Martha? Sau Raymond Radiguet?

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela

Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere

Si te faci ca n-o auzi cand urla

Tu mergi in fata mea, eu te urmez

Ca alt drum decat asta nu stiu

Si ma doare tare dar nu pot sa cedez

Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu

M-am imbolnavit de la ploaia rece

Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti

Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce

Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti

Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere

Eu raman in spate, te urmez fidela

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela.

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.

Iar plâng norii. Măi, să fie!
Las' că plâng de bucurie...
Te gândeai să pleci la treabă?
Stai că nu e nici o grabă!

Pe o vreme-așa ploioasă,
Bine e să stai în casă,
O cafea să bei, gustoasă,
Cu iubita ta sexoasă.

Lângă foc să fi-n odaie,
Să privesti cu drag la ploaie,
Niște bani de ai, să-i numeri
Sau, să ții doi craci pe umeri

Și, cu buzele s-alinți,
ochi căprui, frumoși, cuminți,
Chip gingaș de-ți ieși din minți,
Buze roze, moi, fierbinți,

Iar în palme să ascunzi
Sâni obraznici și rotunzi,
Cum i-atingi, cum te-nfierbânți,
Nu te saturi să-i frămânți.

Lasă banii-n buzunări,
Hai să numeri sărutări!
Nu stați singuri în odaie,
Bucurați-vă de ploaie!

Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.

Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?

Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?

Din nou gândul îmi fuge către tine

Să-ți zică că te-am visat azi noapte,

Cum te plimbai pe o cărare în livadă

Și de pe crengi gustai cireșe coapte

Eram și eu ascuns în vis după copaci

Și-ți urmăream mișcare cu mișcare,

Iar soarele mărinimos la mine a trimis

Umbra-ți s-ating în semn de împăcare

Și vântul prin păru-ți despletit umbla

Cu adieri ușoare de care tu te bucurai,

Iar eu vrăjit de muza mea mă întrebam

Sunt pământeam sau dincolo, deja în rai?

De sus veneau spre mine duioase triluri

Ce-mi încântau auzul cu-a lor cântare,

Privirea mi-era trimisă spre ea și pomi

Și tot ce se-ntâmpla era o încântare

Și în visarea mea mâna mi-am dus

Să-i mângâi umbra, iubire să-i trimit,

Dar nu știu cum ceva s-a petrecut

Că ea a dispărut și singur m-am trezit!

Anonimul ...

Ești anonimului din viața mea ..

Ce adesea inima îmi alina,

Cu al lui glas duios 

Viața îmi  era pe dos ....

Mă iubea că pe o micuță

Dar eram luată de prostuță...

Mereu am fost uimită

De a ta iubire cruntă.

  (Ig:_caty_b_

Ești un versificator, nu un poet, așa zicea, 

Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă, 

Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).

I-am dat să-mi citească de pe telefon, 

direct în franceză Je est un autre.

Am știut dintotdeauna că nu sunt poet, 

Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea

prin aer un R, et je me suis reconnu poete,

-Ce teribilă e Poezia- ! 

În timp ce limba ei împingea prin aer un R, 

Și doamna care se așezase lângă noi, 

Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani, 

Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare, 

la Starbucks, într-o zi oarecare. 

xxxx

Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,

Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,

Sufletul meu, ca un tren ruinat,  retras de pe șine,

Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.

Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,

Pulsează-n adânc, spre comori levantine,

Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,

Care taie catargul :  „nu mai vrem pe aici” .

De rugină sunt prinse carabinele toate

Mapele-s șterse, iar busolele sparte.

Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,

Prea departe.

Autor : O.T. 

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

,, Caci noi, neavand zi de odihna, am desavarsit celelalte creaturi ale lumii "  Demonul, Marna.

Când plutea întuneric, să se facă lumină,

ai zis , și eu, din adânc, tot lumină am strigat,

Dar vocea mea Nchisă, ca tigrul vărgat,

Se rotea-n neant ca-ntr-o cușcă.

Și iata pământul, cu suflu de viață,

Căci viață ai zis, s-a – nălțat,

Urlasem și eu, din adânc, însă viața,

Ca tigrul vărgat te-a urmat.

Odihnă apoi, odihnsească-se-toate,

N noroaie de stele și frunze uscate.

Țineam strâns de lanț, și cu gheara ,

tot mai dezgropam cate-un mort.

                         ***

Dar iată ca Abel s-a-ntors,

Sprijinit de Hristos, prin grădină,

Pășeau amândoi: Dă-i să bea,

Hristos mi-a spus, și i-am dat,

Chipu-i era albicios, brațul era degerat,

Pe piept o dâră de sânge/i sclipea ca un sarpe,

vinul s-a –ntors în mocirlă de ape,

Dar el l-a băut chiar și asa.

Unde sunt morții? Mă-ntreabă Hristos,

I-am zis, am țipat, dar tigrul vărgat...

Să taci! Zice Abel, și – mi face un semn

S-arăt unde-i groapa...

Tăceam toți trei și săpam în adânc,

în mâl și în os și-n cobalt și în piatră

Iată-i:  copii, bărbați și femei,

Bieti muritori, toti, laolaltă.

Atunci am simțit cum din catacombe,

Mirosul urât , de napalm și de bombe,

Se ridică spre noi, și pe fețele arse,

De bezna torturii , încă rămase,

Mari cicatrici, retezau câte-o umbră.

Ce ati făcut? Dar drumul de seară,

Prinse deodată sunet de pași. 

- Eu îmi lăsasem capul în jos -

Privi către zare Cristos, și întors,

Încercă  să învie un mort.