Un băiat și-o fată!
A fost odat' în sat o fată
Pe când eram tânăr fecior,
Visam să-mi fie ea aleasa
Nuntă să fac și să mă-nsor
Am vrut să-i zic că-mi place
Și mult doresc să îi vorbesc,
Dar cum de ea să mă apropii
Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc
În fiecare zi ne întâlneam
Și ne zâmbeam unul la altul,
Cred că și ea mă îndrăgea
Dar nu dorea să afle satul
Din sat, mama m-a dus la studii
Dorind să fiu cât mai departe,
Știind că ochii nevăzuți se uită
Și doar așa o să mă țin de carte
Un timp mi-a fost destul de greu
Să-nvăț cu ea ca semn de carte,
Multe-ntrebări, doar un răspuns
Că eu de fată n-am avut parte
Ușor, ușor am început s-o uit
Fără a ști vreodată a ei părere,
Dacă am fost sau nu pe lista ei
Și-așa să îmi alin a mea durere
Am revenit în satul meu natal
De fata dragă m-am interesat,
Prietenii mi-au spus are iubit
Și se mărită, umblă vorba-n sat
....................................
A fost odată un băiat și-o fată
Într-un sătuc, pe malul unei ape,
El a dorit s-o facă a lui mireasă
Soarta a spus Nu...atât de-aproape!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 23 июля 2023
Добавлено в избранное: 1
Комментарий: 1
Просмотры: 942
Комментарий
Стихи из этой категории
Am trecut si eu
Am trecut si eu prin ploaie, vint ,si furtuna.
Am invatat ce este sentimentul veti.
Sperndu-ma de toate am reusit sa devin ceva in viata.
Nici cind nu am dat nimanui cu piciorul.
Mi-am obtinut ceia ce am dorit.
Scopul meu a fost o simpla privire.
Am iubit ceia ce a fost al meu.
Iar acum sunt ceia ce am o inima de aur.
Ceia ce stie ce este o mikuta de fata.
Tu.
cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Bea o dușcă!
Ieri am terminat cu pruna
Azi culeg struguri în vie,
Voi avea ce bea la iarnă
Și un vin...dar și-o tărie.
Anul n-a fost unul bun
Că n-a picurat din cer,
Totuși am făcut destul
Și-am de unde să ofer.
Strugurii i-am dat la teasc
Mustul e deja-n bidoane,
Am băut din el un sfert
Eu și încă cinci persoane.
Pruna-i pusă-n vane mari
Ca un timp să fermenteze,
Și-apoi la cazanul satului
Unde-aștept să distileze.
Mai grea este așteptarea
Decât munca cea prestată,
Pâna bei un vin și-o țuică
Să te-mbeți...măcar odată.
Dar nu-i bai că am rezervă
De la an la an că-s gospodar,
Vârsta-mi zice..bea o dușcă
Din butoi..cu doagă..de stejar!
Cerul
Sub cerul instelat, un dor nemărginit,
Stelele dansează-n ritmuri de lumină,
Și vântul lin se-așterne în grădină,
Eu te privesc, pierdut, îndrăgostit.
În nopți linistite, timpul s-a oprit,
Cu ochii tăi în suflet să alinte,
Iar inima în șoapte să mă-mbline,
Simt universul cum m-a copleșit.
De dorul tău, în mine tot s-a frânt,
Și timpul pare veșnic ne-nceput,
În visul meu, rămâi ca la-nceput,
Când lumea toată era doar un cuvânt.
Am trecut si eu
Am trecut si eu prin ploaie, vint ,si furtuna.
Am invatat ce este sentimentul veti.
Sperndu-ma de toate am reusit sa devin ceva in viata.
Nici cind nu am dat nimanui cu piciorul.
Mi-am obtinut ceia ce am dorit.
Scopul meu a fost o simpla privire.
Am iubit ceia ce a fost al meu.
Iar acum sunt ceia ce am o inima de aur.
Ceia ce stie ce este o mikuta de fata.
Tu.
cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Bea o dușcă!
Ieri am terminat cu pruna
Azi culeg struguri în vie,
Voi avea ce bea la iarnă
Și un vin...dar și-o tărie.
Anul n-a fost unul bun
Că n-a picurat din cer,
Totuși am făcut destul
Și-am de unde să ofer.
Strugurii i-am dat la teasc
Mustul e deja-n bidoane,
Am băut din el un sfert
Eu și încă cinci persoane.
Pruna-i pusă-n vane mari
Ca un timp să fermenteze,
Și-apoi la cazanul satului
Unde-aștept să distileze.
Mai grea este așteptarea
Decât munca cea prestată,
Pâna bei un vin și-o țuică
Să te-mbeți...măcar odată.
Dar nu-i bai că am rezervă
De la an la an că-s gospodar,
Vârsta-mi zice..bea o dușcă
Din butoi..cu doagă..de stejar!
Cerul
Sub cerul instelat, un dor nemărginit,
Stelele dansează-n ritmuri de lumină,
Și vântul lin se-așterne în grădină,
Eu te privesc, pierdut, îndrăgostit.
În nopți linistite, timpul s-a oprit,
Cu ochii tăi în suflet să alinte,
Iar inima în șoapte să mă-mbline,
Simt universul cum m-a copleșit.
De dorul tău, în mine tot s-a frânt,
Și timpul pare veșnic ne-nceput,
În visul meu, rămâi ca la-nceput,
Când lumea toată era doar un cuvânt.
Другие стихотворения автора
M-am întālnit cu ea!
Mergând de dimineață la cosit
M-am întâlnit cu cineva cu coasa,
Am încercat s-o rog să mă ajute
A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa
N-am înțeles ce vrea să spună
C-a mormăit ceva încet în barbă,
Am urmărit-o coborând la vale
Și-apoi m-am apucat de treabă
Și cum era o zi bună de coasă
Am dat jos brazdă cu brazdă,
Și că veneau norii de ploaie
Fânul l-am adunat grămadă
Spre seara obosit de muncă
Am revenit la casa noastră,
Și de departe am văzut soția
Semne făcând de la fereastră
Îngândurat am deschis poarta
Și mi-am zărit soția-n prag,
Cu ochii plânși, abia șoptind
Că am pierdut pe omul drag
Atunci gândul rapid s-a dus
La întâlnirea stranie pe deal,
Că cea văzută era chiar baba
Ce căuta să-mi ia ceva vital
..............................
Nimeni nu scapă de-ntâlnirea
Cu cea trimisă de Cineva de Sus,
Ea vine doar când firu-i rupt
Și viața noastră cu sensul...dus!
Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Barza!
I-am văzut mergând pe stradă,
Cu priviri atente la ceru-nourat,
El i-a arătat pe stâlp o barză,
Ea a zâmbit, că pasărea-zburat
Sunt de ceva timp împreună,
Și noi am vrea să fim bunici,
Și ne dorim ca ei să spună,
Că vom avea de crescut prunci
Noi ne dorim să educăm nepoți,
Simțind că timpul nostru trece,
Iar să-l oprești pe loc nu poți,
Și știm că fiecare trebuie să plece
Dar nu e zor și nici o grabă mare,
Și știm că toate vin la timpul lor,
Iar când e dată binecuvântare,
Și așteptarea trece mult mai ușor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Cineva m-a întrebat?
Cineva m-a întrebat demult
Cum a fost copilăria mea?
M-am gândit mult să-i răspund
Și apoi am spus cuvântul..grea
S-a uitat mirat și lung la mine
Făr' a crede că ce zic e-adevărat,
Era mic copil, nimic nu îî lipsea
Nici că timpul multe a schimbat
Atunci în brațe l-am luat cu drag
Și-am povestit despre copilărie,
Ce-a fost frumos și greu în viață
Și cum s-a trăit în multă sărăcie
N-avea de und' să știe ce a fost
Că s-a născut în anul nouăzeci,
Când s-a murit pentru democrație
Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci
Acum ați înțeles cine a întrebat
Dorind să afle de a mea copilărie,
El este fiul nostru binecuvântat
Un dar dat mie..de-a mea Mărie!
Potecuța iubirii!
Îmi împletesc pașii cu visul
S-ajung aproape de inima ta,
Iar pe buchetul de trandafiri
Voi scrie cu iubire ,,nu mă uita".
Aștept să te-ntâlnesc pe seară
Pe potecuța plină de amintiri,
Unde am încercat o sărutare
Simțind cum dragostea e în priviri.
Scriu vers și-l pun în rand de poezie
Prin care-ncerc iubire să-ți trimit,
Să înțelegi că tu-mi ești fericirea
Și-s mulțumit că sunt al tău iubit.
Ce greu mai trece timpul săptămânii
Până ce vine sâmbăta cea așteptată,
În brațe să te strâng și vreau să știi
Că inima-mi, iubito, de tine e furată.
Mi-e dor de-a tale calde-îmbrățișări
Pe care le doresc duse spre infinit,
Și spun că la-ntâlnirea ce urmează
Mână să-i cer, așa cum am promis
Iar dragoste să fie...pân' la sfârșit.
...................................
Povestea a început tare demult
Iar noi promisiunea ne-am ținut,
Și azi când anii mulți îi numărăm
Ne alintăm, neîncetat...cu un sărut!
Ești copil, adult, bătrân!
Cer senin, pământ sub soare
Viața-i scurtă ca o boare,
Azi te naști și-ncepi să crești
Luptă duci pân' la plecare.
Vii cu-al tău destin de Sus
Și pornești într-o călătorie,
Nu știi când o să te-oprești
Pentru că, doar Domnul știe.
Ești copil și mergi la școli
Să înveți și să știi carte,
Toți îți spun că-așa e bine
De vrei să ajungi departe.
Ești adult și mergi la lucru
Să-ți câștigi pâinea cu trudă,
Vrei să-ți meargă toate bine
Pân' ți-apare-n viață-o...iudă.
Ai copii, nepoți și strănepoți
Ești familia cea mult visată,
Dar constați că rămâi singur
Și îți zici cu-amar...ce soartă.
Stai de vorbă cu soția, soțul
Și viața ți-o povestești în doi,
Și îți spui când vorba-nchei
Bătrâni suntem...vai de noi.
Parcă ieri eram copil la mama
Apoi tânăr-însurat și cu fecior,
Astăzi Îl rugăm smeriți pe Domnul
Pază bună să ne fie...și-n viitor!
M-am întālnit cu ea!
Mergând de dimineață la cosit
M-am întâlnit cu cineva cu coasa,
Am încercat s-o rog să mă ajute
A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa
N-am înțeles ce vrea să spună
C-a mormăit ceva încet în barbă,
Am urmărit-o coborând la vale
Și-apoi m-am apucat de treabă
Și cum era o zi bună de coasă
Am dat jos brazdă cu brazdă,
Și că veneau norii de ploaie
Fânul l-am adunat grămadă
Spre seara obosit de muncă
Am revenit la casa noastră,
Și de departe am văzut soția
Semne făcând de la fereastră
Îngândurat am deschis poarta
Și mi-am zărit soția-n prag,
Cu ochii plânși, abia șoptind
Că am pierdut pe omul drag
Atunci gândul rapid s-a dus
La întâlnirea stranie pe deal,
Că cea văzută era chiar baba
Ce căuta să-mi ia ceva vital
..............................
Nimeni nu scapă de-ntâlnirea
Cu cea trimisă de Cineva de Sus,
Ea vine doar când firu-i rupt
Și viața noastră cu sensul...dus!
Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Barza!
I-am văzut mergând pe stradă,
Cu priviri atente la ceru-nourat,
El i-a arătat pe stâlp o barză,
Ea a zâmbit, că pasărea-zburat
Sunt de ceva timp împreună,
Și noi am vrea să fim bunici,
Și ne dorim ca ei să spună,
Că vom avea de crescut prunci
Noi ne dorim să educăm nepoți,
Simțind că timpul nostru trece,
Iar să-l oprești pe loc nu poți,
Și știm că fiecare trebuie să plece
Dar nu e zor și nici o grabă mare,
Și știm că toate vin la timpul lor,
Iar când e dată binecuvântare,
Și așteptarea trece mult mai ușor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Cineva m-a întrebat?
Cineva m-a întrebat demult
Cum a fost copilăria mea?
M-am gândit mult să-i răspund
Și apoi am spus cuvântul..grea
S-a uitat mirat și lung la mine
Făr' a crede că ce zic e-adevărat,
Era mic copil, nimic nu îî lipsea
Nici că timpul multe a schimbat
Atunci în brațe l-am luat cu drag
Și-am povestit despre copilărie,
Ce-a fost frumos și greu în viață
Și cum s-a trăit în multă sărăcie
N-avea de und' să știe ce a fost
Că s-a născut în anul nouăzeci,
Când s-a murit pentru democrație
Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci
Acum ați înțeles cine a întrebat
Dorind să afle de a mea copilărie,
El este fiul nostru binecuvântat
Un dar dat mie..de-a mea Mărie!
Potecuța iubirii!
Îmi împletesc pașii cu visul
S-ajung aproape de inima ta,
Iar pe buchetul de trandafiri
Voi scrie cu iubire ,,nu mă uita".
Aștept să te-ntâlnesc pe seară
Pe potecuța plină de amintiri,
Unde am încercat o sărutare
Simțind cum dragostea e în priviri.
Scriu vers și-l pun în rand de poezie
Prin care-ncerc iubire să-ți trimit,
Să înțelegi că tu-mi ești fericirea
Și-s mulțumit că sunt al tău iubit.
Ce greu mai trece timpul săptămânii
Până ce vine sâmbăta cea așteptată,
În brațe să te strâng și vreau să știi
Că inima-mi, iubito, de tine e furată.
Mi-e dor de-a tale calde-îmbrățișări
Pe care le doresc duse spre infinit,
Și spun că la-ntâlnirea ce urmează
Mână să-i cer, așa cum am promis
Iar dragoste să fie...pân' la sfârșit.
...................................
Povestea a început tare demult
Iar noi promisiunea ne-am ținut,
Și azi când anii mulți îi numărăm
Ne alintăm, neîncetat...cu un sărut!
Ești copil, adult, bătrân!
Cer senin, pământ sub soare
Viața-i scurtă ca o boare,
Azi te naști și-ncepi să crești
Luptă duci pân' la plecare.
Vii cu-al tău destin de Sus
Și pornești într-o călătorie,
Nu știi când o să te-oprești
Pentru că, doar Domnul știe.
Ești copil și mergi la școli
Să înveți și să știi carte,
Toți îți spun că-așa e bine
De vrei să ajungi departe.
Ești adult și mergi la lucru
Să-ți câștigi pâinea cu trudă,
Vrei să-ți meargă toate bine
Pân' ți-apare-n viață-o...iudă.
Ai copii, nepoți și strănepoți
Ești familia cea mult visată,
Dar constați că rămâi singur
Și îți zici cu-amar...ce soartă.
Stai de vorbă cu soția, soțul
Și viața ți-o povestești în doi,
Și îți spui când vorba-nchei
Bătrâni suntem...vai de noi.
Parcă ieri eram copil la mama
Apoi tânăr-însurat și cu fecior,
Astăzi Îl rugăm smeriți pe Domnul
Pază bună să ne fie...și-n viitor!
Silvia Mihalachi