sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
Category: Diverse poems
All author's poems: Lu Furastiero
Date of posting: 20 августа 2023
Views: 265
Poems in the same category
Sunt acolo unde mai lăsat
Dacă mă cauți sunt acolo unde mai lăsat
Dacă vrei să mă uiți e greu
Tot în mintea ta am rămas
De fapt ce sa mai spun
Când unu +unu fac 2
Eu nu am existat în cercul ăla de 2
Prefer să mă ascund în noapte
Poate poate nu te dau pe spate
Sau poate mă joc cu mintea ta
Ca la aparate
Nu sunt perfect
Îmi place să o ard cum vreau
Chiar daca nu sunt ce vreau
Dar știi cum e
O carte dacă o ai
Nu o arunci de la prima parte
O citești puțin și după vezi daca îți place
E un joc de cuvinte
Cine pe cine arde ?
Prefer sa fiu eu în neajunsul meu
Când mintea mea e un labirint
Dacă intri e greu să ieși
Știi ce zic ?
Când timpul face cu ochiul
Prefer sa fiu orb
Sau poate
Prefer sa fug de viitor
Când sunt fericit cu berea aia la jumate
Fără stresul ăla
Ce îl simți tu mereu în noapte
Eu incerc să mă găsesc
Într-o lume de culori
Chiar dacă știu că cerul meu e incolor
E o lume alb negru
O privesc mereu cu gândul că poate
Într-o bună zi din tot răul asta
O să învăț ceva bun poate
Poți să ai o sută de fapte frate
Una greșită le anulează pe celelalte
De aia îți zic nu te uita în spate
Că cine știe
Din incolor se vor colora toate
Și crede în tine
Chiar daca nimic din ce am spus nu te-a dat pe spate
De mic copil răpus
De o ură controlată
Că unu azi ți-e frate
Mâine e dușmanul tău de moarte
De aia o trădare doare .
Că niciodată nu vine de la oarecare
Vine de la ăla că în trecut
Îi spuneai
Te iubesc mă frate
Chiar dacă ești mic sau mare
Tu tre să zâmbești și să îți vezi de ale tale
Și să îți zici mereu că toate sunt trecătoare
Și să înveți din fiecare
Să te înveți singur doare
Dar te ajută să fii tare
Dar o să vezi că nimeni nu mai are cum sa te doboare
De aia îți zic ești cel mai tare
E viitorul tau
Prezentul ești tu
Trecutul nu tre să-l uiți
Că din ăla dacă nu înveți ceva
Nu poți fii cineva
Tu ia și ascultă
Prezentul doare mai puțin
Când din trecut înveți să nu mai fii ca la început
Corabie în suedeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Segelbåt
Kära skepp, du flyter i det till synes oändliga havet,
Till vilka kontinenter ska du åka igen den här gången,
Vad väntar dig på din nästa destination?
Segelbåt, segelbåt...
Varför sa du inte till mig att du gillar att segla så mycket?
Varför varnade du mig inte?
Varför lämnade du hamnen bara genom att vända dig ryggen för ett ögonblick?
Hur kan jag vänja mig vid tomrummet du lämnade mig?
Hur ska jag fylla den?
Segelbåt, segelbåt...
Du var lätt som en sparv,
Jag hoppas att du kommer tillbaka lyckligare än där du gick,
Jag inser att du var tvungen att gå
Det var så du kände
Det var vad du trodde.
Vi hade byggt dig så bra, av trä, rodret, däcket,
Från flera segelskivor,
Jag fäste till och med ditt ankare,
Jag vet att det inte kommer att bli lätt för dig,
Havet har sina nycker,
Du vet inte vad du kan förvänta dig,
När det blir upprört och skakar dig åt alla håll,
Han tar dig bara med på de rutter som är mer tillgängliga för honom,
När det kommer att vara svårt för dig, när du kommer att känna att du inte har något sätt att hålla dig flytande,
Vänligen titta ner, se ankaret bifogat,
Tänk att på långt håll, även på tusentals kilometers avstånd,
Jag vakar över dig, jag har dig i mitt hjärta,
Det är bara det att du inte längre är nära mig för att visa dig,
Verkligen, hur mycket vår anslutning betydde,
(I en argumenterande ton)
Må bra, släpp taget, glöm vem som skapade dig,
På två veckor var vi inte ens nära,
Om du tycker det är det ditt val...
Vet bara att jag bryr mig om dig, det är därför jag byggde dig så bra,
Som en sista uppmuntran säger jag till dig: "Du får inte skrämmas av stormarna du kommer att stöta på när du korsar havet. Glöm inte att efter stormen kommer bra väder."
Segelbåt:"Vad skulle du göra? Får jag inte stanna en dag i Rio de Janeiro? Bara en dag, det är allt jag vill, då kommer jag tillbaka till dig, jag lovar!"
S-a făcut așa târziu...
Nu mai suflă vântu-n pânze,
Ci vâslesc mereu din greu,
Toamna dorm pe pat de frunze,
Învelit în curcubeu.
Norul umbră nu-mi mai face,
În răcoare mă visez,
Stau ca puiul în găoace,
Și aștept să eclozez.
În văzduhuri uliul țipă,
Se rotește vreme lungă,
Viața mi-o adun în pripă,
Moartea trebuie s-ajungă.
Se bat cuiele-n sicriu,
Numai ploaia mă mai plânge,
S-a făcut așa târziu...
Vântul suflă iar în pânze.
Omule
Omule cu sange albastru
De ce esti atat de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac
Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si poi sa prapadit
Asa omule si tu...
(audio) În zadar în franceză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
En vain
Au printemps, avec l'âme vibrante,
On attend le bonheur en rêvant,
Et en automne, quand les espoirs meurent,
Il nous reste un nuage,
Nous attendons tous en vain
Un bonheur qui ne revient jamais,
Berçant juste un rêve éphémère
La nuit, le ciel est toujours clair,
Nous nous envolons avec un désir fou de paradis,
Mais dans le refrain on voit que c'était encore un rêve.
Nous attendons tous en vain
Un bonheur qui nous échappe
Et dans l'âme ils tamisent amèrement
Des pensées qui nous trompent,
En vain nous supplierons,
Nous attendrons en vain
Le bonheur que nous voulons toujours,
Je ne viens plus !
Nous attendons tous en vain
Un bonheur qui nous échappe
Et dans l'âme ils tamisent amèrement
Des pensées qui nous trompent,
En vain nous supplierons,
Nous attendrons en vain
Le bonheur que nous voulons tant
Je ne viens plus !
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Other poems by the author
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
ultimul felinar
In lungul strazii
sub ultimul felinar
Doi betivi imbratisati
Intr-un triunghi isoscel
Ninge peste ei
Acea zapada
care nu-nfrigureaza
Ninge peste ei
doar o mingiiere
In clopotul de lumina
al ultimului felinar
Se sfirseste strada
Se sfirseste iarna
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
Depozitarul unei culori
Eu nu sint depozitarul unei culori
(culoarea, o simpla frecventa)
(culoarea, un ciob de lumina)
Eu sint depozitarul,exclusiv
Doar ,amintirii unei culori
Rege peste-un regat de impresii
Rege peste-un regat de regrete
Amintirea unei culori e o impresie
Amintirea unei culori e o-mbratisare
Poate, amintirea unei culori, sa aiba gust ?
Poate ,amintirea unei culori, sa aiba miros ?
Parca un pic acrisor, in vintul fierbinte,mirosul
Parca un pic iute, un pic dulceag, gustul
Poate fi asa
Daca aceasta amintire-i despre albastrul ochilor tai
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta