Natura nopţii

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Am zugrăvit cu foc,

Noaptea cu stele,

În întrunericul nopţii ,

tot veşnic se ascunde .

Noaptea frumoasă ,

Şi luna păzitoare.

În noapte se aude un cântec,

Şi freamătul codrilor din văi .

Scânteiul arde ca focul în liniştea ascunsă,

A nopţii.

Nestins rămâne focul din inimile noastre,

Şi  di sufletele omeneşti.

Azi e o nouă noapte.

Şi un nou ceas de a privi la luna cu stele,

Şi la nopţile grele.

(Autoarea poeziei: Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)

        durerea toată,

     o scriu în versuri,

        mici și scurte,

   mai mult nu e nevoie.

   timpul trece,timpul vine,

   iar durerea rămâne cu mine.

    noaptea satul doarme.

   numai eu nu am somn,

   durerea îmi încurcă,

  încărcată cu lacrimi.

   Și eu atunci,

  sudoarea de pe față o șterg,

 respir cu grijă și teamă,

 Mi-e frică să nu mor

 și durerea să moară cu mine .

Poezie despre moarte,durere .

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤 

În ceruri se aude frica

glăsuind puțin

ea privește întristată

la copacul pustiu.

Autor Zamurca Alina 🤍 

A îngheţat inima în mine,

De pe cât am murit.

Mi s-a părut ca fusese un vis,

Din care nu o să mă mai trezesc.

Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,

Că te-am văzut în vis 

Şi îndată te-am pierdut .

Şi iarăşi ai apărut

În noaptea morţii în care 

astăzi am căzut.

(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )

Mi-ai dat aripi ca să pot zbura,

Mi-ai dat șansa să te iubesc.

Mereu,mă văd în ochii tăi,

Un îngeraș un firav trandafir.

Aripioare mă fac să zbor

Foarte departe,

cât mi se spoate.

Oare mai există minuni pe lume? 

Decât să aud al tău nume.

Cu tine timpul trece ,

Că printr-o poveste.

Minunată fără sfârșit.

Veșnica mea fericire e doar cu tine,

Aripioare mele zboră datorită ție..

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița 

În regatul ceresc, unde tacere domnește,

Soarele, cu raze de gheață, pe tron se așează,

Țesând din albastru și alb o pânză cerească,

Un tablou viu, unde focul cu frigul se împletește.

El, monarhul zilei, cu diademă de brumă,

Își etalează puterea-ntr-un paradox astral,

În regat pururi arzând, dar nicicând în cenușă,

Domnește peste iarnă, cu-a sa flacără de gheață, regal.

Cu fiecare zori de zi, soarele se renaște,

Încrustând în ceruri diamante scânteietoare,

Și-a sa lumină, ce arde rece, se revarsă,

Prin veșmântul nopții, în carapacea sa aurie, zboară.

În zodia sa, soarele sculptează timpul,

Cu degete de gheață care ard, dar nu ard,

Într-o simfonie a universului, fără sfârșit, fără exemplu,

Dirijând anotimpurile, într-un ciclu nesfârșit, pe pământ.

El, stăpân peste paradoxuri, luminează și înghite,

Razele-i, săgeți de gheață, în inima zilei lovesc,

Topind misterul nopții, lumea încet le primește,

Într-un dans cosmic, unde flăcările reci tot cresc.

Și-n acest balet solar, unde lumina înfrigurată,

Cu pământul se joacă, într-o armonie de culori,

Soarele cu raze de gheață, în cer întronat,

Își poartă coroana de ghețuri și flori.

Sub bolta înstelată, el veghează domol,

Peste mările înghețate, peste munții semeți,

Unde fiecare rază prinde viață și rol,

Într-un univers unde soarele arde cu gheață, discreț.

Astfel, arde în regatul său înghețat,

Un rege al contrastelor, un titan al cerului înalt,

Pictând cu raze de gheață, într-un mod neașteptat,

Un peisaj etern, unde focul și gheața nu se-mpart.

pe pat,

printre perne brodate,

un firicel de lumină

o punte

ridică spre cer.

luna,

cu-alaiul ei de stele,

grăbită străbate

cătun după cătun.

A încetat existența soarelui

Dar eu am zâmbit.

nu m-am uitat la trădarea

soarelui, și a lunii.

Care de parcă m-ar spânzura 

în fața 

tuturor 

Dușmanilor mei!

Păcat, e rău 

Să scrii așa cuvinte rele și proaste 

Pe foaia neagră.

Nu are nici un sens 

Nu se va vedea nimic.

M-au istovit aceștea doi,

Luna și soarele.

Mi-au luat aerul

și cerul albastru,

de sub cap!

Trădarea asta nu se iartă.

Nu vă doresc nici un rău,

Mai departe fiți voi cei,

Unul

luna ce aduce lumina noaptea,

Iar altul

soarele ce luminează ziua.

Aer dați-mi aer!

Eu vreau sa mă respir.

Încă o zi și o minută vreau ,

De trădarea celor doi vreau 

Cât mai repede să uit.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 13.11.2024

Foaie verde foi trifoi
du-mă viață înapoi,
du-mă-n sat, la mine acasă
unde stau mereu cu ai mei la masă.
Acolo-i verde, albastru, soare
găina-mi umblă printre picioare
auzi câinele cum veșnic latră,
pisica o vezi cum umblă după pradă.
Iată acolo sângele nu contează,
banu-i doar un număr,
iar locuința e a noastră.
E acel miros specific vechi
de o casă bătrânească
tărâm lăsat din moș strămoș
pentru generația ce urmează.
Acolo apa-i din fântână,
o pui la soare să se încălzească,
dar nimic nu e ca baia de copil făcută,
vara, în balie lângă casă.
Cu sare, roșia proaspăt culeasă
era gustarea perfectă de la amiază
și leguma ce cu trudă o munceai,
îți aducea un gustos, liniștit trai.
Mai miroseai o floare îngrijită de mâna ta
și pâinea mamei nu lipsea,
soba iarna mocnit ardea,
radioul era singurul sunet ce urechile ți le umplea.
Râsetele, muzica și voia bună,
un pahar de tărie ce te făcea să vorbești strună;
se adunau vecinii la poartă și vorbeau
de bârfa ce prin sat o auzeau.
Asta-i viața de la tară,
ce cu dor îmi amintesc seară de seară.
Asta-i copilăria ce mi-o amintesc
și sentimentul ce acasă îl numesc.

Toamna cea frumoasă,se pierde dusă de vânt,

Straile verzi, le schimbă rând pe rând,

Cârduri de păsări călătoare, își iau zborul

Zile la rând varsă lacrimi norul.

E tristețe, ne ascundem prin case,

Florile toamnei, lovite de brumă mor,

Iarna, e rândul ei să domnească,

Apoi, aștept primăvara, de care mi-e dor.

Nu mai sunt flori prin grădini parfumate,

Prin copacii umbroși,triluri în zori ritmate,

Tot peisajul e de un alb imaculat,

Cerul senin s-a ascuns, doar l-am mai visat.

Iarna, cu sărbătorile ei o iubim,

La gura sobei facem popas și povestim,

Se țes amintiri uitate, idile și focuri fierbinți,

Poetule drag, îți permiți cu drag să le cânți.

boarea serii pătrunde

ca o pasăre printre

sălcii plângătoare-

îmbrățișări