Pe aripile mele

Luceafăr? Venus? Stea?

Prin ce te identifici?

Ziua vrea să te ia,

Ai timp să te justifici?

Cerul este gol și trist,

Ar fi greu să îl descriu.

Vin și eu ca un turist

Să-ți fac poze și să scriu.

Mă preschimb în lună

Să-ți luminez alături,

Să-ți spun doar „Noapte bună!”

Distanța s-o înlături.

Iar, ca și în viață,

Am luminat mereu,

Dar inima ta hoață

Al sufletului meu.

Mi-a furat din strălucire,

Întristându-mă mai des,

Să-ți pot vedea a ta lucire,

Dar fără cale de acces.

Te voi numi „Venus al meu”,

Să știu că ești în fiecare seară.

Iar eu, lună, îți voi fi mereu,

Până când iubirea o să ceară.

Și am să te privesc în ochi,

Și am să gust al tău suspin,

Iară tu nici n-ai să poți,

Să mă vezi atunci când vin. 

Și-am să mă aplec peste tine, 

Peste pielea ta ce arde,

Geme corpul tău sub mine,

După vorbe, după fapte. 

Sar scântei din ochii tăi,

Si îți tremură privirea, 

Când prea lent eu te mângâi,

Iară tu te pierzi cu firea. 

Te topești sub a mea în gură, 

Si te pierzi cu totul în noapte, 

Cand îmi plimb limba cu ura, 

De la gât până la coapse. 

Și urc iar, spre a tale buze, 

Și mă îmbat din mierea lor, 

Intre noi nu-i loc de scuze. 

Noaptea tremură ca martor.  

Ne privește timid luna, 

Prin fereasta aburită.

Și privind la noi întruna, 

Se apune, fiind mâhnită.  

Căci de când a fost proptită

Sus, pe cer în bolta lumii, 

Ea, nicicand n-a fost iubita, 

De întreg neamul omenirii, 

Intr-atat cat tu ai fost, 

Sub plăpânda ei lumină, 

Fiind geloasă, fără rost, 

Pe a ta piele, atât de fina. 

Și pe ochii tai ce sunt, 

Ca și ceru-n pragul nopii, 

De un negru mult adânc, 

Făr' de stele sau reflecții.  

Dar în care joacă viu, 

Arzător, flăcări din iad.  

Pentru tine am sa fiu, 

Păcătos, crud și mârșav.  

Până când sfârșim in foc, 

Și ne prăpădim in jar, 

Iar atunci, in acel loc, 

Te voi face a mea iar.  

Că nu-i loc sub cerul lumii

Să ne țină pe amandoi.  

Cand dam ton alert iubirii. 

Și o ridicam la nori.  

Iată, freamătă și plânge, 

Chiar și soarele din zi, 

Și la noi, privind se frânge, 

Căci ca noi nicicând vor fi.  

Iar pe buza ta de sus, 

Pot să gust numai regrete.  

Și câte lacrimi s-au scurs, 

Pe obrajii bietei fețe.  

Dar pe buza ta de jos...

Dulcea ta dorința zace. 

Ce se scurge pan' la os, 

In fiori ce nu-ți dau pace.  

Iar pe gâtul tău se simt, 

Cu un gust dulceag și frică, 

Sute de fiori de frig, 

Ce nu-ți dau nici pic de tihnă. 

Și... de-aș coborî mai jos...

Poate chiar pâna la sâni,

Și să gust din acel roz...

Pun pariu ca-ai sa suspini!

Te simt si totusi nu

De mult nu mai esti aici

Ma intreb unde te-am pierdut

Si daca te-am avut

Eram karmici

Eram tot

Eram noi

Si totusi eram eu si tu

Ne-am visat viitorul

Plin de iubire

Acum e gol, pierdut in nemurire

Te intreb ce esti

Te intreb ce sunt eu

Nimic, nimeni, cine

Nu vreau sa fiu tu

Pătrund pe ușa ta deschisă

Fără dorință de-a fura ceva,

Și te surprind cum lăcrimezi

Uitându-te atent la poza mea

Rămân un pic puțin surprins

De ce îți cade lacrima pe poză,

Când, doar tu mi-ai spus să plec

Că, te obosesc și faci nevroză

Da recunosc că am fost hoț

Furându-ți inima și dragostea,

Dar știu că m-ai lăsat să fur

Și-n viață să-ți devin jumatea

Acum tu-mi ceri ca eu să uit

Și clipa când te-am cunoscut,

Și-mi spui fără niciun regret

Că-ți sunt străin, necunoscut

De vrei, tu poza poți s-o rupi

În zeci și mii de bucățele,

Și-apoi în sobă să le-arunci

Să vezi cum iese fum din ele

Nu știu când s-a rupt lanțul

Iubirii noastre adevărate,

Și dacă-ntreb unde greșesc

Doar zici, că-s multe adunate

Eu cred că încă se mai poate

Din nou să-ți deschizi inima,

Să ierți, să uit, să fii soția mea

Și sufletul rănit..să-l pot reanima!

Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.

Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.

Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.

Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.

La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!

Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.

Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.

Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.

Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.

La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.

"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...

De ce eu te iubesc?

Hm. Buna intrebare..

In tine eu gasesc

Ce nimeni nu mai are...

Tu esti frumos si dulce,

Tu stii sa ma Accepti..

Imi daruiesti iubire

Nimic tu nu regreti...

Miai fost mereu alaturi

De cind neam cunoscut

Miai aprins iubirea

Cu primul tau sarut...

As vrea sa fii cu mine

In fiecare zi..

Dar nui posibil .. doare

Si simt ca team pierdut..

Atita timp cit EA..

Pe tine te atinge

Eu turb ca o nebuna

Ma musc pina la singe ..

Dar sper ca intro zi

La piept tu ma vei stringe

Soptind-umi dulce tare

Ajunge..nu mai plinge...

De azi,eu sint cu tine

De azi , eu sint al tau

Iubito..stii tu bine

Putea fi si mai rau..

Dar am trecut de toate

De griji si de nevoi

Ele-au ramas in spate

Acum sintem doar NOI!

Îmi aduc aminte astăzi 

De iubirea noastră, toată 

Chiar de era ne-mpartasita

Noi doi, o simțeam, pe toată 

Îmi cautai privirea blândă

Si sperai sa nu te las

N am putut să-ți spun atunci

Ce simțeam cu-adevărat

Ma durea atât de tare

Știam, nu te pot avea

Doar ca sufletul meu parca

Tot mereu, mereu spera

Imi spuneam ca poate odată

Într-o zi, nu știam cand

Voi avea iarăși puterea

Sa te pot privii zâmbind

Totuși am decis in taina

Trist, Sa te las sa pleci

Căci eram rănit într-una

De al iubirii sentiment

Dar nu pot scăpa de tine

Te zăresc mereu, mereu

Vreau doar sa dispari și pace

Sa dai sufletului meu

Tu ti ai continuat viata

Dar am doar o întrebare

Cand pe el tu îl privești

Te gândești la mine oare?

Sau poate doar m ai uitat

Ai reușit sa treci peste

Ajută-mă si pe mine

Scoate ma tu din poveste... 

Pleacă, nu ma mai privii

Lasă ma - n singurătate

Căci am sufletul pustiu

De iubire si de pace

Acum, cred ca am înțeles, 

Ai o inima de gheata 

Ce i capabila sa înghețe 

Încet încet a mea speranța 

Eu nu-ți mai răspund la zâmbet 

In zadar îți întorci capul 

Lasă ma re rog pe mine 

N am nevoie de iubire. 

Căci tu nici nu realizezi 

Cat de mult rau mi ai făcut 

Pentru tine a fost un joc 

Dar pe mine m a durut. 

Mai naște ma o data, mamă 

Sa pot sa simt, sa pot sa iert 

Și într-o lume prefăcuta, 

Sa nu ma simt așa inert... 

Mai naște ma  o data, mamă 

Sa simt iubire în toți porii, 

Sa simt cum sângele - mi zvâcneste

Sa pot s-alung din suflet norii

Mai naște ma o data, mama 

Căci prima oara am obosit 

Satul de-atâta falsitate,

De un infern nedeslusit. 

Dar, poate a doua oara, mamă 

Voi reușii sa deslușesc 

Tainele ascunse - n mine

În subconștientul meu firesc. 

Și naște ma mereu, o mama 

Până când am sa sfârșesc 

Și din materia mea firava, 

Răpusa de a lumii zarva, 

În simfonii de imnuri stinse, 

Sa murmur cu slove aprinse 

Că m am născut și am murit 

Dar taina lumii n am găsit...

DB 

Așa - ș vrea câteodată,

Sa traca lumea toată... 

Sa nu mai fiu ființă, 

Sa uit tot ce-am trăit

Sa merg în infinit... 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic. 

Și tare îmi doresc 

Sa nu mai fiu nimic, 

Sa nu mai simt nimic. 

Sincer, am obosit... 

Am obosit sa sper, 

Am obosit sa cred, 

Poate cred în nimic. 

Sau poate eu aici

Sunt doar un mesager 

Mergând spre apogeu 

Dar nu transmit nimic. 

Sunt un străin în lume 

Ma simt cuprins de teama 

Și sufletul ma cheamă. 

Ma cheamă înnapoi 

Dar eu, sunt în război. 

As vrea sa treacă totul, 

Sa uit c am existat..

Sa trec în infinit 

Sa nu mai fiu nimic 

Sa nu mai simt nimic, 

Și sincer, sper acolo 

Sa nu găsesc nimic.