19 iunie 1992
Astăzi e o zi mare,
"Războiul" din 92.ce a distrus
o mulțime de vieți amare,
În câmp de luptă au decedat,
Pentru noi,popor, pentru pace au luptat.
Au luptat ei pentru pace,
Ce ne-au putut o face,
Ce pe câmp de luptă au luptat,
Au fost răniți toți ei,cruntat.
Au dorit ei pace pentru toți noi,
Că acum să trăim să fim plini,vioi.
Să trăim în pace,
Ce ei ne-au dat-o,
Și au putut-o face.
Vă mulțumim pe voi eroi,
Că ați dat viața pentru noi.
În inimile noastre rămâneți,
Eroii noștri pe veci.
Poezie dedicată eroilor noștri care au luptat în 1992.(Republica Moldova)
Autor Zamurca Alina 🌷
Категория: Патриотические стихи
Все стихи автора: Alina
Дата публикации: 26 апреля 2024
Просмотры: 510
Стихи из этой категории
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Mai poate fi iubită România?
Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,
Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,
Cum o iubeau bunicii-odinioarã,
Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?
Mai poate "românismul" fi o cinste,
El însuşi fiind privit ca un stigmat?
Mai figurãm pe-ale virtuţii liste
Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?
Cum poţi sã mai pretinzi integritate
Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?
Când se aprinde focul în cetate,
Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?
Cei ce se ţin pe propriile picioare,
Nu lasã laşitãţii sinonim.
Dar dacã toţi fug, care mai de care,
Noi ce sã facem? Unde sã fugim?
O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,
A maselor de culţi şi de inculţi,
Ne sugereazã o alternativã:
Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.
Se afişeazã-o lume irealã,
Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;
Şi creierul românului se spalã
Cu ştirile de la televizor!
E clar cã sunt ascunse-interese
De-a cufunda poporul în prãpãd;
Şi încercãri, din ce în ce mai dese,
De-a-nchide ochii celor care vãd!
Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"
Popor creştin, cu oameni educaţi!?
Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,
Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?
Cum de au reuşit sã se strecoare
Asemenea-ntuneric vinovat
Şi alte chestii manipulatoare,
De la colibã, pânã la palat?
Pe micile, pe marile ecrane,
Ni se aratã cât suntem de rãi.
Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,
Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...
Minciuna e prezentã la tot pasul
Scoţând, în faţã, oameni populari;
Şi, de la microfon, îşi drege glasul,
S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!
Înfieraţii-acestei generaţii
Aruncã cu acid şi cu noroi,
Sã se urascã între dânşii, fraţii,
Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.
Noi nu ne asumãm aşa osândã
Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,
Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,
Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!
Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,
Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!
Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,
Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!
Noi nu suntem nici irecuperabili
Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!
Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili
Şi virtuoşi şi iubitori de neam!
Sã iasã, dar, din mintea tuturora
Aceastã aberaţie cumplitã!
Vestiţi, s-audã fratele şi sora,
CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Romanie preaiubita!
Romanie preaiubita
Uite-ti tricolorul cum flutura,prin arsita torida!
Muntii,padurile si apele
Dumnezeu te-a ingrijit pe toate melagurile
Popor crestin,cu frica de Dumnezeu
De Hristos ne tinem,atunci cand ne este si bine si greu!
Romanie preaiubita
Patrie dorita!
Tara cu greu luptata dar,cu Hristos castigata!
Dumnezeu ne-a incredintat bogatii
Cate mii si iarasi mii!
Ce-ti doresc eu tie...dulce Romanie?
Iisus fie cu tine iar,Maica Domnului sa te tie!
Romania cea frumoasa!
Romani haideti,stim ca va e dor de acasa!
Copii,parinti,bunicii
Stim ca va reamintiti de momentele cu ei,de cand erati mici
Pentru tara murim!
Patriotic gandim!
Romanie preaiubita
Tricolorul iti sufla,prin arsita torida
Dumnezeu sa ne ajute
Sa nu te pierdem
preaiubit munte..
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Mai poate fi iubită România?
Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,
Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,
Cum o iubeau bunicii-odinioarã,
Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?
Mai poate "românismul" fi o cinste,
El însuşi fiind privit ca un stigmat?
Mai figurãm pe-ale virtuţii liste
Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?
Cum poţi sã mai pretinzi integritate
Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?
Când se aprinde focul în cetate,
Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?
Cei ce se ţin pe propriile picioare,
Nu lasã laşitãţii sinonim.
Dar dacã toţi fug, care mai de care,
Noi ce sã facem? Unde sã fugim?
O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,
A maselor de culţi şi de inculţi,
Ne sugereazã o alternativã:
Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.
Se afişeazã-o lume irealã,
Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;
Şi creierul românului se spalã
Cu ştirile de la televizor!
E clar cã sunt ascunse-interese
De-a cufunda poporul în prãpãd;
Şi încercãri, din ce în ce mai dese,
De-a-nchide ochii celor care vãd!
Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"
Popor creştin, cu oameni educaţi!?
Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,
Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?
Cum de au reuşit sã se strecoare
Asemenea-ntuneric vinovat
Şi alte chestii manipulatoare,
De la colibã, pânã la palat?
Pe micile, pe marile ecrane,
Ni se aratã cât suntem de rãi.
Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,
Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...
Minciuna e prezentã la tot pasul
Scoţând, în faţã, oameni populari;
Şi, de la microfon, îşi drege glasul,
S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!
Înfieraţii-acestei generaţii
Aruncã cu acid şi cu noroi,
Sã se urascã între dânşii, fraţii,
Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.
Noi nu ne asumãm aşa osândã
Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,
Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,
Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!
Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,
Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!
Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,
Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!
Noi nu suntem nici irecuperabili
Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!
Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili
Şi virtuoşi şi iubitori de neam!
Sã iasã, dar, din mintea tuturora
Aceastã aberaţie cumplitã!
Vestiţi, s-audã fratele şi sora,
CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Romanie preaiubita!
Romanie preaiubita
Uite-ti tricolorul cum flutura,prin arsita torida!
Muntii,padurile si apele
Dumnezeu te-a ingrijit pe toate melagurile
Popor crestin,cu frica de Dumnezeu
De Hristos ne tinem,atunci cand ne este si bine si greu!
Romanie preaiubita
Patrie dorita!
Tara cu greu luptata dar,cu Hristos castigata!
Dumnezeu ne-a incredintat bogatii
Cate mii si iarasi mii!
Ce-ti doresc eu tie...dulce Romanie?
Iisus fie cu tine iar,Maica Domnului sa te tie!
Romania cea frumoasa!
Romani haideti,stim ca va e dor de acasa!
Copii,parinti,bunicii
Stim ca va reamintiti de momentele cu ei,de cand erati mici
Pentru tara murim!
Patriotic gandim!
Romanie preaiubita
Tricolorul iti sufla,prin arsita torida
Dumnezeu sa ne ajute
Sa nu te pierdem
preaiubit munte..
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Другие стихотворения автора
Departe de cei dragi
Departe de cei dragi
Cad frunzele din grădina mea,
Dar sunt prea departe să le văd cum cad.
Pământul s-a acoperit cu frunze,
Şi s-a format un covor auriu.
Din nou trece anul,
Dar sunt prea departe,
De bunici,copii,mamă şi tată.
Îmi este dor de ei ,dar sunt eu prea departe
Timpul nu îmi permite să-i văd macăr un pic .
Aş da totul să-mi privesc copii,
Să o văd pe scumpa mea mămică,
Pe voiosul meu tătic.
Macăr că sunt prea departe
Şi frunzele prea devreme se scutură
În inimă îmi rămân cei dragi,
Pe care-i port cu grijă
În sufletul senin de dor.
(Autoarea poeziei date sunt eu :,Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)
Natura nopţii
În lumea nopții,
ascunsă sub ghicitoare ,
luna a căzut,
soarele s-a pierdut.
natura e pustie.
nu mai pare vie.
nu mai este vreo cântare,
și mândrul,bunul soare.
Între ceruri și pământ
Între ceruri și pământ
Aseară o stea a căzut .
De demult n-am mai văzut
Cum vreo stea pe pământ ,
s-a mai coborât.
Autor Zamurca Alina 🌷
I don't want to lose you
one day, I found you
And now, I don't want to lose you.
You are everything beautiful in the world.
You are a piece of sunshine,
in my hell .
I didn't know what the word joy "was".
Until you showed up in my heart,
Your eyes are beautiful as a tree,
Your smile is more beautiful than mine.
I'm not lying I see it's true,
Everyone says love is...
I'm not saying that: I'm saying something else,
I'm saying:
you are...
Poem about him
Author🖤Zamurca Alina🖤🖤
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Şi dacă despre natură şi om
Și dacă, copacul plânge.
Gerul nu-l atinge.
Și dacă,nu zâmbești.
Bucură-te că trăiești.
Și dacă, soarele nu-ți zâmbește.
Așteaptă puțin și-ți strălucește
Și dacă, totul e pustiu.
Nu uita că tot încă ești viu.
Departe de cei dragi
Departe de cei dragi
Cad frunzele din grădina mea,
Dar sunt prea departe să le văd cum cad.
Pământul s-a acoperit cu frunze,
Şi s-a format un covor auriu.
Din nou trece anul,
Dar sunt prea departe,
De bunici,copii,mamă şi tată.
Îmi este dor de ei ,dar sunt eu prea departe
Timpul nu îmi permite să-i văd macăr un pic .
Aş da totul să-mi privesc copii,
Să o văd pe scumpa mea mămică,
Pe voiosul meu tătic.
Macăr că sunt prea departe
Şi frunzele prea devreme se scutură
În inimă îmi rămân cei dragi,
Pe care-i port cu grijă
În sufletul senin de dor.
(Autoarea poeziei date sunt eu :,Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)
Natura nopţii
În lumea nopții,
ascunsă sub ghicitoare ,
luna a căzut,
soarele s-a pierdut.
natura e pustie.
nu mai pare vie.
nu mai este vreo cântare,
și mândrul,bunul soare.
Între ceruri și pământ
Între ceruri și pământ
Aseară o stea a căzut .
De demult n-am mai văzut
Cum vreo stea pe pământ ,
s-a mai coborât.
Autor Zamurca Alina 🌷
I don't want to lose you
one day, I found you
And now, I don't want to lose you.
You are everything beautiful in the world.
You are a piece of sunshine,
in my hell .
I didn't know what the word joy "was".
Until you showed up in my heart,
Your eyes are beautiful as a tree,
Your smile is more beautiful than mine.
I'm not lying I see it's true,
Everyone says love is...
I'm not saying that: I'm saying something else,
I'm saying:
you are...
Poem about him
Author🖤Zamurca Alina🖤🖤
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Şi dacă despre natură şi om
Și dacă, copacul plânge.
Gerul nu-l atinge.
Și dacă,nu zâmbești.
Bucură-te că trăiești.
Și dacă, soarele nu-ți zâmbește.
Așteaptă puțin și-ți strălucește
Și dacă, totul e pustiu.
Nu uita că tot încă ești viu.