o zi ca oricare alta
Ai putea spune ca-a fost o zi ca oricare alta
Dintre cele anume de toamna
Fara ploi, doar cu soare si fum pe dealuri
Ai putea spune c-a fost doar o vizita la muzeu
Anume aleasa-n zi fara plata
Dar sfirsita-n rataciri in padure
Ai putea spune ca dintr-o livada bogata
Asa lasata-n parasire
Ai putea minca si lua oricite mere vrei
Desi, peste toate, apasa intrebarea
oare cum si cine poate duce
atita culoare si vint
atita fum si praf
atita soare si cale
atita spaima si efort
atita grija si impacare
atita speranta si vise
In causul adunat al unor miini asa mici
Si reci
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Lu Furastiero
Data postării: 18 mai
Vizualizări: 166
Poezii din aceiaşi categorie
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Peregrin serafic
Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel
Iar umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel
Și-n respledența lor totul e amaranth, iar pentru acest fapt inima e în deplină lugubură
Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă și s-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere
De ce nu simțiți durerea din al meu suflet? Și de ce sunt eu singura care întreabă și tot eu îmi ofer răspunsurile?
Considerați toți că inima mea-i crudă și de gheață
Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului când realizez acest fapt
Căci eu am fost mereu cu o inimă bună, chiar mult prea celestială , deși sunt percepută de mintea voastră drept doar un călător pe această lume, și niciodată o ființă care poate fii iubită
Titlul: "Peregrin serafic"Peregrin: Sugerează ideea de călător, rătăcitor sau călător pe această lume, reflectând sentimentul de neapartenență sau căutare a unui loc.
Serafic: Evocă imagini angelice, divine și pure, indicând călătoria ta spirituală sau emoțională profundă, păstrând în același timp o esență angelică și înălțătoare.
Metafore și Explicații:"Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel":Lacrimi de cristal: Sugerează puritatea și sinceritatea durerii tale.Suspine de oțel: Indică durerea profundă și grea, comparabilă cu duritatea oțelului.
"Umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel":Umbrele tăcerii: Sugerează momentele de tăcere și necomunicare, încărcate de semnificații ascunse.Legate și-n învel: Tăcerea este învăluită și protejată, poate chiar ascunsă, adăugând un strat de complexitate emoțiilor tale.
"În respledența lor totul e amaranth":Resplendență: Strălucire și splendoare.
Amaranth: Etern, neschimbător. Indică o stare de frumusețe și nemurire în mijlocul durerii.
"Pentru acest fapt inima e în deplină lugubură":Lugubru: Sumbru, întunecat. Sugerează că inima ta este cufundată în tristețe și întuneric.
"Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă":Străină evanescentă: Sentimentele pozitive din sufletul tău sunt trecătoare și rare, aproape inexistente.
"S-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere":Oceane de tăcere: Sentimentele tale s-au transformat în tăcere vastă și profundă, indicând o lipsă de comunicare și exprimare.
"Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului":Crăpături ruginite ale pământului: Sugerează durerea și suferința adânc înrădăcinată în tine și în lumea ta, ca niște crăpături vechi și neglijate.
"Chiar mult prea celestială":Celestial: Divin, ceresc. Sugerează că inima ta este pură și nobilă, chiar dacă este percepută greșit de ceilalți.
"Un călător pe această lume, și niciodată o ființă ce-ar putea fi iubită":Reflectă sentimentul de alienare și neînțelegere, că ești percepută doar ca un trecător și nu ca cineva demn de iubire.
Sensul Poeziei:Poezia explorează sentimentele profunde de durere, neînțelegere și alienare ale autorului. Folosind imagini puternice și metafore elaborate, se subliniază contrastul dintre percepția exterioară și realitatea interioară a autorului. Deși este percepută ca fiind rece și distantă, inima autorului este plină de iubire și bunătate. Poezia exprimă frustrarea și tristețea de a nu fi înțeleasă sau iubită de cei din jur, în ciuda purității și profunzimii emoționale.
Vecini
Nu mai avem cărări înspre vecini,
Nici urmă de acele vechi poteci,
E plin de buruieni şi de ciulini,
Şi-n faţa gardului, băncuţele stau reci.
Nu vrem să ştim unii de alţii,
Ne-am desparţit de parc-am fi-n război,
De mici, noi am crescut ca fraţii,
Şi-acum doar ură este între noi.
Avem garduri de doi metri,
Suntem străini, deşi am fost cumetri,
Lansăm doar vorbe aspre şi minciuni,
Şi-n fiecare zi ne blestemăm în rugăciuni.
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici cum …
Aşa barbari am devenit,
Copiii noştri merg pe-acelaşi drum,
Dar cu un mers bolnav şi diferit.
Nu cer minuni ori fapte supraomeneşti,
Nu cer nimic din ce nu-mi poţi tu oferi,
Doar ura dintre noi s-o mistuieşti,
Căci doar puţin ne-a mai rămas de a trăi.
Familia!
Lumina zilei o primim de Sus
Trimisă când soarele răsare,
E dimineață și rugă înălțăm
S-avem și azi pâine și sare
Părinții zi de zi se duc la muncă
Să câștigăm s-avem ceva pe masă,
Copiii merg la grădi și la școală
Bunicii singuri ne așteaptă-acasă
Pe înserat familia se reunește
După o zi cu bune și chiar rele,
Bunica, mama cina pregătește
Și toți vorbim câte-n lună și-n stele
Bunicul ne ridică pentru rugăciune
Și mulțumește pentru tot ce-avem,
Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm
Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm
Când masa de bunătăți este golită
Cu toții începem ziua să o povestim,
Unii la alții ne spunem cum a fost
Și în final spre dormitoare o țâșnim
Pe fir se-așează o nouă zi de muncă
Sau e duminică și-i mare sărbătoare,
Când pașii se îndreaptă către biserică
Să căpătăm iertare și binecuvântare
.........................................
E zi sau săptămână, lună sau an
E viața noastră toată pe pământ,
Sunt ei bunicii, părinții și copiii
Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!
UN FILON
Torn în amforă savoare
Să se adape ori și care
Din argilă , apă , lut
Eu mi-am costruit un scut
Nici nu stiu ce e pe afară
Viața mi-e interioară
Scormonesc mereu prin ea
De-o comoară poate-oi da.
O comoară , nu de arginții
Nici pietre prețioase .
Un filon ascuns în scris
Ca și viața mea-un vis .
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Peregrin serafic
Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel
Iar umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel
Și-n respledența lor totul e amaranth, iar pentru acest fapt inima e în deplină lugubură
Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă și s-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere
De ce nu simțiți durerea din al meu suflet? Și de ce sunt eu singura care întreabă și tot eu îmi ofer răspunsurile?
Considerați toți că inima mea-i crudă și de gheață
Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului când realizez acest fapt
Căci eu am fost mereu cu o inimă bună, chiar mult prea celestială , deși sunt percepută de mintea voastră drept doar un călător pe această lume, și niciodată o ființă care poate fii iubită
Titlul: "Peregrin serafic"Peregrin: Sugerează ideea de călător, rătăcitor sau călător pe această lume, reflectând sentimentul de neapartenență sau căutare a unui loc.
Serafic: Evocă imagini angelice, divine și pure, indicând călătoria ta spirituală sau emoțională profundă, păstrând în același timp o esență angelică și înălțătoare.
Metafore și Explicații:"Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel":Lacrimi de cristal: Sugerează puritatea și sinceritatea durerii tale.Suspine de oțel: Indică durerea profundă și grea, comparabilă cu duritatea oțelului.
"Umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel":Umbrele tăcerii: Sugerează momentele de tăcere și necomunicare, încărcate de semnificații ascunse.Legate și-n învel: Tăcerea este învăluită și protejată, poate chiar ascunsă, adăugând un strat de complexitate emoțiilor tale.
"În respledența lor totul e amaranth":Resplendență: Strălucire și splendoare.
Amaranth: Etern, neschimbător. Indică o stare de frumusețe și nemurire în mijlocul durerii.
"Pentru acest fapt inima e în deplină lugubură":Lugubru: Sumbru, întunecat. Sugerează că inima ta este cufundată în tristețe și întuneric.
"Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă":Străină evanescentă: Sentimentele pozitive din sufletul tău sunt trecătoare și rare, aproape inexistente.
"S-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere":Oceane de tăcere: Sentimentele tale s-au transformat în tăcere vastă și profundă, indicând o lipsă de comunicare și exprimare.
"Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului":Crăpături ruginite ale pământului: Sugerează durerea și suferința adânc înrădăcinată în tine și în lumea ta, ca niște crăpături vechi și neglijate.
"Chiar mult prea celestială":Celestial: Divin, ceresc. Sugerează că inima ta este pură și nobilă, chiar dacă este percepută greșit de ceilalți.
"Un călător pe această lume, și niciodată o ființă ce-ar putea fi iubită":Reflectă sentimentul de alienare și neînțelegere, că ești percepută doar ca un trecător și nu ca cineva demn de iubire.
Sensul Poeziei:Poezia explorează sentimentele profunde de durere, neînțelegere și alienare ale autorului. Folosind imagini puternice și metafore elaborate, se subliniază contrastul dintre percepția exterioară și realitatea interioară a autorului. Deși este percepută ca fiind rece și distantă, inima autorului este plină de iubire și bunătate. Poezia exprimă frustrarea și tristețea de a nu fi înțeleasă sau iubită de cei din jur, în ciuda purității și profunzimii emoționale.
Vecini
Nu mai avem cărări înspre vecini,
Nici urmă de acele vechi poteci,
E plin de buruieni şi de ciulini,
Şi-n faţa gardului, băncuţele stau reci.
Nu vrem să ştim unii de alţii,
Ne-am desparţit de parc-am fi-n război,
De mici, noi am crescut ca fraţii,
Şi-acum doar ură este între noi.
Avem garduri de doi metri,
Suntem străini, deşi am fost cumetri,
Lansăm doar vorbe aspre şi minciuni,
Şi-n fiecare zi ne blestemăm în rugăciuni.
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici cum …
Aşa barbari am devenit,
Copiii noştri merg pe-acelaşi drum,
Dar cu un mers bolnav şi diferit.
Nu cer minuni ori fapte supraomeneşti,
Nu cer nimic din ce nu-mi poţi tu oferi,
Doar ura dintre noi s-o mistuieşti,
Căci doar puţin ne-a mai rămas de a trăi.
Familia!
Lumina zilei o primim de Sus
Trimisă când soarele răsare,
E dimineață și rugă înălțăm
S-avem și azi pâine și sare
Părinții zi de zi se duc la muncă
Să câștigăm s-avem ceva pe masă,
Copiii merg la grădi și la școală
Bunicii singuri ne așteaptă-acasă
Pe înserat familia se reunește
După o zi cu bune și chiar rele,
Bunica, mama cina pregătește
Și toți vorbim câte-n lună și-n stele
Bunicul ne ridică pentru rugăciune
Și mulțumește pentru tot ce-avem,
Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm
Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm
Când masa de bunătăți este golită
Cu toții începem ziua să o povestim,
Unii la alții ne spunem cum a fost
Și în final spre dormitoare o țâșnim
Pe fir se-așează o nouă zi de muncă
Sau e duminică și-i mare sărbătoare,
Când pașii se îndreaptă către biserică
Să căpătăm iertare și binecuvântare
.........................................
E zi sau săptămână, lună sau an
E viața noastră toată pe pământ,
Sunt ei bunicii, părinții și copiii
Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!
UN FILON
Torn în amforă savoare
Să se adape ori și care
Din argilă , apă , lut
Eu mi-am costruit un scut
Nici nu stiu ce e pe afară
Viața mi-e interioară
Scormonesc mereu prin ea
De-o comoară poate-oi da.
O comoară , nu de arginții
Nici pietre prețioase .
Un filon ascuns în scris
Ca și viața mea-un vis .
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
Alte poezii ale autorului
macar
Macar am luna
Desi sint un spin de ciulin negru ,uscat
Macar am ploaia
Desi sint un mal de lut galben, surpat
Macar am vintul
Desi sint doar amintirea unei soapte stinse
Macar am avut un ciine
Desi m-a muscat la sfirsit
Macar am avut un cal
Desi m-a sfarimat in nisip
Macar am avut iubirea
Desi e doar o lama care taie adinc si doare
ultimul felinar
In lungul strazii
sub ultimul felinar
Doi betivi imbratisati
Intr-un triunghi isoscel
Ninge peste ei
Acea zapada
care nu-nfrigureaza
Ninge peste ei
doar o mingiiere
In clopotul de lumina
al ultimului felinar
Se sfirseste strada
Se sfirseste iarna
prima zi
Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Depozitarul unei culori
Eu nu sint depozitarul unei culori
(culoarea, o simpla frecventa)
(culoarea, un ciob de lumina)
Eu sint depozitarul,exclusiv
Doar ,amintirii unei culori
Rege peste-un regat de impresii
Rege peste-un regat de regrete
Amintirea unei culori e o impresie
Amintirea unei culori e o-mbratisare
Poate, amintirea unei culori, sa aiba gust ?
Poate ,amintirea unei culori, sa aiba miros ?
Parca un pic acrisor, in vintul fierbinte,mirosul
Parca un pic iute, un pic dulceag, gustul
Poate fi asa
Daca aceasta amintire-i despre albastrul ochilor tai
macar
Macar am luna
Desi sint un spin de ciulin negru ,uscat
Macar am ploaia
Desi sint un mal de lut galben, surpat
Macar am vintul
Desi sint doar amintirea unei soapte stinse
Macar am avut un ciine
Desi m-a muscat la sfirsit
Macar am avut un cal
Desi m-a sfarimat in nisip
Macar am avut iubirea
Desi e doar o lama care taie adinc si doare
ultimul felinar
In lungul strazii
sub ultimul felinar
Doi betivi imbratisati
Intr-un triunghi isoscel
Ninge peste ei
Acea zapada
care nu-nfrigureaza
Ninge peste ei
doar o mingiiere
In clopotul de lumina
al ultimului felinar
Se sfirseste strada
Se sfirseste iarna
prima zi
Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Depozitarul unei culori
Eu nu sint depozitarul unei culori
(culoarea, o simpla frecventa)
(culoarea, un ciob de lumina)
Eu sint depozitarul,exclusiv
Doar ,amintirii unei culori
Rege peste-un regat de impresii
Rege peste-un regat de regrete
Amintirea unei culori e o impresie
Amintirea unei culori e o-mbratisare
Poate, amintirea unei culori, sa aiba gust ?
Poate ,amintirea unei culori, sa aiba miros ?
Parca un pic acrisor, in vintul fierbinte,mirosul
Parca un pic iute, un pic dulceag, gustul
Poate fi asa
Daca aceasta amintire-i despre albastrul ochilor tai