Focul inimii!

Ca roua dimineții aș vrea să fiu

Să cad în zori de zi pe buza ta,

Și de aici să-mi potolesc setea

Bând stropul până m-oi îmbăta.

Iar dacă vei vedea că îmi revin

Mai lasă-mă să sorb o picătură,

Până ce simți că buza-ți e uscată

Iar eu un fericit de-atâta băutură.

Ca vulturul în zbor aș vrea să fiu

Să te privesc și să-mi cazi pradă,

Dar nu cumva să-ți fac vreun rău

Și doar prietenul ce te dezmiardă.

Și sub aripă spre nori te-aș duce

Să vezi din înălțimi pământul,

Cu tot ce e frumos dar și păcatul

Făcut de om până îl cheamă Sfântul.

Aș vrea să-mi fii iubita cea visată

Și jumătatea ce din întreg lipsește,

Să simt când mă trezesc că-s fericit

Iar timpul, puțin pe loc se-oprește.

Asta-mi doresc să se întâmple

Și undeva aleasă să-mi găsesc,

Că văd cum anii trec pe lângă mine

Iar eu, tot singur și viața-mi irosesc!

Ieri eram îndrăgostit

Astăzi parcă mi-a trecut,

Și vreau să aflu răspuns

La ceva ce m-a durut.

Eu credeam că ne iubim 

Și că este doar a mea,

Dar s-o văd cu-altcineva

N-am crezut că s-ar putea.

Mai acum o săptămână

Eram amândoi de mână,

Ne plimbam pe o potecă

Eu cu-a mea aleasă zână.

Nu știu ce s-a întâmplat

Și s-o văd că se sărută,

Cu prietenul meu bun

Ce-mi spunea că e urâtă.

Oare-acum este frumoasă

Și este de ea îndrăgostit?

Ori doar vrea ca să profite

Știind faptul că-i vestit.

Îi privesc și rămân mut

Când amicul e plesnit,

Și aud cum îi rostește

Ești un mare nesimțit.

Lung mă uit la amândoi

Și nu știu cui da crezare,

În gând îmi pun întrebare

Ce-ai să faci acum..Cezare?

Sigur e destul de greu

Să decid cu cine merg,

Cu ,,iubita" sau ,,amicul"

Ori din listă să mi-i sterg.

Voi care citiți din aste versuri

Și vedeți că rău mă chinui,

Vă întreb cum e mai bine

Să renunț sau să continui?

............

Măi..Cezare!

Spre cer noi am trimis mesaj

Cu destinație pe Domnul Sfânt,

Unde s-a dus și mama noastră

Când s-a-nălțat de  pe pământ

 Sperăm că n-am greșit adresa

Și un mic semn noi să primim,

Până atunci cu toții ne rugăm

Și numele ei sfânt îl pomenim

Gândul ne duce departe-n timp

Spre clipe minunate și amintiri,

Ochii de lacrimi ni-s inundați

Și ne-nțelegem doar din priviri

Mereu ne strângem pe-acasă

De mama nu suntem așteptați,

Tristețea este în casa noastră

Și-a dispărut mirosul de cârnați

Cândva, erau bucate peste tot

Cu care mama fericită ne servea,

Și să rămână întotdeauna calde

Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea

Acum mai toate nu-s la locul lor

Prin curte, beci și-a ei cămară,

De-avem nevoie de ceva ni-i greu

Iar viața fără ea a devenit povară

Abia acum realizăm ce este mama

Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,

Iar pe moment avem o mică teamă

Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!

Sper să revii de unde ai plecat

Și să mă ierți că ți-am greșit,

Prin vorbe aruncate la mânie 

Ce le regret, știind, că te-au rănit. 

Să afirm acum că-mi este bine

Și-s fericit că singur m-ai lăsat,

Aș spune că mă mint pe mine

Și c-am uitat ce-a fost adevărat.

Am încercat la telefon să te aud

Nu ai răspuns, poate era pe mut,

E trist, dar ăsta-i adevărul crud

Și îl accept, dar nu renunț să lupt.

M-aș duce după tine să te caut 

Dar nu știu încotro să o pornesc, 

 Un semn aș vrea trimis de tine 

La care să răspund că...te iubesc. 

Sper să te găsesc cât mai curând

Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,

Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori 

Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!

Din-naltul cerului cad fulgi de nea
Pe ale noastre amintiri de altadat',
De care-acum cu greu îmi amintesc
Că anii m-au cuprins și te-am uitat.

Da, chipul tău îmi mai apare-n vis
Și mă întreabă, de ce am renunțat,
Că, doar eram atât de-'ndrăgostiți
Și cine m-a vrajit și m-a influențat.

Apoi, în șoaptă-mi zici că mă iubești
Și niciodată, iubirea ta...nu s-a oprit,
Chiar și acum când vremea.. e târzie
Iar eu, demult, demult, te-am părăsit.

Am încercat în timp, să-ți cer iertare
Dar mi-a lipsit curajul de-a mărturisi,
Că inima-mi era furată... de altă fată
Și n-am putut rosti cuvântul... părăsi.

.................................

Acum și tu și eu, suntem căsătoriți
Și ani frumoși.. am adunat în viață,
Avem copii, nepoți și feicire-n casă
Așa că cer frumos, de poți..mă iartă!

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!

Iubirea nu-i un vis ce trece,

nici vânt ce uită să mai bată,

e râu ce-n pieptul tău se-apleacă

și sapă-n stânci fără să sece.

E foc ce nu-ntreabă dacă poate,

arzând și palme, și destine,

dar cine-n flăcări nu se zbate

n-a fost iubit pe deplin bine.

Iubirea nu e doar lumină,

e și furtună, și tăcere,

e dor ce mușcă și alină,

e drum ce-și cere înviere.

Căci cine-a fost iubit odată

rămâne veșnic împărțit—

o parte-i stea ce stă de pază,

o parte-i rană ce-a iubit.

De ce ne chinuim atât?

ce mai rămânem la sfârșit?

Iubim prea mult, și negreșit

murim încet și prea grăbit.

Rupem din noi cu fiecare

privire dată înapoi,

Ne doare dorul, doare tare,

și totuși ne întoarcem noi.

Ne rupem liniștea în două

când nu mai știm ce e de spus,

Și ne îmbracă o vorbă nouă:

uităm că suntem de-ajuns.

Zâmbim cu colțuri de regret

și ținem mâini care dispar,

Uităm ce-i viu, încet-încet,

dar totuși așteptăm bizar.

Trăim din plin, prea plini de noi,

ne dăm iluzii ca speranțe,

Iubirea ni se naște-n ploi

și moare-n sute de nuanțe.

Ce-am avut s-a dus în timp,

ca fumul cel ce se destramă.

Rămânem triști și goi, în schimb,

cu suflete-nghețate-n teamă.

Și dacă poate azi, sau mâine,

tăcerea nu ne va mai frânge,

Vom regăsi gânduri străine

într-un regret ce nu se stinge…

…Dar până-atunci murim tăcând,

cu pașii grei și inimi frânte,

Iubind din greu, mereu pierzând,

noi ne sfârșim… în amănunte.

Uneori mai văd și eu

soarele cum se revarsă

în părul tău, pe umerii tăi…

doar pentru că ești așa de frumoasă.

Nu-l condamn, aș face la fel

dacă aș fi soare și aș avea ca el fața brună…

te-aș căuta pe pământ să te văd în fiecare zi,

nu mă aștept să te văd și azi

pentru ca te-am văzut și ieri și cred că mi-am folosit tot norocul din această lună.

(Oricum, în dimineața asta nu prea văd soare,

deci cred că o să fie o zi bestială)

(Oh, nu mai contează,

e acolo, ne privim pe fereastră)

Pe zi când lumina s-a desfășurat,

In 1 ianuarie, în prag de An Nou,

Al meu băiețel pe Pământ s-antrupat,

A fost dar divin, de la Dumnezeu!

Si nu am cuvinte sa il defineasca,

E clar pentru mine-i fiintă Cereasca!

Si el si a lui mama ce o iubesc,

Femeia pe care din veci mi-o doresc!

Cu ochii tai verzi si parul tau blond,

Frumoasa mea, ooh mare  iubire!

În brațele tale natura varsa,

Povestea noastra de fericire!

Intreg Universul se-nchina-ti in față

Ca esti un izvor datator si de viata,

Ca esti un izvor de iubire deplina,

Ca tu esti a mea... esti fiinta divina!

In fiece clipa el prinde contur,

Si-a noastra iubire-l inunda complet.

E Levi din ce in ce tot mai mult!

E tot pentru mine! Copilul perfect!

Si da, m-ai facut fericit peste poate,

De-aceea si trec usor peste toate!

Ca am mangaiere-n a mea batranete

Ce sta doar sa vina si  nu cu tristete!

Ca am eu acasa si-un alt baiat

Ce straluceste acum ca barbat!

Olimpic avem noi in casa, sa sti...

Ca e lucru mare sa-l vezi zi de zi!

Ca vine si vremea ca sa isi ia zborul,

Sa zboare n vazduhuri ca un porumbel,

Si-om plange amarnic ducandu-i doar dorul!

L-avem noi pe Levi, ne mangaie el!

Si uite asa viata-i buna cu mine,

Sa fiu fericit si sa o traiesc!

Sa fiu multumit ca azi te iubesc,

Ca tu sa fi azi fericita cu mine!

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

cu mantia pătată de vin

și capul ușor plecat

în cămașă de satin

și cu zâmbetul secat

te îndepărtezi molâu în zare

abia ținut pe picioare

într-o formă grațioasă

fără nici o deficiență

luă naștere povestea noastră

înconjurată de credință

pe-un cântec ce răsuna-n zori

din strunele unei viori

evitând a fi trufaș

ți-ai despletit mâna de-a mea

sa nu fiu al tristeții tale ostaș

iar coroana s-o poți ceda

inima dificil pulsează

cât absentezi se agravează

cu fală și amar ‘necat

ma scufund în dulce somn

îndurerat m-ai căutat

tu, neprețuitul meu domn

dar…tot traiul mi se cufundă

in amintirea ta profundă…