Ziua poetului

Ce-am fi noi fără istorie?

Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?

Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?

Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,

Pământul tău e binecuvântat de zei

Cresc flori însângerate

Pe morminte de eroi

Prin sacrificiul lor

Cu o tară bogată și frumoasă

Ne am ales !

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...
Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.
Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,
Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Scumpul nostru glob pamantesc
Pe care toate tarile se intalnesc
Cetatenii lor se tot imbolnavesc
Coronavirus... ceva grotesc. 

Cum sa stam si sa ne plimbam
Sau in padure un gratar sa bagam
Atata timp cat noi toti riscam
Nenorocirea de boala sa o luam? 

Stati in case, numai bantuiti pe strada
Gândiți-vă la cei ce stau in camera de garda
Spitalele noastre si asa stau sa cada
Nu le mai dati si voi de lucru gramada

Ca sa traiti mai in siguranta
Numai mergeti aiurea la piata
Stati in a voastra fortareata
Cu manusi si mastile pe fata. 

Tot pe maini sa va spalati mereu
E vorba despre igiena, hai, ca nu e greu
Sa va dezinfectati instantaneu
Ca sa nu strigati la mormant "Văleu!" 

Totusi sa invatam cu totii ceva
Sa fim uniti mereu, nu doar candva
Boala asta e grea, dar noi nu suntem altceva
Decat romani... Poate ne vom eleva!
 

Nu cred că a mai fost vreodată 

În astă țară atât de multă ură, 

Să vezi de dimineață-n noapte 

Român cum pe român se-njură. 

Și nu doar cei ce astăzi ne conduc 

Și-aruncă vorbe-n stânga-dreapta, 

La fel și noi ce foile am ștampilat 

Îi acuzăm că ei ne-au croit soarta. 

Nu știu în cine azi poți să te încrezi 

Când vezi că toți au doar un interes, 

Să urce sus fără privirea să întoarcă 

Către acei ce cu speranță i-au ales. 

Vedem că între noi există dezbinare 

Și nu găsim drumul spre împăcare, 

De ani de zile ne cer s-avem răbdare 

Făr'a simți că-n noi se-adună supărare. 

Cum aș putea să scriu despre unire 

Când văd durerea din poporul meu, 

Dar pot să-nalț o Sfântă rugăciune 

Și ajutor să cer...la bunul Dumnezeu!

Apa lin curge prin izvoare

si ne ajuta la corecta informare.

Dar noi *prostilor* ne conformam

si lasam paganii peste ale noi hotare.

Dar il vad cum vine din departare,

pe Calin il vad calare,

Pe un cal alb frumos si mare,

Cu planul lui de infrumusetare,

Tara Noastra el o va salva,

stai linistit, nu te ingrijora.

Cu abilitati combinate,

ca el stie si sa inoate,

cu mandrie o sa poarte,

tricolorul pe spinare.

Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta

si mintile noastre, el le va indrepta.

Dar de fapt el in secret,

el se uita la tineret,

si devine un magnet.

Desigur ca daca zice el ceva,

noi tot credem cumva

ca el mereu inova,

si nu ne asiguram

ca ceea ce noi vazuram,

este ceea ce-i corect

si noi sarim direct,

si credem ca el zice ce-i drept.

Desigur ca omu' nu-i prost,

el stie ce face,

ii atrage pe cei prosti.

El vrea sa controleze,

ca un rege flamand dupa putere.

Dar stie ca omu destep e greu de controlat,

asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.

Si pentru el, din acest motiv 

orice om destept e negativ,

Un om periculos,

chiar daca de fapt a fost miraculos.

Mi-i geniul rece, ca ghiața, dar clar e, ca seara senină
Cînd ochii îmi sunt întuneric, în miez, ei sunt plini de lumină.
Pe chipul meu palid, de ceară, pășesc amintirile - șir,
De mult, s-a umplut de veninuri, al vieții de aur potir...

Prin prisma genezei ce vine, din vuetul vremii apuse,
Cuvinte ce sunt pentru lume, demult, către ea au fost spuse,
Dar taina ce-o poartă 'nauntru, și amarul ce-o poartă pe ele,
Le fac, pentru mintea cea slabă, stupide, neclare, și grele.

Pământul în el ține seama de aur, argint sau oțel,
Dar cea mai bogată comoară, pământul, o ține pe el.
Ei seamănă grîu, pentru pâine și cârduri de vite-ngrijesc,
Lăsând fără grijă copii, ce iute ca vântul, le cresc.

Nu văd pe obrazul iubitei, o lacrimă stinsă de dor,
Ei nu știu, cu glasul tăcerii, să facă din dânsa – amor
Si -apun spulberați ca nisipul - cenușă cernută de vreme,
Cînd moartea le bate în ușă, cînd vântul destinului geme...

Ochii tăi îmi par de ceară,

Vor genunchii să te doară

Când spre dânsa te pornești;

Spune-mi, spune-mi - o iubești?

Chiar și-n zilele senine

Pari cu ploaie peste tine

Când te ia cu mângâiere,

Spune-mi, spune-mi - din plăcere?

În dorul greu m-am înrobit,
fidel slujesc iubirii
și nu-mi mai pasă dacă merg
pe drumul rătăcirii...
Te-am așteptat să faci un pas,
căci nu mă tem defel-
deschisă -i cartea -pentru tine,
dar ochii -pentru el!
Mi-ai dat o mână când cădeam
și strîns m-am agățat;
știam că vreau încă o zi
și să-l mai vad-odat...
Din trai făcut -am vin amar
și bând de nebunie
pe tine te- așteptam acasă,
dorind ca -el- să vie.
Cu grija ta m-ai căutat
și atît m-ai regăsit;
pe tine-atent te-am respectat
pe dânsu - l-am iubit!
Zgârcită sunt când mă gândesc,
că șapte vieți dac-aș avea,
pe toate le-aș trăi - cu el,
nici una ție nu ți-aș da.
Tu bate- mă, cu trei păduri,
și leagă -mă, de toate;
Eu l-am iubit numai pe el
pe tine - nu se poate!

Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .

Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.

Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.

Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.

Un miros de floare dulce ce m-adorme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mîndra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.

Azi îs apa care curge liniștită în izvor,
Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi razem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.

Să te cînt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,
Să potol arsura care mi-au dau ochii tai setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.

Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,
Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Si mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...

M-am așternut în ierbi și în pămînt.
Atunci , aveam în minte doar un gînd,
Să mă cobor în universul plin
De amintiri, de patimi și de chin.

M-am așternut și prinsem rădăcini.
Vroiam să fiu o floare fără spini
Si rodul meu în toamna luminoasă,
Să îl întind, în fața ta, la masă.

M-am așternut și mi-am crescut tulpină,
Dar necatând să văd în ce grădină
M-am pomenit că m-au cuprins ciulinii
Si mi-au băut din zeama rădăcinii.

M-am așternut sub frunza căzătoare.
Tu să mă cauți plin de întrebare.
Găsindu-mă, în mâini să mă strângi, toată,
Să mă sădești la anul înc-o dată.