Ateu

Praf de stele 

Scris pe piel

Te am avut

Si te am pierdut

Amurg intunecat

Rasarit descreierat

Te am privit

Si te am gandit

Atras sau distant?

Al meu sau al tau?

Niciodata noi n am fost

Cateodata noi ne am vrut

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Perdonami per questo capriccio infantile

Perdonami, torna da me come prima

Ti amo troppo e non posso vivere senza di te

Perdonami per questo capriccio infantile

Perdonami, torna da me come prima

Ti amo troppo e non posso vivere senza di te

Era il momento del “ti amo”

Noi due vivevamo felici nei nostri sogni

Era il momento del “ti amo”

E poi volevo volare con le mie ali

Volevo vivere altri amori

Altri “ti amo”, altri “sempre”

Ma sei tu che ho sognato la notte, amore mio

Perdonami per questo capriccio infantile

Perdonami, torna da me come prima

Ti amo troppo e non posso vivere senza di te

Era volere e sapere

Tutto nella vita, forse troppo in fretta

Era scoprire la vita

Con i suoi dolori, le sue gioie, la sua follia

Volevo vivere come il tempo

Tieni traccia delle mie ore, vivi nel presente

Più vivevo, più ti amavo teneramente

Perdonami per questo capriccio infantile

Perdonami, torna da me come prima

Ti amo troppo e non posso vivere senza di te.

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

Dragostea este nebuna desculță

Cu parul lung despletit!

Vorbește noaptea cu stelele și luna,

Nu-i cea despre care poeții spun minciuna făr' de sfârșit!

Dragostea este femeia aceea

Ce-o dorești cum o vezi!

Nemaiștind cine ești,

Gură cască rămas ca un prost...

Așteptând vorbele ce se plimbă într-una,

Ce-ți sosesc la urechi

Și te gâdilă cu dulceața minciunii făr' de rost,

Căci nebuna în năvod ca pe-un pește te-a prins!

Are infinite povești de iubire

Pentru tine-s scornite pe loc...

Dragostea este maestră în toate!

Insolite-s basmele ei

Par dictate de-un drac..

Cine-i știe taina ascunsă,

Poate-i zeița Hera ori Venus

Iar ziua doarme-n cerdac!

Himera aceasta

Are o soră mai mică se pare

Amor i se spune de lume...

Vrăjește doar inimile tandre și bune!

Le ia tot ce poate și fuge!

Amorezii toți o doresc nebunește!

E-atât de frumoasă se pare,

Spun flăcăii ce se țin după ea!

Fericit ești de-o vezi doar o clipă...

Alții spun că-i vrăjită de Soare,

Sau sosită din Cer de pe-o Stea,

Ori că-i Demetra și-atât!

Doar Zeus le știe povestea

De cumva Afrodita-i acolo și ea...

Ferește cursa ce-ți iese în cale

De vrei să nu mori de iubirea cea rece,

Ce pleacă din povestea rostită de Amor și Dragostea ta ce nu trece deloc!

(3/4 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?

Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii 

Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii 

Un nume scris pe-un colț de vis...

Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos

Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă 

Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos

Ca ploaia când soarele de vară o usucă...

Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor

Că sufletul mi-l cere în continuu

Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor

Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu

Iubitam inimioara 

Ce-o vedeam doar seara.

Iubitam îngerul drăguț 

Fiind, el cel mai călduț.

Iubitam zâmbetul avut 

Pe tine când te-am văzut.

Iubitam visul neîmplinit

Spre mine când a venit.

Iubitam, eu acel prieten

Cel mai dulce fenomen.

Iubitam calda-mbrățișare

Simțind-o cu însemnare. 

La nesfârșit încă iubesc

Și mereu mi-te-amintesc...

Clipa-n care ai plecat,

Pacificul a secat...

20.12.24

Două mâini bătrâne
Ce-au legănat mereu
Cobaiul suflet negru
A unui mic flăcău.

Din firul amintirii,
Cu păr alb și bălai,
Ținea în brațe casa
Un vis si cu un trai.

Cocioaba era mică,
Dar plină de lumină,
Căci taina era sfântă –
Iubirea cea divină.

Ochii blânzi priveau
Cu frică și credință,
Era a mamei pace
Și-a mamei umilință.

Ajuns flăcău înalt,
Cu harnică voință,
Păstra în piept un dor
Și-un strop de pocăință.

Zi de zi venea,
Cu sufletul plecat,
Să pupe mâinile
Ce l-au legănat.

Dar mâinile acum
Nu-l mai întâmpinau,
Trecuse vremea, tainic,
Și-n vise-l așteptau.

Anca Acatrinei 

Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?

O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?

Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?

Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?

De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.

Cosmos, mi-ai spus că inima are 4 camere
Și că toate bat pentru mine
Mințeai atât de frumos, atât de bine.

Mâna ta îmi tremura părul ca focul
Când te jucai cu lobul urechii mă treceau fiorii,
Căci am simțit că ești tu alesul.

Și grăbeam pașii căci nu voiam să mă simți slabă
Dar ochii mă dădeau de gol când te băgai în seamă.

Ți-ai desprins aripile și ai zburat așa în cer
Ai luminat tot creștetul
Te-ai pogorât în Lucifer.

Erai frumos, plin de dorințe
Mi-ai spus că nu sunt pentru tine
Atunci o venă mi-a cedat
Și o cameră s-a astupat.

Din toate 4, băteau 3
Deși simțeam că ești al ei
Am îngropat speranța-n ramă
Și-am astupat-o cu otravă.

Ai încercat să îmi faci vrăji
Dar n-ai știut că sunt din copci
Căci nu ești primul ce-a mișcat
Mărul lui Eva ne-mușcat.

Te-ai transformat apoi în șarpe
Să-mi citești gândurile toate
Dar nu știai că sunt de lut
Și o să te-ngrop, și-o să te-astup.

Din 4 camere ce-aveam
Ai dărâmat-o tu cumva
Pe cea care mă mai mișcă
Să simt ceva, să am ceva.

Dar au rămas cele de fier
Nu mai iubesc, măi Lucifer
Căci m-ai mințit și m-ai trădat
Iar eu m-am transformat în iad...

Azi e duminică
Dar gândul meu a rămas la joi seara, când mâna ta a apucat-o pe a mea
Iar glasul tău a devenit poem pentru mine.
Nu-i mare scofală ce simt,
Dar degeaba, dacă mă duci în paradis.

Am închis ochii pentru o clipă
Iar un fluture micuț mi s-a așezat pe nas.
Trecuseră 10 ore, un mic impas.

De ce spune toată lumea că dragostea e trecătoare?
Căci n-am simțit deloc esența
Marilor iubirii noastre.

De-ar fi să mă mai nasc o dată
Cu siguranță aș greși,
Căci nu aș ști să aleg copacii
Ce pe mine m-ar umbri.

Erai tăcut și tu, un mâlc
De sentimente mari și grele.
O păsărică îmi șopti
Că o să am grijă de ele.

Erai timid și mi-a plăcut,
Căci sufletul îmi pâlpâie.
Aveai ceva nemaivăzut,
Desprins din rai.

Trecură zile, ani cu dor
Și parcă eu mă îndrăgosteam
Și mai tare și mai cu dor
De un om aparte, înstrăinat.

Am pus pe pauză clipirea
Ce-mi zbuciuma tot raiul-aprins.
Nu mai văzusem doar iubire,
Ci-un gram de iad în paradis.

Trecură anii tot mai blând
Și înțelegeam ce e iubirea:
Un chip de om cu suflet bun
Ce-avea în el raiul cu sila.

Azi nu mai știu ce este dorul,
Căci sunt simplu călător.
Sunt negativ în testul vieții,
Nu am dorință și nici rol.

Azi nu mai vreau să știu ce-nseamnă
Să fiu sălbatic, chinuit,
De două mâini ocolitoare
Ce niciodată n-au iubit.

Azi nu mai vreau să simt chemarea
Niciunui glas tremurător,
Căci nu am șansă și nici viață,
Ca un câine rătăcitor.

Azi nu vreau să-mi fie frică
Nici de vântul chinuit,
Nici de roua ce-o să cadă
Pe obrazul rotunjit.

Azi nu vreau să vin acasă
Unde locul e-înghețat,
Căci în suflet este ceață
Și mă simt tot mai ciudat.

Azi nu simt nicio chemare
Către cerul albastrit.
N-are nici pic de culoare,
Ca un roșu dogorit...

Strig, dar tot ce aud e doar un ecou.  

Speranța mă îndeamnă să încerc tot ce-i nou,  

Dar plânsul e mai aspru și mai concret.  

Nu, nu sunt de lemn.

Lumina îmi străpunge hazliul chip.  

Credeai că fără tine, n-o să fiu nimic?  

Am vise mărețe despre tot ce e nou,  

Tăcerea-i puterea crescută în om.

Eu țip, dar noaptea îmi străpunge și ea paradisul.  

Vreau din nou să prind răsăritul...  

În inimă, dorul de tot e mai rău,  

Dar cântecul mamei îmi cântă din nou.

Mai țip încă o dată, se sparge și timpul.  

Prind răsăritul și dorul e triplu.  

Mămico, de mă vezi, sunt aici,  

Pierdută-ntre speranțe și timp.