SONET IUBIRII MELE

    N-aş scrie multe versuri,
    Să pun iubirea-n rime,
    N-aş sta atât pe gânduri,
    Mărunte şi infime...
    Iubirea nu-i monedă stearpă,
    De-o schimbi în pas cu timpul,
    Nu-i cântec lin din harpă,
    Ce scurge încet nisipul...


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online SONET IUBIRII MELE

Data postării: 19 decembrie 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 765

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

MEMORIA ECOULUI

Din cel mai pur cristal topit,
    A picurat adânc, o lacrimă albastră... 
    Şi ca o pleoapă, tremurând încet, 
    Ecoul ei s-a risipit în ceaţă .
    
    De mii de ani atâtea lacrimi crude,
    Au curs, şi-n drumul lor spre infinit,
    Coloane albe, neştiute,
    Ce strălucesc, au zămislit...
    
    Dar ce păcat că nimeni nu le vede, 
    Umbrind emoţii vii în apa verde...
    Şi ce păcat că nimeni n-o s-audă,
    Acest concert de muzică de orgă, udă...
    
    Căci numai Timpul egoist,
    Îmbătrânind încet şi trist,
    Păstrează în adânc comori 
    De nestemate reci şi de culori...

Mai mult...

ÎN ZADAR

    În zadar şi-arată luna 
    Razele-i subţiri şi-albastre, 
    Fiindcă mie mi-e totuna 
    Dacă dorm sub mii de astre! 
    
    În zadar visele mele, 
    Năruite-n miez de noapte, 
    Tremurau ca nişte stele, 
    Gânduri prefăcute-n şoapte! 
    
    În zadar aflam mereu 
    Dimineaţa-n haină nouă! 
    Şi-n van căutam din greu 
    Strălucind tainica rouă! 
    
    Căci aşa cum ţi-am promis 
    Noaptea, mângâierea-i lină -
    Vis trăit într-un alt vis,
    Pe a inimii colină…

Mai mult...

MOMENTE...

Într-o clipă, am pierdut totul:
pământul pe care-l credeam veşnic,
sub picioarele mele,
s-a făcut nisip mişcător.

Cerul de deasupra mea,
mare-nvolburată-n nori,
rădăcinile frânte,
corbi blestemaţi,
sângele negru,
lacrimi arzând,
oglinzile-albastre,
sparte-n bucăţi:
şapte ani de blestem cât o clipă
-n care m-am născut,
(pentru-a câta oară?)
zodie care nu mai există...

Şi voi pleca, luând cu mine
doar cerul zidit în zâmbetul tău
şi-acestă clipă,
şapte ani de blestem –
-n care-am fost fericit
cât e omu’-ntr-o viaţă.

(o altă clipă, ca asta,
nu va mai fi niciodată,
nu una la fel,
nu într-această viaţă...)

Mai mult...

TE PLÂNG...

    Te plâng cu dor, 
    Mi-e dor de tine dragă, 
    Sărutul tău pe care îl ador 
    Cu gust de soare şi de fragă…
    
    (or nu mi-l dai 
    or dă-mi-l iară, 
    ca pe o zi de primăvară) 
    
    Te plâng şi-s trist, 
    Tristeţea mă-nconjoară, 
    Cu lacrimi grele de-ametist 
    Ce inima-npietrită mi-o-nfioară... 
    
    (ca pe un strigăt 
    de cocor, 
    frânt în lumina unui nor) 
    
    Te plâng din nou, 
    Şi nouă mi-e mâhnirea, 
    Topită-n vorbă de ecou 
    Neţărmurită mi-e nemărginirea... 
    
    (neterminată-i 
    umbra ta, 
    eternă rană-n mintea mea) 
    
    Te plâng cu-amar, 
    Amară mi-e iubirea, 
    Ce-mi face viaţă un calvar 
    Şi-mi rătăceşte-n gol privirea... 
    
    (fără speranţa 
    vreunei stea) 
    
    Te plâng final, 
    Sfârşit mi-este destinul,

    Ca ţărmul unei mări fără de val
    Pe care nu mai zboară nici delfinul... 
    
    (te plâng 
    pe aripi de coral) 

Mai mult...

E TOAMNĂ IAR....

    E toamnă-n ţipat de cocor,
    Ce tipăreşte cu ecou tristul decor,
    Un puzzle scump, multicolor, 
    De frunze, răvăşite pe covor…
    
    E toamnă-nmiresmată în cicoare,
    Străluminând cărările solare,
    Ciorchini cu boabele-aurii şi rare,
    Ce zac prin vii, zvârlite la-ntâmplare... 
    
    E toamnă-n bocet stins de-amurg,
    Ca-n tragedia vreunui dramaturg,
    Ce-şi joacă propriul rol de demiurg,
    Ce taie din secunde, precis ca un chirurg... 
    
    E toamnă-n umbra frunţii mele,
    Încărunţită-n griji şi jele,
    Speriat de perspectiva iernii grele,
    Mă cuibăresc în raza stinsă-n stele…

Mai mult...

FANTEZIE PE ŢĂRM...

    Apune soarele, iubito...
    deşi, nu-l văd,
    căci ochii am închis,
    îl simt în mine,
    cum se trece,
    și se înneacă-n mare...
    
    Noaptea cade, iubito... 
    şi plouă încet, peste noi, 
    peste sărutul nostru,
    - adâncit, plin de stele -... 
    şi te simt în mine,
    inundându-mi gândurile, 
    ca pe-o eliberare...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Spune-mi orice

Spune-mi orice, te rog, nu lăsa golul să

crească,

Tăcerea ta rece sufletul mi-l doboară,

Îmi strânge inima, o stoarce, o frânge

Și ochii nici nu mai știu să plângă...

 

Spune-mi orice, nu mai fi piatră, nu mai fi vânt,

Nu-mi da uitarea ca un ultim cuvânt.

Știu c-al tau gând îți mai fuge la mine

Dar repede il alungi și mă lași fără

tine...

 

Spune-mi orice, nu pot să mai îndur atâta tăcere 

Fiecare clipă a nopții e dor și durere

Nu mai fi rece...nu-mi rămâne străin în viața asta

Spune orice...orice-ar putea, dintre noi, să topească gheața.

 

Spune-mi orice... nu mă lăsa să-ndur acest chin

Umple-mi din nou paharul de vin

Vino sa fim din nou clipe de poveste

Îmbrățișați la un vin, viața să ne deguste.

 

Mai mult...

Ridică-mi sufletul

Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut

Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând

Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut

Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut

 

Privește-acum în ochii mei și dă-mi un sfat

Cum să te uit, cum să mă-ntorc, cum să mai scap

M-ai ridicat și-apoi fugind m-ai aruncat

Nu te-ai gândit că lași în urmă dor uitat

 

Nu-i vina ta, nu-i vina mea, doar s-a-ntâmplat

Ce va urma știam cumva și m-a-ntristat

Gândul pribeag la tine stă și-acum plecat

Nu înțeleg cum te iubesc, sunt blestemat

 

Am vrut să fug sperând greșit că voi uita

N-am reușit, ascunsă-n nopți mă arde stea

Inima mea s-o ștergi cumva de urma ta

Ridică-mi sufletul de jos eu te-aș ruga

 

De m-ai uitat sper să mă nasc cu-o altă stea

Cea de acum s-a stins încet în marea ta

Doar tu mai poți s-aduci lumină-n viața mea

Suflet căzut din întuneric ai salva

Mai mult...

Ultima sentință

 

 

Hai! Vino! Să lăsăm liniștea să vorbească 

Destul am îndurat tăcerea zgomotoasă. 

Hai! Vino! Să stăm unul lângă celălalt 

O ultimă dată în această viață,

Să-mi torni, să beau din ultimul pahar

Gheața din suflet, ușor, să se topească.

 

Hai! Vino! Să scurtăm distanța dintre noi

Destul ne-a fost timpul cu ploi.

Hai! Vino! Să ne salvăm unu pe celălalt 

De-aceasta dată cu mai multă voință

Să bem din noul vin pe-aceeași canapea

O-mbrățișare să ne fie ultima sentință!

 

 

 

 

Mai mult...

Prima ninsoare

E toamnă pe pământ, între noi,

Din cer primul strigat al iernii răsună,

Copacii desfrunziți și înfrigurați

Poartă doar haine trecătoare de brumă.

 

Nepregătiți, s-ar ascunde

De zăpadă, de iarnă, caută soare,

Și mă întreb de ce se tem atât,

De prima ninsoare.

 

Știm prea bine că primii fulgi de nea nu rezistă,

Doar îmbracă pentru puțin lumea

Într-un decor gri, în sine.

Iar eu, prins în acest peisaj,

Mă gândesc ba la toamnă, ba la prima ninsoare, ba la tine.

 

Mă plimb printre copacii goi

Și îi aud murmurând între anotimpuri:

Le e frică de iarnă, de frig, își șoptesc,

Dar nu știu ei că prima ninsoare

Nu-i mai rece decât să fii aproape

Și să nu pot… să te privesc.

Mai mult...

Iubirea noastră în șapte zile

Luni te-am zărit întâia oară,
Privirea ta era de ceară.
Tăceai frumos, ca o fecioară,
Cu zâmbet cald de primăvară.


Marți, glasul tău s-a strecurat
În sufletul meu încuiat.
Vorbeai încet, dar luminat,
Și timpul s-a oprit mirat.


Miercuri, din colțuri de tăcere,
Ne urmăream cu o plăcere.
Râzând, mi-ai spus cu glas netot:
„Hei, dragul meu… you miss a spot.”


Joi, la mămăruța acasă,
Ne cunoșteam cu drag în față.
Într-un borcan, bilețele,
Ne puneau întrebări grele.


Vineri, sub cerul dimineții răcoros,
Sărutul tău m-a topit frumos.

A fost întâiul legământ,
Ca taina lunii peste pământ.


Sâmbătă, lumea dispărea,
Când de mână mergeam cu ea.
Trecătorii nu ne simțeau,
Căci ei un singur trup vedeau.


Duminică stăteam plecați,
În biserică, așezați.
Rugam tăcerea să rămână,
Cu mâna ta lipită-ntr-a mea mână.

 

Odată, două omiduțe se țineau strâns în același cocon, țesându-și împreună un vis de nemurire. Dar timpul, cu aripile lui nevăzute, a metamorfozat-o pe una, ce-a ales să zboare spre înalturi, spre lumina ce o chema. Cealaltă omidă, rămasă cu sufletul gol, îi poartă dorul în fiecare clipă, în fiecare zi ce se scurge ca o lacrimă de rouă pe frunza amintirii. Speranța încă arde în inima ei – să se metamorfozeze și ea, să-și rupă în sfârșit propria crisalidă și să zboare în urmă, să o ajungă și să o strângă iarăși în brațe. Așa și-au jurat odată, în tăcerea dulce a serilor, că nimic nu-i va despărți.

 

Mai mult...

Nostalgice visări

Ți-a mai crescut o floare în buchet

Au mai crescut și treptele urcate

Sper că ești bine în tot haosul prezent

Aceeași unică ființă dintre toate

 

Un diamant strălucitor incandescent

Scrisori de zâmbete pe buze fermecate

Priviri magnetice s-aprindă dor latent

Palmele ard s-atingă mâini înaripate

 

Pe-un colț de inimă atârnă monument

E urma ta pulsând intens necesitate

Fără de rost privesc în urmă imprudent

Vâslind hoinar prin amintirile deșarte

 

Mă-ntreabă visul despre tine în secret

Plutind desculț zboară lipsit de realitate

Se-adună norii despletindu-mă absent

Ploile curg lăsând privirile uscate

 

Distanța crește stabilită permanent

Hotarul crește aruncându-mă departe

Porțile-nchise sunt un simplu ornament

Gândul tot caută moment prin geamuri sparte

 

Între tăceri ascult pământul insistent

S-aud cum umblă pașii tăi ca niște șoapte

Nu se distinge urma scrisă transparent

Vorbesc doar lacrimile strânse într-o carte

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍