in fundul plaminilor mei

Citesc

Dar aceasta citire-i

Destinata recitirii

Scriu

Dar aceasta scriere-i

Destinata amintirii

Traiesc

Dar aceasta traire-i

Destinata uitarii

Iubesc

Dar aceasta iubire-i

Destinata mortii

ea mi-a spus

mă duc să mă spăl pe dinți,
scrie-mi ceva până termin

pasta de dinți,
magică, mentolată, face minuni
ea stă într-un tub colorat
și printr-un capac economic
se așază pe periuța de dinți

nouă, curent, ne place pasta colgate
ea este albă și parfumată
face o spumă bogată
care lasă dinții strălucitori

aș vrea să fiu o pastă de dinți
și-n fiecare dimineață
înainte de orice, aș vrea
să stau întins pe periuța ta

Era prima data cind mergeam la tara singur, chiar daca pina-n autogara am fost insotit si mi-am cuparat bilet intreg, da tot simteam importanta misiunii in care eram gata sa pornesc cind am coborit la peron in groapa-n care era asezata autogara, nu departe de malul Bistritei si emotia asteptarii printre oamenii  care erau deja adunati acolo, mai multi cei care venisera cu marfa la piata si acum, la amiaza , se-ntorceau acasa cu ce tirgueli or fi facut, cum pindeau ei poarta garajului asteptind aparitia autobuzului care-a aparut lent condus de-o basca sub care era capul unui sofer care nu era  doar sofer, nu era nici macar nea petrica sau nea soferu, era si nimeni nu-i spunea altfel decit donsofer, pentru ca era ceva mai mult de-un capitan de vas, mai mult de-o capetenie de pirati, era autoritatea  suprema care ordona urcarea, dadea bilete, deschidea la bagaje, hotara ora plecarii si statiile unde oprea, cind s-alegea locul pentru coborirea cuiva sau pentru adunat calatori de pe drum si mai mereu purta un maieu sau un tricou, o camasa sau orice haina ar fi avut tot era destul de scurta ca sa-i arate o halca de burta paroasa ca o felie de pepene subtire, albicioasa, as zice ca purta , cum s-a dovedit mai apoi, simburele unei mode viitoare peste decenii.

Dupa ce-a tremurat din toate puterile masina a tras la peron iar oamenii s-au adunat deodata ca un ghem strins, ca albinele la urdinis, in usa autobuzului, intr-un fel de inclestare disperata cu spaima suprema c-or sa ramina pe jos, ca n-o sa se poata urca-n rata, desi orice ochi invatat cu masurarea ar fi spus usor ca nu erau destui ca s-o umple, da asta n-avea nici o importanta, navala tot a-nceput cind soferul a deschis jumatate din usa din fata care n-avea mai mult de trei palme latime si unde s-a facut imediat un dop pe care donsofer l-a-ndepartat tragind de haine si boccele pe cei care infundasera trecerea, cercetind biletele si impingindu-i pe culoar spre fundul masinii care-n cele din urma a ramas cu trei rinduri din spate  goala chiar dupa ce-am urcat si  eu odata cu cei din urma, care-au pus bagajele-n cala.

La ora plecarii  jumatatea de usa s-a-nchis cu un pufait prelung, ca o sfirseala iar donsofer porneste-ntru-n fel de dans, un fel de balet, o reprezentatie acrobatica, incepind sa calce niste pedale din fier mai mari decit talpa lui aproape de doua ori, icnind el si scirtiind ele, c-o mina rasucind un volan cit roata fintinii si mestecind cu cealalta un fel de melesteu infipt in podeaua autobuzului si care se termina cu un soi de maciuca cit o vinata mare doar ca era dintr-un fel de Plexiglas sculptat pe dinauntru cu fel de  fel de flori si frunze vopsite-n niste culori de care nu-ti puteai lua ochii dar pe care nu le-ai mai vrea vazute iarasi, si cum cauta el ce fel de descintec o fi facut cu melesteul, la o vreme, dupa citeva scrisnete, huruieli, croncanit ca de cioara , rata se smuncea-napoi parasind peronul in timp ce donsofer injura generic, nu anume melesteul nici vreo alta parte a motorului cu-n fel de-njuraturi mai degraba vesele decit razbunatoare, cu-n ochi pe sfert inchis, cel sub care mucul de tigara era lipit de buza rasfinta-n jos, inca fumegind.

Apoi, dupa un ritual identic din melesteu, din pedale, cu acelasi cor de fiare trase la tocila care au primit acelasi tratament verbal, cu tigara inca mai voioasa de-acum, rata se urneste-nainte si urca incet spre sosea, din curtea autogarii, intrind pe podul peste Bistrita,care se leagana ca batut de vint si ne punem pe cale.

Drumul, cum am masurat precis peste ani ,avea 35 de km si de obicei il facem cam in doua ore, rar mai putin, avea trei parti distincte incepind cu partea de drum pavat, partea de-nceput, din oras pina la celalalt pod de peste Siret si pe care tot ce-aveai de facut era sa tii gura deschisa sa nu-ti spargi dintii clantanind, apoi partea de dealuri si paduri care era cea mai usoara desi avea si ea o cumpana, la Glodisoare, ce nume potrivit pentru coasta aia de deal surpat, unde mai mereu, dupa ploi, drumul se rupea si-o lua la vale facind pasajul asta aproape imposibil de trecut si unde donsofer, dupa ce oprea in poala dealului, striga  ragusit, toata lume jos dupa care noi toti, ca un sir de furnici, urmam pe coasta abrupta si rupta  rata care, usurata atit de mult, urca aproape repede spre virful culmii unde donsofer facea o pauza de-o noua tigara si capatul, partea dupa care cautam eliberarea si coboram, tara prafului.

Peste drum de scaunul meu un flacau ,marunt dar destul de vinjos -care n-arata el prea umblat, a-nceput sa se foiasca, sa se suceasca, tot uitindu-se pe geam.

Mai e mult pina la Girla Anei, il intreaba pe mosul din fata mea, ca s-o fi socotit ca eu n-am de unde sa stiu.

Ce Girla Anei, ma…ha ha am trecut demult, trebuia sa cobori inainte de padure…asta fusese   cu vreo citiva kilometri in urma, inainte de-a urca dealul pe care-l coboram acum si de unde intram in alt sat, la moara, unde oprea mereu autobuzul.

Parea asa descumpanit, aproape cu spaima-n ochii cascati si un fel de suierat  deznadajduit….da ce-ti trebe tie la Girla Anei, ma…a cui esti tu din Girla Anei ?

Nu-s…scincind aproape… m-astepta un var, ca stie el o fata care vrea sa se marite si sa ma duc s-o vad...mirie surd a jale…

De baiete…daca dormi…da stii ceva…cum te cheama ?

Ciprian…si citi ani ai ?...25…stii ceva ma Cipriene, ia coboara tu cu mine la moara, c-am eu o nepoata la Poieni care-i de maritat si ea , ia s-o vezi…

Au coborit amindoi la moara, Ciprian cu un pas mai sovaielic  in urma mosului care parea ca-si gasise un rost vesel, calcind hotarit pe cararea care ducea la Poeni, unde, peste multi ani l-am reintilnit pe Ciprian care avea deja patru copii cu Maricica, o fata zdravana si serioasa chit ca mai inalta cu o palma si care-si duceau bine gospodaria din umbra padurii nu departe de locul unde-a coborit      la-ntimplare, fara vreo speranta, cu miinile-n buzunar, din rata.

Da noi ne-am vazut de drum,intrind, cum am mai spus, in ultima parte a drumului, in tara prafului unde drumul nu mai avea de mult vreo urma de pietris alfel decit ingropat adinc sub praf, petrecut in ani prin ierni si ploi intr-un fel de pamint care nu suporta vreo cicatrice si care-si cauta   vindecarea schimbind firul drumului mereu, acolo unde nu-l inghitea cu totul cind trecea prea aproape de piriu, praf care avea parca o putere nemaivazuta, o putere de-a se strecura prin orice crapatura, prin orice loc oricit de mic si de-a se intrupa, cu miros si culoare intr-un fel de prezenta coplesitoare care se aseza, in timp, in straturi groase ca in spatele ultimului rind de scaune din fundul ratei unde-ai fi putut porni o gradina.

De-acum, dupa ce-am oprit la primarie, m-am ridicat si eu tragind de bagajele-n care aveam, pe linga hainele de-o vara si ce provizii mi-or fi pus in ele, apropiindu-ma de usa…coboara la movila…am stigat eu, mai degraba ca o rugaminte, iar donsofer, desi parea ca nu m-a auzit, a oprit in cele din urma, aruncindu-mi o privire cere aproape ca m-a scuipat din rata in drumul pustiu, unde nu era nici o movila, doar un miros greu de praf si balegar si de urzici coapte.

Urcind din drum spre buza dealului, opintind in sacosele grele cu toartele de sfoara care-mi taiau palmele, pe-un fel de trepte taiate cu sapa-n pamint, pornind pe cararea croita cu pasul prin mijlocul lanului de griu, intimpinat de ceea ce contrazicea evident prosteasca idee cu linistea de la sat, vacarmul asurzitor al tuturor fapturilor care se aflau pe-acolo, greieri, lacuste, gindaci de tot felul, toate pasarile cerului, vrabii,porumbei, prigorii, ca sa nu mai spun de zumzetul omniprezent al albinelor, care, aproape toate, veneau din stupii bunicului, toate pareau ca se simteau datoare sa scoata cel mai puternic sunet de care erau capabile intr-un cor sonor sub care, din lanul de griu se ridica un fel de abur sufocant, un miros de frunza verde de mazariche si de spice incinse-n soare si-atunci am stiut c-am ajuns acasa la bunici, stind asa in mijocul cimpului, dar vazind virful plopului din poarta casei cu radacinile-n fintina, sub povara asta, privind departe-n departare  drumul pe care rata se-ndeparta intr-un nor de praf ce parea  o coada de cometa.

Ca nimic n-apasa anii

Peste puterea intimplarilor

Care ne tin oaspeti

Ca nimic n-apasa

Nici peste usile care se deschid oricum

Chiar daca nu mai avem chei

Simple valuri,anii

Luna ,simpla geamandura

Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…

Mina mea stinga ,arsa de soare

Aproape ca o gheara

Mina mea stinga, in asteptare

Mingiind hectare din pielea ta

Asteptind ploaia

Adunind picaturile printre linii

Coborind racoarea

Mina mea stinga, trufasa

Lucioasa

Mina mea stinga ,care tine arcul

Care tresare cind pleaca sageata

Mina mea stinga ,care indreapta calul

Aproape verde,mirosind a fin

Mina mea stinga, care hraneste ciinele

Deseori indeamnat spre singe

Mina mea stinga

Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul

Mina mea stinga 

Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta

Privesc cuprins de uimire la a mea fotografie,

Cum din a mea viaţă a reuşit să lege

O clipă trecătoare de un petic de hârtie,

Fără să lase clipa vreodată să mai plece.

Şi uitându-mă pe poză din ce în ce mai mult,

O stranie senzaţie mă-nvăluieşte lent,

Să văd cum clipa care prin viaţa mea a trecut,

O retrăiesc aievea de parcă ar fi prezent.

Prins de fotografie timpul încremenit,

Captiv cu el mă ţine ca pe un prizonier,

Ce nicio graţiere vreodată n-a primit

Şi nici să evadeze nu va putea-n vreun fel.

Căci dacă prin clepsidra cu timp ce se hrăneşte,

Clipele curg întruna şi nu se mai întorc,

Trecând prin poză timpul o clipă se opreşte,

O clipă ce în poză mereu mă ţine-n loc.

Şi astfel când din viaţă va trebui să plec

Şi-al meu trup în ţărână se va preface uşor,

În timp ce o veşnicie prin moarte am să trec,

Pe un petic de hârtie rămân nemuritor.

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare

și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.

Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;

să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.

Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.

Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.

Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,

unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.

Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,

să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.

Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;

Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.

Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,

să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.

Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,

să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,

și cu aripile grele să cutreier lumea mare.

Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,

iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,

și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.

1. Ridică-te și Mergi

Când drumul pare prea greu,

Și inima îți este frântă,

Ridică ochii către Dumnezeu

Și lasă sufletul să cânte.

Nu orice cădere este sfârșit,

Nu orice lacrimă e pierdută,

Prin harul Domnului primit,

O inimă poate fi renăscută.

Ridică-te și mergi înainte,

Chiar dacă pașii sunt puțini,

Căci Dumnezeu dăruiește putere

Celor ce merg spre zări senine.

2. Dumnezeu Nu Te Uită

Când lumea trece pe lângă tine

Și nimeni nu îți aude glasul,

Dumnezeu îți cunoaște inima

Și îți veghează fiecare pas.

El vede lacrima ascunsă,

Știe durerea ce n-ai spus,

Și poate aprinde o lumină

Acolo unde totul pare apus.

Nu te gândi că ești uitat,

Nu crede că ești singur pe drum,

În tăcerea cea mai adâncă,

Dumnezeu este cu tine acum.

3. O Zi Nouă

În fiecare dimineață răsare

O nouă lumină peste pământ,

Și Dumnezeu ne dăruiește iarăși

O zi, un dar și un cuvânt.

Lasă în urmă greșelile de ieri,

Învață din tot ce ai trăit,

Și pornește cu speranță astăzi

Spre binele ce încă n-a venit.

Cât timp mai ai o zi în față,

Există un drum pe care să mergi,

O inimă pe care s-o ajuți

Și o greșeală pe care s-o ierți.

4. Nu Ești Singur

Dacă mergi prin valea plângerii

Și umbrele te înconjoară,

Amintește-ți: Hristos merge cu tine

Prin fiecare noapte amară.

Poate nu-L vezi cu ochii trupului,

Dar credința Îl poate simți,

În pâinea împărțită cu aproapele,

În iubirea de a dărui.

Nu ești singur, suflete obosit,

Niciun drum nu este prea greu,

Atunci când îl parcurgi cu nădejde

Și cu inima spre Dumnezeu.

5. Sămânța Speranței

Am pus o sămânță în pământ

Într-o zi rece și ploioasă,

Și am crezut că nu va crește

În lumea grea și întunecoasă.

Dar Dumnezeu trimite primăvara

Chiar și după ierni fără sfârșit,

Și ceea ce pare astăzi pierdut

Poate mâine să fie înflorit.

Păstrează în inimă speranța,

Chiar dacă nu vezi încă rod,

Căci Dumnezeu lucrează în taină

Și face drumul mai ușor.

6. Curajul de a Crede

Este ușor să crezi în lumină

Când soarele strălucește sus,

Dar credința adevărată rămâne

Și atunci când drumul pare ascuns.

Curajul de a crede înseamnă

Să nu renunți când nu înțelegi,

Să încredințezi lui Dumnezeu

Și ceea ce nu poți să vezi.

Ține-te de mâna Domnului

Prin furtună și prin vânt,

Căci cel ce merge cu credință

Nu merge singur pe pământ.

7. Fă Binele

Fă binele fără să întrebi

Dacă vei primi ceva înapoi,

Căci o inimă care iubește

Împrăștie lumină peste noi.

Un cuvânt poate ridica un suflet,

Un zâmbet poate aduce alinare,

Iar o mână întinsă la nevoie

Poate deveni o binecuvântare.

Fă binele cât timp ai vreme,

Iubește fără să numeri mereu,

Căci orice faptă făcută cu iubire

Se apropie de Dumnezeu.

8. Mâna Domnului

Când pașii mei se clatină

Și nu mai știu unde să merg,

Simt, prin credință și rugăciune,

Că Dumnezeu mă poate ține.

Mâna Lui nu este departe

De sufletul care Îl cheamă,

Ea ridică pe cel căzut

Și alungă orice teamă.

Doamne, ține-mă aproape

Când viața pare prea grea,

Și ajută-mă să merg înainte

Pe calea pregătită de iubirea Ta.

9. După Furtună

După furtună vine liniștea,

După ploaie apare seninul,

Și Dumnezeu ne amintește mereu

Că nu este veșnic suspinul.

Poate astăzi drumul e greu

Și cerul pare închis de nori,

Dar mâine poate răsări speranța

Ca o grădină plină de flori.

Ai răbdare, suflete, și crede,

Nu lăsa încercarea să te frângă,

Căci Dumnezeu poate transforma

Durerea într-o putere adâncă.

10. Calea Luminii

Există multe drumuri în lume,

Dar inima caută un singur adevăr:

Să meargă spre lumină și iubire,

Să nu se piardă în întuneric.

Hristos ne cheamă către bine,

Către iertare și către pace,

Iar omul care Îl urmează

Învață să iubească și să facă bine.

Nu trebuie să vezi tot drumul,

Ci doar să faci pasul cel bun,

Și Dumnezeu va lumina înainte

Cărarea spre cerul senin.

11. Rugăciunea de Seară

Când soarele coboară încet

Și ziua se așază în tăcere,

Îmi ridic sufletul spre Dumnezeu

Cu mulțumire și cu cerere.

Îți mulțumesc pentru această zi,

Pentru tot ce am primit și-am trăit,

Iartă-mi greșelile, Doamne,

Și tot ce astăzi am greșit.

Păzește-i pe cei pe care îi iubesc,

Dă pace celor ce suferă,

Și lasă peste lumea aceasta

Lumina Ta care nu se stinge.

12. Inima Curată

Nu vreau să fiu bogat în aur,

Nici lăudat de oameni mereu,

Ci vreau o inimă curată

Care să se apropie de Dumnezeu.

Să pot ierta atunci când doare,

Să pot iubi fără folos,

Să pot rămâne bun în lume

Urmând exemplul lui Hristos.

Căci frumusețea adevărată

Nu se vede doar pe chip,

Ci în sufletul care păstrează

Bunătatea ca pe un dar sfânt.

13. Nu Renunța la Speranță

Când toate ușile par închise

Și nu mai vezi niciun răspuns,

Nu renunța la speranță,

Căci Dumnezeu nu este ascuns.

Uneori așteptarea ne învață

Răbdarea pe care n-o aveam,

Iar drumul care pare prea lung

Ne arată cine suntem.

Mergi înainte, chiar încet,

Nu trebuie să alergi mereu,

Atâta timp cât mergi spre bine,

Nu ești departe de Dumnezeu.

14. Lumina din Suflet

Aprinde lumina din suflet

Printr-o rugăciune și-un cuvânt bun,

Nu lăsa întunericul lumii

Să-ți spună că binele e nebun.

O singură lumânare aprinsă

Poate risipi mult întuneric,

Iar o inimă plină de iubire

Poate schimba un drum întreg.

Fii lumină pentru aproapele,

Fii pace când alții se ceartă,

Și lasă bunătatea să vorbească

Prin fiecare zi pe care o porți.

15. Hristos Este Aproape

Nu-L căuta doar în depărtare,

Ca și cum ar fi departe de noi,

Hristos este aproape de sufletul

Care Îl cheamă în clipe de nevoi.

Este în rugăciunea smerită,

În omul flămând pe care-l ajuți,

În iertarea pe care o dăruiești

Și în iubirea pe care o porți.

Deschide ușa inimii tale,

Nu aștepta o zi mai bună,

Căci Dumnezeu poate veni

În fiecare clipă împreună cu tine.

16. Darul Vieții

Fiecare dimineață este un dar,

Fiecare respirație, o minune,

Și fiecare om pe care-l întâlnim

Poate fi o lecție în lume.

Nu risipi timpul în ură,

Nu-l pierde în vorbe deșarte,

Iubește, iartă și ajută,

Căci viața trece mai departe.

Dumnezeu ne-a dăruit această zi,

Să o primim cu recunoștință,

Și să o transformăm prin iubire

Într-o zi plină de credință.

17. Stânca Credinței

Când valurile lovesc cu putere

Și viața pare o mare agitată,

Credința este stânca pe care

Inima rămâne neclintită.

Nu pentru că nu există furtuni,

Ci pentru că Dumnezeu este aproape,

Iar cel ce își pune nădejdea în El

Găsește putere să meargă mai departe.

Zidește-ți viața pe adevăr,

Pe iubire și pe rugăciune,

Și chiar când vânturile se ridică,

Sufletul nu va fi doborât.

18. Iartă și Mergi Mai Departe

Nu purta în inimă poveri

Care îți întunecă drumul,

Iartă, chiar dacă uneori doare,

Și lasă pacea să-ți vindece sufletul.

Iertarea nu spune că răul e bun,

Ci că alegi să nu rămâi prizonier,

Îți lași durerea în mâna Domnului

Și mergi înainte către Cer.

Hristos ne-a arătat iubirea

Prin milă, răbdare și iertare,

Să învățăm și noi, pas cu pas,

Să transformăm durerea în vindecare.

19. Dumnezeu Face Minuni

Uneori așteptăm minuni mari

Și nu vedem darurile din jur,

O floare, un răsărit, o inimă bună,

Un copil care râde curat și pur.

Dumnezeu lucrează în multe feluri,

Uneori în tăcere și fără cuvinte,

Și ne cheamă să privim cu recunoștință

La darurile simple și sfinte.

Păstrează ochii deschiși spre lumină,

Păstrează sufletul gata să vadă,

Căci fiecare zi poate fi o minune

Pentru inima care crede și nădăjduiește.

20. Începe din Nou

Dacă ai greșit, nu deznădăjdui,

Nu spune că totul s-a sfârșit,

Căci Dumnezeu este Dumnezeul

Celui care se întoarce smerit.

Fiecare răsărit îți spune:

„Poți începe încă o dată”,

Iar mila Domnului se revarsă

Peste inima îngenuncheată.

Ridică-te și mergi spre lumină,

Lasă trecutul în urmă ușor,

Căci o nouă pagină se deschide

Pentru cel care se întoarce la Mântuitor.

21. Păstrează Credința

Păstrează credința când lumea

Îți spune că nu mai are rost,

Păstrează lumina aprinsă

Când drumul pare fără rost.

Nu toate răspunsurile vin repede,

Nu toate rănile se vindecă azi,

Dar Dumnezeu vede drumul întreg

Chiar când tu vezi numai câțiva pași.

Ai răbdare și mergi înainte,

Cu sufletul plin de nădejde,

Căci Dumnezeu nu părăsește

Inima care în El crede.

22. Floarea dintre Pietre

Am văzut o floare crescând

Între pietre reci și grele,

Și m-am gândit că și speranța

Poate înflori în vremuri rele.

Nu locul în care te afli

Îți hotărăște întreg destinul,

Ci puterea de a căuta lumina

Și de a merge spre bine mereu.

Cu Dumnezeu, chiar și o inimă rănită

Poate găsi puterea să înflorească,

Și din încercările vieții

Poate învăța să iubească.

23. Glasul Speranței

Când zgomotul lumii devine prea mare

Și nu mai auzi ce spune inima,

Oprește-te puțin în tăcere

Și lasă rugăciunea să vorbească.

În liniștea adâncă a sufletului

Poate veni un glas blând și ușor,

Care îți spune: „Nu te teme,

Dumnezeu este ajutor.”

Ascultă glasul speranței,

Nu glasul fricii și-al disperării,

Căci după fiecare noapte

Se deschid porțile dimineții.

24. Când Nu Mai Poți

Când nu mai poți să mergi, oprește-te,

Dar nu renunța la Dumnezeu,

Spune-I doar: „Doamne, ajută-mă!”,

Și lasă totul în grija Lui mereu.

Nu trebuie să fii mereu puternic,

Nu trebuie să ascunzi orice suspin,

Dumnezeu primește inima

Care vine înaintea Lui cu dor și chin.

Odihnește-te în rugăciune,

Ridică-te atunci când vei putea,

Iar mâine poate vei descoperi

O putere nouă în inima ta.

25. Cerul Rămâne Deschis

Când lumea îți închide o ușă,

Nu spune că nu mai există drum,

Căci Dumnezeu poate deschide

O cale pe care n-o știai acum.

Cerul nu se închide pentru cel

Care caută binele și iubirea,

Iar rugăciunea ridică sufletul

Dincolo de teamă și de pierzare.

Privește spre cer cu nădejde,

Dar trăiește bine aici, pe pământ,

Căci fiecare faptă bună poate deveni

O rugăciune prin cuvânt.

26. Puterea Iubirii

Mai puternică decât mânia

Este iubirea care știe să ierte,

Mai puternică decât răzbunarea

Este pacea care nu se pierde.

Hristos ne-a arătat o cale

Pe care lumea uneori n-o înțelege:

Să răspunzi răului cu bine

Și să alegi iubirea când poți alege.

Aceasta este puterea adevărată,

Nu să domini, ci să ajuți,

Să fii alături de cel ce plânge

Și să ridici pe cei căzuți.

27. O Lumânare Aprinsă

Aprinde o lumânare în noapte,

Nu ca să risipești lumea întreagă,

Ci ca să luminezi locul

În care inima ta se roagă.

Fii acea mică lumină

Pentru cineva care nu mai speră,

Un cuvânt bun și o faptă simplă

Pot alunga o noapte grea.

Dumnezeu poate face din puțin

Un dar pentru foarte mulți,

Când inima oferă cu iubire

Și mâinile sunt gata să ajute.

28. Mergi cu Pace

Nu trebuie să alergi prin viață

Ca să dovedești ceva mereu,

Mergi cu pace și cu răbdare,

Încredințând drumul lui Dumnezeu.

Privește florile, ascultă vântul,

Mulțumește pentru ziua primită,

Căci uneori cea mai mare bucurie

Este o inimă liniștită.

Mergi cu pace către viitor,

Nu purta frica zilei de mâine,

Dumnezeu este și acolo

Și te poate conduce spre bine.

29. Nădejdea Nu Moare

Pot veni zile de tristețe,

Pot veni ani de încercări,

Dar nădejdea nu trebuie să moară

În mijlocul acestor căutări.

Căci Hristos a adus lumină

În lumea care părea pierdută,

Și a arătat că iubirea lui Dumnezeu

Este mai puternică decât frica.

Ține nădejdea ca pe o candelă,

Păzește-o de vânt și de nor,

Și las-o să lumineze drumul

Către Hristos, Mântuitor.

30. Spre Lumina Veșnică

În fiecare zi fac un pas

Pe drumul vieții mele,

Uneori sub soare și lumină,

Alteori sub ploaie și stele.

Dar nu mă tem de călătorie

Când Dumnezeu îmi este aproape,

Căci fiecare pas făcut cu iubire

Mă conduce dincolo de noapte.

Spre lumina care nu apune,

Spre pacea pe care o dorim,

Spre Împărăția lui Dumnezeu,

Unde nădăjduim să ne întâlnim.

    Mi-e dor să rătăcesc pe malul Senei, 
    Prin parcuri umbroase, pe mândre alei... 
    În oraşul luminii, oraşul cochet, 
    Ce-mi cântă iubirea în dulce sonet... 
    
    Şi stau cu privirea pierdută-n pustiu: 
    Dragi amintiri îmi sclipesc auriu, 
    Ca nişte frunze purtate de vânt, 
    Prinse cu greu şi pictate-n cuvânt... 
    
    Căci tocmai de sus, din turnul Eiffel, 
    Culorile toamnei, le respir în alt fel, 
    Lăsând Parisul să-mi alerge prin vene, 
    Cu imagini fugare stârnite sub gene... 
    
    Dacă simţi ca şi mine, că-ţi este dor 
    De labirintul străzilor, pe care-l ador, 
    Închide ochii şi vezi cum mândru păşeam 
    În umbra catedralei din Notre-Dame... 
    
    Pe umbrele paşilor mei, mă urmează 
    Pe Champs Elysee ce-n noapte vibrează. 
    Hoinar vreau să fiu: nu-mi irosi visul 
    Ca mereu la picioare, să-mi steie Parisul!

X e un alchimist

Savant, mercantil si artist.

Amesteca

Gandeste

Topeste

Idei si dumnezei

Si le face aur

Tezaur

Si tot ce vrei.

Alchimist dedoilei.

Tot ce vrei. Tot ce vrea

Apoi le regandeste

Le redumnezeieste

Si tot asa.

Copacul visează să fie nor.
Dar pământul știe —
deja este.