Poems in the same category
Pufy
Ghemotoc, pufos ca neaua,
Zgâlțâia de zor perdeaua
Și lätra voios din fire,
Țopăind de fericire .
După coada lui se -nvärte
N-ar sta locului cuminte,
Stă la pândă un răgaz
Cățelușul plin de haz.
Un căpșor ca și de pluș
Peste măsură de ghiduș;
Mărăia cu zel de joacă
Și pantoful mi -l atacă
De șireturi mă dezleagă,
Cu ciorapu-n dinți aleargă,
Să nu -l prind din urmă,
Se pitulă sub plapumă.
Se rostogoli sub pat,în grabă,
Ciufulind blănița-i albă;
Mă privi sfios,scăncind,
Căscase dulce,adormind ..
Vrăbiuța
--Încotro zbori, vrăbiuță,
fără pui, fără surori,
tocmai când se lasă noaptea
și e cerul plin de nori?
--Puii dorm și merg la mama,
sus în paltin, să-i duc mei
că de-o vreme nu mai zboară
și-i sunt, ochii, tare grei…
Și mi-e dor de glasul mamei
cum ne ciripea duios,
învelindu-ne sub aripi
să putem visa frumos!...
Îmi aduc aminte ziua
când m-a învățat să zbor
și mi-a dăruit o fragă
pe floarea unui bujor.
Apoi, câte și mai câte
mângâieri, cum numai ea
știa să ni le împartă
în timp ce ne adormea…
Ne-a adus și o petală
de cais, în cuib, cândva,
să bem picături de rouă,
în zori, când se lumina.
Dac-ar fi să zbor cu mama
iarăși, ca de-atâtea ori,
ne-am opri încă o dată
printre fragi, printre bujori…
Nu e noapte pentru mine
și nici nori nu sunt destui
ca să nu ajung la mama
și apoi, din nou, la pui!
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Pufy
Ghemotoc, pufos ca neaua,
Zgâlțâia de zor perdeaua
Și lätra voios din fire,
Țopăind de fericire .
După coada lui se -nvärte
N-ar sta locului cuminte,
Stă la pândă un răgaz
Cățelușul plin de haz.
Un căpșor ca și de pluș
Peste măsură de ghiduș;
Mărăia cu zel de joacă
Și pantoful mi -l atacă
De șireturi mă dezleagă,
Cu ciorapu-n dinți aleargă,
Să nu -l prind din urmă,
Se pitulă sub plapumă.
Se rostogoli sub pat,în grabă,
Ciufulind blănița-i albă;
Mă privi sfios,scăncind,
Căscase dulce,adormind ..
Vrăbiuța
--Încotro zbori, vrăbiuță,
fără pui, fără surori,
tocmai când se lasă noaptea
și e cerul plin de nori?
--Puii dorm și merg la mama,
sus în paltin, să-i duc mei
că de-o vreme nu mai zboară
și-i sunt, ochii, tare grei…
Și mi-e dor de glasul mamei
cum ne ciripea duios,
învelindu-ne sub aripi
să putem visa frumos!...
Îmi aduc aminte ziua
când m-a învățat să zbor
și mi-a dăruit o fragă
pe floarea unui bujor.
Apoi, câte și mai câte
mângâieri, cum numai ea
știa să ni le împartă
în timp ce ne adormea…
Ne-a adus și o petală
de cais, în cuib, cândva,
să bem picături de rouă,
în zori, când se lumina.
Dac-ar fi să zbor cu mama
iarăși, ca de-atâtea ori,
ne-am opri încă o dată
printre fragi, printre bujori…
Nu e noapte pentru mine
și nici nori nu sunt destui
ca să nu ajung la mama
și apoi, din nou, la pui!
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.
Murgule durerea ta
Murgule zeitate vie
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.
Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă urgisită.
Văd ochii tăi priviri cu ură ,
Îmbrățișările-s de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.
De fier în gură e zăbala
Povara-i trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.
La șeaua ta bogații au râvnit
Cu semn de înfierare
E tot ce viața ți-a hărăzit
Azi hamul rău te doare.
Un ,, di,, în plină dimineață
Și un tremurat icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.
Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai putu să mai reziști…
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Other poems by the author
În poala ei!
E feerie peste tot sub soare
Iar vremea, e una minunată,
Ce te îndeamnă la plimbare
La braț cu o frumoasă fată
Copacii sunt încărcați de flori
Ce răspândesc miros amețitor,
De sus s-aud triluri de păsări
Ce-n cor se-ntrec pe limba lor
M-așez pe bancă lângă soție
Și capu-mi pun pe al ei umăr,
Nu mai sunt tânăr ca altădat'
Și-n gând ușor anii mi-i număr
Pleoapa îmi cade peste ochi
Și-adorm căzând în poala ei,
Nu mă trezește, fredonează
Un cânt cântat de noi pe-alei
Nu știu dacă visez sau aiurez
Că văd in fața ochilor cărarea,
Pe care ne plimbam în Copou
Și unde i-am furat sărutarea
Simt cum peste noi cad flori
Din teii înfloriți în luna Mai,
Și, cum cineva ușor mă urcă
Într-o caleașcă trasă de cai
Mirat întreb unde ne ducem
Și-mi face semn ca să aștept,
Mă uit atent, dar nu vorbesc
Și-n liniște nedumerit accept
Văd cum trăsura se oprește
Și-n fața noastra-i primăria,
Cobor încet și-ncep să înțeleg
Că soți vom deveni, eu și Maria
Tresar și mă trezesc din somn
Și văd că-s așezat în poala ei,
Capu-mi ridic și lung privesc
Cum trec studenții pe sub tei
Întreb cât am dormit de mult
Și îmi răspunde cinci minute,
Îi povestesc tot ce am visat
Râde și-mi dă sărut pe frunte
Ne ridicăm și banca părăsim
Pentru a merge înspre casă,
Pasul grăbim să nu întârziem
C-avem copiii, invitați la masă
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Să trecem..pragul!
Mai am un pas și las în urmă
Un an pe care-l vreau trecut,
Îl simt cum mă apasă-n spate
Și vreau să uit ce m-a durut
Voi încerca să-mi fac bilanțul
S-adun, să scad, să pun egal,
Iar unde dă cu semnul minus
Să corectez mai des, nu anual
Este sfârșit și început de an
Și gândul zboară spre viitor,
E timp la împăcare și iertare
Și la speranță în anul următor
Acum vom trece cu toții pragul
În anul "24, ce-l vrem cu bani,
Să ne urăm unii la alții sănătate
Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!
Adunate!
Am acasă un cățel
Și e tare cumințel,
Nu pot scrie ,,câine rău"
Că e doar..un bibelou!
Astăzi sincer țin să spun
C-am sărit peste dejun,
Dar nu c-aș fi la regim
Și c-am gustat ieri..prea mult vin!
Marce-a-mea ține dietă
Și mănâncă doar omletă,
Ouă de chinezi aduse
Nu rămân pe burtă..puse!
Ne cunoaștem de mulți ani
Ne-nțelegem și la bani,
Doar la mall am mari emoții
Când îi sar în ochi..promoții!
Ieri mi-am supărat soția
Când i-am aruncat hârtia,
Azi nu voi mai face plinul
Că acolo..era pinul!
Eram...!
Calc pe-alee în Copou, de care
multe amintiri mă leagă,
Încă de când eram student
și-am întâlnit o fată dragă.
S-a întâmplat tare demult
pe anotimp de toamnă,
Când toți eram tovarăși și
interzis cuvântul doamnă.
Eram și eu și ea atât de tineri
și fără a simți grija cotidiană,
Și nici s-avem habar, că mintea
omului este vicleană.
Îmi amintesc cu câte mreje
am fost încins de Cupidon,
Că toată ziua la ea visam,
iar noaptea n-aveam somn.
N-a fost ușor s-o cuceresc
și să-mi accepte prietenia,
Așa c-a trebuit neortodox,
să-mi folosesc și viclenia.
Dar fapta mea n-a fost ceva
de care să mă rușinez,
Și doar mici tertipuri,
s-ajung la ea și să flirtez.
Erau pe-atunci alte principii,
în perioada greu apusă,
Pe care mulți români n-o înțeleg,
decât dacă e spusă.
Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa
și o pereche am format,
Și simt că-n astă viața scurtă,
sunt omul și soțul...binecuvântat!
Mărțișor!
Azi voi culege ghiocei,
Să-i dau cui mi-e drag,
Și voi pune printre ei,
Mărțișoare în șirag
Am o listă nu prea lungă,
Cu persoane mult dragi mie,
Voi aduna flori să-mi ajungă,
Să le-m-part cu bucurie
Voi cumpăra și-un buchet,
Trandafiri, frezii și iasomie,
Vreau să-le-n-mânez din suflet,
Cu iubire, pentru-a mea soție
Acum în prag de primăvară,
Vouă femei vă mulțumim,
Și cu penița din călimară,
Scriu..noi mult vă prețuim
..și..
Pe soții, nu încetăm să le iubim!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
În poala ei!
E feerie peste tot sub soare
Iar vremea, e una minunată,
Ce te îndeamnă la plimbare
La braț cu o frumoasă fată
Copacii sunt încărcați de flori
Ce răspândesc miros amețitor,
De sus s-aud triluri de păsări
Ce-n cor se-ntrec pe limba lor
M-așez pe bancă lângă soție
Și capu-mi pun pe al ei umăr,
Nu mai sunt tânăr ca altădat'
Și-n gând ușor anii mi-i număr
Pleoapa îmi cade peste ochi
Și-adorm căzând în poala ei,
Nu mă trezește, fredonează
Un cânt cântat de noi pe-alei
Nu știu dacă visez sau aiurez
Că văd in fața ochilor cărarea,
Pe care ne plimbam în Copou
Și unde i-am furat sărutarea
Simt cum peste noi cad flori
Din teii înfloriți în luna Mai,
Și, cum cineva ușor mă urcă
Într-o caleașcă trasă de cai
Mirat întreb unde ne ducem
Și-mi face semn ca să aștept,
Mă uit atent, dar nu vorbesc
Și-n liniște nedumerit accept
Văd cum trăsura se oprește
Și-n fața noastra-i primăria,
Cobor încet și-ncep să înțeleg
Că soți vom deveni, eu și Maria
Tresar și mă trezesc din somn
Și văd că-s așezat în poala ei,
Capu-mi ridic și lung privesc
Cum trec studenții pe sub tei
Întreb cât am dormit de mult
Și îmi răspunde cinci minute,
Îi povestesc tot ce am visat
Râde și-mi dă sărut pe frunte
Ne ridicăm și banca părăsim
Pentru a merge înspre casă,
Pasul grăbim să nu întârziem
C-avem copiii, invitați la masă
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Să trecem..pragul!
Mai am un pas și las în urmă
Un an pe care-l vreau trecut,
Îl simt cum mă apasă-n spate
Și vreau să uit ce m-a durut
Voi încerca să-mi fac bilanțul
S-adun, să scad, să pun egal,
Iar unde dă cu semnul minus
Să corectez mai des, nu anual
Este sfârșit și început de an
Și gândul zboară spre viitor,
E timp la împăcare și iertare
Și la speranță în anul următor
Acum vom trece cu toții pragul
În anul "24, ce-l vrem cu bani,
Să ne urăm unii la alții sănătate
Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!
Adunate!
Am acasă un cățel
Și e tare cumințel,
Nu pot scrie ,,câine rău"
Că e doar..un bibelou!
Astăzi sincer țin să spun
C-am sărit peste dejun,
Dar nu c-aș fi la regim
Și c-am gustat ieri..prea mult vin!
Marce-a-mea ține dietă
Și mănâncă doar omletă,
Ouă de chinezi aduse
Nu rămân pe burtă..puse!
Ne cunoaștem de mulți ani
Ne-nțelegem și la bani,
Doar la mall am mari emoții
Când îi sar în ochi..promoții!
Ieri mi-am supărat soția
Când i-am aruncat hârtia,
Azi nu voi mai face plinul
Că acolo..era pinul!
Eram...!
Calc pe-alee în Copou, de care
multe amintiri mă leagă,
Încă de când eram student
și-am întâlnit o fată dragă.
S-a întâmplat tare demult
pe anotimp de toamnă,
Când toți eram tovarăși și
interzis cuvântul doamnă.
Eram și eu și ea atât de tineri
și fără a simți grija cotidiană,
Și nici s-avem habar, că mintea
omului este vicleană.
Îmi amintesc cu câte mreje
am fost încins de Cupidon,
Că toată ziua la ea visam,
iar noaptea n-aveam somn.
N-a fost ușor s-o cuceresc
și să-mi accepte prietenia,
Așa c-a trebuit neortodox,
să-mi folosesc și viclenia.
Dar fapta mea n-a fost ceva
de care să mă rușinez,
Și doar mici tertipuri,
s-ajung la ea și să flirtez.
Erau pe-atunci alte principii,
în perioada greu apusă,
Pe care mulți români n-o înțeleg,
decât dacă e spusă.
Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa
și o pereche am format,
Și simt că-n astă viața scurtă,
sunt omul și soțul...binecuvântat!
Mărțișor!
Azi voi culege ghiocei,
Să-i dau cui mi-e drag,
Și voi pune printre ei,
Mărțișoare în șirag
Am o listă nu prea lungă,
Cu persoane mult dragi mie,
Voi aduna flori să-mi ajungă,
Să le-m-part cu bucurie
Voi cumpăra și-un buchet,
Trandafiri, frezii și iasomie,
Vreau să-le-n-mânez din suflet,
Cu iubire, pentru-a mea soție
Acum în prag de primăvară,
Vouă femei vă mulțumim,
Și cu penița din călimară,
Scriu..noi mult vă prețuim
..și..
Pe soții, nu încetăm să le iubim!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!