O numeam acasa

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte

dă-ne nouă pâinea

cea de toate zilele.

Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm

de la fapte rele

ca să scăpăm.

Nu ne lăsa Doamne

Cel rău să ne ia;

Să ne ducem crucea

Sub povara Ta.

Mam intrebat mereu de ce e ploaie 

De fiecare data cand imi vine dor,

Si nu mai cand curge in șuvoaie 

Ma mai prinde cate-un nor.

Si mereu imi spui ca îți place 

Ca iti aduce o pace ,

Pe care nu o poti descrie 

Decât cad vezi o ploaie.

Desi nu o displac o ploaie mică

Într-o seara de duminică ,

Sa fiu singura în ploaie 

Nu e asa o bucurie.

Dar amândoi dansând afară

Sub lumina luni rară,

Înlăcrimați noi sub boltă

Creându-se o soartă.

Imi dau seama de ce o iubești atât de mult

Și mereu vedem ca te ascult 

Ca știu ca ma iubești 

Și când tu, ploaie, nu mai ești.

Dar totuși nu înțeleg 

Cum tot tu ne dezlegi,

Promisiunea ca ne iubim 

Pana când vom muri.

Dar uite-mă plângând afară

Tot tu aia supărată,

Ca să nu ne despărțim 

Pentru că ne iubim.

Dar nu mai merge ploaie 

Tu ești aia vinovată,

Nu ești o soluție 

Pentru că nu mai contează.

,, Un papă român -Antihristul din urmă,

De nu aș fi fost credincios, aș fi fost...

Aduc mulțumire la DOMNUL din ceruri

Și la un Arhanghel zis: Gizas Hristos.

Iuda trădătorul i-a se mântui

Vă jur pe - ale mele spuse de a fi,

,,El ar fi fost evreul nesalvat ,,

 Spus - a Domnul Isus , de-am rămas căscat !

O grădina ca Edenul

Așa-s ochii tăi acum

Fără sa-i mai pot vedea

Viața mea s-ar face scrum

Ca o floare ofilită

Te privesc și stau pe drum

Poate din greșeală-ți pică

O privire în album

Mii de poze dar niciuna

N-au putut promite-n veci

Ca odată fără tine

Inima mi-o frângi și pleci

Poate c-ai fi vrut o floare

Ți-am adus și un buchet

Și nu te-ai gândit ca doare

Să mă uiți încet… complet

Ochii ei ca două stele

Se uitau în fix în ai mei

Simțeam timpul cum s-oprește

Astăzi fără vreun temei

Nu sunt bani pierduți sau timpul

Doar îmbrățișări prea reci

Care fără să-mi dau seama

Mă faceau sa cred ca pleci

În final tot ai plecat

Fără sa ai vreun regret

Eu voi fii mereu aici

Cu iubire-n piept, discret

Și dacă ai citi

Ți ai da seama ce-aș simți

Dacă ai veni-napoi

Lângă mine, lângă noi

Doamne !

Dă-mi în noblețea ta

Puterea de-a mă mai schimba.

Chiar și acum în ceasul de pe urmă

Nu mă lăsa fără de turmă.

Adună-mă în grupul Tău sfințit,

Chiar dacă n-am făcut ceva deosebit.

Chiar dacă faptele spun împotriva mea,

Iertare-mi cer din suflet, plângând la Crucea Ta.

Știu că vor veni curând cei ce te-au răstignit

Și voi nega că te-am văzut și te-am iubit.

Tu nu mă pedepsi și nu-mi da vină,

Chiar dacă Tu m-ai prevenit la Cină.

Cu ajutorul tău și rugăciunea mea

Voi știi și crede în învierea Ta !

Ca-n clipa grea ce pt. mine va sosi,

Să pot striga : Isuse, nu mă părăsi !

®️

Uită-mă, te implor cu mintea naiv și umil Uită, și oricâte ai știi,uită-n zadar, dar măcar uită-mi amintirea, desi este dificil Oricum vei uita sau poate c-ai făcut-o deja Dar nu e ca și cum știai cât de mult inima mea te adora Colindă-ți străzile, ba chiar te rog și pleacă-ți urechile peste tot, sa mi auzi numele, dar sa știi ca nu îți mai aparțin Sa-mi recitești în gând obsesiv literele ca pe un bilet de noroc și sa îți pice fața că pare doar un număr obișnuit, dar greu de câștigat cu adevărat Căci bărbia ți s-a lăsat lată la pământ când ai observat ca avea același nume, aceasi culoare de par și multe altele comune, dar în niciuna nu mă regăseai precum un încărcător defect, ai stricat o priza functionabilă Și ai vrut sa cumperi una nouă, dar ai rămas doar cu amăgirea de necombatibilitate, și iubirea nu-i  doar o factură cu plată

Câteodată mi-e dor... mi-e dor de tine

Și aș risca să-ți dau un mesaj

Dar mă abțin căci știu bine...

Că m-ai uitat și nu am curaj.

Știu că nu ai face să-mi fie bine

Amintiri urâte doar s-ar răscoli

Și-mi închid dorul in suspine

Și-ncerc sa-nvăț din nou a zambi.

Mi-e dor să-ți mai văd privirea

Dar frâu îmi pune frica de ochii tăi reci

Și rămân în tăcere cu amintirea

Sperând ca intr-o zi să-mi treci.

Mi-e greu să port un dor ce nu răspunde

Un foc ce arde mocnit și mă consumă

Și las tăcerea-ți să mă pătrundă 

Rugându-mă intr-o zi să devin imună...

Dacă plec, oare ce las în urmă?

În sufletul tău o mică furtună.......

Dacă rămân, o să fie mult mai rău,

Eu sunt al nimănui, el este al tău.........

Nu pot să mai port povara,

Cu toate că mi-aș dori să pot.....

Inima ta este comoara,

Pentru care acum sunt mort....

În iad o să-ți duc iubirea,

Alinare îmi v-a fi amintirea,

Mare-mi este dezamăgirea

Că n-o să-ți mai văd privirea.....

Regret, că n-o să te mai pot privi,

Regret, că n-o să-ți mai pot vorbi,

Regret, dar nu mă pot opri,

Dar mă bucur că încă te pot iubi......

Off, nici nu-ș’ cum să încep,

vreau să urlu, să strig,

să-ți amintesc de cum eram

și cum nu vom mai fi.

Vreau să știi că te iubesc,

că aș face tot pentru a mai fi

doar, doar o clipă

și noi doi.

II

Dar acum totul s-a pierdut,

a fost uitat, a fost lăsat,

a fost o moarte fără viață.

Și tot ce știu

și tot ce știi

e doar un punct

din cartea aleasă.

III

Tu m-ai uitat, eu nu,

tu m-ai lăsat, eu te iubesc.

Iubirea grea ce nu mă lasă

e doar un dor fără de veste.

E greu, e greu să te iubesc,

e greu de visul ce mi-l doresc,

e greu de viață, nu de moarte,

e greu să-mi amintesc

cât de tare te iubesc.

IV

E dureros ce nu te lasă,

ce vrei să uiți, dar nu mai poți.

E greu de visul ce mi-l doresc.

E grea iubirea ce mi-am ales.

M-am săturat să fiu doar un ecou al durerii,

Un trup cariat în brațele tăcerii,

Între chinuri mă pierd,

Iar lumea, ca un val de gheață, mă înfășoară,

Rechinii nu văd—nu pot să vadă—

Cât de adâncă e tăcerea ce mă sfâșie.

Ei mă privesc cu ochii lor stinși,

Nici măcar nu înțeleg greutatea unui zâmbet subteran,

Cum mă rup de fiecare dată când vor să-mi înece speranța,

Fără să știe că sub fiecare lacrimă se nasc focuri,

Focuri care se aprind doar pentru a se stinge,

Într-o mare de vise moarte.

Ei mă doresc călcată în picioare,

Sunt un trofeu de suferință pentru mințile lor obosite,

Un copil pierdut în jungla lor de nefericire,

Cu o față pe care o citesc doar pentru a mă răni mai adânc.

Mă lupt pentru fiecare respirație,

În timp ce sufletul meu, ca un cimitir pustiu,

Se luptă cu umbrele ce-mi bântuie inima.

Am ajuns să uit cum e să râzi,

Cum e să îți găsești liniștea în mijlocul haosului.

Dar în adâncul meu, în colțurile prăfuite ale universului personal,

Unde totul e mort și totuși nu pot să mă opresc,

Eu sunt încă o flacără.

Chiar dacă nu mă vede nimeni.

Chiar dacă nu mă auziți,

Eu exist.

Soare

te ascunzi sub nori.

Unde pleci ?

El îmi zice

-Plec să mor.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 16.11.2024