Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII

Vizită

Iar e-n vizită mamaia,

De-alaltăieri de pe la zece,

A venit c-a prins-o ploaia,

Dar uită ca să mai plece.

Uneia care a dat de bani

Când nu aveai serviciu şi lovele,

Erai un stup cu miere şi nectar,

Iar azi cu milioane în portofele,

Te-ai transformat într-un viespar.

Unor români – corona virus

A fost nevoie de o pandemie,

Şi multe sfaturi cu-nţeles,

Ca întreaga Românie,

Să se spele un pic mai des.

 Epigrama

Un catren cu poanta-n cioc,

Şi cu patru versuri bune,

Primele te ţin la foc,

După ultimul vei fi cărbune.

Unui bețiv

Când se uită spre podgorii,

I se dilatează porii,

Și se vaită la vecin,

Că îi lasă gura vin.

Pantofii

Pe mama pantofii o băteau,

Și aproape zilnic suferea,

Dar într-o zi când se certau,

Văzui că tata pantofii îi purta.

Umor

E plin de umor vecinul meu,

Iar altul ca el nu întâlneşti,

I-atât de dezvoltat umorul său,

Că râde şi la un Banc de peşti.

Magicianul

Pe un fost magician vestit,

Bibliotecarul școlii l-au făcut,

Dar un eşec cumplit s-a dovedit,

Că încet din cărţi au disparut.

Şcolarizare forţată,

Cam târziu veni la şcoală,

Avea şaipe ani şi oleacă,

Dar din tot ce studia,

Doar si-laba îi plăcea s-o facă.

Sărăcie

Fiind sărac de nedescris,

N-a mai suportat ruşinea crasă,

Servicii Funerare şi-a deschis,

Să aibă ce pune pe masă.

Îmi placi așa cum ești,

Tu preafrumoaso crede!

Căci nu te mint cu vorbe aurite,

Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!

Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,

E doar răspunsul tău!

Cum aș putea să spun,

Că tu nu ești cea care vine,

Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?

Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,

Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,

Nu ești misterul viselor mele?

Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?

(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)

Azi voi merge la plimbare,

Pe poteca cea norocoasă,

Aici am căpătat eu un sărut,

Și-a-nceput iubirea noastră

Era pe vremea studenției,

Când inima mi-a fost furată,

De chipul și ochii unei fete,

Care apoi mi-a devenit nevastă

Și bine îmi aduc aminte,

Că era  zi și era toamnă,

Vântul ne adia în plete

Ce fericiți eram noi doamnă

Pe poteca mică amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu spunând ceva în șoaptă

Ea ducând în jos privirea

Stiu c-am roșit întâia oară,

La vorbele ce le-am rostit,

Și a durat multe minute,

Până ce eu mi-am revenit

Țin minte se uita în jur,

Nimeni cu mine să o vadă,

Când noi cu foc ne sărutam,

La căpătul potecii în livadă

......................................

La plimbare am fost noi doi,

Să-ne-amintim de întâlnire,

De ale noastre cuvinte dulci,

Ce le rostim și azi fără oprire

Acum după atâția ani,

Când pe potecă am pășit,

Ne-am sărutat a mia oară,

Simțind că-s tare fericit

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și-a mea soție,

Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,

Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare

 (Visare cu ochii deschiși)

Iubita mea frumoasă,

Cu tine viața este reverie,

Iar basmele cu zâne devin adevărate!

Castelele cu turnurile înalte,

Cu porți puternice și bine ferecate,

Păzite de străjerii curajoși

Și de arcașii din cetate,

Ei bine,toate-s o altă reverie

Ce vine din iubirea noastră izvorâtă,

Dintr-o continuă visare a Raiului vorbire...

Amor sosit din a ta limpede privire!

Iubito,acum știu...

Există basme,există fericire,

Ce prind cu toate viață,

Când suntem împreună,

Iar dragostea ce tace liniștită

Se preface în dulce reverie!

(14 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

La sat, sub cerul greu de stele reci,

Se-aștern tăceri ce nu le poți culege,

Și-o vorbă mută-n ceasul fără lege

Încearcă plânsul, să răzbată-n veci.

Din curți tăcute, strigătele-s frânte,

Ascunse-n umbra serii, în ogrăzi,

Copiii prind în ochi să își înfrunte

Durerea grea ce-n inimă o vezi.

Săteni grăbiți, cu vorba îngropată,

Dezleagă boii, pleacă peste deal,

Dar nu văd urme, palme vinovate,

Ce-au frânt iubirea, au topit moral.

O mamă-și strânge pruncii-ntr-o cămară,

Șoptindu-le povești de-adevărat,

Când tata strigă-n casa lor amară

Iar visul pașnic le e iar stricat.

E greu la sat să spui, să ceri dreptate,

Căci gura lumii-nchide adevărul,

Iar glasul prinde doar pe jumătate

Ce rana-ascunde-n trup și-n piept amarul.

Și viața merge, tristă, în tăcere,

Sub cerul plin de stele vechi și reci,

Căci rănile ce dor se-ntorc, severe,

La sat rămân ascunse, peste veci.

Poți să spui că mi-a fost dor în partea stângă 

Că-mi apăreai ca un nebun pe stradă

Mă simțeam bipolară fară tine 

Al meu psihopat , cu ochi plini de ceață 

Psihiatrie suflet pentru mine 

Unde scriam cu linii pe pereți 

Și mă rugam sa te-ntâlnessc pe tine 

Iar după ce am făcut am înțeles 

Calvar din coșmarul ,sufletului meu 

Cu răni , pustii , și venele tăiate 

Nu știam că ochii tăi omor 

Omoruri , la-nceput de noapte 

Demon adânc,profund , și slujitor 

Cu chip de om , și corpul tău de piatra 

Cu capul gol , și inima-n ceață 

Dragostea ta, otr

ava pentru mine

Am auzit ca sunt plăcut

însă niciodata lucid

doar ca al doilea zicea

ești mai deștept decât inima

ca nimeni nu știe

de al doilea de mine

ce te ghidează sa arați lumii

falsul din tine

ii prostesti și ii câștigi

iar ei cred ca tot nu ești lucid

profiți și devii onorabil

caci ei cred ca esti nimic

însă esti cel mai lucid

așa ai ajuns sa nu te naști

ci sa mori

ca din moment ce ai murit

poți reînvia ,

dar niciodată murind

Sunt anonim,

Postez în...diverse

Sunt cadru divin,

Creat de Celeste,

Sunt anonim și...

Asta-mi permite,

Sa scriu ce gândesc,

Chiar dacă numai am...

Cuvinte.

Sunt tot anonim,

Nimic nu se schimba,

Nici lumea de azi,

Trecuta în tăcere,

De mâine mai rea,

Iar liniștea noastra,

Devina sihastra

Și noi tot mai rai,

Lângă ea.

Poezia lui răsună,

Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...

Lipsită de iubire și speranță...

Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață. 

La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...

ca-i năucă...

Naucă de tristețe și bătrânețe

Naucă de speranță și trăiri.

Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!

Totu-i îi vechi și învechit

Toți în jur au-mbătrânit.

Ce am știut eu nou cândva

S-a pierdut pe undeva.

Si ce vechi cândva a fost

Acum nu-și mai are rost.

Am crescut eu pe aici

Cu prieteni și bunici.

Locul meu s-a ocupat,

Căci demult eu am plecat,

Dar pe voi - nu v-am uitat.

Blânda cea copilărie

Mândră floare de câmpie.

Pe aici ea s-a trecut

Si eu uite, n-am văzut.

Oameni buni ce m-au crescut,

Ce m-au învățat s-ascult,

Mulțumesc, vouă vă spun,

Pentru tot ce știu acum.

Pe alt drum eu am plecat

Si departe v-am lăsat,

Viață nouă am început,

Prieteni noi eu mi-am făcut

Sunt de acolo eu acum,

Nu mă mai întorc din drum.

Cale nouă ca din vis

Ea în larg mi sa deschis.

Fiecare-n drumu lui

Pe cărarea timpului.

Totu-i nou și înnoit

Viață nouă – bun venit!

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii