Focul inimii!

Vorbesc cu un amic plecat afară

Și îl întreb cum e printre străini,

Cu glasul trist și plin de apăsare

Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.

Mirat de ce aud de la al meu prieten

Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,

Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?

Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.

Dar dacă totuși vrei să afli adevărul

Și că suntem tovarăși de mici copii,

Ție-ți voi spune că muncesc din greu

Să strâng cât pot să scap de datorii.

Mă uit la el și nu-mi vine a crede

Cum a ajuns să lucre pentru bani,

Când știu c-avea conturi în bancă

Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.

Apoi a început să-mi povestească

Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,

Și că soția s-a măritat cu un prieten

Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.

Cu mult amar și cu regret în suflet

Mi-a spus că a greșit și că plătește,

Dar cel mai greu este de acceptat

Să vezi cum cel iubit, te părăsește.

Ne-am despărțit cu-n-brățișări

Și cu urări de sănătate și noroc,

El, grăbindu-se să prindă avionul

Eu, îngândurat...intrând în bloc!

Voi care ne priviți de sus în jos

Și parlamentul vă este adăpost,

De ce mă rog munciți fără folos

Și nu vedeți că iese tare prost

De când nu a-ți mai fost în țară?

De când nu a-ți mai fost la sat?

Voi mergeți tot mai des afară

Pe noi cui zălog ne-ați lăsat?

Noi v-am ales s-avem dreptate

Voi a-ți promis că ve-ți fi drepți,

Noi vrem salarii, pensii, sănătate

Și vă rugăm să fiți corecți

Acum sunteți zilnic pe sticlă

Și tare multe mai promiteți,

Însă în jurul nostru este pâclă

Ca să vedem ceea...ce vindeți

Nu vrem averi mari ca să facem

Și să ne fie doar puțin mai bine,

La sărăcie nu dorim să ne întoarcem

Și să avem pe masa noastră pâine

Vă amintim când ne-ntâlnim

Că nu nutrim plăceri și conturi,

Și doar un pic mai bine să trăim

Și un bănuț mai mult la lefuri

Vedem, că pentru voi se poate

Și cei de stânga dați la dreapta,

Unde-s bani vă ajutati de coate

Și cu elan vă cocoțați pe treaptă

Voi averi, proprietați, tot adunați

Siguri nu fiți că treapta asta ține,

Sunteți prea mulți pe ea urcați

Și ea se poate rupe, chiar și măine

Să nu gândiți că noi suntem cadou

Și doar să v-amintiți ca-ici e votul,

Pe care îl vom pune negreșit din nou

Dar nu pe voi și la căsuța,, altul"

Ce să vă spunem despre prețuri

Ne amagiți c-avem subvenționări,

Nu știți ce greu e să plătim facturi

Iar voi ne tot mințiți cu plafonări

Noi nu putem cumpăra lemnul

Chiar dacă pădurea pică pe noi,

Acesta merge la străini cu trenul

Iar munții îi vedem cum rămân goi

La pompă motorina și benzina

Au prețul tot mai sus, prea sus,

Alimentând ne cheltuim chenzina

Și banii noștri cei puțini s-au dus

Gazul, curentul, nu mai stau pe loc

Iar la asociație amân mereu să trec,

Voi renunța și la centrala de la bloc

Și sigur am să mai sting încă un bec

Speranța noastră e una mică

În voi aleșii noștri de pe listă,

Am vrea să nu mai fiți o clică

Iar viața nu ne-o mai faceți tristă

Trăim din ce în ce mai greu

Și dezbinați cum voi doriți,

Noi rugă înălțăm la Dumnezeu

S-avem aleși școliți și mai cinstiți!

Tot timpul îmi aduc aminte

Cum iubirea vieții mi-am aflat,

Și cât de mult timp a trecut

De când am devenit bărbat

Eram pe-atunci doi bobocei

Veniți la studii, la facultate,

Te-am întâlnit pe lângă tei

Când ceasul îl bătea pe șapte

Era o seară puțin răcoroasă

Ce anunța că iarna ușor vine,

Și minte țin ce fericit am fost

Să stau pe bancă, doar cu tine

Aici eu te-am atins pe mână

Și m-ai lăsat să-ți admir ochii,

De ei m-am simțit îndrăgostit

Și-am îndrăznit să mă apropii

Nu te-ai retras și m-ai lăsat

În brațe strâns eu să te țin,

Și mai departe chiar am mers

Și un sărut furat eu să obțin

Povestea noastră de iubire

De-aici de pe alee a început,

Și o trăim și azi ca-n prima zi

Chiar dacă tinerețea a trecut

.......................

Timpul s-a scurs, noi am rămas

Să ne iubim să fim îndrăgostiți,

Și nimeni și nimic nu ne-a clintit

Să ne urmăm destinul, să fim fericiți!

Ne-am strecurat prin timp

Și am ajuns în doi până aici,

Iar dacă-n drum am rătăcit

Doar tu iubito poți să-mi zici

Când noi ne-am cunoscut

Erau cu totul alte vremuri,

Și când de tine m-am atins

Ai început ușor să tremuri

Nu spaima ne-a emoționat

Și că eram atât de-aproape,

Puteam să ne privim în ochi

Simțind iubire după pleoape

Apropierea s-a produs în timp

Prin multe tatonări și încercări,

Iar să mă mint, n-am mai putut

Când inima a izbucnit în flăcări

Venise timpul fața să-mi arăt

Și sentimentele ce mă cuprind,

S-arunc pe jos cu a mea mască

Iar de trecut să mă desprind

Timid dar cu speranță-n suflet

I-am spus dorința mea interioară,

Și curajos cum n-am mai fost vreodată

I-am zis să-mi prindă inima ce zboară

Prea mult pe gânduri n-a mai stat

Și pasul l-a făcut rapid spre mine,

Cu patos și iubire ne-am îmbrățișat

Pereche am format ca să ne fie bine

Cu multă hotărâre am pornit în viață

Ca două jumătăți unite într-un întreg,

Acum eu mulțumiri trimit Divinității

Că floarea fericirii mi-a dat..să o culeg!

Sunt călător pe ăst pământ

Ce destinația, încă n-o știe,

Doar știu că sunt un muritor

Îndrăgostit, de-a mea soție. 

Cândva, demult, te-am întâlnit

Și Cupidon mi-a-nfipt săgeata,

Care tare adânc a mai pătruns

Că inima mi-a zis...asta ții soarta. 

Dar, n-am simțit nicio durere

Și doar că trupul mă furnică,

Când te-am atins întâia oară

Și cum cerul în cap..îmi pică. 

Erai gingașă și tare frumușică

Ca un boboc de floare-albastră,

Ce aștepta de Sus, picuri de apă

Și mândră-apoi... să înflorească. 

N-am stat prea mult pe gânduri

Și cu iubire...petala ți-am udat,

Primind apoi drept mulțumire

Să fiu, în timp, al tău, iubit bărbat. 

Acum când amintirile ne copleșesc

Și ani frumoși am adunat în spate,

În doi, la ceai, ne depănăm povestea

Trăită pe pământ cu-a mea..jumate!

Am ajuns la anii vieții

Când pot spune am de toate,

Și te rog pe Tine Doamne,

Dă-mi mai multă sănătate

Am și casă și nevastă,

Puțini bani puși deoparte,

Mândru sunt de fiu și noră,

Că au studii și știu carte. 

Sigur,  mai am o dorința 

Să  fiu bunic, s-am nepoți, 

Iar de Domnul se îndura

Poate cresc și-un strănepot .

Încă sunt în câmpul muncii,

Mă îndrept spre pensionare,

Ziua o încep cu Tatăl Nostru,

Și nu uit s-aprind o lumânare.

Simt cum timpul trece iute,

Și îmi ia cu el din viață anii,

Doar câțiva am vrut să cumpăr,

Mi s-a spus...păstrează banii!

Nu te iubesc cu vorbe, ci cu flăcări,

cu nopți în care pieptul mi-e cuptor,

te scriu în mine-n alfabet de patimi,

cu sângele topit în fiecare dor.

Te vreau în toate sensurile lumii,

în aer, în tăceri, în ce nu spui,

ești focul ce nu mistuie, dar arde,

și mă topește-n timp, și nu se-ncheie, nu-i.

Nu-mi ești femeie, îmi ești poezie,

răspunsul unui vers nespus, dar viu,

și dacă-ntr-o zi taci sau dispari în umbră,

rămân cu tine-n mine… și nu mai știu.

Nu caut prințul fermecat

Ca alte fete ce l-au așteptat

Vreau unul pe motocicletă

Cu o cameră roșie secretă

Poate ca a lui Christian Grey

Să experimentez regula de trei

Cu o privire care divagă

"Pentru tine voi arde lumea întreagă!"

Tatuaje și zâmbet criminal

Să dețină un sărut mortal

O umbră a nopții întunecate

Cu un dosar plin de păcate

E antieroul meu preferat

Acest tip de bărbat

Efectul acela sonor

"Atinge-o și te omor!"

Posesiv și gelos

Poate și nemilos

În cărți îl întâlnesc

Dar în realitate unde-l găsesc?

Sunt o fată cu cărți

Care trăiește mii de vieți

Am nevoie de băiatul cu motocicletă

Ca fantezia să fie completă.

Să recreem scenele mele favorite

Mă refer la cele explicite

Am mii de idei

Fă cu mine ce vrei!

Accept orice nebunie

Cătușe, cravată sau funie?

Nu contează, oferă-mi plăcere

Altceva nu-ți pot cere.

Cuvintele tale, mii de săgeți,

Credeam că e soare, dar sunt numai ceți,

Credeam că iubirea domoală e doar,

Dar  ea e cenușă, nici urmă de jar,

Și lacrimi se varsă,și ochii sunt goi,

Credeam că e bine, si-acum cad doar ploi

In inima-mi muta și tristă acum,

Credeam că e soare, dar e un taifun

Ce mă răvășește,și mor,și apun,

Dar o dimineața veni-va cândva,

Credeam că e soare, iluzia mea,

Nu caut lumina,trădarea e grea,

Dar un vis se naște din cenușa ce ea,

Inima-mi rece, din mine făcu,

Și-n visul acesta nu mai ești tu...

De ce iubirea doare fără rost,  

În loc să-ți fie soare-n adăpost?  

Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,  

Iar visurile-s acum tăciuni.

De ce trebuie să fie așa mereu,  

Să nu te pot vedea, drag vis al meu?  

Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,  

Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.

De ce mereu îmi lipsește alinarea,  

Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?  

Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,  

De dor măcinat și-n agonie tot zac.

Și chiar de dorul mi-e alinare,  

În amintire sunt în brațele tale.  

Căci, și când totu-i greu,  

Ești lumină-n gândul meu 

Aducându-mi mereu un zâmbet,  

Pe-al meu chip tot mai supărat,  

Făcând acei nori grei de furtună,  

Să se transforme într-o semilună,  

Luminând al meu cer tulburat,  

Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.  

Căci chiar și-n clipele de mare agonie,  

Dragostea ta rămâne veșnică alinare.

Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.

De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?

Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...

De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.

Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.

Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.

Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.

Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.

Toate sentimentele mă zăpăcesc.

Dar uit de lume când te privesc.

Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.

Universul e mai calm când îți citesc.

Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...

De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?

Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.

...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...

Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...

În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.

Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.

Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc

Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.

Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.

Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.

Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.

Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.

Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.

Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.