Mai naște-ma o data ,mamă

Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,

Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...

Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,

Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!

Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...

Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!

Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...

Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,

Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...

Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!

Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,

Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...

Viață dulce sau amarā,

Prinsă-n foaie de țigară,

Răsucită cu finețe

Prin constelații altețe...

   Prinsă-n buze însetate

   De ştiințe şi de arte,

   Trasă-n piept cu îndârjire,

   Răsuflată-n Răstignire...

Trasă-n suflet, să-l adape

Cu fumul gândirii coapte

Şi suflată-n gol de aer,

În văzduh de idealuri.

   Răsuflare uşuratā...

   Răstignire resemnată...

   Cum să mai consum țigara,

   Când din ochi gâdil chitara.

Pe salteaua ce dormeam

Adesea ma gândeam

De ce viata e așa

Așa rece și rea. 

Trecutul copleșitor ma apuca și 

Brațele destinului ma înconjoară, 

Și ma trage înspre ea

Sa simt din nou căldura vieții

Sa simt din nou ceva. 

Din umbre sumbre, ce adâncesc

Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez

Sa fiu liber din nou.

Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii

de lucrui, dar nici un lucru nu va putea

aduce-n suflet gândul cu care 

Cu drag revăd momente tandre,

ale trecutului destin și

Ma gândesc cu groaza 

La zile ce-au fost, 

Cele care s-au pierdut, 

Și cele ce v-or fii. 

Mai bine mor tânăr și trist 

Într-o seară de aprilie 

Decât sa simt cum zilele 

Se duc fără efort, într-un ciclu 

Infinit al cărei mecanism 

Nu se încheie niciodată 

Nici dacă aș fi mort. 

Dar mai bine mort de-aș fii, 

Decât bătrân și trist 

Într-o lume rece unde 

Te simți bătrân și mic. 

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

Lumina mea

Dulcea mea lumina

Scânteietoare ,plina de vitalitate 

Adâncește vraja nepătrunsei nopti

Umplând misterele de sensuri

Și găsind rațiuni eterne 

În orice lucru mic

Caci lumina mea e iubire 

Iubire vesnic vie

Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila 

Lumina ce o simt

O simt atât de tare

Îmi modelează fiinta și umple existenta

De misterele sacre

Ahh,de as avea mai multa iubire

Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească

Infinitul vesnic indescriptibil

Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii 

Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu

Sa simt astrele și spațiul ca ale mele 

Cu lumina rațiuni luminata de iubire

Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,
azi părăsesc
ucenicia neterminată,
curgând din poemele voastre,
o las altora care au mai îndrăznit,
eu nu voi mai fi fost
un început lipsit de speranţă,
alte cuvinte trăiesc aşteptarea
ecourilor născute să fie
versuri hrănite cu mine,
aş pune punct, dar
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici,
las rimele să cadă
din degete desfrunzite de ritm,
în altă poezie cuvintele se cer
oblojite cu frumos,
nu este un crez,
doar o evadare veşnică
în închisoarea mişcătoare
a gândurilor.

În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme,
aşa cum au fost odată.

Pe aripile mele grele

Stau mii de gânduri zbuciumate,

Legate strașnic și cu forme

În care inima îmi bate.

Pe aripile mele grele

Stă o povară necurmată

Și suferință înnăscută

De prin talazuri blestemată.

Pe aripile mele grele

Mai stau și eu, din când în când,

Să mă gândesc dacă se poate

Să dau cu ele de pământ.

DB

Așa - ș vrea câteodată,

Sa traca lumea toată... 

Sa nu mai fiu ființă, 

Sa uit tot ce-am trăit

Sa merg în infinit... 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Și tare îmi doresc 

Sa nu mai fiu nimic, 

Sa nu mai simt nimic. 

Sincer, am obosit... 

Am obosit sa sper, 

Am obosit sa cred, 

Poate cred în nimic. 

Sau poate eu aici

Sunt doar un mesager 

Mergând spre apogeu 

Dar nu transmit nimic. 

Sunt un străin în lume 

Ma simt cuprins de teama 

Și sufletul ma cheamă. 

Ma cheamă înnapoi 

Dar eu, sunt în război. 

As vrea sa treacă totul, 

Sa uit c am existat..

Sa trec în infinit 

Sa nu mai fiu nimic 

Sa nu mai simt nimic, 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Îmi aduc aminte astăzi 

De iubirea noastră, toată 

Chiar de era ne-mpartasita

Noi doi, o simțeam, pe toată 

Îmi cautai privirea blândă

Si sperai sa nu te las

N am putut să-ți spun atunci

Ce simțeam cu-adevărat

Ma durea atât de tare

Știam, nu te pot avea

Doar ca sufletul meu parca

Tot mereu, mereu spera

Imi spuneam ca poate odată

Într-o zi, nu știam cand

Voi avea iarăși puterea

Sa te pot privii zâmbind

Totuși am decis in taina

Trist, Sa te las sa pleci

Căci eram rănit într-una

De al iubirii sentiment

Dar nu pot scăpa de tine

Te zăresc mereu, mereu

Vreau doar sa dispari și pace

Sa dai sufletului meu

Tu ti ai continuat viata

Dar am doar o întrebare

Cand pe el tu îl privești

Te gândești la mine oare?

Sau poate doar m ai uitat

Ai reușit sa treci peste

Ajută-mă si pe mine

Scoate ma tu din poveste... 

Pleacă, nu ma mai privii

Lasă ma - n singurătate

Căci am sufletul pustiu

De iubire si de pace

Acum, cred ca am înțeles, 

Ai o inima de gheata 

Ce i capabila sa înghețe 

Încet încet a mea speranța 

Eu nu-ți mai răspund la zâmbet 

In zadar îți întorci capul 

Lasă ma re rog pe mine 

N am nevoie de iubire. 

Căci tu nici nu realizezi 

Cat de mult rau mi ai făcut 

Pentru tine a fost un joc 

Dar pe mine m a durut. 

Pe aripile mele grele

Stau mii de gânduri zbuciumate,

Legate strașnic și cu forme

În care inima îmi bate.

Pe aripile mele grele

Stă o povară necurmată

Și suferință înnăscută

De prin talazuri blestemată.

Pe aripile mele grele

Mai stau și eu, din când în când,

Să mă gândesc dacă se poate

Să dau cu ele de pământ.

DB

Așa - ș vrea câteodată,

Sa traca lumea toată... 

Sa nu mai fiu ființă, 

Sa uit tot ce-am trăit

Sa merg în infinit... 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Și tare îmi doresc 

Sa nu mai fiu nimic, 

Sa nu mai simt nimic. 

Sincer, am obosit... 

Am obosit sa sper, 

Am obosit sa cred, 

Poate cred în nimic. 

Sau poate eu aici

Sunt doar un mesager 

Mergând spre apogeu 

Dar nu transmit nimic. 

Sunt un străin în lume 

Ma simt cuprins de teama 

Și sufletul ma cheamă. 

Ma cheamă înnapoi 

Dar eu, sunt în război. 

As vrea sa treacă totul, 

Sa uit c am existat..

Sa trec în infinit 

Sa nu mai fiu nimic 

Sa nu mai simt nimic, 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Îmi aduc aminte astăzi 

De iubirea noastră, toată 

Chiar de era ne-mpartasita

Noi doi, o simțeam, pe toată 

Îmi cautai privirea blândă

Si sperai sa nu te las

N am putut să-ți spun atunci

Ce simțeam cu-adevărat

Ma durea atât de tare

Știam, nu te pot avea

Doar ca sufletul meu parca

Tot mereu, mereu spera

Imi spuneam ca poate odată

Într-o zi, nu știam cand

Voi avea iarăși puterea

Sa te pot privii zâmbind

Totuși am decis in taina

Trist, Sa te las sa pleci

Căci eram rănit într-una

De al iubirii sentiment

Dar nu pot scăpa de tine

Te zăresc mereu, mereu

Vreau doar sa dispari și pace

Sa dai sufletului meu

Tu ti ai continuat viata

Dar am doar o întrebare

Cand pe el tu îl privești

Te gândești la mine oare?

Sau poate doar m ai uitat

Ai reușit sa treci peste

Ajută-mă si pe mine

Scoate ma tu din poveste... 

Pleacă, nu ma mai privii

Lasă ma - n singurătate

Căci am sufletul pustiu

De iubire si de pace

Acum, cred ca am înțeles, 

Ai o inima de gheata 

Ce i capabila sa înghețe 

Încet încet a mea speranța 

Eu nu-ți mai răspund la zâmbet 

In zadar îți întorci capul 

Lasă ma re rog pe mine 

N am nevoie de iubire. 

Căci tu nici nu realizezi 

Cat de mult rau mi ai făcut 

Pentru tine a fost un joc 

Dar pe mine m a durut.