iulie
Cind respiri,inspiri si apoi expiri
Noaptea, in iulie, in canicula
Aerul pe care-l respiri e un aluat
Cald si lipicios
Il sufli afara ca sa te golesti
Ca sa te umpli
Cu alta rasuflare, cu alta sorbitura
Dar el se-ntoarce
Acelasi aer lipicios si elastic
Asa lipsit de racoare
Asa sarac in consolare
Il mesteci ca pe-o bucata de turta
Calda si groasa
Si n-o sa stii daca inspiri sau expiri
Doar astepti dimineata
Si un tintar care ,poate,cu aripa lui
O sa stirneasca-o adiere
O sa-ti lungeasca viata
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Lu Furastiero
Data postării: 22 iulie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 636
Poezii din aceiaşi categorie
Lumea azi
Lumea toată aleargă, aleargă,
Pământul întruna se-nvârte,
Urma ei grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri s-o uite.
Se înmoaie lacrima-n lacrimă,
Plâng mame când nasc un copil,
Tații-l primesc ca pe-o patimă,
Iar totul din jur li se pare ostil.
E foșnet și-n suflet, și-afară,
Pământul înghite bucurii și iubiri,
Grâu-i uscat iar pâinea amară,
E spaimă și groază-n clădiri.
Trăim izolați de oameni și lume,
Suntem conectați invizibil la ură,
Găsim vinovați cu nume, prenume,
Apoi instalăm peste tot dictatură.
Omul hulpav aleargă, aleargă,
Pământul mai tare se-nvârte,
Urma lui grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri să-l uite.
Pentru amandina tricolora
Ha! Te-au facut dulce!
Vor sa te rasfete.
E bine sa ai grija,
Sa n-asculti ganduri crete!
Intr-un punct de cotitura,
Cand tovarasii se-njura,
Concentrez atentia:
Invata-ne-am lectia!
Imbibata cu minciuni,
Tara-i cuib de amaraciuni,
Se trezesc oamenii buni
Folosind vag notiuni,
Prin discursuri fel de fel,
Ca sa-i creada... Bombonel.
Dintre cei mai curajosi,
Se gasesc doi mosi frumosi,
Care viata-si povestesc,
Prin cuvinte ne-amarasc.
Cica le era odata,
Casa toata agitata.
Cum, de altfel, noi mai stim,
Fiindca tot asa patim.
Se-adunau gramezi la vot,
Ca sa schimbe tot ce pot.
De la ganduri, pan’ la port,
Construind complex-resort.
Intr-un abur de exces,
’Chipurile’, vor progres.
La nivel conceptual,
Fiindca toate, in final,
presupun buget,
Normal...
Minti, cuminti in care arde
O dorinta sa se scalde,
Cartea.
Dintr-un prim Abecedar,
Faureau si dau in dar
Zeci de mii de exemplare,
Pregatite de plecare.
Chiar de fu vot unanim,
Una, alta tot gresim...
Asadar si prin urmare,
Lectia dupa votare
E ca nu mereu se face
Dupa etica dreptate.
Cartea nu-si gasi salas,
Prin poporul patimas.
Iara romanasii mei,
Raman blegi ca niste miei.
Vine blocul gri din est,
Nelasand loc de protest.
Si asta i una; sa vezi doua!
Ei voiau o limba noua.
Despre carti nu mai e loc,
Sa citesti devine moft;
Dar aceasta ce-nsemna?!
Mai exact, sa fiu mai clara,
Ce era permis in tara,
Era munca-n combinat,
Fara loc de comentat.
Pana sa ne desteptam,
Trebuia sa asteptam...
Cei cu limba ascutita,
Azi isi fac vocea-uzita,
Simtind voia de dreptate,
Neghina dand-o deoparte...
Noi uitam ca in trecut,
Tot asa s-a petrecut.
Si mai tindem uneori
sa cream grave erori.
Spre exemplu, nu demult,
Auzeam aproape-n gand,
O batrana suspinand,
Cu un glas molcom de vai,
Ca n-are ce da la cai.
In coltul uitat de lume,
E batrana care spune,
C-are pensie micuta,
Dar e tare harnicuta.
E dispusa a munci,
Dar patronul n-o plati.
Un copil ar vrea o casa,
S-aiba sigura o masa,
Sa se stie ingrijit,
Sanatos, apoi scolit.
Vietatile padurii,
Cand nu au de ale gurii,
Sunt la mila...nu stim cui,
Chiar de-s cu ursoaica pui.
Costumatii, la pupitru,
Vorbe scot, parc-au arbitru.
Ei promit, cu vorbe-alese,
Ca urmeaza ... ce progrese?!
Trag de sfori c-au interese!
Fiti cinstiti, voi, oameni buni,
Nu mai indrugati minciuni!
Dati o forma mai concreta
Ideilor notate-n creta!
Lumea nu-i o discoteca,
Unde-i dans ametitor
Iar ca premiu, joci cu Amor.
E firesc a vrea putere,
Dar nu genera durere,
Pentru suflete-nnorate,
Prin esenta dezolate!
Intr-o Romanie dulce,
Lideri sinceri ar conduce,
Tara vie, tara mea,
Tare te-as ruga ceva.
Ai in paz-a da cultura
Si acelor care-ndura
Si celor fara masura.
Asa sigur vom schimba
Mostenirea ce vom da.
Poate asa vei mai scapa
De gandiri anapoda.
Suntem rai, capriciosi,
Adesea orgoliosi,
Concentrati, dar parca absenti.
Daca nu ne-analizam,
N-avem sanse sa schimbam!
Sa valorizam ce-i arta,
Si s-o folosim drept harta!
Cu drag, Nuca
În văzduh se aude-un cânt
În văzduh se aude-un cânt,
Dar nu-i pasăre, nici vânt,
Parc-o harpă uriașă,
Plânge-o viață pătimașă.
Curge lin o doină veche,
Sunet straniu, nepereche,
Tot ce mișună se-ntreabă,
De ce zbor îngeri în grabă?
Imnuri plâng deodată-n cor,
O priceasnă despre dor,
Numai eu nu mă frământ,
Fiindcă știu de acest cânt,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Dezrobit sufletul meu.
pustiu
oamenii se incalzesc in paltoane, fulare,
dar privirea de ura, razbunare li-e plina.
e banal si prostesc, dar mie acum imi pare,
ca orasul pluteste in formalina.
nici credinta-n mai bine, nici iubire (pustiu),
caut, dar nimic omenesc nu gasesc.
daca lumea e moarta, nici chiar tu nu esti viu,
cum se face, ca eu inca traiesc?
Cuvânt
Cuvinte pline in inimii zbuciumate
Ce bat laolaltă in seri parfumate
Litere legându-se intr-un vals mlădioas
Poezie cu iz primejdios
Fiecare cuvânt aiurit liniștește
Și sufletul necopt înflorește
Asemenea unei flori in miez de primăvara
Ce ridica de pe umeri o povară.
După o iarna grea, plină de zile osândite
Vara aduce slove inedite
Ca intr-o pânza totul se țese frumos
Și viața începe sa prindă sens prețios.
Dulcea tinereţii
Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.
Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.
Lumea azi
Lumea toată aleargă, aleargă,
Pământul întruna se-nvârte,
Urma ei grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri s-o uite.
Se înmoaie lacrima-n lacrimă,
Plâng mame când nasc un copil,
Tații-l primesc ca pe-o patimă,
Iar totul din jur li se pare ostil.
E foșnet și-n suflet, și-afară,
Pământul înghite bucurii și iubiri,
Grâu-i uscat iar pâinea amară,
E spaimă și groază-n clădiri.
Trăim izolați de oameni și lume,
Suntem conectați invizibil la ură,
Găsim vinovați cu nume, prenume,
Apoi instalăm peste tot dictatură.
Omul hulpav aleargă, aleargă,
Pământul mai tare se-nvârte,
Urma lui grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri să-l uite.
Pentru amandina tricolora
Ha! Te-au facut dulce!
Vor sa te rasfete.
E bine sa ai grija,
Sa n-asculti ganduri crete!
Intr-un punct de cotitura,
Cand tovarasii se-njura,
Concentrez atentia:
Invata-ne-am lectia!
Imbibata cu minciuni,
Tara-i cuib de amaraciuni,
Se trezesc oamenii buni
Folosind vag notiuni,
Prin discursuri fel de fel,
Ca sa-i creada... Bombonel.
Dintre cei mai curajosi,
Se gasesc doi mosi frumosi,
Care viata-si povestesc,
Prin cuvinte ne-amarasc.
Cica le era odata,
Casa toata agitata.
Cum, de altfel, noi mai stim,
Fiindca tot asa patim.
Se-adunau gramezi la vot,
Ca sa schimbe tot ce pot.
De la ganduri, pan’ la port,
Construind complex-resort.
Intr-un abur de exces,
’Chipurile’, vor progres.
La nivel conceptual,
Fiindca toate, in final,
presupun buget,
Normal...
Minti, cuminti in care arde
O dorinta sa se scalde,
Cartea.
Dintr-un prim Abecedar,
Faureau si dau in dar
Zeci de mii de exemplare,
Pregatite de plecare.
Chiar de fu vot unanim,
Una, alta tot gresim...
Asadar si prin urmare,
Lectia dupa votare
E ca nu mereu se face
Dupa etica dreptate.
Cartea nu-si gasi salas,
Prin poporul patimas.
Iara romanasii mei,
Raman blegi ca niste miei.
Vine blocul gri din est,
Nelasand loc de protest.
Si asta i una; sa vezi doua!
Ei voiau o limba noua.
Despre carti nu mai e loc,
Sa citesti devine moft;
Dar aceasta ce-nsemna?!
Mai exact, sa fiu mai clara,
Ce era permis in tara,
Era munca-n combinat,
Fara loc de comentat.
Pana sa ne desteptam,
Trebuia sa asteptam...
Cei cu limba ascutita,
Azi isi fac vocea-uzita,
Simtind voia de dreptate,
Neghina dand-o deoparte...
Noi uitam ca in trecut,
Tot asa s-a petrecut.
Si mai tindem uneori
sa cream grave erori.
Spre exemplu, nu demult,
Auzeam aproape-n gand,
O batrana suspinand,
Cu un glas molcom de vai,
Ca n-are ce da la cai.
In coltul uitat de lume,
E batrana care spune,
C-are pensie micuta,
Dar e tare harnicuta.
E dispusa a munci,
Dar patronul n-o plati.
Un copil ar vrea o casa,
S-aiba sigura o masa,
Sa se stie ingrijit,
Sanatos, apoi scolit.
Vietatile padurii,
Cand nu au de ale gurii,
Sunt la mila...nu stim cui,
Chiar de-s cu ursoaica pui.
Costumatii, la pupitru,
Vorbe scot, parc-au arbitru.
Ei promit, cu vorbe-alese,
Ca urmeaza ... ce progrese?!
Trag de sfori c-au interese!
Fiti cinstiti, voi, oameni buni,
Nu mai indrugati minciuni!
Dati o forma mai concreta
Ideilor notate-n creta!
Lumea nu-i o discoteca,
Unde-i dans ametitor
Iar ca premiu, joci cu Amor.
E firesc a vrea putere,
Dar nu genera durere,
Pentru suflete-nnorate,
Prin esenta dezolate!
Intr-o Romanie dulce,
Lideri sinceri ar conduce,
Tara vie, tara mea,
Tare te-as ruga ceva.
Ai in paz-a da cultura
Si acelor care-ndura
Si celor fara masura.
Asa sigur vom schimba
Mostenirea ce vom da.
Poate asa vei mai scapa
De gandiri anapoda.
Suntem rai, capriciosi,
Adesea orgoliosi,
Concentrati, dar parca absenti.
Daca nu ne-analizam,
N-avem sanse sa schimbam!
Sa valorizam ce-i arta,
Si s-o folosim drept harta!
Cu drag, Nuca
În văzduh se aude-un cânt
În văzduh se aude-un cânt,
Dar nu-i pasăre, nici vânt,
Parc-o harpă uriașă,
Plânge-o viață pătimașă.
Curge lin o doină veche,
Sunet straniu, nepereche,
Tot ce mișună se-ntreabă,
De ce zbor îngeri în grabă?
Imnuri plâng deodată-n cor,
O priceasnă despre dor,
Numai eu nu mă frământ,
Fiindcă știu de acest cânt,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Dezrobit sufletul meu.
pustiu
oamenii se incalzesc in paltoane, fulare,
dar privirea de ura, razbunare li-e plina.
e banal si prostesc, dar mie acum imi pare,
ca orasul pluteste in formalina.
nici credinta-n mai bine, nici iubire (pustiu),
caut, dar nimic omenesc nu gasesc.
daca lumea e moarta, nici chiar tu nu esti viu,
cum se face, ca eu inca traiesc?
Cuvânt
Cuvinte pline in inimii zbuciumate
Ce bat laolaltă in seri parfumate
Litere legându-se intr-un vals mlădioas
Poezie cu iz primejdios
Fiecare cuvânt aiurit liniștește
Și sufletul necopt înflorește
Asemenea unei flori in miez de primăvara
Ce ridica de pe umeri o povară.
După o iarna grea, plină de zile osândite
Vara aduce slove inedite
Ca intr-o pânza totul se țese frumos
Și viața începe sa prindă sens prețios.
Dulcea tinereţii
Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.
Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.
Alte poezii ale autorului
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
o zi ca oricare alta
Ai putea spune ca-a fost o zi ca oricare alta
Dintre cele anume de toamna
Fara ploi, doar cu soare si fum pe dealuri
Ai putea spune c-a fost doar o vizita la muzeu
Anume aleasa-n zi fara plata
Dar sfirsita-n rataciri in padure
Ai putea spune ca dintr-o livada bogata
Asa lasata-n parasire
Ai putea minca si lua oricite mere vrei
Desi, peste toate, apasa intrebarea
oare cum si cine poate duce
atita culoare si vint
atita fum si praf
atita soare si cale
atita spaima si efort
atita grija si impacare
atita speranta si vise
In causul adunat al unor miini asa mici
Si reci
amintiri
Ca nimic n-apasa anii
Peste puterea intimplarilor
Care ne tin oaspeti
Ca nimic n-apasa
Nici peste usile care se deschid oricum
Chiar daca nu mai avem chei
Simple valuri,anii
Luna ,simpla geamandura
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
masurarea
Tu ai spus
Sa ne masuram
Sa ne asezam
Spate-n spate
Am masurat si am vazut asa
Statura ta
Aproape firava
Mult peste cit pot eu cara
Darnicia ta
Coplesitor nevazuta
Atit de mare-i recunostinta
Glasul tau
Chiar soptit
Mai sonor si raspicat decit al meu
Visele tale
Colorate tacut
Asa adinc coborite-n amintire
Ochii tai albastri
Desi tristi
Infinit mai frumosi decit ai mei
Dar iubirea ta
Altfel adinca
N-o poate-ntrece pe a mea
Cuvintul scris
Cuvintul scris,in zid zidit
Cuvintul scris,potrivnic risipirii
Cuvintul scris in marginea umbrei.
In partea dinspre soare, visin
In partea dinspre umbra, nuc
Nehotarit,vintul,amesteca gustul
Racoreste,din stinga
Usuca,din drepta.
Ingenunchiat de soare
Impovarat de carti
Astept inserarea
Noaptea,la vremea potrivita
Un cutit ascutit ca cel de nerostit
Taie tigara
Carafa,plina cu-n rosu greu
Asteapta
Cerul,e plin de stele
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
o zi ca oricare alta
Ai putea spune ca-a fost o zi ca oricare alta
Dintre cele anume de toamna
Fara ploi, doar cu soare si fum pe dealuri
Ai putea spune c-a fost doar o vizita la muzeu
Anume aleasa-n zi fara plata
Dar sfirsita-n rataciri in padure
Ai putea spune ca dintr-o livada bogata
Asa lasata-n parasire
Ai putea minca si lua oricite mere vrei
Desi, peste toate, apasa intrebarea
oare cum si cine poate duce
atita culoare si vint
atita fum si praf
atita soare si cale
atita spaima si efort
atita grija si impacare
atita speranta si vise
In causul adunat al unor miini asa mici
Si reci
amintiri
Ca nimic n-apasa anii
Peste puterea intimplarilor
Care ne tin oaspeti
Ca nimic n-apasa
Nici peste usile care se deschid oricum
Chiar daca nu mai avem chei
Simple valuri,anii
Luna ,simpla geamandura
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
masurarea
Tu ai spus
Sa ne masuram
Sa ne asezam
Spate-n spate
Am masurat si am vazut asa
Statura ta
Aproape firava
Mult peste cit pot eu cara
Darnicia ta
Coplesitor nevazuta
Atit de mare-i recunostinta
Glasul tau
Chiar soptit
Mai sonor si raspicat decit al meu
Visele tale
Colorate tacut
Asa adinc coborite-n amintire
Ochii tai albastri
Desi tristi
Infinit mai frumosi decit ai mei
Dar iubirea ta
Altfel adinca
N-o poate-ntrece pe a mea
Cuvintul scris
Cuvintul scris,in zid zidit
Cuvintul scris,potrivnic risipirii
Cuvintul scris in marginea umbrei.
In partea dinspre soare, visin
In partea dinspre umbra, nuc
Nehotarit,vintul,amesteca gustul
Racoreste,din stinga
Usuca,din drepta.
Ingenunchiat de soare
Impovarat de carti
Astept inserarea
Noaptea,la vremea potrivita
Un cutit ascutit ca cel de nerostit
Taie tigara
Carafa,plina cu-n rosu greu
Asteapta
Cerul,e plin de stele