Depresie

În vremuri de zbucium și taină,

Cuza, erou al neamului, apărea,

Cu inima nobilă și hotărâre mândră,

Țara în el găsind speranță și lumina.

Mica Unire, visul arzător,

Pe buzele poporului răsunând,

În sufletul românesc aprinzând focul,

Al eliberării, un destin legendar.

Cuza, călător pe cărările istoriei,

În inima Moldovei și-a pus tronul,

Țara să-și unească întru bucurie,

Să devină o națiune sub soarele comun.

Prin viforul vremii și al politicii,

El a luptat cu dreptate și ardoare,

A adus în unitate țara împărțită,

Unindu-i pe români, cu dragoste și onoare.

Cuza și Mica Unire, simboluri de glorie,

În cartea neamului, scrise cu aur,

Ca raze de soare peste veacuri se revarsă,

Pentru o patrie unită, cu demnitate și amor.

Așa că să răsune în veșnicie,

Cântul Unirii, ce Cuza l-a adus,

Mica Unire, sfântă și mândră,

În inimile noastre, mereu să trăiască sus.

Filosofic toți vom muri odată, părăsind tot ce ne aparține, psihologic chiar și sufletu si simtul nu ne va mai aparține 

Iar din punct de vedere religios, raiul sau iadul ne vor înclina brațele, unii vor muri în chinuri de eternitatea infernului sângeros, iar alții vor dansa cu îngerii în cer, în eternitatea ce nu se va sfârși niciodată

Iar, din păcate nici natura nu va mai trai, totul va dăinui-n murirea crudă a pământului ce s-a saturat sa verse pentru noi toți atâtea lacrimi far' de dulce speranță

Singura lumină ce va pătrunde pe 

cer va fi lumina cuvintelor

Lumina și grația cu care natura a fost Îmbrățișată și anume, arta divină a unui poet

Ce scrie despre infinuturi, despre doruri ce nu s-au cunoscut vreodată

Definește arta creații umane, căci doar poetul iubește cu patimii vi iar din iubire face artă

ca să-ți iubești patria

trebuie mai întâi să ai o patrie

nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă

cu alte milioane de oameni

într-un anumit loc

o poți face la fel de bine oriunde

în toate limbile Pământului

nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu

Grădina Maicii Domnului

de exemplu

Pământul e plin de asemenea locuri

nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei

amăgindu-te că de acolo

din fundul curții

începe patria

cât vezi cu ochii e doar pământ

oameni care vorbesc în toate limbile

ca în Babilon

po***cenzure***ții

nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam

fiindcă te-mbraci într-un anumit fel

că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc

sau că mergi în fiecare duminică la biserică

nici vorbă

trebuie mai întâi să fii demn

smerit

să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți

de ce m-aș bucura azi

în acest început polar de decembrie

să-mi cinstesc „eroii”

niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă

când împotriva nemților

când împotriva rușilor

înrușinați din ambele părți

și neîngropați în morminte

morți ca proștii

halal eroi

să-mi cinstesc urmașii

îndușmăniți într-atât între ei

încât a fost nevoie de un rege neamț

mason

dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii

cum spunea Nice

Habsburgii și Hohenzollernii

apoi de un cismar

și din nou de un neamț

descălecat din fostele Wafen SS

care ne vorbește despre democarație

mai bine nu

prefer să rămân un om fără patrie

fără tembelii și vânzătorii de neam

# rezist

în aceiași fundătură urât mirositoare

a istoriei

încă o sută de ani....

Străzile pustii și întunecate

Pline de speranțe moarte,

De vise uitate,

Și de lacrimi pictate.

Oameni pierduți pentru atâtea păcate,

Pentru vise spulberate,

De oameni cu răutate.

Speranța cere dreptate,

Pentru dorințele luptate,

Pentru visele recâștigate. 

Pentru oamenii fără păcate,

Și cu scop fără moarte,

Lupetele pentru fericire,

Pentru o simplă amintire.

Luptele pentru secrete,

Și adevăruri pictate din bunătate,

Pentru o simplă omenire,

Care cere o menire.

Pentru oamenii cu răutate,

O nouă speranță se naște,

Din dorința de putere,

Pentru vise fără pierdere,

Pentru acea fericire,

Dorită de omenire.

Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei

cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre

ale dimineții

iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi

printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri

de inimi

printre frunzele Maiestăți sale regale

Magnolia

cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei

printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală

și printre suspinele străzii

amestecate cu mirosuri de cauciuc ars

peste care adierea zefirului

aluneca ca o rochie mătăsoasă

de pe trupul unei femei îndrăgostite

.

Am deschis vrăjit fereastra spre cer

ascultând respirația celestă a stelelor

care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori

și deveneau supernove

în meri pițigoi cântau îngeresc

desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru

doar pictorul bătrân de la capătul orizontului

rămas fără culori

își făcea loc cu mâinile

prin albul nemângâiat al pânze

.

Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor

care se loveau de aurul spălăcit al țărmului

ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului

din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață

să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului

și de vraja neverosimilă a gândului

tot oameni

viața-i simplă noi o complicam

alergăm după lucruri fără sens și ne impiedicăm

de viață, ne impiedicăm de problme

d-ăm numai în dileme

stânga dreapta sus jos

uităm ce e frumos

toată lumea iși dorește doar să fie faimos

stânga drepta jos sus

am spus ce-aveam de spus

sorry dacă v-am indispus :);););)

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

1.De cand te-am cunoscut pe tine,

Viata sa schimbat complet

Mereu visez mereu iubec.

2.Ce in trecut pierdusem tot

Acum am câstigat din nou,

Speranta dragostea iubirea 

Se intorc din nou in viata mea

3.Acum esti totul pentru mine 

Si vrau sa fie asa mereu

Tu mi-ai adus lumina-n suflet 

Din intuneric mai luat 

Mi-ai dat din nou acea speranta

Ca sa iubesc cu adevarat.

4.Si asfel flacara iubiri

Sa reaprins in viata mea 

Tu mi-ai adus doar bucurie 

Si fericire-n viata mea

6.Odata cu venirea ta 

Sa dus singuratatea mea

Tu mi-ai intins o mana calda

Sa fi a mea numai a mea 

Conpozitor                            ziua               ora                 data

Cosmin greurus                   vineri             6:57        10.01.2025

Peste țară a domnit 

Gerul rece și cumplit

Ne-nghițit căsuțele

Mia-nghețat mânuțele.

A pictat și flori de gheață

Chiar acum de dimineață

Soarele ni l-a furat

Și cu nori l- a astupat.

Fulgi de vată ne-a adus

Chiar acum pe la apus

Gerul crud și morocănos

Este chiar caraghios.

Săniuș a pregătit

Și copiilor a șoptit

Hai ieșiți acum afară

Nu vă mai uitați la oră.

E lecție. Eu stau,

Într-un punct privind,

Și eu visez, pân ce alți citeau,

Visez, ochii închizând.

E normal, a dori și a visa,

Dar când vrei ceva,

E nevoit să faci un plan

Ca spre dorință a deplasa.

Uneori te pierzi pe tine doar de teama de-a nu pierde

Simpatia unui om care-aproape nu te vede.

Uneori privesti in urma- pentru atatea defecte

Ai gasit cate o scuza si au devenit perfecte.

Ideal pe langa altii,niciun imperfect ca el

Ba il vrei, ba nu te vrea, cand te vrea dar nu la fel...

Uneori atat de dulce....Alteori ca de otel,

Te-ameteste cu parfumul de barbat perfect fidel.

Uneori te pierzi pe tine, ca nu cumva sa i faci rau

Celui ce pune cu mana stelele pe cerul tau...

Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;

Universului nu-i pasa de noi

Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,

Fac din noi un ceva minunat..

Ratacesc printre ruine 

Descoperind spirite în cărțile vechi,

Fiecare om e un templu înalt 

In cetatea vieții 

Si-un picur doar in imensul Cosmos..

Când clopote bat,

Se stinge un univers,

O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...

Când stele dispar 

O lacrimă cade și gânduri se zbat:

Bieți muritori sau spirite eterne 

Zburând dincolo de cerul înalt?

(Monica)