Cuvintul scris
Cuvintul scris,in zid zidit
Cuvintul scris,potrivnic risipirii
Cuvintul scris in marginea umbrei.
In partea dinspre soare, visin
In partea dinspre umbra, nuc
Nehotarit,vintul,amesteca gustul
Racoreste,din stinga
Usuca,din drepta.
Ingenunchiat de soare
Impovarat de carti
Astept inserarea
Noaptea,la vremea potrivita
Un cutit ascutit ca cel de nerostit
Taie tigara
Carafa,plina cu-n rosu greu
Asteapta
Cerul,e plin de stele
Poems in the same category
Intersecții
mi-ar fi plăcut să vină cineva cu mine până la gară
să mă întrebe dacă n-am uitat ceva
să-mi dea niște sfaturi
mă gândeam în timp ce călcam fără nicio tragere de inimă
prin iarba pictată cu steluțe de rouă
și auzeam trilurile ciocârliei în mijlocului cerului
bâzâitul albinelor trezite cu noapte în cap
reverberând în ochii mijiți de uimire ai florilor
plecasem singur cu viața de-acasă
spre nicăieri
îmbrăcat într-un un pulover din lână țigaie
pe gât
și-o pereche de pantaloni de velur
îmi cumpărasem bilet de călătorie la clasa a doua
numai „dus”
până la capăt
oricare ar fi fost acesta
trenul cu aburi de pe vremea bunicii
care trecuse prin două războie mondiale
și-un genocid
sosise târziu
nici nu mai avea importanță
urcasem și luasem cu mine în suflet
pământul
ogorul din spatele casei
nucul
grădina cu trandafiri
bucata de cer și mână de stele din bătătură
eram un om fericit
nu mai conta nici dacă trenul oprea din stație în stație
sau dacă scotea fum
golul din mine devenise necruțător și nesătul
aș zice chiar sadic
ca o gaură neagră…
Tonuri
am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea
trăiesc numai în alb și negru
ascetic
în tonuri de gri
nici nu-ți închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster
câte emoții îți poate trezi monocromul speranței
neutru dureros al zilelor care trec
albul murdar al cerului
înserările dușmănoase ca niște maree de plumb
femeile îmbrăcate în negru
și totuși cât echilibru
n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă
când toate stelele de pe cer devin argintii
tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri
așa cum n-ai purtat niciodată
și-arunci cu fulgere
”foarte bine, trăiește-ți viața în alb și negru, eu nu pot!”
îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii
într-o lume a umbrelor
acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..
.
Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru
Certuri autumnale
N-am văzut niciodată cerul mai cătrănit ca astăzi
s-a răstit de dimineață la norii negri de ploaie
și le-a spus să plângă mărunt peste Pământ
cu multă economie de lacrimi
nu se mai putea cu planetele și cu stelele astea,
atârnate de el,
într-o zi o să pună vântul să le scuture,
apoi va stinge el însuși toate luminile și focurile
de la răsărit la apus,
punând lampa lui Aladin în dreptul Andromedei,
în cel mai înalt pisc al Căii Lactee,
gata și cu Soarele acesta necugetat,
risipitor de lumină,
il va surghiuni și pe dânsul până în luna iunie, cel puțin,
la Polul Nord,
să mai încălzească și pe acolo oasele Pământului,
să țină vulcanii și cutremurele în frâu,
nu de alta, dar mor oamenii,
poeții,
săracii de ei,
într-o zi ne vom trezi singuri,
nu va mai avea cine să ne zugrăvească-n metafore
ca acum,
să fiu al naibii dacă nu-mi vine să plâng,
băgați-vă minnțile-n cap dracului!
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Sânge din sângele tău
Oare dormi liniștit,
neștiind,
dacă sânge din sângele tău...
respiră?
Oare îți mai suntem prin gânduri,
trăind,
dacă propriul tată nu sună,
să vadă dacă copii lui în seară...
ațipiră?
Regăsire
E aproape miezul nopții.
Orașul e pustiu
Cu pașii mici și lenți mă indrept,
Incotro...
Nu știu
Tremur ușor deșii nu e frig,
Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,
M-afund tot mai tare în liniștea nopții,
Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!
Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,
O ființă răvășită mă privește,
Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji
Imi pare cunoscută,dar nu...
Nu pot fi eu...!
De ce mi-am făcut asta?!
De ce-am pierdut speranța?
Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!
A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,
Cu zâmbetul timid,dar adevărat!
(24 Martie 2023)
Intersecții
mi-ar fi plăcut să vină cineva cu mine până la gară
să mă întrebe dacă n-am uitat ceva
să-mi dea niște sfaturi
mă gândeam în timp ce călcam fără nicio tragere de inimă
prin iarba pictată cu steluțe de rouă
și auzeam trilurile ciocârliei în mijlocului cerului
bâzâitul albinelor trezite cu noapte în cap
reverberând în ochii mijiți de uimire ai florilor
plecasem singur cu viața de-acasă
spre nicăieri
îmbrăcat într-un un pulover din lână țigaie
pe gât
și-o pereche de pantaloni de velur
îmi cumpărasem bilet de călătorie la clasa a doua
numai „dus”
până la capăt
oricare ar fi fost acesta
trenul cu aburi de pe vremea bunicii
care trecuse prin două războie mondiale
și-un genocid
sosise târziu
nici nu mai avea importanță
urcasem și luasem cu mine în suflet
pământul
ogorul din spatele casei
nucul
grădina cu trandafiri
bucata de cer și mână de stele din bătătură
eram un om fericit
nu mai conta nici dacă trenul oprea din stație în stație
sau dacă scotea fum
golul din mine devenise necruțător și nesătul
aș zice chiar sadic
ca o gaură neagră…
Tonuri
am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea
trăiesc numai în alb și negru
ascetic
în tonuri de gri
nici nu-ți închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster
câte emoții îți poate trezi monocromul speranței
neutru dureros al zilelor care trec
albul murdar al cerului
înserările dușmănoase ca niște maree de plumb
femeile îmbrăcate în negru
și totuși cât echilibru
n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă
când toate stelele de pe cer devin argintii
tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri
așa cum n-ai purtat niciodată
și-arunci cu fulgere
”foarte bine, trăiește-ți viața în alb și negru, eu nu pot!”
îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii
într-o lume a umbrelor
acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..
.
Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru
Certuri autumnale
N-am văzut niciodată cerul mai cătrănit ca astăzi
s-a răstit de dimineață la norii negri de ploaie
și le-a spus să plângă mărunt peste Pământ
cu multă economie de lacrimi
nu se mai putea cu planetele și cu stelele astea,
atârnate de el,
într-o zi o să pună vântul să le scuture,
apoi va stinge el însuși toate luminile și focurile
de la răsărit la apus,
punând lampa lui Aladin în dreptul Andromedei,
în cel mai înalt pisc al Căii Lactee,
gata și cu Soarele acesta necugetat,
risipitor de lumină,
il va surghiuni și pe dânsul până în luna iunie, cel puțin,
la Polul Nord,
să mai încălzească și pe acolo oasele Pământului,
să țină vulcanii și cutremurele în frâu,
nu de alta, dar mor oamenii,
poeții,
săracii de ei,
într-o zi ne vom trezi singuri,
nu va mai avea cine să ne zugrăvească-n metafore
ca acum,
să fiu al naibii dacă nu-mi vine să plâng,
băgați-vă minnțile-n cap dracului!
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Sânge din sângele tău
Oare dormi liniștit,
neștiind,
dacă sânge din sângele tău...
respiră?
Oare îți mai suntem prin gânduri,
trăind,
dacă propriul tată nu sună,
să vadă dacă copii lui în seară...
ațipiră?
Regăsire
E aproape miezul nopții.
Orașul e pustiu
Cu pașii mici și lenți mă indrept,
Incotro...
Nu știu
Tremur ușor deșii nu e frig,
Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,
M-afund tot mai tare în liniștea nopții,
Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!
Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,
O ființă răvășită mă privește,
Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji
Imi pare cunoscută,dar nu...
Nu pot fi eu...!
De ce mi-am făcut asta?!
De ce-am pierdut speranța?
Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!
A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,
Cu zâmbetul timid,dar adevărat!
(24 Martie 2023)
Other poems by the author
prima zi
Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
iulie
Cind respiri,inspiri si apoi expiri
Noaptea, in iulie, in canicula
Aerul pe care-l respiri e un aluat
Cald si lipicios
Il sufli afara ca sa te golesti
Ca sa te umpli
Cu alta rasuflare, cu alta sorbitura
Dar el se-ntoarce
Acelasi aer lipicios si elastic
Asa lipsit de racoare
Asa sarac in consolare
Il mesteci ca pe-o bucata de turta
Calda si groasa
Si n-o sa stii daca inspiri sau expiri
Doar astepti dimineata
Si un tintar care ,poate,cu aripa lui
O sa stirneasca-o adiere
O sa-ti lungeasca viata
Depozitarul unei culori
Eu nu sint depozitarul unei culori
(culoarea, o simpla frecventa)
(culoarea, un ciob de lumina)
Eu sint depozitarul,exclusiv
Doar ,amintirii unei culori
Rege peste-un regat de impresii
Rege peste-un regat de regrete
Amintirea unei culori e o impresie
Amintirea unei culori e o-mbratisare
Poate, amintirea unei culori, sa aiba gust ?
Poate ,amintirea unei culori, sa aiba miros ?
Parca un pic acrisor, in vintul fierbinte,mirosul
Parca un pic iute, un pic dulceag, gustul
Poate fi asa
Daca aceasta amintire-i despre albastrul ochilor tai
prima zi
Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
iulie
Cind respiri,inspiri si apoi expiri
Noaptea, in iulie, in canicula
Aerul pe care-l respiri e un aluat
Cald si lipicios
Il sufli afara ca sa te golesti
Ca sa te umpli
Cu alta rasuflare, cu alta sorbitura
Dar el se-ntoarce
Acelasi aer lipicios si elastic
Asa lipsit de racoare
Asa sarac in consolare
Il mesteci ca pe-o bucata de turta
Calda si groasa
Si n-o sa stii daca inspiri sau expiri
Doar astepti dimineata
Si un tintar care ,poate,cu aripa lui
O sa stirneasca-o adiere
O sa-ti lungeasca viata
Depozitarul unei culori
Eu nu sint depozitarul unei culori
(culoarea, o simpla frecventa)
(culoarea, un ciob de lumina)
Eu sint depozitarul,exclusiv
Doar ,amintirii unei culori
Rege peste-un regat de impresii
Rege peste-un regat de regrete
Amintirea unei culori e o impresie
Amintirea unei culori e o-mbratisare
Poate, amintirea unei culori, sa aiba gust ?
Poate ,amintirea unei culori, sa aiba miros ?
Parca un pic acrisor, in vintul fierbinte,mirosul
Parca un pic iute, un pic dulceag, gustul
Poate fi asa
Daca aceasta amintire-i despre albastrul ochilor tai