Locul unde am iubit

Un suflet curat ce te are-n tăcere

Nu fuge când cerul devine opac,

Nu folosește absența ca miere,

Și nu se ascunde când toate mai tac.

Când viața dă semne de grea încercare,

Rămâne aproape, un pod peste râu,

Îți dă din lumina și liniștea mare

Și strânge durerea și frica în frâu.

Nu lasă nicio îndoială să crească,

Discuții dificile nu vrea să evite,

În brațe te ține ca să te hrănească

Cu gesturi curate și fapte împlinite.

Oricât de ocupat e în lumea grăbită,

Își rupe din timp ca să fie prezent,

În ochii săi ești o lumină ivită,

Iar zâmbetul tău e un far permanent.

Nu căuta dorul unde-i ignoranță,

Iubirea curată nu pleacă la greu,

Ea vindecă răni și elimină distanță,

Păstrând un refugiu în suflet mereu.

Pentru clipa în care timpul se opreste, iar destinele noastre rămân scrise pe cerul din privirea ta

Si chiar de ne-om pierde în mări de uitare,

Păstrez si acum acea sfântă culoare,

Ochii tăi limpezi, lumini de mărgean,

Ce-mi poartă durerea prin timp, an de an.

Căci dincolo de lumi si de moartea de-o clipă,

lubirea ne poartă pe-a ei aripă

Rămâi nins de stele. un vis nesfârsit

În ochii ce-au fost locul unde-am iubit

Pentru clipa în care umbrele trecute pier, iar lumina din ochii tăi deschide un nou început împreună

Si iată că noaptea se scurge în zori,

Lăsând în urmă un cer plin de flori

lar ochii tăi calzi, dimineți peste mare,

Trimit către suflet o nouă speranţă si soare.

Nu mai e scrum, nici pustiu pe poteci

Lumina ne-apasă pe umerii reci

Și vine ca un cântec de dor împlinit

Să-mi spună că timpul de plâns a sfârsit.

Vom merge-mpreună pe drumul curat,

Cu sfinte comori ce în piept le-am păstrat,

Căci dincolo de umbre si tot ce-a durut

În ochii tăi limpezi e-un nou început.

Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi

Și mă lași să plâng în perne moi,

Golindu-mă picatură cu picatură 

Și tot ce-a rămas e numai ura.

Fără culoare este viața mea

De când tu ai plecat din ea

De când m-a părăsit inima.

Tot ce pot să fac acum este să sper,

Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,

Și nici flori pe pământ,

Să le folosesc la un descânt.

Căci, numai așa te pot aduce înapoi,

Însă într-o altă formă,

De strigoi.

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..

manifestul

celor 2000 de cuvinte

încă tulbură

primăvara încrâncenată

de la praga....

lanțuri din:

soldați,

avioane

și tancuri

sunt aruncate pe străzi,

pentru

a zdrobi năzuința de libertate;

mamăăă.... invadatorii sunt chiar aliații!

Gandurile involuntare,

Fara culoare,

Ma iau...apoi ma arunca

Intr-o prapastie

Denumita TRECUT

In care predomina

TACEREA.

Privesc...

Si observ cum

Amintirile

...negre...

...ca ochii tai...

Ce s-au invelit

Cu un strat

Inconmensurabil de praf

Ma cuprind stransss...

Cu bratele grele de griji

La pieptul lor

Cu speranta

Sa-mi recucereasca iarasi

Inima.

Cu tine cu mine ,cu noi 

Pământul s-a lansat pe orbită 

Și toate sunt bune și clare

Când noi și cu voi 

Dorim să fie bine în lume ,

Nu vrem moarte ,nu vrem război.

Dar răsare ici colo,ca pirul

Războiul distruge orașe ,oamenii mor

Pe cei trimiși ca să moară

Nimeni nu-i întreabă de vor.

Pe cărării necunoscute

Înserarea vine,

Se destramă în depărtări,

Umbre-n valuri fine.

Cerul nopții e înstelat

Vântul încet adie,

Tott în jur e captivat

De-o tristă melodie

Singur sunt

Și parcă nu-s

Ce simt eu ?

E greu de spus!...

Deși-s mic în univers

Viața mea îi la mare preț.

Strâng în brațe

Tot ce-i falnic și măreț.

Pădurea ,lacul din vale,

Omenirea la un loc

Cerul luminat de stele

Cu toate visele mele.