durere

A pătruns răceala prin oasele mele,

Găsindu-mi în ADN 

Numele-ți și particule de stele

Iubind prea mult, pentru o secundă, inima ți se oprește

Încerci să o dai înapoi dar nimic nu-ți mai trece...

Nu îl mai recunoști pe acel om din fața ta,

Ne-am întreba  „De ce orgoliul îi așa grăitor”?

Prin inimile unul celuilalt ai fi doar un trecător

Cândva inima-ți-era însetată după afecțiunea sa.

------------

Cât de scump pierzi persoana când nu spui ce simți?

Viața însăși ne învață că orice pierdem devine lecție

Ne întrebăm oare de ce ochii niciodată nu vor minți?

 Uneori tindem să credem orice firimtură de atenție.

-------------

Câte părți din noi mai trebuie să lupte având un rost?

Iar regretele venind din versiunea-ți cea veche

Găsind în prezent prin tine răspunsurile înțelepte

Văzându-l prin cine era din a ta minte nu ceea ce ar fi fost..

Iubitul meu cu ochii trişti

Să ştii că sunt aici

te-astept cu braţele deschise

dar nu pentru mult timp

 mai ştii atunci pe bancă

naivi eram

îţi purtam iubirea-n suflet

de chin am zis să te las

De cine ți-e dor oare?

De amintirile nefăcute?

De tot ce ai uitat că doare?

De cuvintele ce i-a făcut buzele tăcute?

M-am gândit că rațiunea mi-a înșelat a mea inimă,

Acum ceva timp am trecut printr-o furtună infirmă.

Printr-o dramă amoroasă am răsucit toată povestea.

Chiar aşa de al meu suflet ce cândva el se adăpostea.

E o răscoală între ceea ce nu am putut spune,

Nu ştiu de ce ne apare dorul la apusul ce apune,

N-am mai aştepta răsăritul pierdut prin spate,

Regretându-şi târziu cuvintele dure în noapte.

M-a îmbrățișat cândva, 

Un trup înalt și imperfect. 

Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.  

Mi-a lasat iubire temporară la pachet.

Ochii căprui care îți amintesc de cafea, 

Îți spun un " Te rog,  nu pleca " 

sa fi vocea, și respirația

Bătăile inimii și speranța... 

Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.

Era atât de mic în ochii mei, 

Dar atât de mare-n inima mea,

L-am desprins dintr-o bucată

Și-a plecat de tot din lumea mea.

n-ai vrea decât să ajungi cât ma repede acasă

aventura ziliei printre atâtea lucruri lipsite de sens

e pe sfârșite

întrebările nepuse

ochii holbați

goliți de umoarea vitroasă

rămân fără răspunsuri și fără reacții

îmi aprind o țigară ca să nu fac un atac cerebral

.

și asist resemnat cum viața îmi așează pe umeri  tot cerul

în bătaie de joc

.

știind că nu-l pot lua cu mine-năuntru

.

unde să-nghesui atât infinit

atâta albastru

.

 abia mai este loc pentru o boare de aer curat

.

ultima frântura de liniște

rămasă de ieri

într-o cutie de chibrituri pe jumătate goală

nu mai are puls

.

disperarea se zbate ca o pasăre neagră

din colț în colț

.

de obosit ce sunt mă prăbușesc  între fotolii

.

voi fi foarte singur la noapte cu fâșia această de cer

năruită in prag

cu stelele aceste risipite pe deluri

cu lumina quasarilor triști înfiptă în gât

departe

foarte departe de țărm

.

n-a mai rămas nicun capăt de pod de unde s-arunci o ancoră…

Aceleași terminații,

Cuvinte și implicații

În gânduri și notații,

În a simbolului sferă

Ele par că se succed.

Create din inteligență,

Dând forme din perseverență

Și fondul lor din vigilență,

E lupta înlănțuită, efemeră

A sentimentelor ce se preced.

Iubesc

La stele sa privesc

Iubesc

Parul sa mi-l ingrijesc

Iubesc

Mereu sa zambesc

Iubesc

Persoanele care ma fac sa zambesc

Iubesc

Pe campii sa topaiesc

Iubesc

Lui Dumnezeu sa-I multumesc 

Iubesc

Raul si intregul ceresc

Iubesc 

Pe mine sa ma iubesc

Iubesc

Unghiile sa mi le vopsesc

Iubesc

Teatrul romanesc

Iubesc

Poetii,pe chip sa-i citesc 

Iubesc

Actorii sa-i privesc

Jucand un rol mistic

Uneori atipic

Ma iubesc

Asta conteaza,ce mai doresc?....

Viață scumpă, viață scurtă,

Ești un chin și ești o luptă.

Ești ca pelinul de amară,

Și dulce ca mierea de vară.

Ai zile senine, ai zile cu nori,

Ești și furtună uneori.

Tu ești apă de izvor,

Iar alte ori un val nimicitor.

Mă lași să urc și mă cobori,

Și tot repeți de-atâtea ori.

Azi mă vindeci, mâine rănești,

Prin bine și rău mereu tot pășești,

Dar te iubesc așa cum ești!

Они мне обещают жизнь,  
Они! Слепые от рожденья.
Пытаясь только услужить, 
Слепым и глупым убежденьям. 
 
  Они мне обещают мир,  
  Руками красными от слизи. 
  Пытаясь запереть меня в сортир, 
  Прикрасами их идеальной жизни. 

Mă uit la ele — linii tăcute,

Desenate-n carne, adânci și mute.

Nu cer nimic, nu spun cuvânt,

Dar știu prea bine tot ce simt.

Sunt amintiri ce nu s-au stins,

Din nopți cu sufletul întins,

Pe marginea unei tăceri

Ce n-a știut să ceară ieri.

Nu-mi mai e rușine de ele,

Sunt ale mele, doar ale mele.

Dovada că am fost aici,

Chiar când voiam să plec… în mici.

Dar azi le privesc cu un gând nou:

„Uite, ai trecut prin rău.

Și totuși ești.” — Și totuși stau.

Și totuși simt. Și totuși vreau.

Și poate-ntr-o zi, fără teamă,

Le voi atinge ca pe-o rană

Vindecată — nu uitată,

Dar de mine… îmbrățișată.