Ecouri

Copilăria ce niciodată nu ar fi murit, dacă pe cap mi-ai fi pictat cu admirație un voal al nopții albastre, inimia mi ar fi inflorit și acum în grădini cu flori 

Grădinii din care dacă nu părăseai seceta sufletului meu și ma adăpai cu apa, acum din ea te infruptai cu privirea și atunci ai fi văzut ca din toate florile doar eu suspin și alin

Dacă nu o luai la goană din amintrii probabil sufletul te canta ca pe un cântec din copilărie, iar din gradina ce mi-ai fi alesul, eu as fi floare ta și tu copilăria mea

Dar din păcate, tu ai iubit mai mutl spini 

Asa ca ai rănit ce te iubește și iubești ce te râneste 

Am fost copilița trecutului tău, doar ca-n viitor ai ales sa nu ma mai iubești 

Probabil ai știut și tu că aș fi meritat ceva mai bun

El crede că-i vânt și că zboară departe,

că nimeni nu-i poate citi mersul lin,

că poate să uite, că poate să scape,

că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.

Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,

iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.

El fuge de dor, dar în inimi sculptate,

rămâne un nume, în stânci abătut.

Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.

Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,

povara trecutului arde, l-arată—

și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.

Azi raze de soare au zâmbit spre pământ

Desi în suflet mi-e iarnă... ger 

De când port în inimă și gând 

Un sentiment de dor pentru un...EL

Mi-e dor parcă mai mult ca altădată 

Cum nu mi s-a-ntâmplat vreodată 

Aș vrea un pic mai blând să fie

Cum odată, o EA și-a dorit ca un EL să fie.

Mi-e greu pe zi ce trece tot mai mult

Și-n suflet port vise, gânduri fel de fel

Doar așa pot să-nving sentimentul acut

De dor, de la o EA pentru un... EL.

Încerc să nu las să m-atingă timpul trecut

Nu vreau durerii să-i plătesc lacrimi tribut 

Vreau doar să pot să uit și eu povestea grea

Când la sfârșit, un EL a uitat de o... EA!

Termin de scris scrisoarea,

Finisând textul meu cu două puncte,

Unul după altul.

pun în plic,scrisoarea.

Lipesc plicul,punând o floricică mică,deasupra lui.

Și plec la locul unde se transmit scrisorile.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia este scrisă pe 09.10.2024

Am scris versuri pentru tine,

Despre ceea ce eu simțeam,

Vina toată-mi aparține,

Păcatul meu, că te iubeam.

Scriam povești de tine pline,

Scriam ceva ce nu erai,

Vina toată-ți aparține,

Păcatul tău, că nu iubeai.

N-am așteptat nestemate,

O floare mi-era de-ajuns,

Vina la doi se-mparte,

Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.

În ochii nopții,

am privit cu jale.

Luna argintie,și palidă,

am sărutat-o cu vise neîmplinite, 

Fluturii albaștri,

Ultima dată i-am citit din carte.

Am citit "Luceafărul" de Eminescu,

ultima melodie la pian,

"The manipulator"

am ascultat.

Îmi iau rămas bun de la toți!

Și plec în altă lume,

Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,

nu mai vin la voi,

De mine puteți să uitați.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Pe aripile mele grele

Stau mii de gânduri zbuciumate,

Legate strașnic și cu forme

În care inima îmi bate.

Pe aripile mele grele

Stă o povară necurmată

Și suferință înnăscută

De prin talazuri blestemată.

Pe aripile mele grele

Mai stau și eu, din când în când,

Să mă gândesc dacă se poate

Să dau cu ele de pământ.

DB

Mai naște ma o data, mamă 

Sa pot sa simt, sa pot sa iert 

Și într-o lume prefăcuta, 

Sa nu ma simt așa inert... 

Mai naște ma  o data, mamă 

Sa simt iubire în toți porii, 

Sa simt cum sângele - mi zvâcneste

Sa pot s-alung din suflet norii

Mai naște ma o data, mama 

Căci prima oara am obosit 

Satul de-atâta falsitate,

De un infern nedeslusit. 

Dar, poate a doua oara, mamă 

Voi reușii sa deslușesc 

Tainele ascunse - n mine

În subconștientul meu firesc. 

Și naște ma mereu, o mama 

Până când am sa sfârșesc 

Și din materia mea firava, 

Răpusa de a lumii zarva, 

În simfonii de imnuri stinse, 

Sa murmur cu slove aprinse 

Că m am născut și am murit 

Dar taina lumii n am găsit...

DB 

Am scris cu slova aurită, fină,

Să pot a simț și eu că am existat,

Și-n urma mea, cea plină de rugină,

O urmă de speranță am lăsat.

Am scris cu slova caldă de mătase

Și lacrimi cristaline am vărsat,

Ca cei ce vin în urma după mine

Să simtă ce am simțit și eu odat'.

Am scris și simfonii nedeslușite,

De nimeni și nimica niciodată,

Acelea poate erau doar pentru mine,

Să-mi amintesc și eu ce am creat.

Am scris în armonie cu natura,

Și pete de culoare am vărsat,

Și tot ce apoi s-a alipit de mine,

Misterul din cuvinte mi-a aflat.

Așa - ș vrea câteodată,

Sa traca lumea toată... 

Sa nu mai fiu ființă, 

Sa uit tot ce-am trăit

Sa merg în infinit... 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Și tare îmi doresc 

Sa nu mai fiu nimic, 

Sa nu mai simt nimic. 

Sincer, am obosit... 

Am obosit sa sper, 

Am obosit sa cred, 

Poate cred în nimic. 

Sau poate eu aici

Sunt doar un mesager 

Mergând spre apogeu 

Dar nu transmit nimic. 

Sunt un străin în lume 

Ma simt cuprins de teama 

Și sufletul ma cheamă. 

Ma cheamă înnapoi 

Dar eu, sunt în război. 

As vrea sa treacă totul, 

Sa uit c am existat..

Sa trec în infinit 

Sa nu mai fiu nimic 

Sa nu mai simt nimic, 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Să plângi în taină, răstignindu-ți firea,

Să adormi cu gândul că nu ești de-ajuns,

Să simți în tine pietrele durerii,

Și totuși să continui să asculți.

Să asculți până și vântul în surdină,

Și marea cu al ei dulce plâns suav,

Și pomii cei cu lacrimi de rășină,

Și totuși să continui să te cauți.

Pe aripile mele grele

Stau mii de gânduri zbuciumate,

Legate strașnic și cu forme

În care inima îmi bate.

Pe aripile mele grele

Stă o povară necurmată

Și suferință înnăscută

De prin talazuri blestemată.

Pe aripile mele grele

Mai stau și eu, din când în când,

Să mă gândesc dacă se poate

Să dau cu ele de pământ.

DB