- IARNA -

Pe întiderea albă , stăpână

Un râtâcit disperat se închină.

Cârarea,poteca-i ascunsâ,

Pașii se ascund adânc în omăt!

Viscolul țipă se zbate

Învâluie tiranic ,omu din spate

Hoțește poposește-n brădet

Răsfoind frunzele moarte.

Balaur de aer flămând

Înșfoacă pustiul gemând...

Se joacă î n cruda lui tiranie

Cu un biet călător rătăcit.

Cu săgeți îi sfâșie fața

Speranța-i mai subțire ca ața.

Pustiul e atât de aptoape

Nămeții aici vor să-l îngroape.

Grâbește sărmanul  să ajungă

În satul lui  aproape de luncă

Viscolul i se așează în față

Inima-i de teamă îngheață....

În zare pe urma-i fugară

Râsună urlet de fiară

Ecoul îl poartă ,îl înmiiește

De groază în piept inima se oprește.

Pe albul zăpezii de om neumblată

Crivățul,vântul a uitat să mai bată!

Un semn de întrebare se întinde în zare

L-a văzut Domnul din cer oare?....

Haita de lupi e tot mai aproape

Ochiul lacrima-și soarbe...

E clipa în care în salt către moarte

Mintea aleargă gânduri deșarte...

Cu ochii închiși

Așteprându-și sfârșitul...

Fiara-i stârnită de sânge

Cu fulgi grei de nea cerul plânge

S-a tras o cortină groasă,

Peste curte și pe casă,

Fumul suie tremurat,

Zilele s-au micșorat...

Dimineața-i fără soare

Norii cern apă de ploaie

Florile zac ofilite

De bruma toamnei stropite.

Ceru-i în  zare-i plumburiu

Doar un vânt bate zglobiu...

Toamna-i  bună și bogată

În ruginiu îmbrăcată.

Astăzi mi-a bătut în geam 

Odată cu zorii,

Raza ochilor tăi 

Ca talazul mării...

Chiar și zorii cenușii

Presărau lumină ,

Și  în sufltu-mi  bonlav 

Parfum  de sulfină.

Val de  aer parfumat 

Trece prin  perdele...

Dor , regrete ,neîmpliniri

Ploaia  să le spele.

       Poate stârnesc curiozitatea: cum se simte un om, care-și simte sfârșitul aproape ?

Ce idei îi trece prin minte, ce regrete are, mai are dorințe ?Mai poartă cuiva ură, dușmănie ?

Nu știu ce gândesc alții, dar eu regret mult că părinților mei le-am acordat puțin timp, am stat 

rar de vorbă și le-am dat puțin ajutor. Asta regret cel mai mult. Copiilor mei, am vrut să le dau și 

inima dacă le făcea trebuință, dar le-am dat multă tristețe, o copilărie nefericită, care i-a afectat

și asta încă mă doare. Datotită lor am o bătrânețe liniștită, ei se înțeleg, cu mine sunt protectori,

respectoși, ce-mi mai pot dori?

      Da, regret că o să plec în neființă, viața pe Pământ e scurtă, cere eforturi până prinzi rădăcini

și neantul te ia de lângă ce ai înjghebat sau construit, pentru totdeauna....

     Da, ma-am atașat de lucruri, de gospodărie și ceva doare, că totul rămâne în urmă, în părăsire,

înstrăinate.

     Cât suntem în putere, putem gândi, că totui trecător, să lăsăm răutatea...ducă-se în pustiu mai 

avem timp să cultivăm omenia, iubirea,bunacuviință, să nu plecăm cu regrete

Mama Om o viață întreagă

Puilor le poartă grija;

Îi iubește ,îngrijește,

Stă mereu la căpătâi:

Boala,pica,dușmănia

Le trimite în pustiu .

Și pentru zbuciumul de-o viață ,

Când ajunge la apus,

Unde sunt copiii tineri

Să-i țină loc de toiag

Și la greaua bătrânețe

Să-i vadă lumină-n prag?

Câte mame sunt uitate

De vreme și de copii

Și câte lacrimi amare

Din izvorul ochilor

Se preling și curg îi barbă

De tristețe și de dor?

Gabi  luase ceva bani de la cei cărora voia să vândă..Acum eram căutată și de unii și de alții.

Cred că a mai făcut și alte prostii  pentru că și-au făcut în grabă bagajele și au fugit cu tot grupul

în țară .După  plecarea lor ,vine Nabi  bucuros să mă scoată din ascunzătoare.Nabi  îmi oferă

o cameră la hotelul lui și eu îl ajut la bar .Eram așa de bucuroasă  de această veste ,încât l-am

sărutat .Bucuria mea  l-a emoționat cu adevărat ,realmente era și el fericit .Eram singură printre

străini și mă simțeam mai în siguranță

     După câteva zile mă caută Fatah și rămâne surprins când mă vede în bar,onorând comenzile

clienților ,bucuroasă și fericită.Mă tachinează -acum cât mai ceri  pe oră?-întreabă el cu ochi blânzi

și voce caldă .Am înțeles  că mă bucur de simpatia  lui și acum am doi prieteni cu care îmi face plăcere

să vorbesc. Încercam să uit prin ce am trecut și eram fericită că am unde lucra .Pe tine te sunam tot

mai rar,știam că acesta nu-i locul meu,dar nici să mă întorc în țară  nu doream .Apoi mi-ai comunicat că

tata  a murit în accident .Eram supărată pe el  de când se recăsătorise după moartea  mamei Am avut

impresia că ne abandonase .Îl vedeam  adesea prin oraș  pe tatăl nostru cu fiul lui cel mic Acum nu mai am

nimic cu nimeni .M-a luat valul vieții și am uitat de ei .Mi se pare că toate acestea s-au întâmplat  demult .

A fost o vreme când ,aveam ceva și cu tine .

     - Eu cu ce ți-am greșit?

      -Atunci când erai îndrăgostită  de Vali .Te vedeam adesea plângând .Plănuisem  atunci să mă răzbun pe el,

dar apoi am plecat ,și toate au rămas în urmă

      -Povestea mea cu Vali s-a încheiat  când am realizat că Adriana era aleasa lui!...

      -Mai știu că Octav ținea mult la tine ,de ce nu ți-a plăcut de el? Câte bilete îți trimetea prin mine ,eram la curent

cu sentimentile lui pentru tine .

       -Nu-i vorba de plăcut ,Ștefania ,și nici de faptul dacă e băiat bun sau rău ! Asta o realizezi cu mintea , însă

inima este cea care alege, ea ăți dă de știre când întânlești  jumătatea .Nu fegeaba se sune că există

-săptămâna  chioară - atunci nu-i vezi  alesului tău defectele . Dragostea  înflorește într-un sărut ,simți  că trăiești

într-o îmbrățișare, te apucă dor de viață și te scoate din anonimat cuvintele de dragoste .Atunci și numai atunci ,

inimile celor doi bat la fel .

      -Ce frumos îmi pare ce spui !

     -Dragostea , iubirea,este cel mai minunat  sentiment pe care îl trăiește un om . Iubirea nu ține cont de greutăți,

de lipsuri .O iubire e ca o zi de sărbătoare, ca un răsărit  de soare,ca o mare de liniște,ca o ploaie binefăcătoare

pe un ogor pârjolit de soare .Eu am trăit ,am simțit toate acestea în preajma lui Vali .

     -Deci ai cunoscut iubirea ? ai trăit-o cu intesitate !

      -Da ,Ștefania ,și în nopți de nesomn ,zvârcolirii în așternut ,pernă udă de lacrimi  ,gol ,un gol imens în suflet .

     -Ai  trecut prin tot ce spui?

A ieșit Luna să joace

pitulușul prin pădure

și aprinde licuricii

de pe zmeure și pe mure

și de-atâta noapte caldă,

păsări mici, clevetitoare,

jură c-au văzut prin ierburi

niște stele căzătoare…

Nici copiii nu se-ndură

să se ducă la culcare,

vor să prindă-n seara asta

licuriciul cel mai mare.

Ies părinții să-i adune

pe la case și din noapte

îi cheamă copilăria

și pe ei, cu mure coapte…

Trupu-i zvelt,

Brăzdat de frumusețe,

Ce nici n-a existat,

Se arată printre-a ei eferme,

Și prin mirosul dulce-mi iese,

Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!

Și miroase pur a scorțișoară,

De-a mirosul alb de crizanteme,

Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,

În acel loc, în a simfonii mierle,

Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,

Calde bucurii m-a pasă!

Avusesem eu un loc fantezic,

Un loc în care pot să zbor?

Nu, caci acesta-mi dă fior,

Din acelea care nu mă  dor,

Ci din contră, vad intr-un locșor,

Ce n-am mai văzut vreodată!

Acolo pot visa oricând,

Doamna Albă a Încântarii,

Iazul Zânelor feeric,

Și Padurea Înfiorării,

Oh, ce dulce-i fica ceții,

Acolo, acolo aș vrea să zbor!

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Octobre

Octobre est parti sur les collines

Tapis jaunes et rouges.

Des nuages argentés passent dans les vagues

Et chante l'amour au coq.

Je regarde toujours le baromètre

Et je frémis quand ça baisse un peu,

Parce que le soleil devient plus petit

en diamètre.

Mais sous le ciel chaud comme en mai

Les jours blancs passent après les jours,

Plus inconstant et plus

Subtile…

Retard intempestif

Promenades d'automne dans les jardins

Avec les plis de la chlamyda pleins

Des chrysanthèmes.

Et comme il flotte à peine en mouvement

Comme une marquise

Comme l'univers entier

Regardez-les avec surprise, -

Une chauve-souris confuse

En raison de sa première apparition

Il est devenu jaune, confus

Et l'émotion s'est épanouie

La deuxième fois…

Pe drum trece primavara

Alergand in goana mare.

S-a speriat, caci inca iarna

Sufla rece ca o boare.

Din cer a cazut zapada

Peste satul adormit.

Totul a-nghetat sub alb,

Timpul parca s-a topit.

Vantul a uitat sa bata,

Prins sub albul infinit.

Se trezeste, cateodata,

Sa mai sufle ratacit.

Un copil cu o saniuta

Trage sfoara cu naduf.

Se bucura nazdravanul,

Lunecand pe alb de puf.

Doat bunica, disperata,

Se preda neputincioasa.

Iar copilul, numai zambet,

Se intoarce-ncet spre casa.

Vine noaptea peste sat

Stralucind linistea alba.

Astazi suntem iar copii,

Bucurandu-ne de iarna.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervi autunnali

È autunno, è fruscio, è sonno...

Gli alberi, sulla strada, sospirano;

Tossisce, piange, è vuoto...

E fa freddo e c'è nebbia.

Amanti, più malati, più tristi,

Per le strade fanno strani gesti -

E se ne va, dal sonno eterno,

Cadono pesanti, bagnati.

Resto, e vado, e torno,

E gli amanti mi rattristano profondamente -

Mi viene da ridere senza senso

E fa freddo e c'è nebbia.

    În orizontul împlinit spre sângeriu amurg, 
    Cârduri de paseri repezi, lin, se scurg, 
    Dansând frenetic pe un cer fără culoare, 
    Urmând supremul razelor de soare... 
    
    De nicăieri, săgeţi întunecate le izbesc în plin, 
    Necântărind secundele-ncărcate cu venin: 
    “O, ce noroc pe mine-n astă seară, 
    Să prind câte-un lăstun în fiecare gheară!” 
    
    Într-un final străluminat în flori de soare, 
    Ce-a şters tăcerea lacrimii din zare, 
    S-a auzit, ca dintr-o mare azurie, 
    Prea-plinul cântului de ciocârlie... 
    
    O, tristă vară, ai murit în frunze pale, 
    În umbra norilor ce s-au trecut agale, 
    Lăsând în urma ta acele pagini goale, 
    Măsura visurilor mele-acum banale… 
    
    Dă-mi Doamne lacrimi ca să plâng, 
    Aşa cum plânge pasărea în crâng, 
    Să îmi alin durerea şi aleanul, 
    Dă-mi Doamne zbor să îmi înec amarul...