Tourist

Zvelți pași al nopții,
Izvoarele minții memorii,
Mormane de cuvinte fără titlu
Inimii tăcut îmbujorat a-mi fii suflu

Să-mi dai și mi-e luna ta
Al tău cor de suflet aș dori picta
Temeri fără vre-o grijă alina
Ecou de două voci a râvna

Iar, muză a inscripțiilor de hârtie,
Uită-te cum îți cer scumpă bijuterie,
Bătălii comune într-un glas să purtăm
Ere întregi în melodie să trasăm,
Să-ți prețuiesc ochii ca de lună,
Ca nici-o clipă să nu apună.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Fervor-filled soul mirrors,
All alone in the Eden garden,
Between green barriers,
Rosebud whispers eaten.

Beneath the moon's entwined gaze,
In clandestine dances, desires unfurl,
Skin on skin, igniting blaze,
As passion's tempest swirl.

Breaths mingling, hearts ablaze,
Each touch a wildfire, burning bright,
In this secret place, our bodies graze,
Lost in the symphony of the night.

Whispers become moans, soft and sweet,
Echoes of ecstasy in the still air,
Lust's crescendo, a rhythmic beat,
As we surrender to the primal flair.

Unde gânduri tăcute vorbesc
Nelagate de stelele ce grăiesc
De unde numai tu pe cer apari
Edict dat în sine ca mereu tu să-mi resari

Așa cum în ale mele degete scriu
Indicator clar numai ție ca plâns de fluviu
Depicție că numai ți-e îți pot ilustra
In dulci povestiri numai un surâs încarna

Sper numai la o dorință sosie
Pentru a mea muză a inscripțiilor de hârtie
A ști că a da timpul înapoi nu-i a mea timie

Rog către al tău cer și ale mele stele
Unic protejându-ți visele
Ti-e măcar alinare să-ți aducă printre ele.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,

Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,

Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Altar Far' De zei

M-ai vrăjit cu speranțe,

Prin povești am amuțit,

Ceea ce am simțit,

Căldura ta, m-ai lăsat fără torțe,

Am plâns pentru tine,

Am râs în sine,

Am realizat că mă alungi,

Am creat realitatea de care fugi,

Nu-ți mai sunt prinț, sunt rege,

Nu mai are cu ce să mă lege,

Lanțurile-s rupte, nu mai ai regrete,

Crezi ca incă mi-e sete?

Venerația mi-a provocat greață,

Atatea fețe in ceață,

Nu-ți recunosc chipul,

Trebuie sa plec, a venit timpul,

Am să merg prin deșert flămând,

Iți las frica la intrare,

Să mă judece toate umbrele privind,

Nu mai caut scăpare.

Gândesc SF, ca Oppenheimer, 

Încercând să fiu propriul meu idol,

Visând că pun mâna pe bandă, 

M-am trezit ,subit, în filmu' meu...și nu-s regizor,

Vorbesc și plâng, la o comandă,

Dictat de un observator inert,

Totu' doar pentru un spectacol,

Fără public, cu un scop incert,

Singuru' actor fără lumină, deși filmează în deșert.

Chiar dacă platou'-i plin,

Pustiu' îi palpabil, și obscen de evident,

Actorii vin, și nu mai vor să plece,

Rămân în urmă doar gunoaie,

Îmbătându-se pe set.

Bani lichizi, plătesc cu traume,

Jet pe jeb de o ajuns și-n creier,

Blocat ca recuzită, sunt trimis la-naintare,

Să trec prin baltă de regrete,

Stupid, ce foame au de cadre,

Deși scenariu' nu-i complet.

Încă de mic, atacat, nu academic,

Acum forțat sa răspund per vers,

Pentru gândurile mele, închipuit profesionist,

Că primesc toate creditele,

Încă-ncearcă , da' nu-s convins,

Că merit pentru tot ce fac un sfert.

Ochii-mi proiectează scena-n cortex,

Îndoielile mă fac să nu fiu transparent,

Ce văd e tragic, un labirint complex,

De glume sumbre, duble-n înțeles,

Unde cârjele ard fără regret, sau nimeni sa-şi asume,

Cu sclipirile de geniu, normal că-ncepe și să tune,

Printre stropi apar poeți trecuți de timp absenți,

Și profeți în fuste,

La o înmormântare, cu arfe de balet.

Concret, privesc din exterior, în cutie corpu-mi coace,

Zace mort, io-s mesager,

Săritor din prag de moarte,

Uitându-mă la mine-n silă,

Că-ndulcesc marea cu sare,

Arunc critică, văzându-mă iar îngropat,

De personaje tranzitre,

Atunci lumea se ridică încet, 

Extazu' se implică, însa-n mine nu-i prezent,

Rațiunea-mi ține izolat cavou', liniște,

Până ce-i claustrofob echou',

Doar lumina-mi e salvare...vreau să strig...

Da'-s blocat în prismă-nchisă.

 Denis Poetu' -,,Filmu' meu" 2023

    Aici nu mai locuieşte nimeni... 
    corăbiile cuceritorilor s-au scufundat de mult, 
    catarge înalte nu vor mai atinge niciodată cerul ochilor mei...
    Doar negre epave cu ecouri grave 
    de biserici, în care moartea se roagă 
    în fum albăstrui de tămâie, 
    îşi învolbură-n-spre lumină 
    zdrenţele mării mele tulburate
    de vise, de-aşteptări, de speranţe, de nori...
    
    Aici nu mai e nimeni, 
    nici măcar eu nu mai sunt...
    Golul lunii se cască, 
    urlând spre stele 
    ce nu mai sclipesc
    visele, aşteptările,  speranţele şi norii...
    Norii mei.

Nu vrea misterul vieții să ne-arate
Ce-ascunde-n dos de cer și de cortină,
Însă ne lasă, să-i luăm pe apucate
Câte o rază plăpândă de lumină!
..
Ce-i sus e jos, deși la altă scară,
Misterul nu ne-ascunde-al vieții ceas,
El ne invită în cântec de fanfară,
Să-l intuim, să-l invităm la vals!
...
Misterul nu s-ascunde, doar se joacă
Și ne ispitește-n fel și chip,
Nevăzut, clepsidra să ne-o-ntoarcă
Să-l intuim, în șirul de nisip!

Într-o seară plină de nuanțe

a apărut un vis plin de speranțe,

Dar, roata vieții se întoarce

ca și un câine ce mânancă oase.

Oamenii se-n bolnăvesc si mor,

cu mințile in nori.

Draga lume neprețuită,

De ce mi-ai luat lumea in spită?

Ma gandesc si mă mai uit

Tu dragă lume iubitoare,

ce ai pățit?

Cuvintele trebuie lustruite

In fiecare seara,

Rugaciunea, ca o ceara

Se aseaza intr-un strat subtire,

Apoi se lasa putin la uscat,

Cand totul ti se pare pierdut,

Le iei pe fiecare in parte

Si cu pazla iubirii,

Cu multa migala,

Rabdare,

Lustruiesti intelesurile,

Iar si iar, pentru ca nimeni

Nu stie cat de frumos poate fi

Cuvantul, la final.

Cateodata, ceara nu e buna

Si oricat te-ai stradui

Apare un fel de bruma,

O ceata, o zgarietura,

Si intelesul nu e clar.

Si maine iar, si iar.

Daca din intamplare ti se pare

ca ai atins nemarginirea,

Si vezi cu ochii tai lumina

Abstracta din spatele

Intelesului firesc,

Nu te speria, nu te lasa

Vrajit de intamplare,

Ascunde cuvantul acela

Adanc in mare,

Nu te opri,

Ramai in fraza ta.