Plânset de copil

Cum se numește oare  

Acea persoană care moare  

De prea multă tristețe și dor  

În al serii amurg amețitor?

E oare acel băiețel iubăreț  

Ce odinioară era zvâcnet?  

Iar acum ce s-a întâmplat  

De e atât de dezolat?

Îl doare prea tare dorul,  

Gândul luându-și zborul,  

Către a inimii aleasă,  

Încercând să o găsească.

De ce plângi acum, băiete,  

Acum când pe cer sunt stele?  

Nu știi tu oare că-n al tău vis  

O poți vedea cu al său dichis?

Iar acum calmează-te ușor,  

Alungă-ți gândul disprețuitor.  

Zâmbetul tău reapărând,  

Pe-al tău chip cât mai curând.

Așteptând mesajul tău,  

Simt că mi se face rău.  

Am un gol în stomac,  

Și nu știu ce să fac.

Prima dată când ți-am scris,  

Am fost curios și indecis.  

Am încercat să-ți vorbesc,  

Temându-mă să risc.

Totul a început ca o glumă,  

Credeam că e de umplutură.  

Dar după ce te-am cunoscut,  

Eu sincer m-am îndrăgostit.

Acum, fiecare zi înseamnă așteptare,  

Un mesaj de la tine, o alinare.  

Și sper că dragostea noastră va dăinui,  

Căci în inimile noastre mereu va trăi.

Dacă m-aș putea renaște și să-mi aleg orice viață,  

Mi-aș dori să fiu, de se poate, un singuratic fulg de zăpadă.  

M-aș naște din norii grei, ca o lacrimă de gheață,  

Iar după kilometri de zboruri, să ajung grăbit deasupra voastră.

Apoi să cad ușor pe rumenii săi obrăjori,  

Să-i pot atinge chipul iarăși, ca mai apoi să mor.  

Dar nu voi avea niciun regret dacă m-aș topi la ea pe buze.  

Aș fi, de fapt, cel mai fericit, sfârșitul să-mi fie legat de ea pentr-o veșnicie.

Și-n timp ce mă topesc, să-mi arunce un zâmbet plin de iubire,  

Amintindu-și cum îi șoptesc: te iubesc, frumoasă copilă.  

Apoi să ne luăm rămas bun, fără lacrimi amare, fără cusur,  

Să fie liniștit, fără urlet de nebun, schimbând prin moarte al speranței decor.

E o nebunie, serios,

Cât de ușor te întoarce pe dos,

Cu doar câteva cuvinte,

Uneori cam de nepotrivite.

Un te ,,iubesc" e perfect,

Atunci când te îndrăgostești,

Dar atunci când doare,

Ce ar trebui să spunem, oare?

Un ,,te urăsc” nu merge,

Sunt fraier, n-am ce face,

Chiar dacă m-ai răni de mor,

Tot nu pot fi răzbunător .

Și, sincer să fiu acum,

Am avut sufletul scrum,

Dar n-am zis niciodată,

Sperând că o să-mi treacă.

Iubirea e tot mai înșelătoare,

Mai ales atunci când doare,

Iar totul din jurul tău,

A-nceput să-ți aducă gând rău

Dar viața merge mai departe,

Cu inima rănită sau întreagă,

Ne ridicăm și ne scuturăm,

Din fricile ce ne-nconjoară.

Și poate cândva, cine știe,

Vom regăsi în inimi bucurie,

Căci dragostea, chiar când ne doare,

Rămâne cel mai sfânt altar de-nchinare

Te rog să-mi fii primăvară

În această toamnă fără de culori  

Și adu-mi de poți o sclipire magică  

Din ai tăi mirifici ochișori

Te rog rămâi aproape  

Nu pleca și tu acum  

Pe meleaguri depărtate  

Să-mi devină sufletul scrum

Te rog, mai dă-mi un ultim sărut  

Unul la fel de dulce ca la prima întâlnire  

Și o ultimă flacără-n suflet  

Aducându-mi o mică zvâcnire

Iar atunci când singur voi rămâne  

Te voi păstra în ale mele amintiri  

Cu acea gingașă privire  

Așa cum eram la începuturi

Și, o dată cu plecarea ta,  

Ia-mi, te rog, și toate deznădejdile  

Și-n liniștea nopții, amintirea-mi va aduce alinarea  

Iar, în vise, ne vom reîntâlni, iubita mea.

Steluța mea în miez de noapte,

Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,

Și alină-mi durerea cea grea,

Aducându-mi treptat alinarea.

Tu, micuța mea,

Cu atingerea de catifea,

Te rog, ia-mi sufletul în brațe,

nelăsând grijile să se agațe.

Apoi, veghează asupra mea,

Luându-mi toată supărarea,

Cu ale tale palme moi,

Reînviindu-mă din lumea de-apoi.

Și-adună-mă în al tău micuț rai,

Lipsit de orice grele furtuni,

Cu doar soare cald de vară,

Și cu zâmbetele de odinioară.

Of, tu a mea speranță,

Ce revii când lumea-i dureroasă,

Încercând să mă faci bine,

Atunci când nu mai știu de mine.

Că mai apoi, în nopțile reci,

Să-mi spui multe povești,

Unele pline de dragoste și dor,

Pline de al tău farmec amețitor.

Iar eu să stau și să te privesc,

Cum ale tale buze grăiesc,

Și-mi aduc o liniște glorioasă,

Eu uitând de ce mă apasă.

Iar când zorii zilei se ivesc,

Visele alină sufletu-mi singuratic.

Cu blândețe și alinare mă-nvelești,

Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.

Și în fiecare noapte tăcută,

Sub strălucirea ta nesfârșită,

Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,

Tu care-mi redai speranță la infinit.

Cu tine, viața-i mai senină,

Chiar și când greutățile m-apasă,

Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,

Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrine

din alte locuri

cum era posibil să fim în același timp și unii și alții

ne-am întrebat între noi

dar n-am știut ce să ne răspundem

ba chiar am râs ascultându-ne

descoperindu-ne

dându-ne jos măștile

ăștia suntem

niște actori de mâna a doua

distribuiți aleatoriu într-o piesă de teatru absurd

după același scenariu

pe aceași scenă cu decoruri ieșite din uz

cu aceleași lumini și umbre jalnice

locuiți de aceleași vise uzate la maxim

trăind second hand

într-o viață stoarsă ca o lămâie

de alții…

Cuvinte la nervi,

Aruncate ca un cuţit în piept,

Nimeni,nu te-nţelege doar tu

Plângi,te zbaţi,nu urăşti

Te îndepartezi ,şi pleci cu pasii grei.

Piatră peste piatră am pus,

Ani și ani,

Si-apoi am cântat

Nemurirea zidului,

Izbânda perseverenței,

Si-am fost fericit...

Dar timpul a râs în hohote,

Si mi-a șters zidul,

Ca marea,

Urmele pașilor de pe nisip...

Asta e tot ce-am vrut...

Să fie liniște-ntr-o seară.

Atât. Nimic mai mult.

Un gând ca să-mi apară 

și să mă duc departe,

Pe-un nor ce stă deasupra vieții,

în care cineva împarte

ideile singurătății.

Si văd cum suflă vântu-n crengi,

în iarba de pe câmp și-n mine...

Singurătatea o-nțelegi,

atunci când te gândești la tine

Îți vine să rămâi...nimic să nu mai spui.

Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales

În viața ta, acum către stele pornești

O nouă carieră strălucește în fața ta

Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.

Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără

Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată

Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi

Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.

Drumul poate fi lung și uneori anevoios,

Dar știu că vei reuși cu puterea ta,

Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,

Chiar și când zorul se ivește în calea ta.

Aceste voci încep să iasă,

Însa stresul nu mă lasă,

Lucrurile devin enervante...

Și încep să le las la oparte,

Eu încerc să le controlez,

Dar ceva în mine îmi spune că mai bine cedez,

Problemele tot se adună, 

Dar mă strădui să le țin împreună,

Nu cred că are sens ceea ce zic,

Dar cu timpul mă voi gândi că pic..

Totul e o pierdere de timp,

Însă totuși între ele este un anumit ritm,

Oamenii sunt niște creaturi fără valoare,

Ei habar nu au ceea ce înseamnă purtare,

Le e greu să înțeleagă ce e aia iubire,

Dar vor la rândul lor să aibă fericire,

Vor să se bucure de viață,

Dar ei nu cred în speranță,

Vor să le fie ușor,

Dar le e greu să lucreze cu spor,

Vor să fie tratați cu respect,

Însă ei sunt pierduți concret,

Atât rău e pe acest pământ,

Încât putem spune că vom crea un mormânt,

Încetul cu încetul devenim adulți, 

Dar parcă în același timp suntem pierduți,

Nu mai pot suporta această indiferență,

Îmi e deja silă sa privesc oamenii cu insistență 

Dar vai, această politică e culmea

Lumea nu mai înțelege minunea,

Ei nu mai știu ce să aleagă... 

Deja le e și frică să înțeleagă, 

Să cunoască purul adevăr,

Ce e ascuns după multe regretări...

Multe probleme sunt în țară, 

Însă mai multe o să apară,

Dacă nu le oferi răspunsul concret 

Cetățenilor, ce așteaptă cu respect

Frustrarea lor crește și totul devine defect,

De aceea au nevoie de răspunsul corect,

E greu să fii om în această generație,

Mulți te consideră doar o simplă creație,

Însă fiecare cu opinia lui,

Totuși ție trebuie să-ți fie pohui.