Creaţii aleatorii :)
flux de poeme naani /42
după ploaie
fără scăpare-s
fluturii ispitiți
de mireasma de abelia
Regãsirea
O suflete condei de aur,
Câte poți așterne
pe paginile vieții!
Mă-ntorc la mine,
Cãci n-am mai fost de mult.
E ușa acum închisă
Si cheia am pierdut.
Emoții se revarsă
Ca o ploaie deasă,
Zăresc pe geam o umbră,
Uitându-se adânc spre mine.
Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea
Să-i spun câte și multe,
Pe unde am umblat,
Și-n sacul de pe spate
Câte-am adunat.
SăLutul
La-nceput a fost sărutul
Şi sărutu' era la tine
Şi l-ai pus cu foc pe mine,
De mi-ai ars cu el tot lutul.
La sfârşit a fost doar lutul
Cu zăpadă şi cu ploi
Ce-au căzut peste-amândoi...
De-a rămas din noi sărutul.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
Pasarea Maiastra
Zbura pasarea maiastra,
Purta pe aripi doar lumină.
S-o aduca la fereastra
Noii vieți fără de vină.
Și toți o-ntâmpinau cu dor
Si-o așteptau pe prispa,
Fântâni cu apă și cu flori
Ca sa mai stea si ea o clipa
În râuri apă cristalină,
Poieni de fragi și mure,
Un cioban pe o colină,
Aer proaspat de padure.
Dar a fost ce-a fost sa fie
Și brusc totul s-a schimbat,
Nu mai e vis si feerie
Ceru-i albastru-intunecat.
Oamenii au luat lumina
Vroiau atunci sa aiba tot
Și pe pasarea umilă
Au zidito intr-un bloc
Si nici om fara de vină
Nici fiinta mai divina
De-atunci nu s-a mai văzut
Si s-a stins si-acea lumină …
Știai..
Stiai ca te iubeam
Si voiam sa fii al meu
Stiai ca te doream
Atat de tare.
Stiai ca tot ce voiam
Era sa te simt aproape.
Stiai ca te plangeam
Imi curgeai pe obraji
Erai lacrimi fierbinti
Trebuia sa strang din dinti.
Sa arat ca nu ma doare
Ca a trecut ce a fost
Asa cum mortii nu invie.
Dar toate au un cost.
Acum ,ca te-am iubit odata
Platesc cu dobanda ,
Fericirea ce mi-a fost data
Si acum ,de parca nici n-am fost
Am acceptat pacatul
Si ,incetul cu incetul
Am devenit monstrul pe care ,jur
Ca l-am iubit candva ,nu de mult.
Acum ma uit imprejur
Nu mai recunosc nimic
Nu mai nici e cum a fost
Nu e nici cum va fi.
flux de poeme naani /42
după ploaie
fără scăpare-s
fluturii ispitiți
de mireasma de abelia
Regãsirea
O suflete condei de aur,
Câte poți așterne
pe paginile vieții!
Mă-ntorc la mine,
Cãci n-am mai fost de mult.
E ușa acum închisă
Si cheia am pierdut.
Emoții se revarsă
Ca o ploaie deasă,
Zăresc pe geam o umbră,
Uitându-se adânc spre mine.
Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea
Să-i spun câte și multe,
Pe unde am umblat,
Și-n sacul de pe spate
Câte-am adunat.
SăLutul
La-nceput a fost sărutul
Şi sărutu' era la tine
Şi l-ai pus cu foc pe mine,
De mi-ai ars cu el tot lutul.
La sfârşit a fost doar lutul
Cu zăpadă şi cu ploi
Ce-au căzut peste-amândoi...
De-a rămas din noi sărutul.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
Pasarea Maiastra
Zbura pasarea maiastra,
Purta pe aripi doar lumină.
S-o aduca la fereastra
Noii vieți fără de vină.
Și toți o-ntâmpinau cu dor
Si-o așteptau pe prispa,
Fântâni cu apă și cu flori
Ca sa mai stea si ea o clipa
În râuri apă cristalină,
Poieni de fragi și mure,
Un cioban pe o colină,
Aer proaspat de padure.
Dar a fost ce-a fost sa fie
Și brusc totul s-a schimbat,
Nu mai e vis si feerie
Ceru-i albastru-intunecat.
Oamenii au luat lumina
Vroiau atunci sa aiba tot
Și pe pasarea umilă
Au zidito intr-un bloc
Si nici om fara de vină
Nici fiinta mai divina
De-atunci nu s-a mai văzut
Si s-a stins si-acea lumină …
Știai..
Stiai ca te iubeam
Si voiam sa fii al meu
Stiai ca te doream
Atat de tare.
Stiai ca tot ce voiam
Era sa te simt aproape.
Stiai ca te plangeam
Imi curgeai pe obraji
Erai lacrimi fierbinti
Trebuia sa strang din dinti.
Sa arat ca nu ma doare
Ca a trecut ce a fost
Asa cum mortii nu invie.
Dar toate au un cost.
Acum ,ca te-am iubit odata
Platesc cu dobanda ,
Fericirea ce mi-a fost data
Si acum ,de parca nici n-am fost
Am acceptat pacatul
Si ,incetul cu incetul
Am devenit monstrul pe care ,jur
Ca l-am iubit candva ,nu de mult.
Acum ma uit imprejur
Nu mai recunosc nimic
Nu mai nici e cum a fost
Nu e nici cum va fi.