoase

Am să te înec în dureri 

De vineri pînă vineri

Am să-ți fac viața mai grea 

Ca să nu poți zbura spre cer

Am să te plimb prin viața mea 

Am să te molipsesc de cancer-

Ul iubirii mele

Am să savurez plăcere

Fără bani fără avere, am să te arunc în gol 

Am să te bat 

În pat 

Cînd o să-mi intru-n rol

Am să te fac să plîngi 

Să mă distrugi 

Cu gheață caldă

Inima ta o voi face să ardă 

Să creadă 

Că-i pradă

A mea pe-o viață întreagă 

Si vară și iarnă să tot meargă

La braț, în stînga și în dreapta să strige

După ajutor la palma mea, care frige 

Am să te plimb prin plictiseală 

De-o să zici că-i vreo apocalipsă globală 

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

A mai rămas un singur moment

Ca să-mi simți zelul sufletesc

Ca să te pot atinge cu dor, foarte atent

Și ca să-mi poți arată  zâmbetul ceresc

Te iubesc și doar că să-ți spun aceasta

Voi aștepta, ani de zile și mii de nopți fără somn

Să-ți văd ochii, deschizând într-o seară  blândă ferestra

Să  simt mâinile, care mângâie fiind cel mai fericit rege sau domn

Deși viața, are gust  crud și senzație teribilă la primul pas

Dar  totuși, ea încearcă în zadar de a destruge visele plăcute

La urma urmei, împreună încă vom mai zâmbi într-un bun ceas

Primind  dorurile și  săruturile demult, dorite  și nemaivăzute

Crede  cuvintele și poeziile mele , dintre fete ești cea mai minunată

Frumusețea  ta divină mă cucerește  fără luptă

Îndrăznesc doar să-ți cer un singur lucru, uitândune la această lună de Dumnezeu desenată

Fii puternică, în sufletul  sfânt și cu mintea curată

Sunt doar îngrozit de tăcerea  miilor  de ace înfipte în minte

Că te voi vedea doar în visele mele neînplinite

Că nu-ți voi simți buzele dulci și aroma florilor pe viitor înainte

Pot,  spune  doar  bine  la  toate  îndoielele  trăsnite

Imaginează-ți, doar pentru o scurtă și dulce clipă un singur vis

Și voi auzi, vocea ta cântând printre  sute de oameni în întregul întuneric

Și pot ajunge la cerurile mult  dorite pentru totul ce am zis

La urma urmei, fără tine sunt înger coborât în iad și  demon ascultând cântecul biseric

Moarte,  va opri inima  mea  când  voi afla din vechile scrisori

Că tu ai mers  în lumea  întunericului complet

E groaznic să trăiești  sub cerul luminos, aducândumi aminte atâtea ori

Numărul  posibilităților apărute în  trecut pentru a salva inimă oprită în piept

Și cu durerea sufletească ce îmi va umplea sufletul voi rupe din furie

Fructele  interzise din  pomul pe marginea  lumei

Și doar apoi te pot îmbrățișa, sâmțând cea dulcea  nostalgie

Și le pot dovedi tuturor, atingerea dragostei în  vârful culmei

Iubirea poate exista pentru totdeauna în ochii și sufletele urmașilor

Și  voi face o greșeală cu nonșalanță nemărginită  de hotarele umane

Nu voi regreta de nimic în urma durerii grozave a pașilor

Pentru că te pot încălzi cu  căldura razelor solare

În sfârșit, pot să  privesc  pentru ultima oară în ochi tăi

Și să mă înec, în  frumusețea lor  pentru totdeauna

Și lasă întreaga lume cu  uimire să privească fără hohote și bătăi

Și să vedem cum putem zbura, asupra orașelor împreună

La urma urmei, sentimentele noastre ne vor da aripi pentru primul zbor

Și ne vor îndepărta, de toate necazurile și lumea haotică înconjurătoare

Ne vor duce acolo unde o să  ne simțim liber și ușor

Unde vom fi împreună pentru totdeauna,  cuprinși de vântul mării cel răcoare

Draga mea  și dacă totuși,  există  cea mai mică șansă

Pentru a păstra în viață,  romantismul nostru perfect

Care va trece printre  vremurile grele fără cea mai rea nuanță

Te voi face cea mai ferecită printr-un singur al dragostei efect.

Cer un singur lucru de la  tine, dă-mi ocazia pentru viitoare aventură

Și acum nu este momentul să îți fie frică  și să fii atentă

Te rog lasă-mă doar o dată să te trag în lumea mea plină de cea mai frumoasă  natură

Riscă și fii aproape de mine în tăcerea, fără fraze  și cu mișcarea dansului lentă.

O gazda cu un zambet fals,

Un suflet rece si meschin,

Mi-au dost chiar tot,dar ce-ai ramas?

Un pahar apart si-un strop de vin...

Pasesti spre mine, îmi zambesti,

Si-ti porti intentia pe tava,

Stiam ca nu ma mai iubesti,

Si ca ai pus in vin otrava.

Cu mâinile împreunate, așa aș vrea să ne trezim,
Să îmi șoptești în miez de noapte cât de mult noi ne iubim.
Și de-ar fi să-mi scald iar fața
Ar fi în apa de argint,
Căci aș fi sigură de asta
Și niciodată n-am muri.

Aș vrea să-ți curgă lin pe piele
Doar basme vii cu flori de tei,
Să facem din ele cunună
Păzindu-ne mereu de rău.

Să-mi prinzi în păr doar floricele
Ce-au strâns în ele anii buni,
Să-mi pui pe degete inele
Să știu că-s anii noștri bruni.

Să știm ce-nseamnă lipsa noastră
Când peste văi or tot veni
Soldații care-i rătăcisem
Și ne citeau doar poezii.

Așteaptă-mă, iubite dragă,
Căci noi doi nu vom mai muri,
Iar legămintele de apă
Niciodată n-or pieri.

Două mâini bătrâne
Ce-au legănat mereu
Cobaiul suflet negru
A unui mic flăcău.

Din firul amintirii,
Cu păr alb și bălai,
Ținea în brațe casa
Un vis si cu un trai.

Cocioaba era mică,
Dar plină de lumină,
Căci taina era sfântă –
Iubirea cea divină.

Ochii blânzi priveau
Cu frică și credință,
Era a mamei pace
Și-a mamei umilință.

Ajuns flăcău înalt,
Cu harnică voință,
Păstra în piept un dor
Și-un strop de pocăință.

Zi de zi venea,
Cu sufletul plecat,
Să pupe mâinile
Ce l-au legănat.

Dar mâinile acum
Nu-l mai întâmpinau,
Trecuse vremea, tainic,
Și-n vise-l așteptau.

Anca Acatrinei 

Strig, dar tot ce aud e doar un ecou.  

Speranța mă îndeamnă să încerc tot ce-i nou,  

Dar plânsul e mai aspru și mai concret.  

Nu, nu sunt de lemn.

Lumina îmi străpunge hazliul chip.  

Credeai că fără tine, n-o să fiu nimic?  

Am vise mărețe despre tot ce e nou,  

Tăcerea-i puterea crescută în om.

Eu țip, dar noaptea îmi străpunge și ea paradisul.  

Vreau din nou să prind răsăritul...  

În inimă, dorul de tot e mai rău,  

Dar cântecul mamei îmi cântă din nou.

Mai țip încă o dată, se sparge și timpul.  

Prind răsăritul și dorul e triplu.  

Mămico, de mă vezi, sunt aici,  

Pierdută-ntre speranțe și timp.

Azi e duminică
Dar gândul meu a rămas la joi seara, când mâna ta a apucat-o pe a mea
Iar glasul tău a devenit poem pentru mine.
Nu-i mare scofală ce simt,
Dar degeaba, dacă mă duci în paradis.

Am închis ochii pentru o clipă
Iar un fluture micuț mi s-a așezat pe nas.
Trecuseră 10 ore, un mic impas.

De ce spune toată lumea că dragostea e trecătoare?
Căci n-am simțit deloc esența
Marilor iubirii noastre.

De-ar fi să mă mai nasc o dată
Cu siguranță aș greși,
Căci nu aș ști să aleg copacii
Ce pe mine m-ar umbri.

Erai tăcut și tu, un mâlc
De sentimente mari și grele.
O păsărică îmi șopti
Că o să am grijă de ele.

Erai timid și mi-a plăcut,
Căci sufletul îmi pâlpâie.
Aveai ceva nemaivăzut,
Desprins din rai.

Trecură zile, ani cu dor
Și parcă eu mă îndrăgosteam
Și mai tare și mai cu dor
De un om aparte, înstrăinat.

Am pus pe pauză clipirea
Ce-mi zbuciuma tot raiul-aprins.
Nu mai văzusem doar iubire,
Ci-un gram de iad în paradis.

Trecură anii tot mai blând
Și înțelegeam ce e iubirea:
Un chip de om cu suflet bun
Ce-avea în el raiul cu sila.

Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.

Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.

Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.

Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.

La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!

Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.

Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.

Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.

Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.

La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.

"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...

Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.

Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.

Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.

Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.

Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.

Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.