Vai, vai!

A întâlnit-o când era flăcău

În satul de dincolo de deal,

Mergând la ea cu bicicleta

Sau chiar, încălecând un cal.

Purta în suflet o frică zilnic

Să nu e-o fure vreun cavaler,

Când nu putea să o curteze

Și liber n-avea...de la boier. 

Lungă-i părea o săptămână

Și ziua de duminică s-apară,

Că doar în zi de sărbătoare

Putea s-o plimbe...pe afară. 

Mult timp n-avea s-o vadă

Și doar cât maica-i stabilea,

Făra să-i prindă... oră târzie

C-altfel era pe ei, mare belea. 

Ce scriu a fost...în alte timpuri

Când mama era o domnișoară,

Iar tata un frumos băiat din sat

Un pretendent...mâna să-i ceară. 

Povestea o cunosc de l-amândoi

Pe când eram copil și-i întrebam,

Să aflu cum și und ' s-au cunoscut

Când lângă ei în pat mă cuibăream. 

......................................

Ei doi au fost părinții noștri dragi

Care acum s-au dus, fiind chemați,

De Cineva ce locul Sus le-apregătit

Lăsându-ne în lacrimi...neconsolați!.

Ne plouă iubito cu picuri reci

Dar, cum să simt că aș fi ud,

Când trupu-ți strâng, hulpav

Și-mi plac cuvintele ce le aud. 

Pășim îmbrățișați și ne-amintim

De anii noștri ce-i purtăm în cârcă,

De ce-a fost greu sau bine-n viață

Și despre tot ce astăzi...ne încearcă. 

Cândva credeam că timpu-i lung

Și vreme-aveam pentru socoată,

Acum simțim că anii-s numărați

Și că vom fi chemați...la judecată.

De sus luna ne luminează calea

Și ne arată pe unde să plutim,

Și din înalt, duios, pare să spună

Că timpul nu-i trecut, să ne iubim. 

Nu stau să văd cum noru-o fură

Și dragăstos, soția îmi sărut,

Și mulțumiri înalț la Domnul

Că golu-n viață...mi-a umplut!

Venim acum la Tine, Tata Ceresc

Și știm că Tu ușa o ai mereu deschisă,

Iar pentru toți care în trup trăiesc

Aceasta nu a fost vreodat' închisă

Mai știm că Tu ești printre oameni

Și vezi necazul nostru pe pământ,

Simțim că Tu în noi iubire sameni

De când ne naștem pân' la mormânt

Pe Tine cu  toții te mărturisim

La Tine găsim și binecuvântare,

În Tine permanent descoperim

Iubire, dragoste, nădejde și iertare

Prin rugăciune noi toți te lăudăm

Pentru tot binele făcut la omenire,

Dar tot mai des pe Tine te rugăm

Să ne ferești de rău și-n-bolnăvire

La Tine știm că tot e cu putință

Și chiar iertarea celor cu păcate,

Când ei mărturisesc și au voință

Ca cele rele să nu mai fie repetate

Tu pe pământ cu dragoste-ai venit

Pe noi să ne salvezi de la pieire,

Iar oamenii cei răi te-au răstignit

Și de băut ți-au dat oțet și fiere

Știm că Tu ești viață, cale, adevăr

Și ne iubești pentru că ești iubire,

La Tine numărat e fiecare fir de păr,

Și doar la Tine noi găsim mântuire

Noi te rugăm să ne ajuți să biruim

Aicea pe pământ cele șapte păcate,

Să fim iertați atunci când noi murim

Și doar faptele bune să fie judecate

Mult îi plăcea să stăm de vorbă,

Când pe acasă mai treceam,

Să afle dacă totul merge bine,

Și ce necazuri la servici aveam

Ducea cu greu a ei suferință,

Și foarte rar la cineva s-a plâns,

Era cu zâmbetul mereu pe buze,

Și sub năframă părul în coc strâns

Tot timpul avea ceva de făcut,

Prin casă sau cu florile din curte,

Și tare mult pe noi ne bucura,

Când ne-aducea în poală fructe

O văd și-acum cum ochii lăcrimau,

Când îi spuneam că noi plecăm,

Cu dosul palmei lacrima ștergea,

Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm

........................

Și într-o zi a sunat telefonul,

La care nu doream să răspund,

Șimțeam  că nu mă sună mama,

Și totuși am spus da...plângând!

Dis de dimineață am plecat la coasă

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă

Știind  că iarba se taie bine când e rouă.

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Iar eu am ascultat și-am fredonat.

Și ritmul meu a fost precum cânta

Când mai rapid și mai apoi domol,

Duiosul sunet urechea-mi încânta

Și obosit pe seară eram cu lanul gol.

Dator n-am vrut deloc eu să rămân

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit

Ea sus spre nori cântând s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat.

Uite așa am petrecut o zi la coasă

Acompaniat de càntul ciocârliei,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul...soției!

E toamnă, plouă și-i frig afară

Iar frunza mi-a ascuns poteca,

Pe unde visător pașeam odată

Cu ea, ce mintea-mi...fermeca. 

Mă uit cum vântul răscolește

Frunzișul, căzut de pe copaci,

Cu nostalgie îmi aduc aminte

Ce fericit eram, că tu mă placi. 

Aș vrea să mă așez pe banca

Ce ne-aștepta seară de seară,

Dar este udă și simt că-i rece

Așa că plec la tren.. spre gară. 

Sunt trecător prin aste locuri

Unde liceul de mate am făcut,

Simțind fior pentru întâia oară

Și inima bătând, cu ritm crescut. 

Povestea de iubire..trecătoare

S-a petrecut demult în Dorohoi,

Când tineri liceeni, îndrăgostiți

Visam că lumea..începea cu noi. 

Mă urc în tren și plec spre casă

Unde iubirea vieții mă așteaptă,

Ce-n zi de toamnă am întâlnit-o

Fiind acum...soția binecuvântată!

E ca o floare care-a înflorit

Sub cer senin, dar vântul a strivit,

E-ncrederea ce-ai dat-o fără teamă,

Și-ai regăsit-o spartă-n prag de seară.

E-un drum pe care-l vezi în depărtare,

Dar pasul tău nu-l poate mai urma,

E-un vis ce pare-a fi la îndemână,

Dar dispare ca umbra-n marea grea.

E-un glas ce-ți spune că-i totul frumos,

Și dintr-o dată cade, e minciună,

Un strop de speranță stins pe jos,

Ca o iluzie ce-abia mai sună.

Dezamăgirea-i ochiul ce-a-nvățat

Să vadă adevărul, chiar amar,

Și inima, ce-n taină, s-a schimbat,

Mai înțeleaptă, dar și plină de amar.

Și totuși, în tăcerea ei rămâne,

O poartă către altceva mai bun,

Căci dezamăgirea te îndeamnă,

Să te ridici și să-nveți un nou drum.

Cine să-mi spună astăzi mie

Dacă în viața am ales corect?

Iar celor ce mâna mi-au întins

Eu am avut cuvinte de respect?

Cine n-a fost odată mic copil

Căzând pe jos, mergând târâș?

Plângând că nimeni nu-l ajută

Motiv de-a se uita la ei chiorâș?

Cine n-a fost la grădi și la școală

Purtând ghiozdanul plin de cărți?

Iar la final să trecă prin examen

Să poată-n viitor deschide porți?

Cine nu și-a făcut rost pe pământ

Și pentru care a luptat din greu?

Să aibă pentru el și cei apropiați

O pâine albă și-n buzunar un leu?

Cine iubirea n-a încercat s-o afle

Și-n doi să treacă valurile vieții?

Să construiască și copii la masă

Și-n timpul liber o bere cu băieții?

Cine necazuri și eșecuri n-a avut

Și peste care cu greu el a trecut?

Și cât de mulțumit și fericit a fost

C-a izbândit, luptând cum a putut?

Cine nu s-a bucurat de împliniri

Și de prieteni buni, adevărați?

Care să-i stea tot timpu' aproape

Și la nevoie să sară ca niște frați?

Cine n-a fost mințit și înșelat

De cei la care el nu se-aștepta?

Și cât a îndurat pâna-putut uita

Minciuna dovedită și a o accepta?

Cine nu a greșit vreodat' în viață

Cu voie sau obligat de soartă?

Și cine ar putea s-arunce piatra

În cineva care îi spune...mă iartă?

Și cine fericirea o are pe pământ

Și dă ceea ce e de dat Cezarului?

Sigur e omul cel iubit și va primi

Răsplată după faptă..din partea Domnului?

amagitoare priveliste de iarna

in teritoriul hispanic sontacai fara cal

fara scutier,fara lance-umbra de vis

sau idee a scriitorului poate

(in pana de idei deocamdata)

pana si dulcineea e moarta

(sau nenascuta)

au incercat multi sa ma descifreze

in van cautarile lor

Le iesea mai mereu aceleasi cuvinte

vis,vise,poetul de vis

Iar eu le zambeam calp 

stiind ca dupa o viata de om

am ajuns doar alfabet al limbii

Miguel Cervantes des Don Quijote

Autenticitatea este curajul de a fi în acord cu tine însuti, chiar si atunci când nu este confortabil sau convenabil. Nu înseamnă să spui tot ce gândesti fără filtru, ci să trăiesti si sắ actionezi în armonie cu valorile tale reale, nu cu așteptările altora.

Autenticitatea nu este rigiditate. Ne schimbăm în timp, învătăm, ne adaptăm. Paradoxal, tocmai această capacitate de a evolua sincer face parte din a fi autentic.

Problema apare când ne modelăm constant fard după aprobarea exterioară, pierzând contactul cu propriul nucleu.

În relatii, autenticitatea creează conexiuni reale. În muncă aduce sens. In viaţa personală, liniste. Nu garantează acceptarea tuturor, dar oferă ceva mai durabil: respectul de sine.

Nu mă întreba de cărări
mereu îmi reneg plecările
nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă
poate conştiinţa
dar la ce bun
mă vizitează doar duminica
în spatele bisericii

Nu mă întreba încotro mă îndrept
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
nu mă întreba de nimic
obosiți de aşteptare
vom respira doar trecut

Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi

Astăzi nu sunt acasă
poate mâine
vom juca şotronul copilăriei
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară
în praful timpului

mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă

a morții

bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri

și-mi  refuză bănuțul de aur

ca să trec Styxul

lăsându-mă zombi

nici om

nici înger

un fel de mort viu

strivit între două lumi închise ermetic

dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău

în semn de dragoste

dar nu pot

mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit

în flăcările nimicitoare ale disperării

zdrobește

iubito

porțile vieții ferecate în lanțuri

și vino s-alungi  vulturul care-mi sfâșie inima….