Cățelul!

Nu pot să mă abțin să plâng

Când știu că te-am pierdut,

Și n-am luptat să te opresc

Pentru c-atunci nu m-a durut

Abia când n-ai mai fost cu mine

Am început să-mi pun întrebări,

Și-am înțeles, mult prea târziu

Că unde curge miere,mai vin și încercări

Mult prea ușor am renunțat la tine

Sau poate tu nici nu erai cu mine,

Știu că amândoi eram atât de tineri

Și lumea ne spunea că ne stă bine

...........................................

Și nimeni n-a mai putut salva

Ce eu de tine ajutat am dărâmat,

Acum chiar dacă plâng este tardiv

Că tu iubești și ai copii cu alt bărbat!

Voi scrie mereu despre iubire,

Și desprea dragostea adevărată,

Și nu voi renunța să caut fericire,

În viața asta scurtă și nedreaptă

Dar oare știu cum este a iubi?

Și a primi iubirea de la cineva!

Am dat ceva pentru-a primi?

Sau doar cerșesc la mila altcuiva!

Ne întrebăm...suntem iubiți?

Sau doar trăim, dezamăgire,

Sărac, bogat putem fi fericiți,

Dacă în suflet avem mulțumire

Iubirea, fericirea vin către noi,

Doar la acei ce-n viață dăruim,

Și dăm ceva și celor cu nevoi,

Cu dragoste..urmând răsplată..să primim!

Scrisă de Cezar!

Pe curànd!

Ieri am terminat cu pruna

Azi culeg struguri în vie,

Voi avea ce bea la iarnă

Și un vin...dar și-o tărie.

Anul n-a fost unul bun

Că n-a picurat din cer,

Totuși am făcut destul

Și-am de unde să ofer.

Strugurii i-am dat la teasc

Mustul e deja-n bidoane,

Am băut din el un sfert

Eu și încă cinci persoane.

Pruna-i pusă-n vane mari

Ca un timp să fermenteze,

Și-apoi la cazanul satului

Unde-aștept să distileze.

Mai grea este așteptarea

Decât munca cea prestată,

Pâna bei un vin și-o țuică

Să te-mbeți...măcar odată.

Dar nu-i bai că am rezervă

De la an la an că-s gospodar,

Vârsta-mi zice..bea o dușcă

Din butoi..cu doagă..de stejar!

Ți-am scris din nou ca altădată

Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,

Tot ce-mi doresc este o întâlnire

Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi

Nu vreau să-ți cer ceva anume

Și nici vreo scuză să-mi accepți,

Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat

Că știu că un răspuns aștepți

Te-ai supărat și ai plecat în grabă

După ce vorbe grele ai aruncat,

Și ai rostit aprig mai multe-acuze

Cuvinte fără rost ce m-au marcat

Am încercat atunci să discutăm

Ca doi prieteni buni, poate iubiți,

N-ai acceptat deloc să am o vorbă

Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți

.........................................................

Acum tot sper să te întorci la mine

Fără s-avem nevoie de scrisoare,

Să ne iertăm pentru-n-mpăcare

Și să rostim...a fost o încercare!

În preajma Sărbătorii de Crăciun

Să arătăm mai multă bunătate,

Să mulțumim pentru ce-avem

Și-un pic să dăm și mai departe

E timpul dragostei și al iertării

Și al colindelor ce ne vestesc,

Că astăzi s-a născut Christos

Pruncul dorit, darul Ceresc

În Betleem s-a întâmplat minunea

Așa cum cei trei magi au prevestit,

Ei aur, smirnă și tămâie au adus

Urmând lumina stelei ce i-a călăuzit

În peștera sărăcăcioasă s-a născut

Apoi Fecioara în scutece l-a înfășat,

L-ambrățișat și l-a culcat ușor în iesle

După ce mai întâi pe Prunc l-a alăptat

Și cum în peșteră era destul de frig

Cu abur l-a încălzit asinul și un bou,

Aici păstorii au fost trimiși de îngeri

Să se închine și oi ei au făcut cadou

El a venit pentru a noastră mântuire

Și drept răsplată, El moarte a primit,

A îndurat ocară, durere și batjocură

Ca ce e scris în Carte, să fie împlinit

Mă-ntreb acum pe mine și pe tine?

Am înțeles noi oare a Lui venire?

Și mai presus de ce El s-a jertfit?

Murind pe cruce pentru omenire

Acum în ajun de Crăciun vă-ndemn

Să ne schimbăm, să facem fapte bune,

Iar cu iubire, să dăruim în jur iubire

De vrem în Carte, să fie scris..al nostru Nume!

Spune-mi vântule tu spune

Daca-i întâlnit în calea ta,

O ființă dragă mie

Ce mi-a furat inima?

Cum, nu știi tu cum arată?

Când suflai în părul ei,

La-ntâlnirea cea visată

Și plimbarea pe sub tei!

Nu pot crede c-ai uitat-o

Și să nu-ți aduci aminte,

De-ale noastre sărutări

Și iubita mea cuminte!

Oare nu pot să-ți mai cer

Să te vânturi c-altădată,

Să te duci și să te-ntorci

Pe o pală cu-a mea fată?

Văd că-ncepi să fii domol

Cànd îți cer să fugi mai tare,

Nu-mi mai ești de ajutor

Pentru mine n-ai valoare.

Nu te mai aud măi vântule

Sau n-ai fost deloc pe-aici,

Și-am vorbit în vânt cu mine

Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.

          În înaltul cerului 

Sus în vârful dealului 

Se rotește un vultur mare 

Care caută mâncare.

       Cu aripile larg deschise 

Tot pământul îl cuprinse.

Și cum privea el de sus 

Vede un iepuraș ascuns 

Lângă o tufă mai înaltă 

Se lasă să-l prindă îndată.

         Iepurașul , nici o scăpare n-avea 

Inima tare îi bătea 

Simțea că îi iese din piept 

Și gândea că e nedrept 

Să plece așa curând 

Nu i-ar fi trecut prin gând.

        A închis ochii ușor 

Și în gând cere ajutor

Crede că sfârșitul este aproape 

Și deacum n-o să mai scape.

      Dar dintr-o dată furtuna s-a oprit 

Și vulturul din drumul său a fost oprit.

Când soarele după furtună s-a ivit 

Iepurașul, a răsuflat și el fericit.

Și a gândit în mintea sa

Câte o dată furtuna,e bună și ea la ceva.

De vezi un biet animal, flămând și speriat,

Nu-l goni,nu-i face rău, că-ți vei face păcat 

Destul este lovit de soartă și nu-i este bine,

Nu ar avea nevoie de încă un șut și de la tine.

De nu-l poți ajuta sau nu-i ești de folos,

Poate vine altul și îi aruncă un os

Doar lasă-l să respire și nu îl lovi,

Că altul care vine,îl poate iubi .

Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .

-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?

-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .

Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.

-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .

Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .

Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee! 

Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .

-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.

Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului. 

-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .

-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute . 

-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind. 

-Oac ! Oac ! 

Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse : 

- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit ! 

Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .

-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă ! 

Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .

Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura . 

Sfârșit .

🐸Povestea broscuței Pipo🐸

🧑‍🤝‍🧑Poveste pentru copii👭

🪶Text: Ionela B.Nechita🪶

🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.

3 ciobani într-o căruță și-un măgar pe drum îi duse

La cumpărături în piață, hotărăsc pe 3 produse:

Vacă, scroafă sau o rață, bacii, banii  ba îi bagă,

Să aleagă.

Ba să nu ia chiar nimica, după ce au în desagă.

Numai doi păstori cumpără rațe, vacă ia doar un cioban

Exact unul din aceștia ia o scroafă dând la ban.

Moldoveanul își ia vacă

Numai dacă

Ungureanul ia o rață

De la piață.

Ungureanul își ia rața numai dacă ia vrânceanul

Scroafă grasă cu purceii ce-i va naște ea la anul.

Nu ia rață ungureanul

Dar își cumpără vrânceanul

Vacă mândră și frumoasă

Ce au cumpărat ciobanii și au dus acasă?

de Marius Boacă