Mamei mele!

La o cârciumioară în vale

Mușterii vin mereu ...

Stau la mese și vorbesc

De servit îi servesc eu .

Câte o dușcă ,căte o dere

O cafea sau o tărie ,

Muzica parcă-i îmbie

Alții cad în melancolie .

Fumul des parcă-i vrăjește

Gustă încet și tacticos;

Atmosfera-i  de poveste

Prin perdeaua de fum gros !...

Doar o dată întâmplător ,

Ne-am întânlit privirea

Și de atunci , din clipa aceia ,

Am cunoscut iubirea .

În câți ochi m-am oglindit ,

Cu trecerea prin vreme ,

Nici o privire na știut

Ca tine să mă cheme .

În ochii tăi am deslușit ,

Pentru întâia oară ,

Ce e fiorul dorului ,

Când trupul se înfioară ?

Și dor mi-a fost de-atunci ,

De ochii tăi negri , adânci ,

Și tu ai înțeles izvorul

Dorințelor din ochii mei ...

Mi-ai aprins în suflet 

Atâta vâlvătaie ...

Credeam că , dacă ai să pleci ,

De dor , eu am să mor ...

Trebuie să recunosc cât sunt de fericit ,

Că-ci te iubesc - AUZI FEMEIE ? -

Și văd că sunt iubit ...

Și ce va fi la urmă ?

Și mă gândesc când sunt nebun ...

Iubirea de ne moare ,

Ce vom face noi , cu viața noastră ,

Vom mai trăi noi oare ?

Hai să ne păstrăm iubirea ,

S-o ascundem , la nevoie , 

Căci tu esti , pentru mine tot ;

Altar , și mamă și femeie .

Sunt iubiri de multe feluri 

Mulți se laudă cu ea ,

Iubirea noastră a fost una ,

Cu alta nu pot compara .

Mi-a rămas să-mi duc povara

Zilelor ce vin ,fără tine

Sunt vie -moartă

Te găsesc doar în album.

Și te mângăi cu privirea 

Lăcrimând păreri de rău 

Dragule te simt aproape 

Așa cum mi-ai fost mereu.

Dragi cititoare și cititori ,care găsiți timp

să-mi citiți găndurile poate,și dorințele de

mai bine pentru toată lumea,vă mulțumesc !

Natura a întrat în drepturle ei .Primăvara este

atât de frumoasă!...Doresc ca PRIMĂVARA  să

între în sufletele voastre și acolo să rămână!

     Bine ai venit zi de 1 mai !

Potop de raze fierbiți 

Se lasă din cer pe câmpie .

Verdele frunzei-i topit 

De calda-i , ferbintea-i solie .

Se lipește pulberea fină de colb ,

Frige și arde tălpile goale

Ce urcă cărări către deal ,

Cărări ce curg către vale ...

Și murmur și cântec și zvon ...

Se ascunde la ora amiezii .

Un dor de răcoare 

Și gustul rece al apei de izvor 

Mai stăruie în mintea 

Țăranului dus pe ogor .

              T.A.D.

Foaie verde bob de rouă

Vreau să-mi fac o casă nouă,

Casă nouă și frumoasă 

Uneva mai jos pe coastă.

Casei mele o să-i pun 

Ușă largă primitoare ,

Cu ferești scăldate-n soare

Și când o aă fie gata ,

Să primesc lume aleasă

Copilașii mei iubiți 

De nepoței însoțiți .

Sus în deal așez căsuțe

Cinci sau șase nu se știe

Câți prieteni vor vrea să vie,

Să petrecem împreună 

La șfârșit de săptămână.

Când ne prinde dimineața 

Ne dregem cu un păhărel 

Si mâncăm un mititel ,

Și punem țara la cale 

Parcă am fi la guvernare,

Ne așezăm pe mal de apă 

Ne uităm mereu în zare ,

Poate peștele apare ...

Deodată în mine s-a făcut tăcere,

Și glasul inimii s-a stins încet,

Iar dorul ca-ntr-o  înviere, 

Dintr-o uitare a renăscut discret, 

Și-mi cară-n minte multe episoade,

Pe unde-am fost, ce fericiți eram... 

Dar văd departe cum iubirea cade,

Ca frunza îngălbenită de pe ram.

În nopțile târzii când plouă-n gânduri,

Mă rog la stele întruna să te cheme,

Dar te găsesc ca pe o carte fără rânduri, 

Iar eu, alături, cu-n maldăr de poeme.

Rămâne-n mine umbra ta ușoară,

Ca fumul unui rug ce nu s-a risipit,

Și-n inima pustie se coboară, 

Tăcerea unui înger, ce pare obosit.

În hohot plânge timpul al tău nume,

Pe-un vers încondeiat de un poet,

Iar amintirile, c-un dor anume,

Cu lacrimi te pictează într-un portret. 

Te mai privesc în umbrele de seară,

În tremurul luminii de opal —

Ca pe un val învolburat ce vrea să piară,

Lovit de stâncile înfipte-n mal.

Și-aș da o viață doar să te mai caut,

Prin ploi de primăvară cu miros de crin,

Dar cerul cântă neobosit din flaut:

Că păsările călătoare... nu mai vin. 

Te iubesc cum iubește pământul ploaia,

 Fără să-i ceară vreodată cuvânt.

 Cum își ascunde pădurea văpaia

 Frunzelor care se-ntorc iar în vânt.

Te iubesc cum lumina atinge tăcerea,

 Fără s-o frângă, fără s-o doară;

 Cum își închide izvorul durerea

 Și-o face cântec într-o vioară.

Dacă într-o zi s-ar stinge și stelele,

 Iar cerul și-ar pierde albastrul senin,

 Ți-aș aprinde în suflet luminile mele,

 Ca nimeni să nu te cunoască străin.

Ești rugăciunea pe care n-o spun,

 Dar Dumnezeu o aude mereu;

 Ești drumul pe care, chiar dacă-l ascund,

 Îl poartă în taină pasul meu.

Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!), 
De dorul greu al minunatelor culori, 
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori... 
Cătând pe ramuri doar petale de lumină, 
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină, 
Și-am cercetat palatele aflate în ruină, 
Să mai aud din nou aceeași muzică divină... 
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară, 
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară, 
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară, 
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară... 

Ce rost are eternitatea pentru tine,
Când tu nici măcar un an nu-l trăiești bine
Ce rost are eternitatea pentru noi
Dacă și o viață cu șfârșit se uită odată cu noi.

Încă mă întreb
Ce să fac cu anii rămași?
Căci deja mulți dintre ei,
Mi-au fost arși.

La final de zi
Când poate oi dormi
Mă voi tot gândi
Oare mă voi mai trezi?

La capătul de lume oameni pier

Furând lumina umblă sufletele-n noapte

Rămase umbrele secate cad inert

Arzând tulpina rădăcinilor uitate

Desprinse ciuture îneacă spre adânc

Strivind la capătul de lume realitate

Rănite urmele săpate calcă ciung

Cioplind imparele speranțe abdicate

Uscate zilele pălesc agonizând­

Umblă târându-se grăbite către noapte

Visele fără de rușine calcă strâmb

Adulmecând sângele rănilor mușcate

Crăpate palmele sădite în pământ

Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte

Vom deveni capăt de lume absentând

Brăzdând prezențele în locuri separate

Lipsiți de noi coabităm filozofând

Adăpostind în comentarii simple fapte

Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt

Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.