În noapte gri

Am scris cu slova aurită, fină,

Să pot a simț și eu că am existat,

Și-n urma mea, cea plină de rugină,

O urmă de speranță am lăsat.

Am scris cu slova caldă de mătase

Și lacrimi cristaline am vărsat,

Ca cei ce vin în urma după mine

Să simtă ce am simțit și eu odat'.

Am scris și simfonii nedeslușite,

De nimeni și nimica niciodată,

Acelea poate erau doar pentru mine,

Să-mi amintesc și eu ce am creat.

Am scris în armonie cu natura,

Și pete de culoare am vărsat,

Și tot ce apoi s-a alipit de mine,

Misterul din cuvinte mi-a aflat.

Mai naște ma o data, mamă 

Sa pot sa simt, sa pot sa iert 

Și într-o lume prefăcuta, 

Sa nu ma simt așa inert... 

Mai naște ma  o data, mamă 

Sa simt iubire în toți porii, 

Sa simt cum sângele - mi zvâcneste

Sa pot s-alung din suflet norii

Mai naște ma o data, mama 

Căci prima oara am obosit 

Satul de-atâta falsitate,

De un infern nedeslusit. 

Dar, poate a doua oara, mamă 

Voi reușii sa deslușesc 

Tainele ascunse - n mine

În subconștientul meu firesc. 

Și naște ma mereu, o mama 

Până când am sa sfârșesc 

Și din materia mea firava, 

Răpusa de a lumii zarva, 

În simfonii de imnuri stinse, 

Sa murmur cu slove aprinse 

Că m am născut și am murit 

Dar taina lumii n am găsit...

DB 

Să fii un abur printre stele,

Să simți răceala lor divină,

Să simți eternul printre gene,

Doar să exiști, nu și să fii.

Spune-mi, ai dori să știi? 

 Să ști Ce ascunde universul,

Să-i afli talcul lui profund,

Să-i știi și tainele amare

Și bucurii, și câte sunt...

Să poți privi dincol' de tine,

Să ștergi cerneala de pe ochi

Și gheața care-ți crește- n suflet,

Fără să te întrebi: „Eu pot?”

Să-ți lași în urma rădăcina,

Să te desprinzi cu frunzele,

Să zbori mai repede ca vântul,

Măcar o zi… măcar cu gândul,

Să simți că părăsești pământul…

Să plângi în taină, răstignindu-ți firea,

Să adormi cu gândul că nu ești de-ajuns,

Să simți în tine pietrele durerii,

Și totuși să continui să asculți.

Să asculți până și vântul în surdină,

Și marea cu al ei dulce plâns suav,

Și pomii cei cu lacrimi de rășină,

Și totuși să continui să te cauți.

Pe aripile mele grele

Stau mii de gânduri zbuciumate,

Legate strașnic și cu forme

În care inima îmi bate.

Pe aripile mele grele

Stă o povară necurmată

Și suferință înnăscută

De prin talazuri blestemată.

Pe aripile mele grele

Mai stau și eu, din când în când,

Să mă gândesc dacă se poate

Să dau cu ele de pământ.

DB

Ne confundăm în gânduri,

Regim totalitar

Și facem apa vieții,

Din vie,un coșmar.

Căutăm un sens anume,

Scopul,fiind imprecis 

Și vrem ocean în spume 

Doar că trăim în vis.

Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare

Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul 

E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...

Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor

E ca și durerea noastră umană

Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume

Sau poate ca noi suntem soarta, iar  răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri

Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire 

Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor 

Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii

Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred

Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire

În umbra trădării, inima s-a frânt,

Când dragostea a fost pătată de neîncredere.

Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,

Și sufletele s-au despărțit în tăcere.

Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,

Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.

Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,

Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.

Ochii ce-au strălucit acum se sting,

Când iubirea e pătată de minciună.

Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,

 Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.

Dar din durere se naște puterea de a ierta,

De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.

Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,

Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.

Dar a trecut atâta timp

Eram în acel anotimp

Cald, dar rece pentru mine

Durerea ai lasat să mă termine

Au trecut atâtea luni

De când stau sub furtuni

De când dorul mă apasă

Și inima încă e nervoasă

M-ai lăsat prin labirint

Fără să-mi mai spui alint

Nu ai spus nici rămas bun

Ai plecat ca un nebun

Ai lăsat în urmă fum

Și în el,pe mine,scrum

Tot blocată sunt de atunci

Căci gloanțele au fost adânci

Amintirile dor, dar sunt străine,

ca vise vechi pe care nu le-am visat,

mă uit la ele-sunt tot cu tine,

dar unde sunt eu? Cine-am fost? Cine-s azi?

Te-am iubit. Te iubesc. Sau poate că nu?

Poate iubirea era doar setea

de-a fi privită, de-a fi văzută,

de-a nu fi un chip ce se pierde-n rețea.

Poate că tu ai fost doar conturul

unei iubiri ce nu era a ta,

doar umbra unui vis nescris

despre cine aș fi vrut să mă vrea.

Și-acum? Acum mintea tace,

numele tău nu-i decât un sunet,

dar inima, inima face

din tăcere-un tunet.

Locul stelelor este pe cer

Tu ce cauți la mine-n suflet?

Să pleci eu acum îți cer

Nu mai pot forța acest zâmbet,

M-am lăsat orbit de lumina ta

M-am lăsat păcălit de tine,

Locul meu nu este lângă o stea

Locul meu n-a fost lângă tine,

Marș și luminează-i la altu viața

Dispari, nu vreau să te mai văd,

De tine începe să mă ia greața

Nu te las să-mi faci în suflet prăpăd,

Nu încerca să vi înapoi

Alta ți-a luat deja locul,

Nu mai este nimic între noi

Între noi s-a stins de mult focul.

Oh, dragă iubite de m-ai fi iubit și luna de pe cer nu s-ar mai fi săturat să ne iubească cu patimă cununia de constelații, căci chiar, ele ar fi reprezentat sclipirea noastră, iubirea ce nici-n veacuri nu se stinge niciodat'

De m-ai fi cunoscut cu adevărat, să-mi știi pe de rost sufletul, ai știi ca în adâncul lui exista o iubire fierbinte ce răsare prin razele vii de soare

Și ca orice atingere pe care mi-o doream, a fost doar pentru a îmi mângâia sufletul, pentru a simiți și știi cu adevărat persoana mea

Dar, azi aceste vise de cununie și iubire pură sunt doar niște iluzii vagii pentru prețul ce-l plătesc azi, sa te dau uitării așa cum doar tu m-ai învățat