Mamei mele!

   Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.

Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările 

și câteva dulciuri,și îi zicea :

   Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-

cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau

Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a  zburlit și mi-a arătat ce colți are

am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam

că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea

și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:

     Prin curte se plimbau ,cârduri  de pui și rățuște abia ieșite din ou și am

văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți

ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una

s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna  a văzut și a spus:

      -Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am

mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era

mămică .Abia ateptam  să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?

Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .

Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,

era fericită ,acum avea puișori  nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici

o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .

       Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu  ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..

da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,

am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă

prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-

șoare pufoase,foarte simpatice.

        -Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.

         -Sunt copii tăi,

        -Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am

plecat acasă aproape fericit...

Nici o pată de lumină

În destin nu ne așteaptă

Soarta ne-au făcut-o alții

Hărpăreți și îmbuibați ,

Legea nu-i pentru toți dreaptă .

Legea apără averea

Pentrucă ei au și puterea ,

Îngrădiți  de privilegii ,

Ne promit la patru ani

Trai mai bun și mai mulți bani!

Ce aud câteodată în noapte?

Pare a fi plânset,parcă-s șoapte

Iar când noaptea e senină ,

Parcă-s vorbe de lumină

Iar când cerul e înnorat

Aud plânset și oftat.

    Pe strada îngustă cu castani,

Treceam în urmă cu mulți ani

Aveam ceva în gând și vise,

Priveam la cerul înalt,la soare,

Ce-am să mă fac, când voi fi mare?

Când școala am terminat-o cu bine,

Atunci te-am cunoscut pe tine,

Colegi am fost și buni amici,

Și serille le petreceam, pe băncile 

De pe străduța îngustă cu castani 

Viața noastră împreună, afost bună 

Dar a trecut, repede ca o furtună

Timpul fuge, parcă zboară,

Tu iubirea vieții mele 

Ai plecat utând de mine

Sunt singur iar și mă gândesc la tine,

Merg ades pe străduța îngustă cu castani 

Mă opresc pe banca veche 

Mă trezesc vorbind, despre vise, despre noi

Cum am fost  și ce mai sunt 

Când voi ajunge în mormânt?

Sunt un fir târziu de floare 

Bucuroasă de culoare

Albă, galbenă și creață

Zilei de toamnă îi dau viață...

Toate florile-n grădină

Au pierit stinse de brumă,

Și-i  așa multă tristețe 

Când pământul stă să înghețe.

Continuare

Spre seară,l-am găsit pe Robert în parcare,lângă mașina lui, un Opel de culoare cărămizie.

De cum am urcat,am observat pe bancă o sacosă. Curioasă, am descoperit în ea o sticlă de

vin și niște nuci,uitate de cineva.Aproape se ănsera când am plecat la drum.Traseul nostru

era  prin partea deluroasă a Moldovei.Eram încântată să călătorim noaptea, nu mai făcusem

asta niciodată.Ne am urcat în mașină și ne-am făcut comozi..Se scufundase în asfințit.

O boare răcoroasă ne scălda fața și ne învăluia părul.Mă odihneam în gândurile mele.Din când  în

când ,priveam spre Robert.Ceva din  atitudinea lui mă mira.Părea și el prins de gânduri,dar simțind

privirea mea , mă  surprprinde cu mirarea din ochi și îmi zâmbește nevinovat.

Eram la vârsra când îmi puteam  permite orice,să fiu zvăpăiată,spontană, cu tendințe de alint.

Îmi plăcea  să vorbesc . Vorbele mele curgeau limpede,fluide,învolburate ca apa unui izvor de munte.

Deodată începem o conversație doar din priviri.Privirea lui Robert era profundă,greu de descifrat.

Cred  însă că el m-a citit,fiindcă  mă lăsam  descifrată ca o carte deschisă.

Simțeam  o detașare și o stare de bine  în compania lui

Nu-ți cer să-mi dai luna de pe cer

Nici toată dragostea ce-o ții de frică închisă în tine

Vreau doar să mă lași să te iubesc eu sincer

Să mă lași să te ridic pân’ la stelele divine

Nici să-mi fi tu căzut la picioarele mele

Tot ce vreau e sa te țin cu brațe călduroase

Să mă lași să-ți fiu eu ție aleasă cu numele

Să-ți alung toate gândurile dureroase

Să-ți alin tăcerile și războaiele din copilărie

Să-ți vindec rănile ce adânc te taie și te doare

Rupându-se în cioburi goale din memorie

Să-ți fie nopțile de ceață pustii de vise, mai ușoare

Eu nu am să-ți cer ce nu mi poți da

Dar vreau ca tu să-mi ceri ce-ți pot eu dăruii

O viață  să te iubesc de mi-ai acorda

Căci mâna caldă oricât ai vrea nu se poate înlocuii

Și de nu mă vei lăsa să te urc pân’ de tot la soare

De durere-n ochi mă sting cu lacrimi surde

Ofilindu-se în risipă toată această mută scrisoare

Ucigându-mă orbește ce sufletu-mi pătrunde

încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.

astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.

poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.

și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?

    Vino draga mea iubită,
    La izvorul dintre sălcii,
    Să-mi laşi umbra prihănită,
    Peste tremur de flori roşii...
    
    Vino dar, nu sta o clipă,
    Te aştept şi-mi este dor,
    S-aud susur de albină,
    Să simt umbra ta de nor...
    
    Vino draga mea-n spre seară,
    Pe viers trist de ciocârlie,
    Să-mi săruţi cu gust de fragă,
    Vorbele-nşirate-n mie...
    
    Căci te vreau la pieptul meu,
    Să te frâng încă odată,
    Să-mi fii lut de curcubeu -
    Trup tăiat din curbă mată...
    
    Şi-nspre zor de zi, te-ndură,
    Să mă leşi pe-un colţ de rai...
    Un sărut grăbit pe gură,
    Să nu uiţi, te rog, să-mi dai...

Mă simt doar un om, mă simt o fire ,

Mai simt cum plouă și mai simt și sentimentele calde îmi încălzesc sufletul

Mai simt că sunt un om care crede în iubire

Mai simt și acele zile care trec mai bine sau mai greu, 

Mai simt și uneori singurătatea care mă îmbrățișează cu mâinile ei,

Mai simt ca lumea e un rai care trece prin mine și la bine și la greu.

Mai simt că sunt o fire care vrea doar libertatea, căldură și bunătate .

Mă simt un om care crede în puterea cuvântului și cred în ce le spuse de toți chiar și de mine însuși. 

Mă simt un om și nu un nimeni ,mă simt că sunt puternic și cred în fericire.

Bună dimineața, frumusețe!

Bună dimineața!

Bună!

Bun

Bu

B…

ahhh… nu pot să opresc dimineața

să nu se termine,

Așa cum nu pot controla

nici dorul pe care-l simt pentru tine.

Undeva, în dimineața asta superbă,

E cineva și mai superb,

Și nu știu inima mea cât mai duce

Să nu-i vadă zâmbetul ăla dulce.

Aș fi așteptat până diseară să-i scriu,

dar m-a cuprins

așa pe neașteptate

un sughiț

și nu o să mă risc

să știu că omul meu preferat,

e supărat sau trist.

Sper că știe că îl iubesc,

și că e primul meu gând dimineața

când mă trezesc,

Și că pe mine, atunci când tristețea

încearcă să mă întunece,

Îmi imaginez cum îl strâng tare în brațe

și îmi trece.

(fără să exagerez sau să te sperii, dar mi-am imaginat asta de atâtea ori deja,

încât îmi datorezi până acum cam un milion de îmbrățișări, treaba ta 😎)

Mai accept soarele
să se rotească ,
luna să se înjumătățească
marea , fluxul și refluxul
Și orarul de zbor
al păsărilor,
am timp pentru o iarnă,
multă iarnă,
pentru un taifun
pe undeva
râde de ea
Viața mea,
Am mai gustat - o
Dar gata….
Plec în toamna mea….