Pe aripile mele
Pe aripile mele grele
Stau mii de gânduri zbuciumate,
Legate strașnic și cu forme
În care inima îmi bate.
Pe aripile mele grele
Stă o povară necurmată
Și suferință înnăscută
De prin talazuri blestemată.
Pe aripile mele grele
Mai stau și eu, din când în când,
Să mă gândesc dacă se poate
Să dau cu ele de pământ.
DB
Стихи из этой категории
Marea nimănui
Timpul s-a oprit în loc, când te-am zărit,
Când ai intrat neanunțat în viața mea
Și-ai devenit
Miracolul mult așteptat, dorit...
Navigam amândoi, aruncați de furtună
În valurile mării nimănui,
Zburam printre nori negrii, sau de vreme bună,
Ne rătăceam printre stele, alergând spre Lună.
Apoi, noaptea s-a așternut
Când brusc și dintr-o dată te-am pierdut,
Când printre valurile mării nimănui
Ai dispărut...
Dar... nu am renunțat, n-am disperat,
Te-am căutat și pe un țărm de mare te-am găsit!
Acum, Tu lasă-te de pescăruși călăuzit,
Revino, fii eroul, salvatorul meu.
Și azi și mâine și mereu,
Să navigăm pe marea nimănui,
Și să-nvățăm iar lecția iubirii-n doi,
Ce-alungă noaptea, întunericul din noi...
A fost
A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci
Iubește-mă
N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.
Iubește-mă dacă poți, printr-o carte
Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mânile goale, iubind...
Hai să fim actori de romane alese!
Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...
Umbra care n-a fost
Te-am purtat ca pe-o haină subțire,
Pe care o credeam pielea mea,
Mi-erai umbră, mi-erai răsuflare,
Dar vântul te-a luat undeva.
Erai glasul uitat al pădurii
Ce-n noapte părea doar al meu,
Dar zorii ți-au stins murmurele,
Și-n liniște mi-am fost zeu.
Te-am iubit ca pe apa din palme,
Crezând că mi-e sete mereu,
Dar mâinile goale m-au șters de-ndoială –
Nici râul nu-și plânge ecoul.
Și-acum, când privesc în oglindă,
Nu văd chipul tău, doar pe-al meu.
Mi-s ochii mai limpezi ca vântul,
Iar umbra… n-a fost niciodată.
Întunericul luminii mele
A soarelui raza subit se revarsă
Pe strada-mi de fiorul iubirii ștearsă
Naivul cer de seninătate-i sufocat,
Cufundând ziua într-un albastru nelimitat,
Care timpul în loc oprea cu romantica-i sclipire
Și invita inima la vals,doar cu o singură privire.
Sângeriu sărut ceresc pe boltă se întrezărește
Si dulce amor de gheață peste nori întinerește
Vântul răspândea mireasmă stelei de ceață stinsă
Si jelea cu lacrimi surde lumina cândva aprinsă
Palida toamna plânge cu lacrimi timorate
De teama sosirii unei furtuni adevărate.
Șoaptă de univers
Mulți și-ar dori o noapte cu tine,
Când mie nu-mi ajunge o viață să te admir.
Și-n ochi de s-ar pierde umbre străine,
Eu însă rămân, doar să te respir.
Ți-aș scrie versuri pe piele, balade mute,
Cu mâini ce ard și nu se mai sting,
Din ochiul meu să-ți citesc în stele,
Să-ți îmbrac universul în șoapte de nimb.
Marea nimănui
Timpul s-a oprit în loc, când te-am zărit,
Când ai intrat neanunțat în viața mea
Și-ai devenit
Miracolul mult așteptat, dorit...
Navigam amândoi, aruncați de furtună
În valurile mării nimănui,
Zburam printre nori negrii, sau de vreme bună,
Ne rătăceam printre stele, alergând spre Lună.
Apoi, noaptea s-a așternut
Când brusc și dintr-o dată te-am pierdut,
Când printre valurile mării nimănui
Ai dispărut...
Dar... nu am renunțat, n-am disperat,
Te-am căutat și pe un țărm de mare te-am găsit!
Acum, Tu lasă-te de pescăruși călăuzit,
Revino, fii eroul, salvatorul meu.
Și azi și mâine și mereu,
Să navigăm pe marea nimănui,
Și să-nvățăm iar lecția iubirii-n doi,
Ce-alungă noaptea, întunericul din noi...
A fost
A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci
Iubește-mă
N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.
Iubește-mă dacă poți, printr-o carte
Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mânile goale, iubind...
Hai să fim actori de romane alese!
Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...
Umbra care n-a fost
Te-am purtat ca pe-o haină subțire,
Pe care o credeam pielea mea,
Mi-erai umbră, mi-erai răsuflare,
Dar vântul te-a luat undeva.
Erai glasul uitat al pădurii
Ce-n noapte părea doar al meu,
Dar zorii ți-au stins murmurele,
Și-n liniște mi-am fost zeu.
Te-am iubit ca pe apa din palme,
Crezând că mi-e sete mereu,
Dar mâinile goale m-au șters de-ndoială –
Nici râul nu-și plânge ecoul.
Și-acum, când privesc în oglindă,
Nu văd chipul tău, doar pe-al meu.
Mi-s ochii mai limpezi ca vântul,
Iar umbra… n-a fost niciodată.
Întunericul luminii mele
A soarelui raza subit se revarsă
Pe strada-mi de fiorul iubirii ștearsă
Naivul cer de seninătate-i sufocat,
Cufundând ziua într-un albastru nelimitat,
Care timpul în loc oprea cu romantica-i sclipire
Și invita inima la vals,doar cu o singură privire.
Sângeriu sărut ceresc pe boltă se întrezărește
Si dulce amor de gheață peste nori întinerește
Vântul răspândea mireasmă stelei de ceață stinsă
Si jelea cu lacrimi surde lumina cândva aprinsă
Palida toamna plânge cu lacrimi timorate
De teama sosirii unei furtuni adevărate.
Șoaptă de univers
Mulți și-ar dori o noapte cu tine,
Când mie nu-mi ajunge o viață să te admir.
Și-n ochi de s-ar pierde umbre străine,
Eu însă rămân, doar să te respir.
Ți-aș scrie versuri pe piele, balade mute,
Cu mâini ce ard și nu se mai sting,
Din ochiul meu să-ți citesc în stele,
Să-ți îmbrac universul în șoapte de nimb.
Другие стихотворения автора
Mai naște-ma o data ,mamă
Mai naște ma o data, mamă
Sa pot sa simt, sa pot sa iert
Și într-o lume prefăcuta,
Sa nu ma simt așa inert...
Mai naște ma o data, mamă
Sa simt iubire în toți porii,
Sa simt cum sângele - mi zvâcneste
Sa pot s-alung din suflet norii
Mai naște ma o data, mama
Căci prima oara am obosit
Satul de-atâta falsitate,
De un infern nedeslusit.
Dar, poate a doua oara, mamă
Voi reușii sa deslușesc
Tainele ascunse - n mine
În subconștientul meu firesc.
Și naște ma mereu, o mama
Până când am sa sfârșesc
Și din materia mea firava,
Răpusa de a lumii zarva,
În simfonii de imnuri stinse,
Sa murmur cu slove aprinse
Că m am născut și am murit
Dar taina lumii n am găsit...
DB
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Apus spre infinit
Așa - ș vrea câteodată,
Sa traca lumea toată...
Sa nu mai fiu ființă,
Sa uit tot ce-am trăit
Sa merg în infinit...
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.
Și tare îmi doresc
Sa nu mai fiu nimic,
Sa nu mai simt nimic.
Sincer, am obosit...
Am obosit sa sper,
Am obosit sa cred,
Poate cred în nimic.
Sau poate eu aici
Sunt doar un mesager
Mergând spre apogeu
Dar nu transmit nimic.
Sunt un străin în lume
Ma simt cuprins de teama
Și sufletul ma cheamă.
Ma cheamă înnapoi
Dar eu, sunt în război.
As vrea sa treacă totul,
Sa uit c am existat..
Sa trec în infinit
Sa nu mai fiu nimic
Sa nu mai simt nimic,
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.
Mai naște-ma o data ,mamă
Mai naște ma o data, mamă
Sa pot sa simt, sa pot sa iert
Și într-o lume prefăcuta,
Sa nu ma simt așa inert...
Mai naște ma o data, mamă
Sa simt iubire în toți porii,
Sa simt cum sângele - mi zvâcneste
Sa pot s-alung din suflet norii
Mai naște ma o data, mama
Căci prima oara am obosit
Satul de-atâta falsitate,
De un infern nedeslusit.
Dar, poate a doua oara, mamă
Voi reușii sa deslușesc
Tainele ascunse - n mine
În subconștientul meu firesc.
Și naște ma mereu, o mama
Până când am sa sfârșesc
Și din materia mea firava,
Răpusa de a lumii zarva,
În simfonii de imnuri stinse,
Sa murmur cu slove aprinse
Că m am născut și am murit
Dar taina lumii n am găsit...
DB
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Apus spre infinit
Așa - ș vrea câteodată,
Sa traca lumea toată...
Sa nu mai fiu ființă,
Sa uit tot ce-am trăit
Sa merg în infinit...
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.
Și tare îmi doresc
Sa nu mai fiu nimic,
Sa nu mai simt nimic.
Sincer, am obosit...
Am obosit sa sper,
Am obosit sa cred,
Poate cred în nimic.
Sau poate eu aici
Sunt doar un mesager
Mergând spre apogeu
Dar nu transmit nimic.
Sunt un străin în lume
Ma simt cuprins de teama
Și sufletul ma cheamă.
Ma cheamă înnapoi
Dar eu, sunt în război.
As vrea sa treacă totul,
Sa uit c am existat..
Sa trec în infinit
Sa nu mai fiu nimic
Sa nu mai simt nimic,
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.
Mai naște-ma o data ,mamă
Mai naște ma o data, mamă
Sa pot sa simt, sa pot sa iert
Și într-o lume prefăcuta,
Sa nu ma simt așa inert...
Mai naște ma o data, mamă
Sa simt iubire în toți porii,
Sa simt cum sângele - mi zvâcneste
Sa pot s-alung din suflet norii
Mai naște ma o data, mama
Căci prima oara am obosit
Satul de-atâta falsitate,
De un infern nedeslusit.
Dar, poate a doua oara, mamă
Voi reușii sa deslușesc
Tainele ascunse - n mine
În subconștientul meu firesc.
Și naște ma mereu, o mama
Până când am sa sfârșesc
Și din materia mea firava,
Răpusa de a lumii zarva,
În simfonii de imnuri stinse,
Sa murmur cu slove aprinse
Că m am născut și am murit
Dar taina lumii n am găsit...
DB
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Apus spre infinit
Așa - ș vrea câteodată,
Sa traca lumea toată...
Sa nu mai fiu ființă,
Sa uit tot ce-am trăit
Sa merg în infinit...
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.
Și tare îmi doresc
Sa nu mai fiu nimic,
Sa nu mai simt nimic.
Sincer, am obosit...
Am obosit sa sper,
Am obosit sa cred,
Poate cred în nimic.
Sau poate eu aici
Sunt doar un mesager
Mergând spre apogeu
Dar nu transmit nimic.
Sunt un străin în lume
Ma simt cuprins de teama
Și sufletul ma cheamă.
Ma cheamă înnapoi
Dar eu, sunt în război.
As vrea sa treacă totul,
Sa uit c am existat..
Sa trec în infinit
Sa nu mai fiu nimic
Sa nu mai simt nimic,
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.