Capitulare

Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,

Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,

Sufletul meu, ca un tren ruinat,  retras de pe șine,

Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.

Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,

Pulsează-n adânc, spre comori levantine,

Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,

Care taie catargul :  „nu mai vrem pe aici” .

De rugină sunt prinse carabinele toate

Mapele-s șterse, iar busolele sparte.

Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,

Prea departe.

 

Autor : O.T. 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: OTEH poezii.online Capitulare

Data postării: 4 iulie 2022

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 2987

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.

Mai mult...

Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Iulia)

Stiu ca esti tot acolo, dupa draperiile mov,

Fumand un joint , rotit de sute de ori,

Podeaua se tot prabuseste, usa se tot deschide,

Cineva tot intra ca o umbra si tot vrea sa ne ucida.

Decorul scade in continuare, acele - prosoape

negre si violete, ca niste magnolii fantomatice.

Sătul de marile minciuni ale literaturii si ale istoriei,  

Atest sufletul meu care intelege de ce iti feresti

de atingeri, piciorul drept.  Fiecare are un secret

Lucy Luu, fiecare are o taina, o padure fermecata, un blestem,

Iar eu stiu secretul tau, sunt piatra stricata din varful unghiului,  

Care vede tot, stie tot, simte tot.  Vom pleca definitiv,

Lucy Luu, pana la capatul antebratelor noastre

In  dimineata in care, de la jumatatea timpului,

vom fi chemati de o alta cetate , sa pazim marea.

Cel putin, asa am crezut.

 

Autor: O.T. 

Mai mult...

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet? 

Mai mult...

Același cântec vechi, pe care îl știți deja

Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,

Același cântec vechi, pe care-l știți deja:

Căci noi suntem străzile însingurate,

Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,

Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,

Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,

Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,

Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,

Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.

Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,

Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,

Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,

Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,

Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,

Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,

Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,

Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,

Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.

Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,

Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,

Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,

Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,

Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,

Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,

Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.

Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.

 

Autor: O.T. 

Mai mult...

Traduceri absurde

Stranie iubire, ca o sinucidere intre copertile unei carti,

Noi doi, facuti din carnea noptii, aprinzand focul imaginar,

Noi, fara falsitatea demnitatii, salbaticind in placeri,   

In  milioane de volti, cand infinitul,

se dezintegreaza sub tutela  lui Paul Dirac,

Stele mantelate in corpuri antice, coroane nedeterminate,

care atarna in cozile de foc ale quasarilor,

Femei stranii, barbati stranii, danseaza pe strazi,

Aceasta noapte e facuta pentru a aprinde focul imaginar,

Aici si acum, sub milioane de volti.

Lent ne sustragem timpului, cum corbii se sustrag gravitatiei,

Controland abisul, parasind abisul,  lasandu-ne purtati,

De voluptati mai tulburi decat gradinile infernului,

In gratia naturala a lui Stravinksy, in lampa de petrol a Annei Petrova,

Ca intr-un film cu revolutii, cu crime sangeroase si eroi, 

Din infernul generatiei noastre ne ridicam pana la Frumusete,

In ultima zi dinaintea nebuniei, toti anii nostri stansi in compresia unei cochilii,

Stralucesc ca niste perle, pe care maestrii le privesc descumpaniti,

Gasind dificil sa le clasifice, sa le studieze si apoi sa le claseze.

 O.T.

Mai mult...

Urcăm tot mai sus - unui politician

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Te iubesc,omule

Te iubesc,omule!

Știi de ce?

Pentru că cred în lumina din tine!

Să-ți spun ceva:Ești frumos!

Zâmbești,nu-i așa?

Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!

Ghicesc?

Și sufletul îți zâmbește acum.

Ești minunat,și tu știi!

Doar că lumea uneori 

Ne otrăvește cu gândul ei gri.

Eu iubesc inima ta 

Pentru că știu ca din sămânță iubirii 

Rasare lumina din tine..

Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..

 

 

 

 

Mai mult...

Visul american

trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi

 

e ca și când aș coborî dintr-un  accelerat de mare viteză

 

și aș urcă într-un tren regio

care oprește exasperant în toate stațiile

amintindu-mi că sunt doar un biet navetist

rătăcit între un vis voluptos

și o slujbă searbădă

tot mai nesigură

nici mâine nu voi găsi probabil filonul de aur curat

în galeriile morții                                   

mă gândesc

iar Statul va închide și puținele mine din Apuseni

și Borșa

va denunța toate contractele de muncă silnică

ajutoarele sociale și de înmormântare

fără nicio strângere de inimă

oho

deja e prea mult

perorează șeful de șantier

am ajuns la fundul sacului

oare de ce admirăm cu toții America

visul american

și de ce nu ne asumăm propriile visuri

(ca stăpâni absoluți ai vieților noastre!)

așteptând să ne tot bântuiască alții…

Mai mult...

Prezumții

faptul de a exista

de a fi real

( de a crede că ești real! )

Om

nu înseamnă nimic

omul n-are decât o viață

prea puțin

pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă

rațiunea

această povară a minții

este ruptă de viață

lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri

despărțită de drumuri

punctul din care privim spre infinit

fără să-l cuprindem

suntem prea mici pentru asta

prea scunzi

în raport  cu Calea Lactee

cu alte căi

cu Cosmosul

cu Dumnezeu

ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul

dintr-o aberație accidentală a materiei

și nu contenim să ne mirăm că suntem

(așa cum ne place să credem!)

fără să fim…

Mai mult...

Gânduri 6

Gândirea unui copil

Liberă de constrângeri,

Descoperă viața abil

În drumul plin de disjungeri.

 

Tot ce-n afară privește

Îl interesează și captează.

Flori, copaci, animale iubește

Și-n suflet le sculptează.

 

Sunetele muzicii îl provoacă

La ritmul minunat al vieții.

Jocurile inteligente-s cojoacă,

Iar bucuria, spiritul tinereții.

 

Când adolescența capătă

Aripi cu avânt spre majorat,

Gândurile mărețe îl poartă

Uimit pe un teren nearat.

 

Maturitatea oare îl va învăța

Dacă semințele vor rodi.

Iar ziua de mâine-l va răsfăța,

Sau îl va iscodi, îmbrobodi.

 

Fascinația succeselor dorite

Va schimba inima de copil?

Va amorți tărâmurile bătătorite

Și va stopa amintirea în ostil?

Mai mult...

Ce e asta vară? (Partea I)

Ce e asta, vara?

Poate pentru unii semnifică bucuria căldurii,

Însă pentru mine semnifică tristețea adâncurilor mele,

Pe care încerc să o biruiesc,

Însă e ca o sabie cu două tăișuri.

 

Vara e doar anotimpul cu pricina,

În care încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu

Să-mi dau seama de cicatricea din adâncul meu

Și de ceea ce a făcut tatăl meu.

 

Însă tot ce îmi amintesc e dubița albă

Și loviturile care treceau ca un zmeu.

 

Toți îmi spun să mă opresc aici

Și am încercat,

Însă mereu acest anotimp iubit – vara –

Nu m-a lăsat.

 

Când am impresia că trece,

Vara revine și durerea începe să mă reînece

De amintiri, emoții și durere.

 

Însă am impresia că într-o zi

Acest anotimp îmi va aduce și mângâiere,

Nu doar tăiere.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍