De ce?
Afară este înnorat,
Înnorat e și in suflet
Din ochii mei, au tot plouat
Într-una lacrimi, lacrimi multe.
Ma uit in jur și caut mereu,
Caut o cale de scăpare
O cale ca să pot să fug
De adevărul care doare.
Ma-întreb mereu unde greșesc
De ce din rău, merg înspre rău?
Ce am făcut atât de grav
De-mi plânge sufletul mereu?
De ce nu pot fi fericit,
De ce mă macină conștiința?
De ce mereu sunt vinovat
Si îmi zdrobesc mereu ființa?
Nu pot sa înțeleg de ce,
Și nici sa schimb ceva, nu pot
Am obosit sa tot încerc...
Parcă și sufletul mi-e mort.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 4 ianuarie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 620
Poezii din aceiaşi categorie
Vârsta inimii mele
Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,
Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,
Că pot atinge stele..
Mă contopesc cu lumina din zori,
In urechi îmi pun perle,
Rad,mă scald in culori,
Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.
Scrisoare din veșnicie
Voi cei care m-ați "iubit"
să mă iertați de v-am greșit,
să mă uitați, să mă lăsați
să zac, să nu mă întrebați
de ce-am plecat spre infinit,
fiind cenușă-n răsărit
și noru' negru-n asfințit!
D-o-ți vrea să mă căutați
mândre păsări întrebați
de bietul sufletul meu
ce-a suportat tot mereu
răutatea voastră cruntă...
acum nu se mai frământă!
Dacă dor o să vă fie...
să n-aduceți lacrimi mie,
pe mormântu'-mi plini de spini,
iarbă neagră, mărăcini
și sălbatici trandafiri.
Aduceți nemulțumiri!
Ca ș-atunci când am trăit
Mai știți? v-am nemulțumit!
Să nu plângeți lacrimi false
doar ca să vă vadă lumea,
că-mi vor fi tălpile arse.
Îngropați-mă doar lunea!
Căci am fost "rea și haină ",
ca și lunea eu am fost.
Povestiți-mă în taină
c-am fost un om fără rost.
Nu vă făliți că vă doare!
Știți prea bine...nu-i așa?
Că un om nu doar când moare
trebui prețuit cumva!
✍️ Georgiana Calotă
03 iulie, 2024
Curaj
Pe drumul vieții, cu pas hotărât,
Raul pornește, de soartă-nfruntat,
În piept un foc ce nu poate fi stins,
Încrederea-i farul ce-l ține aprins.
Prin umbre și vânturi, furtuni ce-l lovesc,
El știe că timpul e dar pământesc,
Cu fruntea sus, privirea spre zare,
Curajul îi crește din orice încercare.
Nu se lasă-nvins de teama din jur,
Căci știe că-n sufletu-i zace-un tezaur,
Puterea de-a crede în ce va veni,
Și-n steaua ce-l poartă spre zile târzii.
În clipe de slabiciuni sau de dor,
El găsește în sine un tainic fior,
Un glas ce-i șoptește: "Tu ești destul,
Ridică-te, Raul, și urcă spre culmi!"
Cu pași fermecați, în față pășește,
Și lumea-n lumină încet înflorește,
Încrederea-n sine devine un scut,
Iar curajul, un cântec mereu absolut.
Așa-i povestea lui Raul, eroul,
Ce-n inima sa și-a găsit tot ecoul,
Cu-ncredere-n drum și curaj neclintit,
El știe: în viață, nimic nu-i finit.
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Binele din rău se face
Acum persoana e întruchipată
Cu multe măști și-n suflet pată,
Nu știm cui să-i zicem frate
ce ne dă speranță
Și cui dușman pe viață
Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate
Din cauza greșelilor neuitate.
Prieten, zicem celui care ne-a lăsat
în momentele grele
Și dușman celui
care ne-a ajutat să eșim din ele.
Uităm de faptele bune,
Dar ținem minte trădările nebune,
Luăm în seamă cum e îmbrăcat,
Dar nu și sufletul curat.
Uităm de unde ne pornim,
De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față,
Lângă el nu ne oprim,
Că e dobitoc uitat de viață
Măcar pe o zi sau două
Să uităm că ne plouă
Și să scoatem masca falsă,
Să râdem cu zâmbetul adevărat
Și cu sufletul curat,
Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut,
Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut,
Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept,
Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment
Ploaia mea
Tu ploaie curatä, iar cazi pe pămånt,
Să curăți pământul de tot ce-i murdar!
Mä plouă pe mine, pătrunde-mi in suflet
Vorbeste cu mine, sopteste-mi în gänd!
Ascultă -mi chemarea și stai langă mine,
Te rog sä m-alinți cu picăturile tale!
De-ai ști ce mult mi te-asemeni cu mine,
Citeste-mă -n suflet, ș-apoi mă arată la lume!
Tu vii să adapi orice gură-nsetată de apă
Eu mă zbat să våslesc corabia drept,
Tu vii calmă, alteori esti rece, si-nvolburată,
Eu însă, îs naivă și bună, alteori is nebună!
Tu ștergi lacrimi ce dor, din suflete goale,
Tu stingi arșița si focul, când arde planeta,
Tie florile toate ți se-nchină și toate învie,
Tu creezi fantezie, tu ploaie, compui poezie!
Tu mă faci fericitä si mă faci să zâmbesc
Tu mă mângâi, când eu plâng și nu mă trădezi,
Când eu strig , picăturile tale ma liniștesc .
-Hai să bem o cafea, mai am să îți povestesc!
Hai, tu scaldă-mă, să nu mi se vadă lacrimile
Ce se preling brăzdandu-mi obrazul!
Ia-mă de mână, hai să dansăm, vreau sa mă joc
Ca in copilărie mea, când nu îmi lipsea hazul.
Te rog, dacă pleci, ia cu tine tristețea și răul
Ce ne bântuie viata si gândul și dorul,
Aruncă-le in hăul cel mai adanc și abrupt!
Si-napoi, s-aduci liniște și fericire pe pământ!
Hai, acuma tu du-te, căci soarele mă ceartă
El vrea să-mi zâmbească, șovăind ca un rege.
Te rog sa mai vii, să m-alinti, să mă curati
De toatä intinäciune ce zace in mine, îs rece!
Eu te voi aștepta în fiecare zi si noapte
Sä mai barfim despre ce se întâmplă...și noi.
Sä mă inspiri , să mai scriu despre cine sunt
Si ce fac si ce rost am eu pe acest pămant!
Iti multumesc PLOAIA mea, că m-ai ascultat,
Tu , stiu cä esti fără de päcat și mai stiu,
Că tainic, imi vei păstra tot ce ti-am spus
Si imi vei da aripi să zbor până,...la apus!
Eu te asteeeept , ploaia mea!
31 iulie 2019, Adriana.
Vârsta inimii mele
Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,
Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,
Că pot atinge stele..
Mă contopesc cu lumina din zori,
In urechi îmi pun perle,
Rad,mă scald in culori,
Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.
Scrisoare din veșnicie
Voi cei care m-ați "iubit"
să mă iertați de v-am greșit,
să mă uitați, să mă lăsați
să zac, să nu mă întrebați
de ce-am plecat spre infinit,
fiind cenușă-n răsărit
și noru' negru-n asfințit!
D-o-ți vrea să mă căutați
mândre păsări întrebați
de bietul sufletul meu
ce-a suportat tot mereu
răutatea voastră cruntă...
acum nu se mai frământă!
Dacă dor o să vă fie...
să n-aduceți lacrimi mie,
pe mormântu'-mi plini de spini,
iarbă neagră, mărăcini
și sălbatici trandafiri.
Aduceți nemulțumiri!
Ca ș-atunci când am trăit
Mai știți? v-am nemulțumit!
Să nu plângeți lacrimi false
doar ca să vă vadă lumea,
că-mi vor fi tălpile arse.
Îngropați-mă doar lunea!
Căci am fost "rea și haină ",
ca și lunea eu am fost.
Povestiți-mă în taină
c-am fost un om fără rost.
Nu vă făliți că vă doare!
Știți prea bine...nu-i așa?
Că un om nu doar când moare
trebui prețuit cumva!
✍️ Georgiana Calotă
03 iulie, 2024
Curaj
Pe drumul vieții, cu pas hotărât,
Raul pornește, de soartă-nfruntat,
În piept un foc ce nu poate fi stins,
Încrederea-i farul ce-l ține aprins.
Prin umbre și vânturi, furtuni ce-l lovesc,
El știe că timpul e dar pământesc,
Cu fruntea sus, privirea spre zare,
Curajul îi crește din orice încercare.
Nu se lasă-nvins de teama din jur,
Căci știe că-n sufletu-i zace-un tezaur,
Puterea de-a crede în ce va veni,
Și-n steaua ce-l poartă spre zile târzii.
În clipe de slabiciuni sau de dor,
El găsește în sine un tainic fior,
Un glas ce-i șoptește: "Tu ești destul,
Ridică-te, Raul, și urcă spre culmi!"
Cu pași fermecați, în față pășește,
Și lumea-n lumină încet înflorește,
Încrederea-n sine devine un scut,
Iar curajul, un cântec mereu absolut.
Așa-i povestea lui Raul, eroul,
Ce-n inima sa și-a găsit tot ecoul,
Cu-ncredere-n drum și curaj neclintit,
El știe: în viață, nimic nu-i finit.
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Binele din rău se face
Acum persoana e întruchipată
Cu multe măști și-n suflet pată,
Nu știm cui să-i zicem frate
ce ne dă speranță
Și cui dușman pe viață
Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate
Din cauza greșelilor neuitate.
Prieten, zicem celui care ne-a lăsat
în momentele grele
Și dușman celui
care ne-a ajutat să eșim din ele.
Uităm de faptele bune,
Dar ținem minte trădările nebune,
Luăm în seamă cum e îmbrăcat,
Dar nu și sufletul curat.
Uităm de unde ne pornim,
De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față,
Lângă el nu ne oprim,
Că e dobitoc uitat de viață
Măcar pe o zi sau două
Să uităm că ne plouă
Și să scoatem masca falsă,
Să râdem cu zâmbetul adevărat
Și cu sufletul curat,
Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut,
Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut,
Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept,
Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment
Ploaia mea
Tu ploaie curatä, iar cazi pe pămånt,
Să curăți pământul de tot ce-i murdar!
Mä plouă pe mine, pătrunde-mi in suflet
Vorbeste cu mine, sopteste-mi în gänd!
Ascultă -mi chemarea și stai langă mine,
Te rog sä m-alinți cu picăturile tale!
De-ai ști ce mult mi te-asemeni cu mine,
Citeste-mă -n suflet, ș-apoi mă arată la lume!
Tu vii să adapi orice gură-nsetată de apă
Eu mă zbat să våslesc corabia drept,
Tu vii calmă, alteori esti rece, si-nvolburată,
Eu însă, îs naivă și bună, alteori is nebună!
Tu ștergi lacrimi ce dor, din suflete goale,
Tu stingi arșița si focul, când arde planeta,
Tie florile toate ți se-nchină și toate învie,
Tu creezi fantezie, tu ploaie, compui poezie!
Tu mă faci fericitä si mă faci să zâmbesc
Tu mă mângâi, când eu plâng și nu mă trădezi,
Când eu strig , picăturile tale ma liniștesc .
-Hai să bem o cafea, mai am să îți povestesc!
Hai, tu scaldă-mă, să nu mi se vadă lacrimile
Ce se preling brăzdandu-mi obrazul!
Ia-mă de mână, hai să dansăm, vreau sa mă joc
Ca in copilărie mea, când nu îmi lipsea hazul.
Te rog, dacă pleci, ia cu tine tristețea și răul
Ce ne bântuie viata si gândul și dorul,
Aruncă-le in hăul cel mai adanc și abrupt!
Si-napoi, s-aduci liniște și fericire pe pământ!
Hai, acuma tu du-te, căci soarele mă ceartă
El vrea să-mi zâmbească, șovăind ca un rege.
Te rog sa mai vii, să m-alinti, să mă curati
De toatä intinäciune ce zace in mine, îs rece!
Eu te voi aștepta în fiecare zi si noapte
Sä mai barfim despre ce se întâmplă...și noi.
Sä mă inspiri , să mai scriu despre cine sunt
Si ce fac si ce rost am eu pe acest pămant!
Iti multumesc PLOAIA mea, că m-ai ascultat,
Tu , stiu cä esti fără de päcat și mai stiu,
Că tainic, imi vei păstra tot ce ti-am spus
Si imi vei da aripi să zbor până,...la apus!
Eu te asteeeept , ploaia mea!
31 iulie 2019, Adriana.
Alte poezii ale autorului
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Eram prea mic
Nu am crezut că sunt în stare
Să privesc din nou la mare
Unde valuri se izbesc
De stâncile ce-mi amintesc
Cum tu te-ai împotrivit
La ce simțeam numai privind
În stelele ce-mi puneau sfârșit
Un căprui la infinit.
Poate și tu ai înțelege
Lumina mea,dar nu și raza
În mâinile celor fără de lege,
Să îmi spulbere și marea.
Ai avut dreptate, știu
Dar eram prea mic să fiu,
Al luminii purtător
În ascunsul nopții lor.
Tata
Suntem ca 2 straini pe-un bulevard
Tu cu tine, eu cu mine
Dar eu tot sper, ca maine va fi mai bine.
Am tot avut rabdare
Si am facut incercare dupa incercare
Dar...
E greu sa cunosti pe cineva a doua oara
E greu sa ierti pe celalalt
Dar mai greu va fi sa uiti ce a fost o data.
Cand pierzi controlul viata te schimba,
Pacat ca eu am aflat asa tarziu
De trucutul nostru cenusiu,
Sincer, mi-as fi dorit sa stiu.
Ne vedem atat de rar
Sau putem spune mai literar
Ca ne vedem putin mai des ca 2 straini
Iar tot ce ne leaga
Sunt niste radacini,
Pe care eu incep sa nu le mai prea simt.
Si cand esti langa mine eu te simt departe
Si cand nu esti parca te-as vrea pana la moarte
Pana cand moartea ne va desparti
Prin bolta cereasca-ti vad chipul angelic
Si sufletu-mi tresare melodios
Creieru parca-mi e sub efect psihedelic
Iar inima-mi bate armonios
Surasul tau medicament pentru suflet
Care alina orice durere
Poti vindeca totul doar cu un zambet
Cand aduci cu tine a dragostei adiere
Asa cum fara ploaie nu e curcubeu
Si soare fara furtuna
La fel fara tine e gol sufletul meu
Si o eternitate vom fi impreuna
Cand suntem impreuna timpul ingheata
O ora pare-o secunda
Cand te tin in brate am totul in viata
Iar sufletul cu fericire mi se inunda
Nu mai exista cale de-ntors acum e mult prea tarziu
Indiferent cum viata ne va invarti
Un lucru e cert si pot spune ca-l stiu
Pana cand moartea ne va desparti
Nu regret
Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept
Puternic ca o piatra, asa stau de drept
Hulit pe la spate, vândut și de frații
Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!
Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând
Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit
Trăind in interior, dar zi de zi luptând
Având o singura speranța, cerul însorit
Dar ce folos au toate când inima ție data
Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat
Știind ca-n urma ta de-ndată
Un suflet mic, a fost salvat!!
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Eram prea mic
Nu am crezut că sunt în stare
Să privesc din nou la mare
Unde valuri se izbesc
De stâncile ce-mi amintesc
Cum tu te-ai împotrivit
La ce simțeam numai privind
În stelele ce-mi puneau sfârșit
Un căprui la infinit.
Poate și tu ai înțelege
Lumina mea,dar nu și raza
În mâinile celor fără de lege,
Să îmi spulbere și marea.
Ai avut dreptate, știu
Dar eram prea mic să fiu,
Al luminii purtător
În ascunsul nopții lor.
Tata
Suntem ca 2 straini pe-un bulevard
Tu cu tine, eu cu mine
Dar eu tot sper, ca maine va fi mai bine.
Am tot avut rabdare
Si am facut incercare dupa incercare
Dar...
E greu sa cunosti pe cineva a doua oara
E greu sa ierti pe celalalt
Dar mai greu va fi sa uiti ce a fost o data.
Cand pierzi controlul viata te schimba,
Pacat ca eu am aflat asa tarziu
De trucutul nostru cenusiu,
Sincer, mi-as fi dorit sa stiu.
Ne vedem atat de rar
Sau putem spune mai literar
Ca ne vedem putin mai des ca 2 straini
Iar tot ce ne leaga
Sunt niste radacini,
Pe care eu incep sa nu le mai prea simt.
Si cand esti langa mine eu te simt departe
Si cand nu esti parca te-as vrea pana la moarte
Pana cand moartea ne va desparti
Prin bolta cereasca-ti vad chipul angelic
Si sufletu-mi tresare melodios
Creieru parca-mi e sub efect psihedelic
Iar inima-mi bate armonios
Surasul tau medicament pentru suflet
Care alina orice durere
Poti vindeca totul doar cu un zambet
Cand aduci cu tine a dragostei adiere
Asa cum fara ploaie nu e curcubeu
Si soare fara furtuna
La fel fara tine e gol sufletul meu
Si o eternitate vom fi impreuna
Cand suntem impreuna timpul ingheata
O ora pare-o secunda
Cand te tin in brate am totul in viata
Iar sufletul cu fericire mi se inunda
Nu mai exista cale de-ntors acum e mult prea tarziu
Indiferent cum viata ne va invarti
Un lucru e cert si pot spune ca-l stiu
Pana cand moartea ne va desparti
Nu regret
Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept
Puternic ca o piatra, asa stau de drept
Hulit pe la spate, vândut și de frații
Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!
Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând
Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit
Trăind in interior, dar zi de zi luptând
Având o singura speranța, cerul însorit
Dar ce folos au toate când inima ție data
Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat
Știind ca-n urma ta de-ndată
Un suflet mic, a fost salvat!!