Sec amor de noapte
După noaptea cea amară
Petrecută-n ulicioară
Îmi stateai în poală,
Timpul ziceai că-mi zboară.
Sus în teiul lui Nea Ghiță,
Oi țuca a tale buze,
Dulci ca dorurile-mi arse,
Mi-i aduce vr-o zeiță .
Gelos mai pot fi pe soare,
Ce ți atinge buzele-amare,
Nu mi doresc să știi că doare..
Acest joc de-a sta-n teroare.
Doar un lucru îmi doresc,
În al nostru loc secret,
Luna să ne cânte-n șoapte
Dulci armonii de noapte.
Când această va pleca,
Gelozia-mi va apărea.
Cum el poate să-ți atingă,
Buzele să ți le-ncingă?
Câteodată mă gândesc,
El n-are niciun defect?
De ce pe el îl poți iubi
Și pe mine m-ai părăsi?
Doar în codru mă cunoști,
Și mi-oferi un anumit rost.
Tu în viață mă ghidezi,
Chiar dacă n-avem aceleași idei.
Dar încă mă întreb,
Are el ceva complex?
Ceva mai bun ce eu nu am?
Sau e un motiv banal.
Doar prieteni nu vreu să fim
Ori doi porumbei zburlii,
Ori nimic,
Pe veci, doi seci.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: vale_gher
#interesant #poezie #amor
Дата публикации: 30 января
Просмотры: 200
Стихи из этой категории
Poezie
Eşti doar o poezie
Ce sublim sună
Ochii tăi m-au durut,m-au transpus
uitasem de acel dor nebun după tine,
Magia,mâinilor tale ce stiu curbele obrazului meu fin şi cald,
Era totul perfect lăsându-mi amprentă
Pe buzele mele ce ţi-ai găsit meleaguri.
Ne stim pe de rost,nu mai suntem ce am fost.
Trist sună,darr poţi ajunge la mine chit că e pe timp de furtună.
Atingeri
în casa mea s-a mutat liniștea
nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală
cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate
printre atâția senzori
cert e că am găsit-o în casa mea austeră
mobilată cu temeri și griji
ștergând praful de pe capetele spaimelor
afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui
se ridica într-un tril de altistă până la cer
decupând o gaură albă
prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică
spre Pământ
mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor
băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun
îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi
temerile
frunzele ofilite de pe suflet
și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...
Noapte albă
Ascultă-mă și spune-mi tu dacă nu sună frumos
Eu, tu, singuri pe-o moale canapea în sufragerie
O masă joasă, două pahare și un ambient întunecos
În față un Smart TV, lângă noi vin de culoare sângerie
Vom petrece noaptea amețiți
De aburii băuturii și ai iubirii
Prietenii mei însuflețiți și neînsuflețiți
Îi vom asculta și citii de-lungul convorbirii
Nichita Stănescu și Eminescu
Cenaclul Flacăra cu al său Păunescu
Cargo, Pheonix și cu Iris
Ghicolescu, Gheorghe Tudor și Alifantis
Cash, Dylan, sweet country
Clapton, B.B. King, vai ce blues
Inconfundabil stil, Bukowski
Fucking Ozyy, rock and booze.
Jacques Brel, ne me quitte pas
Je suis malade, Lara Fabian
Tom Waits, Foy Vance
Suflet vărsat intens
Va bea și telecomanda mea
Vor bea și butoanele de pe ea
Va bea podeaua și canapeaua
Va fi tot beat și frumos, veselă stea
Dimineața va apărea într-un sfârșit, iar eu obosit apoi
Te voi invita, scumpa mea, să dansăm pe Shostakovich, Vals Nr. 2
Erou
Pictor trist în visul meu
Mă pictez ca un erou
Salvându-te pe tine
Pentru mine.
Amândoi într-un tablou
Tu ești sunet, eu ecou
Extensia sufletului meu,
Mă pictez al tău erou.
Și prin negura uitării
Tu ești numele iubirii
În visul meu… eu visul tău,
Mă visezi al tău erou.
Și-n albastrul mării
În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.
Te salvez de la uitare
Și te mângâi cu o floare
Eternitatea ne așteaptă
Într-o lume dreaptă.
Tu ești pată de culoare
Eu sunt singur și mă doare
Te pictez cum te-am iubit…
Povestea mea fără sfârșit.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Amorul ca dimensiune
Închină-te, Cosmos, lumilor mărețe
Și fă-mi loc să trec spre ultima!
Căci ai tăi nedemni de ea născutu-sa...
Fie lumi de spațiu, timp ș-amesticături,
Doar amorul peste tot tronează –
Neînțeles de mințile umane...
Prostia toată se scălâmbă și-ncovoaie
Pe unde-apucă: animale – procreare –
Suflete goale, reci și moarte...
Ia-mă, Deus, și mă spânzură-n afară:
Nu e timp – să fixeze a-l meu amor;
Nu e spațiu – să-l cuprindă-n file tot...
Mi-este imposibil, oare, să găsesc o suflare
Pură – cu dragoste sinceră-n suflare –
Să mă iubească-n disperare,
Să-ncerce să dea viață
Vieții mele bulversată?
Dar în suferința mea iubesc un suflet rătăcit:
Hai, Amore, să fugim de lume,
Să ne spânzurăm de stele-noapte,
Deus – însuși – să-nvețe ce-i amorul,
S-adormim în lumi străine – întuneric...
Printr-o sărutare – lumină-n lumi:
Spațiu, timp, începuturi și sfârșit să se scufunde;
Caldă și molcomitoare – nemuritoare.
SAT PUSTIU!...
Într-un sat ,ferice odată
Plin de datini și bogat ,
Pe la porți am colindat,
Obicei din vechi lăsat.
Azi îmi pare a fi pustiu,
Grele lacăte la porți
Ușa caselor încuiată
Toți ai case ,oare-s morți?.
Azi nu am pe cine ura...
Plâng căsuțele pustii ,
Au rămas niște bunici ,
Stingheri și însingurați...
Cu ochii înlăcrimați !...
Poezie
Eşti doar o poezie
Ce sublim sună
Ochii tăi m-au durut,m-au transpus
uitasem de acel dor nebun după tine,
Magia,mâinilor tale ce stiu curbele obrazului meu fin şi cald,
Era totul perfect lăsându-mi amprentă
Pe buzele mele ce ţi-ai găsit meleaguri.
Ne stim pe de rost,nu mai suntem ce am fost.
Trist sună,darr poţi ajunge la mine chit că e pe timp de furtună.
Atingeri
în casa mea s-a mutat liniștea
nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală
cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate
printre atâția senzori
cert e că am găsit-o în casa mea austeră
mobilată cu temeri și griji
ștergând praful de pe capetele spaimelor
afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui
se ridica într-un tril de altistă până la cer
decupând o gaură albă
prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică
spre Pământ
mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor
băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun
îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi
temerile
frunzele ofilite de pe suflet
și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...
Noapte albă
Ascultă-mă și spune-mi tu dacă nu sună frumos
Eu, tu, singuri pe-o moale canapea în sufragerie
O masă joasă, două pahare și un ambient întunecos
În față un Smart TV, lângă noi vin de culoare sângerie
Vom petrece noaptea amețiți
De aburii băuturii și ai iubirii
Prietenii mei însuflețiți și neînsuflețiți
Îi vom asculta și citii de-lungul convorbirii
Nichita Stănescu și Eminescu
Cenaclul Flacăra cu al său Păunescu
Cargo, Pheonix și cu Iris
Ghicolescu, Gheorghe Tudor și Alifantis
Cash, Dylan, sweet country
Clapton, B.B. King, vai ce blues
Inconfundabil stil, Bukowski
Fucking Ozyy, rock and booze.
Jacques Brel, ne me quitte pas
Je suis malade, Lara Fabian
Tom Waits, Foy Vance
Suflet vărsat intens
Va bea și telecomanda mea
Vor bea și butoanele de pe ea
Va bea podeaua și canapeaua
Va fi tot beat și frumos, veselă stea
Dimineața va apărea într-un sfârșit, iar eu obosit apoi
Te voi invita, scumpa mea, să dansăm pe Shostakovich, Vals Nr. 2
Erou
Pictor trist în visul meu
Mă pictez ca un erou
Salvându-te pe tine
Pentru mine.
Amândoi într-un tablou
Tu ești sunet, eu ecou
Extensia sufletului meu,
Mă pictez al tău erou.
Și prin negura uitării
Tu ești numele iubirii
În visul meu… eu visul tău,
Mă visezi al tău erou.
Și-n albastrul mării
În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.
Te salvez de la uitare
Și te mângâi cu o floare
Eternitatea ne așteaptă
Într-o lume dreaptă.
Tu ești pată de culoare
Eu sunt singur și mă doare
Te pictez cum te-am iubit…
Povestea mea fără sfârșit.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Amorul ca dimensiune
Închină-te, Cosmos, lumilor mărețe
Și fă-mi loc să trec spre ultima!
Căci ai tăi nedemni de ea născutu-sa...
Fie lumi de spațiu, timp ș-amesticături,
Doar amorul peste tot tronează –
Neînțeles de mințile umane...
Prostia toată se scălâmbă și-ncovoaie
Pe unde-apucă: animale – procreare –
Suflete goale, reci și moarte...
Ia-mă, Deus, și mă spânzură-n afară:
Nu e timp – să fixeze a-l meu amor;
Nu e spațiu – să-l cuprindă-n file tot...
Mi-este imposibil, oare, să găsesc o suflare
Pură – cu dragoste sinceră-n suflare –
Să mă iubească-n disperare,
Să-ncerce să dea viață
Vieții mele bulversată?
Dar în suferința mea iubesc un suflet rătăcit:
Hai, Amore, să fugim de lume,
Să ne spânzurăm de stele-noapte,
Deus – însuși – să-nvețe ce-i amorul,
S-adormim în lumi străine – întuneric...
Printr-o sărutare – lumină-n lumi:
Spațiu, timp, începuturi și sfârșit să se scufunde;
Caldă și molcomitoare – nemuritoare.
SAT PUSTIU!...
Într-un sat ,ferice odată
Plin de datini și bogat ,
Pe la porți am colindat,
Obicei din vechi lăsat.
Azi îmi pare a fi pustiu,
Grele lacăte la porți
Ușa caselor încuiată
Toți ai case ,oare-s morți?.
Azi nu am pe cine ura...
Plâng căsuțele pustii ,
Au rămas niște bunici ,
Stingheri și însingurați...
Cu ochii înlăcrimați !...
Другие стихотворения автора
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Dezbaterile adicțiilor
Melancolia mi-o-nbăt cu alcool,
Iar nostalgia în substanțe fără dop,
Este o seară de amor,
Plină cu lucruri care mă fac să mor.
Lacrimi mi se scurg în cel din ultimul ceas,
Lacrimi pe care le strâng într-un borcan,
Borcan de vise, plin cu fum,
Ce se-nvârte-n juru vieții fără fund.
Respirația-mi vine tot mai încet,
Iar ochii-mi licuresc în luminițe verzi.
Sclipirea din ultimul moment,
Sclipirea pe care nu vrei s-o-ntelegi.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
Simțiri
Simți și tu ce simt acum,
un val de promisiuni căzând adânc.
Simți și tu vântul care bate?
și te lasă gol pe jumătate.
Ploaia te spală de frământări,
iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.
Nopțile de furtună ușor trec,
alegând azi să-ți iei alt tren.
Un tren cu o destinație îndepărtată,
ca să scapi de aici o dată.
Doar în soare mai ai speranță,
când te trezește-n fiecare dimineață.
Iar, aerul parcă nu mai e destul,
pentru al tău suflet bun.
Culorile devin din ce în ce mai gri,
nu mai e precum atunci când eram copii.
Leaganul se mișcă gol,
uitat, de acel prunc cat un mototol.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Dezbaterile adicțiilor
Melancolia mi-o-nbăt cu alcool,
Iar nostalgia în substanțe fără dop,
Este o seară de amor,
Plină cu lucruri care mă fac să mor.
Lacrimi mi se scurg în cel din ultimul ceas,
Lacrimi pe care le strâng într-un borcan,
Borcan de vise, plin cu fum,
Ce se-nvârte-n juru vieții fără fund.
Respirația-mi vine tot mai încet,
Iar ochii-mi licuresc în luminițe verzi.
Sclipirea din ultimul moment,
Sclipirea pe care nu vrei s-o-ntelegi.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
Simțiri
Simți și tu ce simt acum,
un val de promisiuni căzând adânc.
Simți și tu vântul care bate?
și te lasă gol pe jumătate.
Ploaia te spală de frământări,
iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.
Nopțile de furtună ușor trec,
alegând azi să-ți iei alt tren.
Un tren cu o destinație îndepărtată,
ca să scapi de aici o dată.
Doar în soare mai ai speranță,
când te trezește-n fiecare dimineață.
Iar, aerul parcă nu mai e destul,
pentru al tău suflet bun.
Culorile devin din ce în ce mai gri,
nu mai e precum atunci când eram copii.
Leaganul se mișcă gol,
uitat, de acel prunc cat un mototol.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.