Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Marius Ene
Data postării: 11 decembrie 2024
Vizualizări: 224
Poezii din aceiaşi categorie
Delir
Vântul suflă-n apogeu,
Cerul zace fără îngeri,
Pe pământ sunt numai eu,
Om înlănțuit de plângeri.
Nimicirea mea se-amână,
Cad în mine ca-ntr-un hău,
S-au dus toți fără să spună,
Ce-au făcut de-i așa rău.
Un frig glaciar m-apasă,
Peste tot se nasc furtuni,
Soarele lumina-și varsă,
Până-n fund de văgăuni.
Cerul urlă-a neputință,
Stelele se sting pe rând,
Urme calde de ființă,
Au sfârșit demult arzând.
Marea plânge fără margini,
Valuri crapă-n țărm pustiu,
Între ceruri și catarge,
Numai dorul mai e viu.
În genunchi pământul cere,
Zeilor să tacă blând,
Dar în loc de mângâiere,
Vin potopuri rând pe rând.
Timpul șuieră a jale,
Praful cade din zenit,
Peste umbre ancestrale
Totul pare c-a pierit.
Cerul zace fără îngeri,
A plecat și Dumnezeu,
Și în urma marii frângeri,
Pe pământ sunt numai eu.
Adesea
Adesea jindui să fiu mică,
Fără griji și fără frică,
Să alerg fără vreo țintă
Cu genunchi julit de -o trântă.
Să cred iarăși în povești,
Rostogolindu -mă pe pajiști;
Cu jucăriile -n desagă,
Să cutreier lumea -ntreagă.
Cerul să -l ating din zbor
Cu degetul de la picior,
Când mă dau în huțuluș
Cu ursulețul meu de pluș.
De -a v-ați ascunselea -n ogradă
Prin tuneluri de zăpadă
Cu gașca mea de prichindei
Puși pe șotii după ei.
Și ziulica cât de mare
Să port în păr o floare;
Noaptea să adorm buștean
Cu roi de fluturi pe tavan..
Agonie
De ieri întruna mă frământ,
Și umbre cad asupra mea potop,
Îmi pare că vorbesc c-un sfânt,
Ce-n raiuri nu-și mai are loc.
Mi-e osul rece și carnea învinețită,
Pe scânduri umede mă lăfăiesc,
Și adulmec cu privirea-mi obosită,
Frânturi din traiul nostru omenesc.
Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,
Și-mi cântă versuri din tropar,
O, moarte! De ce să mă mai numeri,
Când sunt demult în celălalt hotar.
O mamă aș vrea să am la căpătâi,
Mă mângâie duios pe creștet,
Să-mi spună întruna mai rămâi,
Că firul vieții încă nu e veșted.
Și plouă întruna ca-n potop,
Sub ape e și umbra celui sfânt,
În raiuri nimeni nu mai are loc,
Şi zac inert... Nu mă frământ.
colaj//2
fior de singurătate,
cerul-și apleacă tâmpla rece,
mai aproape
de zbuciumul valurilor.
șuvițe de păr argintiu,
intr-un zbor frenetic de fluturi ,
ating copacii.
câțiva călători solitari,
așteaptă
la colțuri de străzi
sau după garduri,
chemarea
la cină.
Risipire
Doar dragostea adună laolaltă oamenii...
Căci orice altceva e amăgire!
Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!
De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!
Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,
Crezându-te stăpân autonom
Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..
Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,
Unde au stat înghesuite toate cele rele,
Și au ieșit să otrăvească lumea
În blestematul ceas de risipire!
Și totuși mai era ceva rămas acolo,
Era Speranța...
Optimist scenariu de sfârșit!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Mozaic
Pestriță e lumea întreagă!
Pe loc nu știe a sta...
De stă,vrea să se miște,
De mișcă,vrea să stea!
Iar omul nu știe ce vrea!
Când râde, când plânge!
Ori naște,ori moare!
Face,desface, țipă sau tace!
Direcție au toate
Chiar de n-ar vrea!
Lumea-i făcută de cineva
Sau ba!?
(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Delir
Vântul suflă-n apogeu,
Cerul zace fără îngeri,
Pe pământ sunt numai eu,
Om înlănțuit de plângeri.
Nimicirea mea se-amână,
Cad în mine ca-ntr-un hău,
S-au dus toți fără să spună,
Ce-au făcut de-i așa rău.
Un frig glaciar m-apasă,
Peste tot se nasc furtuni,
Soarele lumina-și varsă,
Până-n fund de văgăuni.
Cerul urlă-a neputință,
Stelele se sting pe rând,
Urme calde de ființă,
Au sfârșit demult arzând.
Marea plânge fără margini,
Valuri crapă-n țărm pustiu,
Între ceruri și catarge,
Numai dorul mai e viu.
În genunchi pământul cere,
Zeilor să tacă blând,
Dar în loc de mângâiere,
Vin potopuri rând pe rând.
Timpul șuieră a jale,
Praful cade din zenit,
Peste umbre ancestrale
Totul pare c-a pierit.
Cerul zace fără îngeri,
A plecat și Dumnezeu,
Și în urma marii frângeri,
Pe pământ sunt numai eu.
Adesea
Adesea jindui să fiu mică,
Fără griji și fără frică,
Să alerg fără vreo țintă
Cu genunchi julit de -o trântă.
Să cred iarăși în povești,
Rostogolindu -mă pe pajiști;
Cu jucăriile -n desagă,
Să cutreier lumea -ntreagă.
Cerul să -l ating din zbor
Cu degetul de la picior,
Când mă dau în huțuluș
Cu ursulețul meu de pluș.
De -a v-ați ascunselea -n ogradă
Prin tuneluri de zăpadă
Cu gașca mea de prichindei
Puși pe șotii după ei.
Și ziulica cât de mare
Să port în păr o floare;
Noaptea să adorm buștean
Cu roi de fluturi pe tavan..
Agonie
De ieri întruna mă frământ,
Și umbre cad asupra mea potop,
Îmi pare că vorbesc c-un sfânt,
Ce-n raiuri nu-și mai are loc.
Mi-e osul rece și carnea învinețită,
Pe scânduri umede mă lăfăiesc,
Și adulmec cu privirea-mi obosită,
Frânturi din traiul nostru omenesc.
Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,
Și-mi cântă versuri din tropar,
O, moarte! De ce să mă mai numeri,
Când sunt demult în celălalt hotar.
O mamă aș vrea să am la căpătâi,
Mă mângâie duios pe creștet,
Să-mi spună întruna mai rămâi,
Că firul vieții încă nu e veșted.
Și plouă întruna ca-n potop,
Sub ape e și umbra celui sfânt,
În raiuri nimeni nu mai are loc,
Şi zac inert... Nu mă frământ.
colaj//2
fior de singurătate,
cerul-și apleacă tâmpla rece,
mai aproape
de zbuciumul valurilor.
șuvițe de păr argintiu,
intr-un zbor frenetic de fluturi ,
ating copacii.
câțiva călători solitari,
așteaptă
la colțuri de străzi
sau după garduri,
chemarea
la cină.
Risipire
Doar dragostea adună laolaltă oamenii...
Căci orice altceva e amăgire!
Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!
De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!
Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,
Crezându-te stăpân autonom
Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..
Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,
Unde au stat înghesuite toate cele rele,
Și au ieșit să otrăvească lumea
În blestematul ceas de risipire!
Și totuși mai era ceva rămas acolo,
Era Speranța...
Optimist scenariu de sfârșit!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Mozaic
Pestriță e lumea întreagă!
Pe loc nu știe a sta...
De stă,vrea să se miște,
De mișcă,vrea să stea!
Iar omul nu știe ce vrea!
Când râde, când plânge!
Ori naște,ori moare!
Face,desface, țipă sau tace!
Direcție au toate
Chiar de n-ar vrea!
Lumea-i făcută de cineva
Sau ba!?
(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Alte poezii ale autorului
Evolutie
Egiptenii
XXXI dinastii
Dar XIX
Istorii grele, timpurii
In mii de ani surprinse
Pe pagini galbene, aurii
Prin trestii, papura
Ori pene magice
Din pasari vii
Stilouri mii si mii
In diferite feluri,
In diferite forme de a fi
Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45
Evolutie
Egiptenii
XXXI dinastii
Dar XIX
Istorii grele, timpurii
In mii de ani surprinse
Pe pagini galbene, aurii
Prin trestii, papura
Ori pene magice
Din pasari vii
Stilouri mii si mii
In diferite feluri,
In diferite forme de a fi
Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45