Război din pace
Nedumerit privindu-ți chipul
Din vid scăpare nu aveam
În minte îmi juca doar gândul
"De-aici ieşire nu mai am"
Sărac privindu-mi ochii tu "nemo" îmi spuneai Spuneai fără cuvinte
Te subânțelegeai
Certându-mă fregvent cu mine război din pace am făcut,război ce no să se termine,război ce nu sa mai sfârșit.
-Fii mai puternic Dar tot odată nu fi dur
Tu de iubire nu ești vrednic Eu iubitorii nu-i îndur
Dar tu iubește mă Cum nu ai mai iubit!
lubit vei fi de nimeni Căci din războaie n-ai ieșit
-Învingător de o să ieși,sămi spui
-De ce!?să mă iubeşti!? lubirea ta nu trebuiește nimănui!
lubit voi fi,dar tu iubită nu mai iești
Pentru-a fi iubită,fără motive să iubești!!!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Mihai Zaharia
Дата публикации: 8 января 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 560
Стихи из этой категории
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Muză
Și iată toamna
Și iată se va duce
Și iat-o pe mama
Cum ne aduce ceva dulce
Și ea se va duce
Și iată iarna
Și iată ninge
Și iată-l pe tata, albe fire
Și el se va stinge
Și iată primăvară
Și iată rozul și frumosul
Și iată-mă pe mine, speranță astrală
Cum aștept să vii
Și eu voi muri
Și iată vara
Și iată seninul seara
Și iată-te pe tine
Eleganță a mii de balerine
Și tu n-ai voie să dispari
Căci tu ești a mea Lorelei
As vrea o relație dar...
As vrea sa am o relație dar
Dacă nu o sa îmi ofere liniște?
Dacă o sa ma părăsească la cel mai mic nerv al meu?
Dacă o sa ma chinuie gândul la persoana care am iubit-o cel mai mult?
Dacă o sa vreau sa ma întorc înapoi la el?
Dacă o sa ajung sa înșel cu gândul, cu privirea și cu sentimentele mele?
Dacă s-ar întâmpla toate astea as fi eu cel mai mare inamic al meu... Dar poate ca sunt deja
Poate ca sunt cea mai proasta persoana pe acest pământ?nu la inteligenta ci la dragoste
La cum ma poate orbi și distruge
Cum poate sa facă din mine un înger
Un înger care e orbit de atâta dragoste, de atâta fum de la focul care arde în inima lui
Care ar putea sa primească în casa ca să ajute orice persoana care are nevoie de ajutor
Care nu ar putea nici în gând sa însele oamenii
Sau as putea fi un demon
Care ar fi impulsiv și fără principii
Fără motivația de a face orice
Atunci empatia mea s-ar evapora
Și as putea sa fiu cea mai îngrozitoare persoana de pe acest pamant
Dar în final pana la urma totul depinde de mine și de ce cale vreau sa aleg, drumul bun sau rău?
Sa trec peste și sa aleg partea cea mai buna parte din mine și un viitor strălucit?
Sau sa aleg sa fac rău lumii, inclusiv mie?
Cred ca prima opțiune ar fi cea mai buna
Pentru ca as ajung în final împăcată cu mine insumi
Dar în a doua opțiune as putea sa dau toți demonii afara sufletul meu iar atunci n-as rămâne cu nimic, doar cu un regret profund și cu dorința a dispărea de eo acest pământ vulnerabil și bogat dar si sărac in același tmp
Probabil eu sunt diferita de majoritatea oamenilor pentru ca altfel nu mi-aș putea exprima cum poate dragostea sa facă din mine ființe diferite și alții pot trece peste ea fara tristețe ci doar cu un zâmbet ca ar putea alege sa fie împreună cu o persoana cu un chip mai frumos decat precedenta
Timpul
De ce mă ignori acum?
Daca am trecut de un așa drum
Eu chiar te iubesc
Dar simt ca mă rănesc
Poate asta sunt niste gânduri
Care aduc numai vânturi
Dar simt că așa este
Nu mai este totul o poveste
Te vreau alaturi oricum
Să avem același drum
Nu înțeleg ce dorești
Am avut impresia că crești
Și am ajuns unde suntem
Și ma întreb "Oare asta vreiem?"
Am ales acest drum
Ca să fiu cu tine oricum
Parca era totul bine
Și vine în ivie
Gândul dacă teai săturat
De tot ceia ce am adunat
Visam la noi mereu
Ca să fim la bine și la greu
Nu stiu dacă m-am greșit
Timpul va arăta drumul potrivit
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Neînțeles
S-aprinse în mine o lumină,
caldă și molcomitoare,
ce-a crescut într-o văpaie...
Trup fragil și singuratic
ce nu știe să se poarte,
captiv este stângăcie
dragostei împărtășire...
Gura mi se-mpleticește în
cuvinte de amor,
Priviri confuze, înlăcrimate,
te-ndrăgesc, Lumină,
Mâini stângace ce încearcă
cu greu să te fericească,
Pași înceți în jurul tău,
împleticindu-se valsează...
În locul inimii ce-a fost
se tot zbate un gol de moarte.
Lănțuit într-o văpaie
mă tot lupt fără puteri,
trup, priviri și glas spre-a spune
neînțeles amorul ce ți-l port...
Precum ceilalți nu-nțelegi
lupta ce-o trăiesc
și în pașii lor urmezi,
uitându-mă pe mine...
Un singur lucru pot în viață,
și acela-i a iubi,
nimeni, însă, nu așteaptă
Amorul a-l destăinui....
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Muză
Și iată toamna
Și iată se va duce
Și iat-o pe mama
Cum ne aduce ceva dulce
Și ea se va duce
Și iată iarna
Și iată ninge
Și iată-l pe tata, albe fire
Și el se va stinge
Și iată primăvară
Și iată rozul și frumosul
Și iată-mă pe mine, speranță astrală
Cum aștept să vii
Și eu voi muri
Și iată vara
Și iată seninul seara
Și iată-te pe tine
Eleganță a mii de balerine
Și tu n-ai voie să dispari
Căci tu ești a mea Lorelei
As vrea o relație dar...
As vrea sa am o relație dar
Dacă nu o sa îmi ofere liniște?
Dacă o sa ma părăsească la cel mai mic nerv al meu?
Dacă o sa ma chinuie gândul la persoana care am iubit-o cel mai mult?
Dacă o sa vreau sa ma întorc înapoi la el?
Dacă o sa ajung sa înșel cu gândul, cu privirea și cu sentimentele mele?
Dacă s-ar întâmpla toate astea as fi eu cel mai mare inamic al meu... Dar poate ca sunt deja
Poate ca sunt cea mai proasta persoana pe acest pământ?nu la inteligenta ci la dragoste
La cum ma poate orbi și distruge
Cum poate sa facă din mine un înger
Un înger care e orbit de atâta dragoste, de atâta fum de la focul care arde în inima lui
Care ar putea sa primească în casa ca să ajute orice persoana care are nevoie de ajutor
Care nu ar putea nici în gând sa însele oamenii
Sau as putea fi un demon
Care ar fi impulsiv și fără principii
Fără motivația de a face orice
Atunci empatia mea s-ar evapora
Și as putea sa fiu cea mai îngrozitoare persoana de pe acest pamant
Dar în final pana la urma totul depinde de mine și de ce cale vreau sa aleg, drumul bun sau rău?
Sa trec peste și sa aleg partea cea mai buna parte din mine și un viitor strălucit?
Sau sa aleg sa fac rău lumii, inclusiv mie?
Cred ca prima opțiune ar fi cea mai buna
Pentru ca as ajung în final împăcată cu mine insumi
Dar în a doua opțiune as putea sa dau toți demonii afara sufletul meu iar atunci n-as rămâne cu nimic, doar cu un regret profund și cu dorința a dispărea de eo acest pământ vulnerabil și bogat dar si sărac in același tmp
Probabil eu sunt diferita de majoritatea oamenilor pentru ca altfel nu mi-aș putea exprima cum poate dragostea sa facă din mine ființe diferite și alții pot trece peste ea fara tristețe ci doar cu un zâmbet ca ar putea alege sa fie împreună cu o persoana cu un chip mai frumos decat precedenta
Timpul
De ce mă ignori acum?
Daca am trecut de un așa drum
Eu chiar te iubesc
Dar simt ca mă rănesc
Poate asta sunt niste gânduri
Care aduc numai vânturi
Dar simt că așa este
Nu mai este totul o poveste
Te vreau alaturi oricum
Să avem același drum
Nu înțeleg ce dorești
Am avut impresia că crești
Și am ajuns unde suntem
Și ma întreb "Oare asta vreiem?"
Am ales acest drum
Ca să fiu cu tine oricum
Parca era totul bine
Și vine în ivie
Gândul dacă teai săturat
De tot ceia ce am adunat
Visam la noi mereu
Ca să fim la bine și la greu
Nu stiu dacă m-am greșit
Timpul va arăta drumul potrivit
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Neînțeles
S-aprinse în mine o lumină,
caldă și molcomitoare,
ce-a crescut într-o văpaie...
Trup fragil și singuratic
ce nu știe să se poarte,
captiv este stângăcie
dragostei împărtășire...
Gura mi se-mpleticește în
cuvinte de amor,
Priviri confuze, înlăcrimate,
te-ndrăgesc, Lumină,
Mâini stângace ce încearcă
cu greu să te fericească,
Pași înceți în jurul tău,
împleticindu-se valsează...
În locul inimii ce-a fost
se tot zbate un gol de moarte.
Lănțuit într-o văpaie
mă tot lupt fără puteri,
trup, priviri și glas spre-a spune
neînțeles amorul ce ți-l port...
Precum ceilalți nu-nțelegi
lupta ce-o trăiesc
și în pașii lor urmezi,
uitându-mă pe mine...
Un singur lucru pot în viață,
și acela-i a iubi,
nimeni, însă, nu așteaptă
Amorul a-l destăinui....
Другие стихотворения автора
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
O ultimă zi
Întoarce-te jos a mea stea păzitoare
Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor
Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară
Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor
Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă
De veșnica spaimă de viitor
În schimb îți ofer păgâna mea viață
Și zilele mele de muritor
O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie
Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit
Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte
preafrumosului chip ce mă făcea fericit
“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac
Tot ce a fost a avut loc să fie
Și chiar de regret,nimic n-o să fac”
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
O ultimă zi
Întoarce-te jos a mea stea păzitoare
Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor
Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară
Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor
Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă
De veșnica spaimă de viitor
În schimb îți ofer păgâna mea viață
Și zilele mele de muritor
O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie
Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit
Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte
preafrumosului chip ce mă făcea fericit
“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac
Tot ce a fost a avut loc să fie
Și chiar de regret,nimic n-o să fac”
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
O ultimă zi
Întoarce-te jos a mea stea păzitoare
Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor
Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară
Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor
Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă
De veșnica spaimă de viitor
În schimb îți ofer păgâna mea viață
Și zilele mele de muritor
O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie
Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit
Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte
preafrumosului chip ce mă făcea fericit
“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac
Tot ce a fost a avut loc să fie
Și chiar de regret,nimic n-o să fac”
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
O ultimă zi
Întoarce-te jos a mea stea păzitoare
Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor
Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară
Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor
Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă
De veșnica spaimă de viitor
În schimb îți ofer păgâna mea viață
Și zilele mele de muritor
O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie
Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit
Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte
preafrumosului chip ce mă făcea fericit
“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac
Tot ce a fost a avut loc să fie
Și chiar de regret,nimic n-o să fac”