✨ Camera

Într-un scrin din lada mea de amintiri,
Am păstrat tainic un luceafăr.
Ca și atunci când noaptea se va stinge,
Cu razele-i de aur, în camera pustie el va ninge.

Iar tu te vei învârti intr-un glob de sticlă, aruncat într-un ungher,
Și vor cânta din harpă îngerii de fier
Vei dansa-nlemnită în ciuda timpului stingher,
Te vei roti-ntr-o piruetă, când orologiul va bate miezul nopții în efemer.

Acum e liniște,
În camera de vată.
Amintirile-s împachetate-n ladă,
Pe care pânze dense s-au croit,
Ce au fost atent țesute
Din ițele trecutului nost timp.

Cântec generat din această creatie

Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Dragos Ditu poezii.online Camera

Data postării: 19 decembrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 616

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

De-ai ști...

De-ai ști, tu, oare,
Câte vise risipite
Au dispărut în zare;
Sau câte nopți pecetluite,
Fură tăinuite sub cuvinte nerostite?

Câte colțuri sufletești n-ai tulburat?
Fără să schițezi o singură mișcare. 
Fără ca măcar să știi;
De-ai ști, tu, oare...

S-au scurs speranțe 
În deșertăciunea lor fură curmate.
S-au topit plăceri, dureri amare
De-ai ști, tu, oare...

Câte-n mine ai putut să fracturezi 
Fără ca măcar o privire să schițezi.
M-am topit în așteptare
Figura ta fiindu-mi soare.

Tu trăiești prin mine,
Iar visul meu trăiește-n tine.
Figură tainică ce bântui nopțile adânci
Oh, de-ai ști, câtă tristețe-n mine aduci...
Încerc să ne trezesc alungându-te cu șoapte
Spunându-ți la ureche: ești doar un vis pierdut în noapte...

Mai mult...

Apă

Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.

Fuse amorul virtuții-nchipuite,
Nemeritoriu arogate.
Tăvălit ca bulgărele între indivizi
Cu capetele până la pământ plecate.

Împărțit a fost amorul
Ca lumina de Înviere.
Nepalpabil, necredibil, dar totuși seducător
Propagat de-un bâlbâit cu un ton îmbietor.

Amorul colectiv intr-o lume fără fond
Prea frumoasă pentru a fi adevărată
Se pretează pe imaginația oricărui individ.
Nu simte nevoia de a fi verificată;
Dând viață și celor mai morți dintre muritori,
Mai ceva ca o gură de apă.

Mai mult...

Distanța

Când aproape că muri speranța
Ne apropie distanța.
Și în șoapte reci, dezacordate
Ne-auzirăm glasurile înghețate.

Apropierea ne-a îndepărtat
Fiindcă timpul ne-a uitat.
Fixați am fost în plan trecut
Când am uitat și cine sunt..

Ne surprinde viitorul
Cum infinit se derulează
Precum ața pe mosorul
Unei vieți încă-ncâlcite
Între lacrimi și cuvinte..

Mai mult...

Mi-e dor...

Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...

Mi-e dor să cred,
Că suferința-i trecătoare.
Iar iubirea mi-e datoare,
Să sălășluiască-n inima mea temătoare.

Să cred că bucuria e eternă,
Când e doar o stază efemeră
Păcălindu-mă de mic copil,
Ca o formă fără fond pe care tot încerc s-ating
Reprezentând doar o himeră.

Mai mult...

Perpetuum mobile

În nopțile amare,
Când somnul ieftin vrei să-ți vinzi,
Unor aștri mai timizi,
Tinzi...
Cu privirea să-i cuprinzi.

Și un strop de poleială
Se presară intr-o doară
Între pleoape biciuite
De-ale timpului cuțite...

Și asculți încet neantul
Cum se scurge-n timp, gigantul,
Cu ecouri intr-un ceas
Timpul curge, eu sunt treaz.

Nu dormisem niciodată,
Am vegheat intr-un ungher,
Intr-un pol unde e ger,
Unde patul mi-i zăpadă.

Globul meu de aur veșnic

Mă privește ca un sfeșnic

Are rost ca din pridvor
Să-i întorc acest favor?

El cunoaște,
Adevărurile toate,
În comori adânc-'gropate
Și cu stările ce-un suflet simte,
Mintea nu poate cuprinde.

Lună, dragă, ce e viața?
Unde duce oare totul
Căci în toate e-un zadar,
Toate-ncep c-un "așadar"...

Mai mult...

Paie

Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.

Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.

Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Iubirea

Aștern in poezie

Sentimente de iubire,

De fiecare îmi dai emoție,

Chiar și din depărtare,

Îmi bate inima cu putere,

Dorul pe mine a pus stăpânire.

Doamne,ce mi ai făcut tu mie?

Acum ți as săruta buzele,

Te as ține strâns în brațe,

Ți as da o mângâiere,

Te as alinta in tăcere,

Aștept ziua în care

Nu vei mai pleca de langa mine. 

Mai mult...

Să ma citiți....

„Să mă citiți în vers”

de A.Turcanu

 

De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,

Când pomii plâng și frunza nu mai spune,

Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,

Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.

 

Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,

Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —

Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,

Și-un vers din mine, spus încet, târziu.

 

Nu vreau coroane grele, ruginite,

Ci o tăcere-n care să-ncăpem —

Să-mi citiți poemele rostite

Ca pe-o icoană scrisă din blestem.

 

Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,

Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —

Citiți-mi gândul, nu doar poezia,

Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.

 

Să nu veniți cu slove de-nvățate,

Ci cu o inimă ce-a înțeles —

Că eu am ars în nopți neumblate

Și m-am făcut, încet, un singur vers.

 

Lăsați-mi lângă cruce o privire

Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —

Am fost o rană plină de iubire

Ce a rămas doar liră-n poezie.

 

Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,

Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —

Acolo sunt… în vers și în tăcere —

Semnez cu sufletul: 

"Mica Poetă", tăcută și nebună.

Mai mult...

Visul s-a dus...!



În noapte, în visul meu ai apărut
Și m-ai lăsat să te iubesc cu foc,
Dar la final zâmbind mi-ai spus
Nu te-amăgi, că este doar un joc.

Surprins, m-am întrebat în gând
Ce-a vrut, prin vorba ei să spună,
Când eu speram ca într-o bună zi
Să-mi fie-aleasa și-a  mea

...stăpână.

Te-am întâlnit și fulgerat am fost
De-a ta privire, caldă, îndrăzneață,
Însă, eu rușinat, nimic nu am rostit
Simțind cum glasul... îmi îngheață.

Ne-am despărțit, ca buni prieteni
Făr' a rosti, că îmi doresc mai mult,
Nu știu, dacă s-o uit sau să mi-o caut
Dar simt că inima îmi zice...s-o ascult.

........................................
Visul s-a dus, dar mi-a lăsat speranța
Ca într-o zi pe fata visului să o găsesc,
Să pot rosti cuvintele... ce mi-au lipsit
Și ce-am iubit în vis, cu ea să-mbătrânesc!


Mai mult...

Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII

Conștiința -i - glasul dreptății,

Conștiința -i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat

Să ne izbăvească de păcat.

 

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat

Așa cum El omului i-a dat.

 

Noi trebuie să ne gândim bine

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând,

Frumos lucrând.

 

La cele 3 virtuți să cugetăm

Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim

Păcatul să îl biruim.Amin.

Mai mult...

O inima

O lebada pluteste pe malurile marii

o inima se roaga sa nu o dai uitarii

un dor ma chinue si inima imi plinge

un inger imi sopteste ,iubirea va invinge.

Mai mult...

Pustiu

În gânduri iuți

ce-mi trag genunchii …

în pământ,

mă gâtuie durerea!

Pierdut mă simt

mă trag, mă dor rărunchii,

și-n gândul tău…

îmi pierd suflarea.

 

Și m-aș strânge,

și m-aș dizolva …

într-o lacrimă să-ți fiu,

Să curg din inimioara ta

iubire prin al meu …

pustiu!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍