iulie
Cind respiri,inspiri si apoi expiri
Noaptea, in iulie, in canicula
Aerul pe care-l respiri e un aluat
Cald si lipicios
Il sufli afara ca sa te golesti
Ca sa te umpli
Cu alta rasuflare, cu alta sorbitura
Dar el se-ntoarce
Acelasi aer lipicios si elastic
Asa lipsit de racoare
Asa sarac in consolare
Il mesteci ca pe-o bucata de turta
Calda si groasa
Si n-o sa stii daca inspiri sau expiri
Doar astepti dimineata
Si un tintar care ,poate,cu aripa lui
O sa stirneasca-o adiere
O sa-ti lungeasca viata
Category: Diverse poems
All author's poems: Lu Furastiero
Date of posting: 22 июля 2023
Added in favorites: 1
Views: 666
Poems in the same category
ANUL NOU
Anul nou se primeneste
Cu noile vesminte,
Pe care le porta cu mandrie
Pentru a noastra Romanie.
Tara pe care inaintasii
Ne-au lasat-o noua urmasii.
S-o muncim ,s-o gospodarim
Cu totii sa o iubim.
Pe aceste dragi meleaguri,
Cu viile suind pe dealuri
Cu lanuri si livezi,
Si cu ape limpezi.
Sa o lasam mai departe
Anului urmator cu dreptate..
Sa fie mostenire
Si cu mare pretuire.
Ficelor si fiilor,
Nepotilor si stranepotilor,
S-o infloreasca mai departe
Cu mare dreptate.
Clasa mea
Sinonime,strofe,cuvinte
Ah,ce greu îmi e a le scrie
Mie atât de greu a-mi grupa gândurile
Și de a face strofe pentru această poezie
În clasa a treia m-am alăturat
Și eu parte îngrupul vostru am luat
La început ca un necunoscut alarmat
Dar,până la final ca un egal voi m-ați tratat
Chiar dacă unii au plecat
Pe drumul propriu la care din nefericire noi nu am participat
Dar nu-i loc de tristețe
Căci alți au venit și spațiul liber ei cu inimile au luat
Ce păcat că timpul a trecut
Atât de repede,nimeni nu la văzut
Când la sfârșit de clasă a opta,ea ne-a adus
Și adios trebuie spus
Dar ca orice poezie bună
Sau poveste pe care oameni o adoră
Ca orice sfârșit de oră
Trebuie poezia a fi încheiată
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
Frații!
Ieri, copii la sânul mamei
Azi, plecați în lumea mare,
Ieri, surori și frați la masă
Astăzi triști de-a ta plecare.
Ce bine mai era-n copilărie
Când nu știam ce-i dușmănia,
Unul pe altul ne-am crescut
Văzând cum tata își iubea soția.
Și din iubirea lor..binecuvântată
Cinci copii au apărut pe lume,
Trei surori și frații mult doriți
Să ducă mai departe al lor nume.
N-aveam bogății sau cont în bancă
Și doar cele necesare pentru trai,
Dragostea plutea în casa noastră
Și bucuria de-a purta al nostru strai.
Acum, grijă avem de cont și bani
Dar din păcate, uităm să dăruim,
Și greu ne e dușmanul să-l iertăm
Și pe săracul cu nevoi..să-l miluim.
Ne adunăm mai rar pe-acasă
Când povestim cum ne e viața,
Ne amintim de-ai noști părinți
Lăsând ochii..să ne inunde fața!
Spânzurați-s copacii
Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.
Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.
Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
ANUL NOU
Anul nou se primeneste
Cu noile vesminte,
Pe care le porta cu mandrie
Pentru a noastra Romanie.
Tara pe care inaintasii
Ne-au lasat-o noua urmasii.
S-o muncim ,s-o gospodarim
Cu totii sa o iubim.
Pe aceste dragi meleaguri,
Cu viile suind pe dealuri
Cu lanuri si livezi,
Si cu ape limpezi.
Sa o lasam mai departe
Anului urmator cu dreptate..
Sa fie mostenire
Si cu mare pretuire.
Ficelor si fiilor,
Nepotilor si stranepotilor,
S-o infloreasca mai departe
Cu mare dreptate.
Clasa mea
Sinonime,strofe,cuvinte
Ah,ce greu îmi e a le scrie
Mie atât de greu a-mi grupa gândurile
Și de a face strofe pentru această poezie
În clasa a treia m-am alăturat
Și eu parte îngrupul vostru am luat
La început ca un necunoscut alarmat
Dar,până la final ca un egal voi m-ați tratat
Chiar dacă unii au plecat
Pe drumul propriu la care din nefericire noi nu am participat
Dar nu-i loc de tristețe
Căci alți au venit și spațiul liber ei cu inimile au luat
Ce păcat că timpul a trecut
Atât de repede,nimeni nu la văzut
Când la sfârșit de clasă a opta,ea ne-a adus
Și adios trebuie spus
Dar ca orice poezie bună
Sau poveste pe care oameni o adoră
Ca orice sfârșit de oră
Trebuie poezia a fi încheiată
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
Frații!
Ieri, copii la sânul mamei
Azi, plecați în lumea mare,
Ieri, surori și frați la masă
Astăzi triști de-a ta plecare.
Ce bine mai era-n copilărie
Când nu știam ce-i dușmănia,
Unul pe altul ne-am crescut
Văzând cum tata își iubea soția.
Și din iubirea lor..binecuvântată
Cinci copii au apărut pe lume,
Trei surori și frații mult doriți
Să ducă mai departe al lor nume.
N-aveam bogății sau cont în bancă
Și doar cele necesare pentru trai,
Dragostea plutea în casa noastră
Și bucuria de-a purta al nostru strai.
Acum, grijă avem de cont și bani
Dar din păcate, uităm să dăruim,
Și greu ne e dușmanul să-l iertăm
Și pe săracul cu nevoi..să-l miluim.
Ne adunăm mai rar pe-acasă
Când povestim cum ne e viața,
Ne amintim de-ai noști părinți
Lăsând ochii..să ne inunde fața!
Spânzurați-s copacii
Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.
Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.
Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
Other poems by the author
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
prima zi
Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
prima zi
Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta