Te rog să-mi fii primăvară

Mă uit pe geam îngândurat,  

Căutând ajutor de la neant,  

Încercând să sparg patul de piatră,  

Mi-am încătușat această soartă.

Și strig aevea măcinat de dor,  

Având doar un singur privitor,  

Ce-mi zâmbește tot mai dulce,  

Aruncându-mi chemări subtile.

Dar eu acum voi refuza,  

Să mă ajute vreau pe cineva,  

Să mă înjure, să mă bată,  

Luându-mă de gât măcar o dată.

Să-mi spună să mă opresc,  

Căci are nevoie să trăiesc,  

Iar în palme pline de ură,  

Sufletul să mi-l smulgă.

Asta ar fi dorința mea zglobie,  

Să mă înalț așa spre vecie,  

Regina nopții să mă fure-n seară,  

Aruncându-mi priviri de mamă.

Și să-mi spună cu vocea-i dulce:  

"Copile, cu mine te voi duce  

În lumea de apoi să mă-nsoțești,  

Spunându-mi mereu ale tale povești."

Iar moartea să mă-mbrace lin,  

În haina-i neagră, fără chin,  

Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,  

Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.

Aceasta mi-e ultima dorință,  

Și vreau să-mi fie cu putință  

Să-mi iau adio de la soartă,

În drumul către vecia-mi neființă.

Dacă m-aș putea renaște și să-mi aleg orice viață,  

Mi-aș dori să fiu, de se poate, un singuratic fulg de zăpadă.  

M-aș naște din norii grei, ca o lacrimă de gheață,  

Iar după kilometri de zboruri, să ajung grăbit deasupra voastră.

Apoi să cad ușor pe rumenii săi obrăjori,  

Să-i pot atinge chipul iarăși, ca mai apoi să mor.  

Dar nu voi avea niciun regret dacă m-aș topi la ea pe buze.  

Aș fi, de fapt, cel mai fericit, sfârșitul să-mi fie legat de ea pentr-o veșnicie.

Și-n timp ce mă topesc, să-mi arunce un zâmbet plin de iubire,  

Amintindu-și cum îi șoptesc: te iubesc, frumoasă copilă.  

Apoi să ne luăm rămas bun, fără lacrimi amare, fără cusur,  

Să fie liniștit, fără urlet de nebun, schimbând prin moarte al speranței decor.

Oricât aș vrea, nu te pot descrie,  

Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.  

Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,  

Că nu te las să ajungi o simplă amintire.  

Că-n fiecare zi, mor câte puțin,  

Când plouă cu regrete din al meu suspin.  

Suspine pline de dragoste și dor,  

Zăcute într-un sunet amețitor.  

Aș da orice să te mai văd odată,  

Amia iubire să fie mângâiată.  

Și chiar de-ar fi doar un vis,  

Să-ți pot șopti ce am de zis…

Și-n taina nopții, când stelele veghează,  

Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,  

În visele mele, te caut neîncetat,  

Cu dorul ce mereu m-a frământat.  

De ce iubirea doare fără rost,  

În loc să-ți fie soare-n adăpost?  

Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,  

Iar visurile-s acum tăciuni.

De ce trebuie să fie așa mereu,  

Să nu te pot vedea, drag vis al meu?  

Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,  

Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.

De ce mereu îmi lipsește alinarea,  

Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?  

Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,  

De dor măcinat și-n agonie tot zac.

Și chiar de dorul mi-e alinare,  

În amintire sunt în brațele tale.  

Căci, și când totu-i greu,  

Ești lumină-n gândul meu 

Aducându-mi mereu un zâmbet,  

Pe-al meu chip tot mai supărat,  

Făcând acei nori grei de furtună,  

Să se transforme într-o semilună,  

Luminând al meu cer tulburat,  

Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.  

Căci chiar și-n clipele de mare agonie,  

Dragostea ta rămâne veșnică alinare.

„Acasă” e o cutie pătrată, izolată de vremea de afară,  

Cu un acoperiș deasupra, ce de ploaie ne separă,  

Alături de un pat și-o plapumă caldă ce ne-nconjoară,  

Dar, totuși, visele cu cruzime animalică le omoară.  

Căci o viață întreagă ne leagă în lanțuri de ea,  

Vrând să o modificăm din nou, așa cum ne cere,  

Uitând de-a noastră plăcere, cheltuind cu ea o avere,  

Fiind al nostru scop în viață, poarta către fericire.  

Iar când murim, să o dăm mai departe urmașilor,  

Cu lanțuri groase de os să fie legați la rândul lor,  

Să aibă încătușată aceeași soartă și gând precar,  

Și-o dorință ce le fură orice speranță la al vieții nectar.  

Sau poate că acel „acasă” nu este ceva material,  

Poate că „acasă” sunt acele persoane cu aspect trivial,  

Ce te așteaptă mereu, împărtășindu-ți cu drag harul,  

Și făcând din fiecare clipă o mistică poveste pe sul.  

Dar nu-i nevoie de persoane cu rădăcini de sânge,  

Pentru o forță ce sumbra singurătate o va învinge.  

Îți trebuie o singură persoană să te iubească-n vecie,  

Iar orice loc pustiu devine „acasă” ca printr-o magie.  

Acolo e „acasă” pentru mine, chiar de e o prostie,  

E alături de acea persoană, stându-i în brațe,  

Sărutând-o pe frunte tandru și fără vreo compensație,  

Arătând că, în această lume pustie, există și iubire.  

Tu, vrăbiuță, de ce mai stai,  

Acum că anotimpul se răcește?  

Nu-ți e frică să te pierzi,  

Și sufletul tău să-ți înghețe?

Ba mi-e frică, simt că mor,  

Nu-mi mai pot vedea un viitor,  

Simt cum inima încet îmi moare,  

Iar frigul vrea să mă doboare.

Și atunci de ce mai stai?  

Pleacă spre continente calde,  

Unde inima îți poate bate,  

Fără aceste sentimente reci.

Nu vreau, chiar de-ar trebui,  

Inima mea ruptă mi-o poți învinui,  

Ea nu-mi permite să-mi las casa baltă,  

Ar fi prea sfâșiată de-ar trebui să se despartă.

Și preferi să mori acum înfrigurată,  

În a iernii răceală cruntă?  

De ce vrei să te pierzi pe tine?  

Nu te gândești că poate nu-i bine?

Chiar de-i bine, chiar de nu-i,  

Eu nu voi spune asta nimănui,  

Chiar de-mi va fi voința smulsă,  

Gheare de gheață inima să-mi străpungă.

Acum te rog, lasă-mă în pace,  

Pleacă și găsește-ți o altă cale, 

Eu rămân aici, în agonia mea perfidă,  

Și nimeni nu va putea să mă oprească.

Bine, voi pleca, micuță pasăre,  

Lăsându-te în această nepăsare,  

Te vei pierde singură pentr-o prostie,  

Și nimeni nu va putea să te salveze.

În frig, înghețată și slăbită,  

Vrăbiuța cade-n zăpadă rănită,  

Cu ochii închiși și-o inimă frântă,  

Singurătatea-i cruntă i-a luat sfârșit.

Nimeni nu-i aude strigătul îndurerat,

Durerea ei se pierde-n neant,  

O vrăbiuță, acum uitată de toți,  

Moare sub cerul rece și înfrânt.

Doar natura-i plânge moartea,  

Aruncând fulgi grei peste ea,  

Acoperind-o cu un strat de nea,  

Să-i ascundă toată durerea.

Suflet al meu, vrăbiuță înghețată,  

Simți cum frigul și durerea te omoară,  

Sacrificiul tău e o iubire neuitată,  

Împărtășind cu toți această năpastă.

Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare

Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una

Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin

O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare

-L-am întrebat :Cu scopul acesta ai acceptat să vin cu voi?

     -Nu ,dar acum suntem în impas.O să ne orientăm și o să ne orientăm.În grupul nostru

mai este o fată despre care nu știam nimic.Ulterior am aflat că este scoasă la produs.Gabi

fusese cu ea în Italia.În lipsă de bani, am închiriat o cameră pentru toți .Paula a plecat la

produs, băieții se ocupau cu treburile lor murdare.Dacă aveam un acoperiș deasupra capului

pentru cel puțin douâ săptămâni ,nu aveam bani de mâncare.Erau zile când flămânzeam și

tensiunea creștea.Ce câștiga Paula nu putea acoperi cheltuielele tuturor.Fratele lui Gabi era

cu un grup de fete prin apropiere .și l-a sfătuit să mergem pentru moment acolo ,apoi e bine

să mergem în Grecia .De fapt el avea în plan să mărească grupul de acolo cu mine și cu Paula.

sau să ne vândă .Nevoia de bani era urgentă Nesupunerea mea l-a supărat .Sigur că m-am

revoltat dar cu precauție ,cu teamă .La parterului  hotelului era un bar și l-am auzit pe patron

vorbind în engleză .Disperarea mi-a dat curaj să-l întreb mai întăi pe ocolite ,să văd ce gândește.

I-am  explicat cum am ajuns aici ,și am simțit că este de partea mea.Nimeni în afară de mine nu

vorbea engleza ,ceia mi-a favorizat  împrietenirea cu el.

     -Doamne ,prin ce clipe ai trecut,Ștefabia!

      -Stai ,abia am început.Nu știu cum am trecut prin .Nu știu la ce s-a gândit Gabi,dar am rămas

acolo o săptămână ,timp în care am încercat să fug ,dar nu am reușit.Dar și Gabi își pierduse răbdarea

cu mine, neavând însă curajul să mă bată.Aristița ascultă mărturisirea Ștefaniei ,derulându-și în minte

scene din întâmplările prin care a trecut draga ei soră.Unde duc imaturitatea ,credulitatea,lipsa de dis

cernământ?...se auzea zgomotul motorului în liniștea ce se lăsase .Ștefania se oprise .Avea nevoie de curaj

ca să meargă mai departe .!...

      -Te simți bine,draga mea ?

      -Da, mă reculeg , îmi adun gândurile ,refac amintirile ,sunt multe ,sunt atât de dureroase!..

     -Uite, mai ia puțină apă!...

      -Gabi era hotărât să-mi dea o lecție , dar nu  el personal Îl trimite  pe Relu un om dur ,să-mi aplice  o corecție:

-Să nu mai faci pe mironosița - zice el -că doar știi să stai cu fața în sus, și nu-i vorba  că ai fi virgină-,Relu ,furios ,

trântește ușa de perete cu violență .De teamă ,m-am ridicat în picioare la marginea patului.El mi-a tras căteva palme

de m-au năucit .Dacă aș fi îndrăzni să-i dau vreo replică, m-ar fi făcut una cu pământul ,așa că mi-am mușcat limba

și m--am înghitit lacrimile.La a doua rafală ,am căzut leșinată  -Fii atentă să nu mai faci fițe,că știi ce te așteaptă- a adăugat

din ușă ,împingând primul client .Persoana dornică de sex închide ușa și se sprijină de tocul  ei privindu-mă. Atunci  mi

s-a părut că îi era milă de mine.Mă dureau loviturile ,sângele șiroia ușor din nas și încă eram amețită  de la lovitură.

      -Cine era ?Îl cunoșteai ?

       -Nu , dar mi-am înfipt ochii cu dușmănie  în ochii lui mari albaștri .Prea multe nu puteam citi în ei ,așa că am schițat

gestul să mă dezbrac ,cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz .El s-a repezit spre mine ,întrerupând ceremonia dezbrăcatului ,

m-a luat ușor în brațe și m-a așezat comod  în pat .Apoi a desfăcut o sticlă cu un lichid gălbui  ,a turnat într-un pahar și

mi la dat aă beau .S-a așezat jos pe covor, turcește și a încercat un fel de conversație -câteva  cuvinte în engleză ,câteva

turcești ,dar mai mult prin semne .Se pare că a înțeles ce-i cu mine acolo. De altfel,când a făcut alegerea  în bab ,i s-a

atras atenția că sunt începătoare .Ce a fost mai important ,am înțeles fiecare  dintre noi Primul lucru pe care l-a făcut ,

afost să dea telefon lui Selia care era șefa fetelor ,să-i spună că plătește pentru o noapte întreagă . Am răsuflat ușurată .

Am scăpat de umilințe măcar penteu o noapte .

       Soli așa îl chema pe tânărul  turc ,era deosebit de frumos ,un brunet cu ochi  albaștri și păr negru ondulat .Soli a dat

dovadă  de atâta omenie ,încercând să mă facă  să uit prin ce trec ,înfiripând o conversație Dintr-un coșmar, noapte  s-a

transformat  într-un  moment bun .Am ieșit pe terasa camerii și am admirat  orașul  în lumina  becurilor  și a  stelelor  în

nopțile de vară.Cu gls blajin  și cu ochi întrebători ,dore să știe  ceva mai mult despre  mine.A  vrut să știe  de unde sunt

și cum am ajuns  în situația  asta!...

      -Știi ce îmi spuneai  când vorbeam la telefon ?Invariabilul  răspuns :-că te simți bine ,că te descurci.

     -Nu  voiam să mă plâng ție ,știam că am greșit și asta durea foarte tare!...Ștefania  continuă ...Am servit cafea ,am

fumat ...și zorii ne-au prins mai apropiați,sigură că îmi făcusem un prieten Se apropia ora când trebuia să vină Selia

să mă ia Eram neliniștită ,știindu-mă  datoare și vreau să mă dezbrac ,dar Soli m-a mângâiat și mi-a spus: Pe altădată ,

îmi  place să te știu datoare .Când Selia a înțeles ce s-a întâmplat de fapt,s-a înegrit de ciudă că nu reușise  să mă umilească

așa cum  ar fi vrut.Am mers la cameră pentru odihnă .Spre seară ,cineva mă cheamă ,jos în bar .Inima începuse să-mi

bată puternic ,picioarele îmi tremurau iar gândurile  o luau razna .Alt client nu mai suportam.La capătul scării ,SOLI  se vedea

în umbra unui mare buchet  de trandafiri  roșii .Mi-a oferit  florile în văzul tuturor .Gesturi  de felul acestea  sunt foarte rare.!...  

 M-a sărutat pe frunte și m-a  învitat  La o cafea . Ziua eram liberă .                                 

M-a sărutat  pe frunte și m-a învitat la o cafea. Ziua eram liberă

.                                                                                                                                                                               

                       continuare

Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit  că sunt greu de spart.

Spre  surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi

zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.

Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite

scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.

Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.

Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții  în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia 

sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe

Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care

n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.

                   va continua

capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă

cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l

la mașină.                                                                                                                                               

Ne zgârie obrazul norii,

Din cer picură orgolii,

Valul mării ne dezbină;

Ne -ntrebam a cui e vină..

Că devenim niște străini,

Pășind printre ruini..,

Iar prăpastia adâncă 

Ne învăluie de frică..

Și rătăcim în ceață 

Sub ploile de gheață;

Nu mai știm,cine suntem 

Din carența lui tandem..

De-am regăsi în noapte,

Ce ne bântuie în șoapte..

Puntea ce -a unit aievea,

Ce  am simțit cândva..

Se știe că este o legătură de afecțiune mai mare între bunici și nepoți.

Asta se poate explica.De cele mai multe ori,părinții sunt prea tineri,

fără expierență. A fi părinte e o răspundere foarte grea.Un părinte tânăr 

nu se compară cu unul la al doilea sau al treilea copil.Deja într-o relație

trebuie perioadă de acomodare-rodajul-cum s-ar spune:

     Doi tineri constată că se iubesc,au curajul și se căsătoresc. Pe parcurcs

descoperă că nu-i leagă nimic în afară de dragoste.Ce fac? Rămân sau 

renunță? În aceste condiții, vine un copil? e foarte greu pentru cel ce riscă.

E greu pentru părinți și pentru viitorii copii, ce-i așteaptă? Marea majoritate

intră în responsabilitatea bunicilor. Aici vor avea liniște și dragoste.Părinții 

vor exista dar la distanță. Însă, bunicii sunt mereu aproape, îi iubesc ca pe ochii 

din cap. Ei sunt fericiți, că au ocazia să fie a doua oară părinți ....dar nepoții 

tânjeșc după dragostea părinților. Ei sunt fericiții să trăiască lângă părinții și 

vacanțele cu bunicii și poveștile lor. 

Când te-am găsit,

Parcă și Cerul ne-a zâmbit.

Zeul nostru s-a bucurat,

Demult mi te-a arătat.

În vis, în rugăciuni, în viață

Rosteam a mea veșnică speranță,

În a te găsi și a te iubi mereu.

Acum nu te mai am, mi-e greu..