Категория: Стихи про животных
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 24 октября 2023
Просмотры: 249
Стихи из этой категории
Vrăbiuța
--Încotro zbori, vrăbiuță,
fără pui, fără surori,
tocmai când se lasă noaptea
și e cerul plin de nori?
--Puii dorm și merg la mama,
sus în paltin, să-i duc mei
că de-o vreme nu mai zboară
și-i sunt, ochii, tare grei…
Și mi-e dor de glasul mamei
cum ne ciripea duios,
învelindu-ne sub aripi
să putem visa frumos!...
Îmi aduc aminte ziua
când m-a învățat să zbor
și mi-a dăruit o fragă
pe floarea unui bujor.
Apoi, câte și mai câte
mângâieri, cum numai ea
știa să ni le împartă
în timp ce ne adormea…
Ne-a adus și o petală
de cais, în cuib, cândva,
să bem picături de rouă,
în zori, când se lumina.
Dac-ar fi să zbor cu mama
iarăși, ca de-atâtea ori,
ne-am opri încă o dată
printre fragi, printre bujori…
Nu e noapte pentru mine
și nici nori nu sunt destui
ca să nu ajung la mama
și apoi, din nou, la pui!
La coasă!
Dis de dimineață am plecat la coasă,
Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,
Vreau să-mi aduc rapid tot fânu-acasă,
Și știu că iarba se taie bine când e rouă
Toată ziua am cosit cu mare spor,
Brazdă după brazdă am răsturnat,
O ciocărlie a triluit frumos în zbor,
Eu am lucrat și-n gànd am fredonat
Și ritmul meu a fost precum cânta,
Când mai rapid și mai apoi domol,
Venea în jos în tril și-n sus se înalța,
Și uite-așa pe seară tot lanul era gol
Dator n-am vrut deloc eu să rămân,
Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,
Cu firimituri împrăștiate pe pământ,
Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit
Ca doi prieteni buni ne-am despărțit,
Ea sus spre nori rapid s-a avântat,
Iar eu am adunat în coșul cel sfințit,
Ce a rămas pe jos, de mine presărat
Uite așa am petrecut o zi la coasă,
Ajutat de cântul dulce de ciocârlie,
Pe seară m-am întors voios acasă,
Și cu umor, am povestit totul..la soție!
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
Speranța și curajul unui 🦋
Într-o lume de vis și de culoare,
Un fluture zboară cu aripile-i fine,
În căutarea unui loc de odihnă,
Sau poate doar de o floare să se atingă.
El zboară printre flori și printre copaci,
În căutarea unui loc de pace și liniște,
Dar viața-i plină de capcane și pericole,
Și fluturele nostru a învățat asta.
Când vântul puternic îl ia în zbor,
El se luptă cu el și nu cedează,
Să fie puternic și sănătos,
Și să nu uite niciodată de visul său frumos.
Acum, fluturele zboară prin lume,
Cu viteza fulgerului și cu inima plină de speranță,
El știe că viața-i plină de capcane și pericole,
Dar el nu se teme, pentru că el e puternic și curajos.
Другие стихотворения автора
Mesagerul iernii!
Un fulg am vrut să prind
Ce se-ndrepta spre mine,
Era întâiul mesager al iernii
Ce veste aducea, că frigul vine
Privirea mi s-a dus în sus
La dansul fulgilor de nea,
Purtați de vântul ce nu-i lăsa
Să graviteze înspre palma mea
Și am văzut o feerie în văzduh
De stele de zăpadă mișunând,
Toate spre mine se-ndreptau
Și-n palmă se puneau pe rând
Un cor am auzit venind din cer
Fulgul să-l las să cadă pe pământ,
Că el aduce apa binecuvântată
Ce este pentru omenire...darul sfânt
Atunci în palmă m-am uitat
Fără să văd vreun fulg în ele,
Și rușinat pe loc am renunțat
Să prind frumoșii fulgi..cu stele!
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
File de iubire!
Azi când din nou te-am întâlnit,
Pe drumul care duce înspre gară,
Am vrut să-ți spun ce am simțit,
Când am vorbit la telefon aseară
Dar nu știu cum m-am încurcat,
Că n-am putut nimic să-ți spun,
Și-n loc s-arăt că sunt bărbat,
Te-am întrebat, când pot să sun
Cred c-ai înțeles destul de bine,
Că sunt pierdut și-aveam rușine,
De aceea ai venit rapid spre mine,
Zicând, să bem un ceai poimâine
Mult n-am mai stat pe gânduri,
Și-am scos din buzunar un pix,
Am scris pe-o foaie două rânduri,
Rugând-o să ne-ntâlnim la 9 fix
Cu zâmbetul pe fața m-a privit,
Și-a tras cu ochiul la ce am scris,
S-a-ntors și a plecat cu pas grăbit,
Eu m-am ciupit să simt că nu e vis
...........................
Ne-am întâlnit la doua zile,
Când trandafiri i-am dăruit,
Și-n ani am scris eu mii de file,
Pe care cu iubire le-am lipit,
..în cartea vieții..de om căsătorit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dragă Mărie!
Simt cum mă-ndrăgostesc din nou
De tine scumpa mea soție,
Credeam că nu mai pot să spun
Ce mult eu te iubesc...Mărie
Sunt ani de când ești lângă mine
Și totul pare o rutină,
Dar de lipsești mai mult de-o zi
Ceva în mine începe să suspină
Abia atunci încep să simt
Că tu îmi ești jumatea,
Și tot ce fac iese pe dos
Iar ziua o confund cu noaptea
Timpul parcă se alungește
Până ce pragul case-l treci,
Inima cu greu se potolește
Și îmi doresc să nu mai pleci
Da cred că asta e iubirea
Și dragostea adevărată,
E ceea ce nu poți descrie
Iar el și ea mereu..se-așteaptă!
Și într-o zi...!
Mult îi plăcea să stăm de vorbă,
Când pe acasă mai treceam,
Să afle dacă totul merge bine,
Și ce necazuri la servici aveam
Ducea cu greu a ei suferință,
Și foarte rar la cineva s-a plâns,
Era cu zâmbetul mereu pe buze,
Și sub năframă părul în coc strâns
Tot timpul avea ceva de făcut,
Prin casă sau cu florile din curte,
Și tare mult pe noi ne bucura,
Când ne-aducea în poală fructe
O văd și-acum cum ochii lăcrimau,
Când îi spuneam că noi plecăm,
Cu dosul palmei lacrima ștergea,
Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm
........................
Și într-o zi a sunat telefonul,
La care nu doream să răspund,
Șimțeam că nu mă sună mama,
Și totuși am spus da...plângând!