Стихи из этой категории
flux de poeme naani /57
amurgul cade
ca o cortină
peste neliniști febrile-
în hamac doar amintiri
Iarna de Stela Enache în suedeză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Vinter
--- 1 ---
Från luften sållar den fruktansvärda vintern snömolnen,
Långa resande trojaner samlade i en hög på himlen;
Flingor flyger, svävar i luften som en svärm av vita fjärilar,
Sprider frossa på landets bleka axlar.
Det snöar på dagen, det snöar på natten, det snöar igen på morgonen!
Med en silverkedja klär sig de stolta landet;
Den runda, bleka solen förutses bland molnen
Som en dröm om ungdomar bland de gångna åren.
--- R ---
Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,
Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,
Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,
Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.
--- 2 ---
Men snön slutar, molnen flyr, den önskade solen
Det lyser och skingra havet av snö.
Här är en lätt släde som går över dalarna...
Det klirrade av skallror i den glada luften.
--- R ---
Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,
Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,
Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,
Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.
Dă-mi,iarnă!
Dă-mi iarnă,florile înapoi
Și cerul pastelat de astă vară,
Cu apele ce au înghețat sub noi
și soarele,ce nu înceta să apară
Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,
Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori
Și fă-le loc la vrăbiuțe,
Să poată cânta lumii,de al meu dor
TOAMNA
Dealuri,campii,tarlale,
Livezi,vii,gradini,
Sunt pline toate,
De recolte bogate.
Soarele cald,cerul senin,
Apele curg la vale lin.
Printre recoltele bogate,
Si satele imbelsugate.
Cu oameni gospodari,
Si dorinta copiilor scolari,
Pe carti sa citeasca,
Si mari sa crescs.
Pe ogoare sa munceasca,
In livezi sa trudeasca,
Din vii sa culeaga,
Teascurile sa mearga.
Toamnaa sa vina mereu,
Precum un mare arhiereu.
In haine bogate,
In cosuri cu de toate.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în germană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Ich liebe Regen
Ich liebe den verrückten Regen, den es will
Zu fallen, zu verletzen, nur sie zu sein
Am Tisch derselben rostigen Halle,
Wenn niemand nach der erhaltenen Antwort fragt,
Ich möchte, dass sie bleibt!
Es ist ein obsessiver Aufruf, Bedürfnisse zu teilen
Lass es vor allem auf uns regnen,
Wenn die schweren Streusel in die Irre gehen
Sie steigen in den Himmel und fallen steif
Verrückt und nackt!
Es ist der Regen an den Fenstern, der schrill fällt,
Ich sitze alleine am Fenster und bin doch abwesend
Wenn niemand den Blick nach einer Referenz fragt,
Ich erzähle niemandem, nicht einmal mir selbst, was ich hoffe
Eine präsente Sonne!
Große Hochzeitstropfen streuen hart
Das Hemd des Bräutigams, Erdkönig
Allein am Tisch sitzen, heiraten und gehen,
Tomnatisch und schwer, von Winden ergriffen,
Küsse Schmiede!
Selbst wenn es regnet, ist es glatt
Mit den kalten Tropfen ruft es mich zum Kommen,
Vor allem, um mir zu sagen, was er will,
Ich liebe den verrückten Regen, so wie er ist
An das Schicksal glauben!
flux de poeme naani /57
amurgul cade
ca o cortină
peste neliniști febrile-
în hamac doar amintiri
Iarna de Stela Enache în suedeză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Vinter
--- 1 ---
Från luften sållar den fruktansvärda vintern snömolnen,
Långa resande trojaner samlade i en hög på himlen;
Flingor flyger, svävar i luften som en svärm av vita fjärilar,
Sprider frossa på landets bleka axlar.
Det snöar på dagen, det snöar på natten, det snöar igen på morgonen!
Med en silverkedja klär sig de stolta landet;
Den runda, bleka solen förutses bland molnen
Som en dröm om ungdomar bland de gångna åren.
--- R ---
Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,
Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,
Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,
Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.
--- 2 ---
Men snön slutar, molnen flyr, den önskade solen
Det lyser och skingra havet av snö.
Här är en lätt släde som går över dalarna...
Det klirrade av skallror i den glada luften.
--- R ---
Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,
Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,
Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,
Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.
Dă-mi,iarnă!
Dă-mi iarnă,florile înapoi
Și cerul pastelat de astă vară,
Cu apele ce au înghețat sub noi
și soarele,ce nu înceta să apară
Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,
Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori
Și fă-le loc la vrăbiuțe,
Să poată cânta lumii,de al meu dor
TOAMNA
Dealuri,campii,tarlale,
Livezi,vii,gradini,
Sunt pline toate,
De recolte bogate.
Soarele cald,cerul senin,
Apele curg la vale lin.
Printre recoltele bogate,
Si satele imbelsugate.
Cu oameni gospodari,
Si dorinta copiilor scolari,
Pe carti sa citeasca,
Si mari sa crescs.
Pe ogoare sa munceasca,
In livezi sa trudeasca,
Din vii sa culeaga,
Teascurile sa mearga.
Toamnaa sa vina mereu,
Precum un mare arhiereu.
In haine bogate,
In cosuri cu de toate.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în germană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Ich liebe Regen
Ich liebe den verrückten Regen, den es will
Zu fallen, zu verletzen, nur sie zu sein
Am Tisch derselben rostigen Halle,
Wenn niemand nach der erhaltenen Antwort fragt,
Ich möchte, dass sie bleibt!
Es ist ein obsessiver Aufruf, Bedürfnisse zu teilen
Lass es vor allem auf uns regnen,
Wenn die schweren Streusel in die Irre gehen
Sie steigen in den Himmel und fallen steif
Verrückt und nackt!
Es ist der Regen an den Fenstern, der schrill fällt,
Ich sitze alleine am Fenster und bin doch abwesend
Wenn niemand den Blick nach einer Referenz fragt,
Ich erzähle niemandem, nicht einmal mir selbst, was ich hoffe
Eine präsente Sonne!
Große Hochzeitstropfen streuen hart
Das Hemd des Bräutigams, Erdkönig
Allein am Tisch sitzen, heiraten und gehen,
Tomnatisch und schwer, von Winden ergriffen,
Küsse Schmiede!
Selbst wenn es regnet, ist es glatt
Mit den kalten Tropfen ruft es mich zum Kommen,
Vor allem, um mir zu sagen, was er will,
Ich liebe den verrückten Regen, so wie er ist
An das Schicksal glauben!
Другие стихотворения автора
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.
Natura în zori !
Bună dimineață ,natură
M-am trezit ...
Stelele nopții s-au stins
Raza soarelui
Îmi întră pe geam
Cerul e senin
Vântul e doar o nălucă
Adie încet
Copacii foșnesc în tăcere
Păsări își trimit chemarea
De răsină valea.
Tăcut ascult ,primesc mesaje
Natura-mi șoptește
Sunt priten cu tine
Si-ți doresc numai bine!
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
TRENUL FOAMEI 1947
Lângă stâlp ca o statuie
Împietrită mama tace,
Inima-i încetinește
Și cu mâna semn ne face.
Cu privirea grea cernită
Urmărește buna-mi mamă
Cu ochi duși ce parcă cheamă
Blesteme pentru ursită.
Doar ursita-i vinovată,
Pentru tot ce se întâmplă
Pui luați de lângă mamă
Duși în lumea neștiută.
Puii micuți infricoșați,
Scumpii mei unde plecați?
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.
Natura în zori !
Bună dimineață ,natură
M-am trezit ...
Stelele nopții s-au stins
Raza soarelui
Îmi întră pe geam
Cerul e senin
Vântul e doar o nălucă
Adie încet
Copacii foșnesc în tăcere
Păsări își trimit chemarea
De răsină valea.
Tăcut ascult ,primesc mesaje
Natura-mi șoptește
Sunt priten cu tine
Si-ți doresc numai bine!
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
TRENUL FOAMEI 1947
Lângă stâlp ca o statuie
Împietrită mama tace,
Inima-i încetinește
Și cu mâna semn ne face.
Cu privirea grea cernită
Urmărește buna-mi mamă
Cu ochi duși ce parcă cheamă
Blesteme pentru ursită.
Doar ursita-i vinovată,
Pentru tot ce se întâmplă
Pui luați de lângă mamă
Duși în lumea neștiută.
Puii micuți infricoșați,
Scumpii mei unde plecați?