Mărturisiri de gheață
Dacă m-aș putea renaște și să-mi aleg orice viață,
Mi-aș dori să fiu, de se poate, un singuratic fulg de zăpadă.
M-aș naște din norii grei, ca o lacrimă de gheață,
Iar după kilometri de zboruri, să ajung grăbit deasupra voastră.
Apoi să cad ușor pe rumenii săi obrăjori,
Să-i pot atinge chipul iarăși, ca mai apoi să mor.
Dar nu voi avea niciun regret dacă m-aș topi la ea pe buze.
Aș fi, de fapt, cel mai fericit, sfârșitul să-mi fie legat de ea pentr-o veșnicie.
Și-n timp ce mă topesc, să-mi arunce un zâmbet plin de iubire,
Amintindu-și cum îi șoptesc: te iubesc, frumoasă copilă.
Apoi să ne luăm rămas bun, fără lacrimi amare, fără cusur,
Să fie liniștit, fără urlet de nebun, schimbând prin moarte al speranței decor.
Стихи из этой категории
Amintiri vii
Amintirile sunt vii,
Se-nalță-n nopțile târzii,
Și-n taină sufletul îmi plâng,
Când dorul vechi începe să-l frâng.
Sunt clipe ce nu pier nicicând,
Rămân în aer, tremurând,
Și chiar de timpul ne desparte,
Le simt aproape, ca o carte.
În șoapte blânde mă-nvelesc,
Cu chipuri dragi ce le iubesc,
Și-n liniștea ce mă cuprinde,
Un strop de pace iar mă prinde.
Amintirile sunt vii mereu,
În ele e ceva divin,
Un fir ce leagă, dulce, greu,
Ce-a fost cândva și ce-i destin.
Îndrăgostit trăiesc!
E minunat când mă trezești
Și-mi spui cuvinte de iubire,
Simt că trăiesc ca în povești
Pe ăst pământ...în nemurire.
Ochiul nu vreau să îl deschid
Și somnul doar să îl mimez,
S-aud din nou ce îmi repeți
Din pat să sar...că nu visez.
Iar când sărutul tău primesc
În timp ce ne sorbim cafeaua,
Plec liniștit să-mi fac serviciul
Simțind căt de ușor se duce ziua.
Seara revin, după o zi de muncă
Înspre căminul nostru cel visat,
Și povestim până apare somnul
Ce peste zi, cu noi, s-a întâmplat.
Îndrăgostit trăiesc și-s mulțumit
De când te-am cunoscut pe tine,
Formând pereche, prin legământ
Și-s fericit, că-n doi...ne este bine!
Poate, intr-o oarecare zi...
Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi
Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine
De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi
Chiar și de final... să rămânem cu bine.
Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare
Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,
Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur,
sufletul să-l omoare.
Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție
Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte
Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine
Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.
Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"
Și poate atunci cu alți ochi le vei privi
Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...
Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea
Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc
Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta
Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Amintiri vii
Amintirile sunt vii,
Se-nalță-n nopțile târzii,
Și-n taină sufletul îmi plâng,
Când dorul vechi începe să-l frâng.
Sunt clipe ce nu pier nicicând,
Rămân în aer, tremurând,
Și chiar de timpul ne desparte,
Le simt aproape, ca o carte.
În șoapte blânde mă-nvelesc,
Cu chipuri dragi ce le iubesc,
Și-n liniștea ce mă cuprinde,
Un strop de pace iar mă prinde.
Amintirile sunt vii mereu,
În ele e ceva divin,
Un fir ce leagă, dulce, greu,
Ce-a fost cândva și ce-i destin.
Îndrăgostit trăiesc!
E minunat când mă trezești
Și-mi spui cuvinte de iubire,
Simt că trăiesc ca în povești
Pe ăst pământ...în nemurire.
Ochiul nu vreau să îl deschid
Și somnul doar să îl mimez,
S-aud din nou ce îmi repeți
Din pat să sar...că nu visez.
Iar când sărutul tău primesc
În timp ce ne sorbim cafeaua,
Plec liniștit să-mi fac serviciul
Simțind căt de ușor se duce ziua.
Seara revin, după o zi de muncă
Înspre căminul nostru cel visat,
Și povestim până apare somnul
Ce peste zi, cu noi, s-a întâmplat.
Îndrăgostit trăiesc și-s mulțumit
De când te-am cunoscut pe tine,
Formând pereche, prin legământ
Și-s fericit, că-n doi...ne este bine!
Poate, intr-o oarecare zi...
Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi
Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine
De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi
Chiar și de final... să rămânem cu bine.
Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare
Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,
Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur,
sufletul să-l omoare.
Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție
Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte
Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine
Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.
Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti
De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"
Și poate atunci cu alți ochi le vei privi
Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...
Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea
Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc
Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta
Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Другие стихотворения автора
Cavoul iubirii noastre
Te rog să-mi faci din al tău suflet sicriu,
Un mormânt de veci, atunci când n-o să fiu,
Atunci când, de lângă tine, ființa-mi va muri,
Iar în urmă vor rămâne dureroase goluri.
Să-mi faci din al tău zâmbet cu gingășie,
O frumoasă coroniță împletită cu iubire,
Iar din ai tăi ochi, pe care i-am iubit atât de mult,
O rază de lumină să străpungă dorul întunecat.
Cu vocea ta să-mi alini sufletul din păcură,
Să-mi spui minciuni calde, să mă cuprindă,
Iar apoi, urletele morților ce-mi înfioară auzul,
Să fie estompate cu a ta șoaptă, precum aurul.
Iar de-mi va fi sufletul trimis în eternul abis,
Te rog să arăți tuturor ceea ce ți-am scris,
Să le arăți cât de mult am luptat pentru amândoi,
Neștiind că, într-o zi, totul se va opri pentru noi.
Acum te las cu sufletul îngreunat, înger al meu,
Să-mi porți cu durere sufletul în al tău suflet-cavou,
Lăsându-mă să zac în iadul amintirii noastre,
Fără a mai găsi o nenorocită cale de scăpare.
Ecou
Vteau ca inima să-mi fie atinsă,
De-a ta dulce mângâiere aprinsă,
De-al tău zâmbet de copil topită,
Și de-al tău chip îndrăgostită.
Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,
Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,
Ascultându-mi poveștile, de se poate,
Fiind cucerită de-ale mele șoapte.
Iar în nopți de abanos înghițite,
Să-mi umpli cerul de steluțe,
Să-mi aduci o lună ce strălucește,
Cu mii de nuanțe să mă farmece.
Chipul tău, în al meu suflet tablou,
Să-mi fie al vieții mele bibelou,
Făcând din mine un ultim erou,
Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.
Și chiar de-ar fi un simplu vis,
Ar fi unul ce nu poate fi descris,
Ce-mi poate târî fericirea în abis,
Lăsându-mă de durere cuprins.
Asta sunt eu, poetul neînțeles,
Artistul ce iubește în exces,
Romanticul ce nu are succes,
Pierzându-se în acest mistic proces.
Iar de vrei să pleci, pleacă,
Pune-mi sufletul iarăși în gheață,
Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,
Și ia-mi cu tine orice speranță.
Te-aș suna….
Oricât aș vrea, nu te pot descrie,
Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.
Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,
Că nu te las să ajungi o simplă amintire.
Că-n fiecare zi, mor câte puțin,
Când plouă cu regrete din al meu suspin.
Suspine pline de dragoste și dor,
Zăcute într-un sunet amețitor.
Aș da orice să te mai văd odată,
Amia iubire să fie mângâiată.
Și chiar de-ar fi doar un vis,
Să-ți pot șopti ce am de zis…
Și-n taina nopții, când stelele veghează,
Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,
În visele mele, te caut neîncetat,
Cu dorul ce mereu m-a frământat.
Frunză verde din poieni
Frunză lată din poieni,
Sunt flăcău de la Deleni,
Unde-i ceru' plin de stele
Ca ochii muierii mele,
Frunza verde ca măslia,
Sunt flăcău din Bucovina,
Și-am venit în astă seară,
Tocmai ici la dumneavoastră,
Să vă spun, iubită gazdă,
O pățanie de-a noastră.
Am plecat de-un an de-acasă
Să îmi fac și eu nevastă
Dintr-un sat, dintr-o comună,
Să cunosc o mândră bună.
La distanță de vreo lună,
Mi-am găsit o fată bună,
Frumușică mai era,
Dar de muncă nu știa.
Ea știa să se aranjeze,
Machieze și penseze,
Și pe-acasă nu dădea,
Nici de tac-su o bătea.
Și de rău nu-i șade bine,
Când se duce, parcă vine.
De mâncare n-am ce zice,
Face cate-o mămăligă,
De nici câinii n-o mănâncă.
Nici motanul de pe stradă
N-o mănâncă, nici s-o vadă.
Și de crudă ce era,
Nici la porci nu le plăcea.
De sarmale ce pot zice?
Îi place să le mănânce,
De ziceam să-mi facă ea,
Mă ducea la mumă-sa.
Zurgălăi și clopoței,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Eu mi-am luat una mai mică,
Ard-o focu de geloasă,
Niciodată nu-mi dă pace,
Și doar nervii știe să-i toace.
Cred că face și blesteme,
Cum vede-n telenovele,
Că de când eu sunt cu ea,
Dau din necaz în belea.
Să vedeți și dumneavoastră,
De credeți că n-am dreptate,
Ce se întâmplă într-o seară,
Când plecam spre aparate.
Ușurel mergeam pe stradă,
Și-am văzut doi ochi de fată,
Ochi căprui și buni de joc,
De-am rămas oprit în loc.
Gându' iară îmi zbura,
Limba mi se-ncâlcea,
Graiul mi se bâlbâia,
Iar inima mi se oprea.
Și-auleu, ce-aș fi vrut
Ochii feti să-i sărut!
Mă uitai ceva mai bine,
Aoleu și vai de mine!
Nu-i nici fată, nici nevastă,
Era mă-sa la fereastră.
Stătea dânsa și privea,
Cum mă-ndrăgosteam de ea.
Și multe, multe am mai spune,
Că noi știm destule glume.
Și dac-am scăpa a spune,
Multe zile am rămâne.
Iar acuma pe sfârșite,
Am făcut o socoteală.
Și-am să iau vreo trei parale
Chiar din casa dumneavoastră.
Și de coniac o sticlă plină,
Să-mi șterg gâtul de rugină.
De-ați avea și sarmale,
Să scăpăm noi și de foame.
Am mai veni și la anul care vine,
Să vă găsim din nou cu bine.
Clopoței și zurgălăi,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Frunză verde ciocălăi,
Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!
Fragmente de suflet
E o nebunie, serios,
Cât de ușor te întoarce pe dos,
Cu doar câteva cuvinte,
Uneori cam de nepotrivite.
Un te ,,iubesc" e perfect,
Atunci când te îndrăgostești,
Dar atunci când doare,
Ce ar trebui să spunem, oare?
Un ,,te urăsc” nu merge,
Sunt fraier, n-am ce face,
Chiar dacă m-ai răni de mor,
Tot nu pot fi răzbunător .
Și, sincer să fiu acum,
Am avut sufletul scrum,
Dar n-am zis niciodată,
Sperând că o să-mi treacă.
Iubirea e tot mai înșelătoare,
Mai ales atunci când doare,
Iar totul din jurul tău,
A-nceput să-ți aducă gând rău
Dar viața merge mai departe,
Cu inima rănită sau întreagă,
Ne ridicăm și ne scuturăm,
Din fricile ce ne-nconjoară.
Și poate cândva, cine știe,
Vom regăsi în inimi bucurie,
Căci dragostea, chiar când ne doare,
Rămâne cel mai sfânt altar de-nchinare
Adio
Sfletu-mi înfruntă pustiul,
Precum codrul tău subtil.
Stau si scriu nedumerit,
Gândindu-mă la cumplit.
A ta plecare ne-a îndurerat,
Sufletu-i adânc sfâșiat,
Drumu-i si el-ntunecat,
Melancolic şi nevindecat.
Lacrimi curele cad încet,
Pe sicriul tău din lemn,
Având un sentiment nedemn
Ce mă macină incert.
De când ai plecat,
Sufletu-mi e sfâșiat,
Și continuu a suspinat,
De tristețe încețoșat.
Dar în noapte, visurile-mi poartă,
Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,
Încerc să te regăsesc printre amintiri,
Sperând să îmi alini aceste răni târzii.
Fiecare zi trece tot mai greu,
Gânduri răpimdu-mă tot mereu,
Sufletul tânjește după prezența ta,
Și totuși, lumina ta pare a se estompa.
Într-o zi, poate, timpul va vindeca,
Durerea ce acum mă sfâșie grea,
Păstrându-te în intimă amintire,
Ca o stea ce ma veghează-n vecie.
Dar până atunci, cu dor te-ndemn,
Să mă veghezi, înger blând,
Și când noaptea mă va cuprinde,
Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.
Cavoul iubirii noastre
Te rog să-mi faci din al tău suflet sicriu,
Un mormânt de veci, atunci când n-o să fiu,
Atunci când, de lângă tine, ființa-mi va muri,
Iar în urmă vor rămâne dureroase goluri.
Să-mi faci din al tău zâmbet cu gingășie,
O frumoasă coroniță împletită cu iubire,
Iar din ai tăi ochi, pe care i-am iubit atât de mult,
O rază de lumină să străpungă dorul întunecat.
Cu vocea ta să-mi alini sufletul din păcură,
Să-mi spui minciuni calde, să mă cuprindă,
Iar apoi, urletele morților ce-mi înfioară auzul,
Să fie estompate cu a ta șoaptă, precum aurul.
Iar de-mi va fi sufletul trimis în eternul abis,
Te rog să arăți tuturor ceea ce ți-am scris,
Să le arăți cât de mult am luptat pentru amândoi,
Neștiind că, într-o zi, totul se va opri pentru noi.
Acum te las cu sufletul îngreunat, înger al meu,
Să-mi porți cu durere sufletul în al tău suflet-cavou,
Lăsându-mă să zac în iadul amintirii noastre,
Fără a mai găsi o nenorocită cale de scăpare.
Ecou
Vteau ca inima să-mi fie atinsă,
De-a ta dulce mângâiere aprinsă,
De-al tău zâmbet de copil topită,
Și de-al tău chip îndrăgostită.
Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,
Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,
Ascultându-mi poveștile, de se poate,
Fiind cucerită de-ale mele șoapte.
Iar în nopți de abanos înghițite,
Să-mi umpli cerul de steluțe,
Să-mi aduci o lună ce strălucește,
Cu mii de nuanțe să mă farmece.
Chipul tău, în al meu suflet tablou,
Să-mi fie al vieții mele bibelou,
Făcând din mine un ultim erou,
Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.
Și chiar de-ar fi un simplu vis,
Ar fi unul ce nu poate fi descris,
Ce-mi poate târî fericirea în abis,
Lăsându-mă de durere cuprins.
Asta sunt eu, poetul neînțeles,
Artistul ce iubește în exces,
Romanticul ce nu are succes,
Pierzându-se în acest mistic proces.
Iar de vrei să pleci, pleacă,
Pune-mi sufletul iarăși în gheață,
Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,
Și ia-mi cu tine orice speranță.
Te-aș suna….
Oricât aș vrea, nu te pot descrie,
Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.
Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,
Că nu te las să ajungi o simplă amintire.
Că-n fiecare zi, mor câte puțin,
Când plouă cu regrete din al meu suspin.
Suspine pline de dragoste și dor,
Zăcute într-un sunet amețitor.
Aș da orice să te mai văd odată,
Amia iubire să fie mângâiată.
Și chiar de-ar fi doar un vis,
Să-ți pot șopti ce am de zis…
Și-n taina nopții, când stelele veghează,
Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,
În visele mele, te caut neîncetat,
Cu dorul ce mereu m-a frământat.
Frunză verde din poieni
Frunză lată din poieni,
Sunt flăcău de la Deleni,
Unde-i ceru' plin de stele
Ca ochii muierii mele,
Frunza verde ca măslia,
Sunt flăcău din Bucovina,
Și-am venit în astă seară,
Tocmai ici la dumneavoastră,
Să vă spun, iubită gazdă,
O pățanie de-a noastră.
Am plecat de-un an de-acasă
Să îmi fac și eu nevastă
Dintr-un sat, dintr-o comună,
Să cunosc o mândră bună.
La distanță de vreo lună,
Mi-am găsit o fată bună,
Frumușică mai era,
Dar de muncă nu știa.
Ea știa să se aranjeze,
Machieze și penseze,
Și pe-acasă nu dădea,
Nici de tac-su o bătea.
Și de rău nu-i șade bine,
Când se duce, parcă vine.
De mâncare n-am ce zice,
Face cate-o mămăligă,
De nici câinii n-o mănâncă.
Nici motanul de pe stradă
N-o mănâncă, nici s-o vadă.
Și de crudă ce era,
Nici la porci nu le plăcea.
De sarmale ce pot zice?
Îi place să le mănânce,
De ziceam să-mi facă ea,
Mă ducea la mumă-sa.
Zurgălăi și clopoței,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Eu mi-am luat una mai mică,
Ard-o focu de geloasă,
Niciodată nu-mi dă pace,
Și doar nervii știe să-i toace.
Cred că face și blesteme,
Cum vede-n telenovele,
Că de când eu sunt cu ea,
Dau din necaz în belea.
Să vedeți și dumneavoastră,
De credeți că n-am dreptate,
Ce se întâmplă într-o seară,
Când plecam spre aparate.
Ușurel mergeam pe stradă,
Și-am văzut doi ochi de fată,
Ochi căprui și buni de joc,
De-am rămas oprit în loc.
Gându' iară îmi zbura,
Limba mi se-ncâlcea,
Graiul mi se bâlbâia,
Iar inima mi se oprea.
Și-auleu, ce-aș fi vrut
Ochii feti să-i sărut!
Mă uitai ceva mai bine,
Aoleu și vai de mine!
Nu-i nici fată, nici nevastă,
Era mă-sa la fereastră.
Stătea dânsa și privea,
Cum mă-ndrăgosteam de ea.
Și multe, multe am mai spune,
Că noi știm destule glume.
Și dac-am scăpa a spune,
Multe zile am rămâne.
Iar acuma pe sfârșite,
Am făcut o socoteală.
Și-am să iau vreo trei parale
Chiar din casa dumneavoastră.
Și de coniac o sticlă plină,
Să-mi șterg gâtul de rugină.
De-ați avea și sarmale,
Să scăpăm noi și de foame.
Am mai veni și la anul care vine,
Să vă găsim din nou cu bine.
Clopoței și zurgălăi,
Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!
Frunză verde ciocălăi,
Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!
Fragmente de suflet
E o nebunie, serios,
Cât de ușor te întoarce pe dos,
Cu doar câteva cuvinte,
Uneori cam de nepotrivite.
Un te ,,iubesc" e perfect,
Atunci când te îndrăgostești,
Dar atunci când doare,
Ce ar trebui să spunem, oare?
Un ,,te urăsc” nu merge,
Sunt fraier, n-am ce face,
Chiar dacă m-ai răni de mor,
Tot nu pot fi răzbunător .
Și, sincer să fiu acum,
Am avut sufletul scrum,
Dar n-am zis niciodată,
Sperând că o să-mi treacă.
Iubirea e tot mai înșelătoare,
Mai ales atunci când doare,
Iar totul din jurul tău,
A-nceput să-ți aducă gând rău
Dar viața merge mai departe,
Cu inima rănită sau întreagă,
Ne ridicăm și ne scuturăm,
Din fricile ce ne-nconjoară.
Și poate cândva, cine știe,
Vom regăsi în inimi bucurie,
Căci dragostea, chiar când ne doare,
Rămâne cel mai sfânt altar de-nchinare
Adio
Sfletu-mi înfruntă pustiul,
Precum codrul tău subtil.
Stau si scriu nedumerit,
Gândindu-mă la cumplit.
A ta plecare ne-a îndurerat,
Sufletu-i adânc sfâșiat,
Drumu-i si el-ntunecat,
Melancolic şi nevindecat.
Lacrimi curele cad încet,
Pe sicriul tău din lemn,
Având un sentiment nedemn
Ce mă macină incert.
De când ai plecat,
Sufletu-mi e sfâșiat,
Și continuu a suspinat,
De tristețe încețoșat.
Dar în noapte, visurile-mi poartă,
Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,
Încerc să te regăsesc printre amintiri,
Sperând să îmi alini aceste răni târzii.
Fiecare zi trece tot mai greu,
Gânduri răpimdu-mă tot mereu,
Sufletul tânjește după prezența ta,
Și totuși, lumina ta pare a se estompa.
Într-o zi, poate, timpul va vindeca,
Durerea ce acum mă sfâșie grea,
Păstrându-te în intimă amintire,
Ca o stea ce ma veghează-n vecie.
Dar până atunci, cu dor te-ndemn,
Să mă veghezi, înger blând,
Și când noaptea mă va cuprinde,
Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.