Iluzie

În zorii tăcuți ai unei iubiri neurmărite,

Se deschide o poezie, dar nu despre dragoste.

Cuvintele se desprind ca frunzele în vânt,

Poezia fără săruturi, într-un labirint nestrăbătut.

Prin coridoarele unei inimi pierdute,

Versurile se întrepătrund, dar nu despre tandrețe.

Poezia rămâne ca un ecou neascultat,

Fără să atingă aromele dulci ale iubirii.

Ce înțelegem noi prin dragoste?

Oare e doar un sentiment?

Sau poate e puterea noastră

Puterea unui univers

Când simți pe cineva alături

Te faci un pic mai fericit

Fiindca iubirea e cheia

E cheia unui nou sfârșit

Văzând în jur numai iubire

Și un nou sfârșit ce a sosit

Ca-ntr-un vârtej

Arunci durerea

Întâmpinând noul sfârșit

Sfârșit mai bun,

Mai luminat

Ce îți arată calea

Deschide dragostea și nu uita

Ca tot la ea e cheia😂

Iar dacă uiți cât te iubesc

Îți voi trimite sol un porumbel

Cu un bilet prins de-al său gingaș și firav picior

Bilet de-amor de mână scris

Și parfumat cu mir sfințit,

Ce-ți va aminti de-a mea iubire ce ți-o port !

(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu, care te numeşti femeie,

Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,

Cu mersul coregraf şi graţios,

Ce dai nuanţă cuvântului frumos,

Am amuţit la a ta ştire,

Că vrei să schimbi a ta menire,

Să schimbi principii şi idei,

Şi multe lucruri cu temei.

Şi scuipi trecutul fără jenă,

Renunţi la dragostea maternă,

Îţi plâng copiii lângă tine,

Şi-ţi fierbe sângele în vine.

Dar a ta inimă e piatră,

Şi vrei acum o nouă soartă,

Ca lucrul de bărbat să-l faci,

Chiar dacă peste obiceiuri calci.

Doar de putere şi avere-ţi pasă,

Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,

Să pregăteşti copiilor bucate,

Să fii totul peste toate.

De ce refuzi să-ţi zică mamă,

Şi faci din traiul tău o dramă?

De ce schimbi dulcele tău sânge?

Căci sus în cer… fecioara plânge.

N-avem nevoie de frumos,

De lucru bun şi adevărat,

Ne place fructul găunos,

Şi munca stând în pat.

Creem un balamuc multicolor,

Culori livide şi stridente,

Cu lighioane în decor,

Şi personaje indecente.

Pe viermele ce roade-n măr,

Simbol l-am declarat,

Bem apă otrăvită din ciubăr,

În care întâi mizerii am vărsat.

Pe prunc din alăptat l-am rupt,

Vedetă am făcut din mamă,

Venin de cobră noi am supt,

Şi acum muşcăm fără de teamă.

De apocalipsă în fiecare zi vorbim,

Acum i-o ştire neinteresantă,

Pe cel de sus nu-L mai iubim,

Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.

Coboară omule cu mintea,

În inima-ţi de piatră,

Prin foc să-ţi treacă gândul,

Să poţi păşi din nou pe apă.

Plimbându-mă așa printre mesele aglomerate

De mulțimi neîngrijorate,

Mă bucur de farmecul festivalului anual al băutorilor de bere

Pesemne, oameni care au la ei tot, chiar și unghiere,

În lung și-n lat, cât cu privirea reușesc să străbat,

Trebuie să-mi croiesc drum cu coatele ca să răzbat,

Cu o pătrime a eforturilor mele

De toate formele,

Ajung și în zone mai solitare,

Ce îmi ațâță curiozitatea foarte tare.

Trec timid de porțile zugrăvite în nuanțe fistichii,

Lucrurile pe care le văzui îmi clătiră ochii,

De la jocurile cu popice,

La care lumea se distra propice,

Până la concertele toboșarilor din cartier,

Care mai decare, cu cazier,

Îmi place și mai mult,

Iar voința mi-o ascult,

Mergând mai departe, mai departe,

Până unde miresmele o să mă poarte,

Ajung în dreptul unor uși care ascund suspine

Și zgomote de botine,

Ridicând privirea, scria "Toilette",

O încăpere a doamnelor cochete,

Îmbrăcate la patru ace,

Cu câte trei-patru cojoace,

Deci, oricât aș fi căutat, nu-mi găseam locul,

Constatarea am făcut-o după ce am alunecat cu tocul,

De 15 cm, pe gresia de o finețe rară de turcoaz presărat cu coji de semințe,

Că nu au avut răgaz să molfăie în acele temnițe,

În care s-a ținut berea special pentru eveniment,

De la care nu poți fi absent,

Bifez totul, cu multă grijă și atenție,

Să constat că s-a produs o contravenție:

Nerespectarea normelor minime de igienă și bun-simț,

Pe care, de cum intri, le resimți,

Așa că părăsesc acel colaj,

Cu aminitiri și emoții,

Pe care le reduc în cele mai mici porții.

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

Din lume vreau ca să mă șterg,

Pe caii apocalipsei să alerg,

Să râd la o cafea pe Marte,

Citind Geneza dintr-o veche carte,

Apoi să sun din trâmbițe de înger,

Și să notez smerit pe foi de sânger,

Pe cei ce-au fost aleși, de cel Ales,

Să-mi stea alăturea în Univers,

Să rup pecețile bucăţi, râzând,

Să-i văd pe cei rămași plângând,

Să-l spovedesc pe acel ce-i teolog,

Și-apoi să beau cu Gog și cu Magog,

Să le servesc aghiazmă-n Sfântul Graal,

Sfințită chiar de zeul Baal,

Și toate semințiile din lume,

Să-mi strige înspre cer : Stăpâne!

Dacă soarta m-ar lăsa,

Să te fac cu mâna mea,

Aş lua un boț de humă,

Și o inimă de mumă,

Aş lua un glas de înger,

Şi o ramură de sânger,

Și un pic de praf de stele,

Să fii maica mamei mele,

Aş lua boabe de rouă,

Pentru buzele amândouă,

Și lumini din univers,

Pentru al tău surâs imens,

Aş lua flori din năframă,

Să te fac frumoasă mamă

Şi culori din curcubeu,

Pentru copilașul meu,

Aş lua din cer iertare,

Să-ți pun fire iubitoare,

Și aș plânge peste tine,

Să fii lacrimă din mine,

Aş lua farmec de zână,

Și te-aș face cea mai bună,

Și oriunde vei umbla,

Să fiu respirația ta,

Şi te-aș răstigni pe-o cruce,

Să mă ierți când mă voi duce,

Să mă învii apoi cândva,

Și să stau de-a dreapta ta.

Mâinile noastre s-au întins,

Una spre cealaltă.

Palmele lor ţipă,

De neatingere.

Pasul nostru a plecat,

Unul spre celălalt,

Mersul lor ţipă,

De neîntâlnire.

Gândul nostru a zburat,

Unul către celălalt,

Materia lor ţipă,

De neîmpreunare.

Dorinţele noastre au fost puse,

Fiecare pentru celălalt,

Frumuseţea lor ţipă,

De neîmplinire.

Dintre ruini de biserici,

Acatiste adun,

Calc peste feţe de clerici,

Preparând aghiazmă-n ceaun.

Ascult gălăgia din cimitir,

Morţii se revoltă în groapă,

Căci li s-a pus pe sălaşuri bir,

Şi peste ei o alta se sapă.

E o absenţă de simţuri în lume,

Demonii iubire îţi oferă,

Popii în tradiţionale costume,

Blesteme peste tine proferă.

Cad cete de îngeri din cer,

Scântei erup din morminte,

Am devenit al lumii gropnicer,

Şi cânt liturghii fără cuvinte.

Nemângâiaţi se sting atei,

Pe braţele mele întinse,

Boltesc credinţă pentru ei,

Sub lumânări în post aprinse.

Plâng sfinţii arhangheli în taină,

Pustnici în grote se închină,

Să porţi creştine acea haină,

Care te-mbracă în lumina divină.

Unui creștin

De sărbătorile Pascale,

Servește-ntruna vin și bere,

Și apoi constată cu durere,

Că-i mort în seara de Înviere.

Colegelor de facultate

Am studiat organica voit,

Colegelor chiar le plăcea chimia,

Privind ades la ele năucit,

A început să-mi placă anatomia.

Întâlnirea de 20 ani a promoției

Mi-am revăzut frumoasele colege,

Dar și-au schimbat fizionomia,

Și am decis…se înțelege,

Să studiez din nou chimia.

Unui chimist

În breaslă vrea să dovedească,

Că-i alchimist de teapă,

Că atunci când bea Fetească,

El urinează apă.

Cărții mele ʺEpigrameʺ

Epigrame am scris sute,

Pe teme vrute și nevrute...

Despre carte a spus experta,

Că-i frumoasă doar coperta!

Colegului meu Cornel

De când frumoasa lui soție,

Îl înșela pe amicul meu Cornel,

Eu îl dezmierd fără să știe,

Și-i spun zâmbind, Coarne-l.

Cuplu

L-am luat ca soț să-mi fie,

C-avea multe dependințe,

După-un an de căsnicie,

Este plin de dependențe.

Punctele cardinale

Patru puncte cardinale,

Cu reperele normale,

Însă am rămas uimit,

Că Est-ul e mai răsărit!

Prietenul la nevoie se cunoaște

Acest proverb de mult folos,

La mine a lucrat pe dos,

Că acea vorbă... la nevoie,

A fost mereu doar: anevoie!

Metamorfoză

Am cunoscut-o la concert,

Avea o slabă cotă,

Apoi încet, încet, discret,

A devenit cocotă.

Subtilitate - la doctor

Fiind la el în cabinet,

Mi-a spus c-un ton discret:

-Pe fișă scrie foarte clar,

Matale ai un Nume-rar!

La doctor

Întreba-i pe asistentă,

La doctor cum e, și cât?

Ea îmi spuse foarte atentă,

Vindecare ai, și atât!

Unui astrolog

Cu telescopu înspre vecina,

Se holba în după-amiezi,

Dar îl surprinse concubina,

Și văzu, și stele verzi.

Indecizie

Alesese varianta,

Să-și înșele și amanta,

Regretându-și nebunia,

A-nșelat-o cu soția.

Unui rugbist

Când are munca separat,

Eșecului îi cade pradă,

Că atâția ani a învățat,

S-o facă la grămadă.