Pentru tata

Pe malul de stâncă, al cerului gri,
Te- aștept, fără teamă,
Si doru, în suflet, nu pot pototli,
De vremi - nu țin seamă.

E cerul înaltul, or doru-i nebun?
-Nu știu, ce să fie,
Dar chipului tău, obsedat, mă supun-
Icoană pustie.

Ți-i pasul, pe drum, de străin, rătăcit
Si atît de departe;
Mai am însă-n suflet un gînd fericit
Si pleoape uscate...

Şi ca ploaia şi ca vântul şi ca lacrimi care cad,
Eu respir un aer rece, din mic colţul meu de iad.
Vă alung. Fugiţi departe, de durerea-mi vă feriţi,
Dar în inima mea tristă - cât aş vrea să nu fugiţi...

Cât aş vrea pe timp de noapte, cât e chinul un voinic,
Să stea lângă mine mama, povestind despre nimic.
Eu s-ascult, ca-n vremea ceea când eram copil zglobiu
Şi când mă zbăteam, ca zmeul, dorind toate să le ştiu.

Cât aş vrea de dimineaţă, când e soarele amar,
Să mă scol de vocea tatei ce să cheme iar şi iar;
Dintre gene aţipite, să-i văd chipul cald şi blând.
Doamne, pentru-aşa trăire aş da toate pe pamânt.

Cât aş vrea în miezul zilei să aud că-n uşă bate
Şi-ntristată de vre-o ştire - să mă bucur de un frate.
Să deschid. Să stăm de vorba cum nicicând nu mai făcum,
Căci mai mult ca niciodată, de folos îmi e - acum.

Cât aş vrea din departare iar scrisorile să vie 
Şi pe drumul către casă să alerg cu bucurie,
Sa-mi găsesc în prag părinţii cum stăteau odinioară
Şi să sting în mine dorul care arde ca o pară.

Văd flori în perechi la picioare - 
Cu mâina mai ieri le strângeam 
Şi-abia ofilite de soare 
Copilului meu le duceam. 

(Făcut-am din ele coroana 
Pe cap fetei mele s-aşez; 
Lăsând-o în lume cu dorul 
Din flori, eu, de sus , să veghez.) 

De tot ce-am lăsat pe pământuri, 
Ce stă-ntre fântână şi nor, 
De toate mă las fără grijă - 
De dânsa - mie straşnic să mor! 

De dânsa - nu vreau să mă rupă 
Nici Duhul, nici omul păgân 
Şi fac legământ între spirit - 
Alături mereu să-i rămân… 

Copila mă strânge de mâină; 
Copila ar merge cu mine, 
Dar eu îi şoptesc printre vânturi: 
“- Devreme-i acum pentru tine! 

Mai stai, să te ştiu fericită , 
Primită de lumea străină.” 
“- Amar este dorul de tată 
Şi –o lume-i atât de puţină!” 

Nici moartea, blestem peste viaţă, 
Ca zidu-ntre noi nu va sta; 
Iubirea ne este că marea- 
Mă spulber, te spulberi de ea.

Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!

Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !

Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !

Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !

“-Spune-mi tată pan’ acuma, cum ţi-a fost în cerul sfânt, 
Mai aproape de lumina şi de bunul Dumnezeu?” 
“-Am stat dragă mea cu tine pan’ acuma pe pământ. 
Ţi-am fost pază şi putere şi ţi-am fost şi suflet eu. 

Şi când lacrimi pe obraji îţi curgeau în râuri pline, 
Trimiteam câte un suflet din durere să-ţi aline, 
Iar când nimeni pe potrivă pentru tine nu găseam, 
Pe ascuns, în taina serii, eu, cu mâina, le ştergeam. 

În lumea asta plină de oameni minunați

Cu sufletul ne-alegem prietenii ca frați.

De-a noastră întâlnire sunt bucuros nespus 

Și pentru tine'acuma ridic paharul sus!

Azi e ziua ta , prietene iubit,

Îți doresc din suflet să fii fericit!

Să te știu o viață tânăr și voios,

La mulți ani amice, să fii sănătos!

Să nu ții supărare pe timpul trecător,

Suntem pe lumea asta scânteia unui dor

Și las să bată ceasuri, căci eu aș vrea să-ți spun:

Prietenu-i ca vinul - cu vremea, tot mai bun!

Eram copii năstrușnici și alergam vioi,

Acum ne prind nepoții ce-aleargă după noi.

Se schimbă toate-n lume și tu te vei schimba,

Dar să nu dai uitării prietenia mea!

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

A primavera do meu coração

Um bom garoto, George...

Um garoto introvertido, George...

Um garoto engraçado, George...

Um garoto como nunca conheci antes, George,

Um menino para quem toda atenção conta, George,

Um menino que gosta de poemas, George,

Um menino expressivo e artístico, George,

Um garoto que quer muito nos levar para passear na hidro bike, George...

Um garoto que realmente quer que nos sentemos e contemos histórias no piquenique, George,

Um menino para ir ao cinema, brinca, George,

Um menino de gostos simples, mas bem escolhidos, George,

Um menino corajoso e determinado, George,

Um garoto que gosta de revistas de moda antiga, George,

Um menino que em todas as ocasiões traz mais flores, doces, George,

Um menino cujos poemas me atraem cada vez mais, George,

Um menino que escreve, corta e reescreve mil vezes até expressar exatamente o que quer, George,

Um menino com quem vou ao vizinho que dá aulas de espanhol, George,

Um menino que, se eu ficar para trás no aprendizado, também medita em mim, George,

Um garoto que ouve quase o mesmo tipo de música, George.

George, minhas lembranças sobre você, como te conheci e o quanto adorei como você escrevia, como você comia pizza, como você ria das minhas piadas (porque normalmente só eu rio), como você às vezes ria de mim, como costumávamos andar pelos becos, como nós dois andávamos de moto, na rodovia do Sol, ultrapassando o limite de velocidade, com os cabelos ao vento, despreocupados, como sabíamos fazer um ao outro se sentir bem, levantar o ânimo, para nós divirta-se em bares, vá a jogos de futebol, grite e cuspa sementes, brinque com meu gato Nebelung, me dê uma caneta que você estava entediado, eu consertaria e você ficaria muito feliz. Doces lembranças, pena que você saiu com não sei qual projeto no Brasil. Não é nada, você era jovem, como diria Otília do "Enigma de Otília", você tinha seus sonhos e tinha que realizá-los. Tem tantas outras meninas, mas você precisava muito desse projeto. Eu te entendo, você não precisou deixe-me muitos poemas, mas vou guardá-los, sua memória florescerá cada vez mais quando eu os ler, folheá-los, quando gostar de sua escrita e do que você queria expressar através dessas linhas.

Ti-am fost atât de zambitoare

Cu sufletul desculț și larg deschis,

Atat de naivă și încrezătoare

Dar sufletul tu pentru mine ti l-ai ținut închis..

Dorul meu am vrut sa il sădesc

În sufletul tau gol și pustiit,

Și n-am știut, că am să-l risipesc

Pentr-un strain careia i-am fost nimic.

Am tot sperat intr-o poveste fericită

Dar brațele nu ți-ai deschis spre mine,

Și am rămas in drum, cu inima mâhnită

Așteptănd o ultimă îmbrățisare de la tine....

Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.

Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.

Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.

Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.

Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.

Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!

Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.

Am vrut să-ți fiu Eminescu,

Tu-mi erai Luceafăr

Am vrut sa ti dau stelele,

Tu voiai grădinile.

Grădini pentru ce?

-Pentru florile din ele,

SIi nucile sa le am!

Iarna când va veni

Vor dispărea, dar, 

Stelele si luna, 

Vor rămâne pentru totdeauna. 

Să-ți mai scriu, 

N-are rost. 

Oricum nu mi vei răspunde 

Tu ești acuma, 

O străină pe cer, 

Printre mulțime am sa te pierd 

Dar amintirea va rămâne aceeași. 

Povești fermecate am trăit, 

Albinele au murit, 

Florile s-au ofilit, 

Dar eu tot te vad zâmbind. 

Ești puternica, mă-ntreb' oare, 

Sau de iubit, n-ai fost in stare, 

Ci doar ai recitit

Ca iubirea noastră moare

    Opreşte, nici un pas mai departe !!!
    Degeaba cauţi în câmpiile arse,
    Soare topit pe cerul gelos,
    Drum de piatră-n vânturi ros...
    
    Degeaba tulburi mări adânci,
    În van cauţi printre stânci,
    Căci nimic nu-i de găsit,
    Decât vântul chinuit...
    
    Nici un pas, nici o secundă,
    Vremea ta, s-a scurs fecundă,
    N-ai să-mi tulburi tu acuma,
    Strălucind rotundă luna...
    
    În van aceste lacrimi inutile,
    Care-au fost cândva fertile,
    Rouă-n trandafiri cântând,
    Soare-n cioburi lunecând...

De ce beau noapte de noapte 

Când atâtea mă apasă 

Printre miile de șoapte 

Ce din suflet vor sa iasă 

Sincer va spun că mă tem 

Că nu mai am vreo scăpare 

Și de asta noi mai bem

De necaz ,  de supărare 

Mă tem c am sa clachez 

Și o sa pic in negre ape

In care eu o sa cedez 

Sa mai ies nu,nu se poate