Vai, vai!

De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .

Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…

Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…

Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o  gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.

Dacă tot faci umbră pământului, fă-o să fie răcoroasă.

Marius Ene, Elblag, Poland, 20:06

Sunt strain pe linga toate

Si batrin pe liga toti

Ruginind timpul se zbate

Multe zile fara nopti.

Ca saracul printre spice

calca gindul amintind

Ca sa nu ating pamintul

Si sa nu ramin flamind.

Cine te iubeste adevarat

                   nu te schimba ,

                           nu te minte ,

                                 nu te foloseste ,

                                       nu iti provoca durei

                                            si nu te lasa la greu.

 Am suferit 

Și-am să mai sufăr,

Dar nu e prima dată

Când sper,

Să mă ridic din groapă.

Te vreau
Copac  peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie  și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.

Iarăși am plecat de-acasă,

Cu gândul s-ajung pe baltă,

Cu-o undiță, mincioc și-o plasă,

Și-un boț de brânză-n traistă

Cumpăr ace pe mărime,

Și vreo cinci metri de gută,

Vreau să-ncerc la adâncime,

Și-apoi poate și la plută

Nu mai pierd vremea la piață,

Și-o zbughesc rapid spre lac,

Să m-așez sub salcea creață,

Și din crengi umbrar să-mi fac

Locul îl găsesc cu ușurință,

Și arunc forțos în depărtare,

În gând îmi pun o dorință,

Să prind azi crapul cel mare

Bate vânt de primăvară,

Apa o atinge cu o pală,

Sus pe deal tractorul ară

Iar eu țin undița-n poală

Am uitat că sunt la pește,

Locul e frumos, m-atrage,

Simt că nimic nu-mi lipsește,

Chiar când peștele nu trage

...........................

Seara a venit pe-ascuns,

Și m-a fugărit spre casă,

Nici un pește nu am prins,

Dar a fost o zi frumoasă

..........................

Merg la pește tot mai rar,

Liniștea să-mi regăsesc,

Timpu-mi este adversar,

Să-l întind...nu reușesc!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Dis de dimineață am plecat la coasă,

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să-mi aduc rapid tot fânu-acasă,

Și știu că iarba se taie bine când e rouă

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Eu am lucrat și-n gànd am fredonat

Și ritmul meu a fost precum cânta,

Când mai rapid și mai apoi domol,

Venea în jos în tril și-n sus se înalța,

Și uite-așa pe seară tot lanul era gol

Dator n-am vrut deloc eu să rămân,

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ,

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit,

Ea sus spre nori rapid s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit,

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat

Uite așa am petrecut o zi la coasă,

Ajutat de cântul dulce de ciocârlie,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul..la soție!

De ochii negri îmi este dor,

Și de a ta privire caldă,

Te-aș duce dincolo de nor,

Ca nimeni să nu ne vadă

Pământul l-aș lăsa cu lumea,

Și înapoi deloc nu m-aș uita,

Acolo sus să ne trăim iubirea,

Plutind pe nor, fără a gravita

Ziua ne-om încălzi la soare,

Iar noaptea cu luna voi vorbi,

Ne vom ruga la steaua căzătoare,

Sus să ramână, fără a coborî

Voi scrie și trimite o scrisoare,

Pe pământeni să-i prevenim,

Că peste tot sunt forțe militare,

Ce nu ne lasă-n pace să trăim

Și mail-uri voi trimite lumii,

Cu tot ce văd în țara noastră,

Pădurea, râul cu delta dunării,

Și marea neagră cu apa ei albastră

Și mai de sus aș cere aprobare,

O scară să înalț până la nori,

Pe ea să urce, să coboare fiecare,

Și să uităm că suntem muritori

.....................................

Dar cum și noru-i trecător,

Și-i greu să urci la el pe scară,

Eu voi rămâne jos și-n viitor,

Îndrăgostit de ochii negri..

într-o seară!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Aseară-m fost să iau lumină,

Din locul sfânt și binecuvântat,

Și-am ascultat slujba în tihnă,

Să înțeleg ce s-a-ntâmplat

Lumina a venit din întuneric,

Adusă din lăcaș la noi de preot,

În jurul nostru totul era feeric,

Și-am încetat de-a face zgomot

În liniște s-au aprins lumânări,

Și-am așteptat rostit cuvântul,

Cu toți am purces la închinări,

Atenți ca flacăra să nu o fure vântul

Slujba sacralității a început,

Cu predica despre moarte-nviere,

Și-apoi văzduhul a fost străbătut,

De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",

iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"

....................................

An de an în biserici ne adunăm,

Și către Domnul rugăciuni înalțăm,

Unii pe alții aici noi ne iertăm,

Dar din păcate ce-am spus

uităm,...și din nimic,

iar ne certăm!

Am plecat din Piatra Neamț,

Și-am mânat puțin cam tare,

Tocmai către Marea Neagră,

Să mă ard mai mult la soare

Pe traseu ne-am abătut,

Pe la podul suspendat,

Neam de neam nu a văzut,

Așa pod pe stâlpi fixat

La o vilă ne-am cazat,

Și-apoi la plaja-m plecat,

Aici lume de pe lume,

Pe șezlong și pe cearșaf

Soarele e azi puternic,

Iar nisipul ușor frige,

Intru în apa cu Marce,

Și în doi batem o minge

Apa mării este călduță,

Te îmbie la o bălăceală,

Puțin frig când ieși afară,

Te-ncălzești prin țopăială

Briza caldă te mângâie,

Și pielea o răcorește,

In jur multă hărmălaie,

Valul frumos unduiește

Ne dăm cu ulei de plajă,

Să fim protejați de soare,

Vrem un bronz de abanos,

De la cap până-n picioare

Lipsă nu e la mâncare,

Peste tot comercianți,

Ia porumbul și gogoașa,

Totul face zece șfanți

Seara vine peste noi,

Și ne-mpinge către casă,

Ne e sete, puțin foame,

Iute ne grăbim la masă

Nu durează multă vreme,

Până plaja se golește,

Vine noaptea, pleacă ziua,

Pe drum lumea povestește

A fost o zi minunată,

Cu înnot și stat la soare,

Tolăniți am stat la plajă,

Până s-a lăsat răcoare

Acum cinăm în balcon,

Bunătăți gătite-acasă,

Vom ieși la o plimbare,

La un vin sec pe terasă

Mâine o luăm de la capăt,

Tot la plajă, apă, briză, soare,

Ne petrecem tot concediul,

Nu la munte, ci la mare!

E seară iar în satul meu natal,

Și umbra e din ce în ce mai lungă,

Iar soarele se duce după deal,

Să-apună, ca mâine să-neajungă

Pe drum trec istoviți țaranii,

Venind pe jos de pe ogoare,

Ei sub căciuli își ascund anii,

Și fețele ridate, arse de soare

În fața lor agale merg vitele,

Sătule, târându-și greu ugerele,

La muls ele vor umple donițele,

La schimb primindu-și tainurile

La porți pe bănci stau babele,

Cu mâna-n vânt semne făcând,

Chemându-și către curte vitele,

Ce se găsesc amestecate-n cârd

Pe ulițe copiii joacă-o miuță,

Cu-o minge din cârpe cusută,

Din când în când câte-o căruță,

Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță

E ora când în sat se simt mirosuri,

Venite din casa gospodinelor,

Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,

Ce vor fi servite cu drag la cină soților

Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,

Rostită de cei ce au ajuns acasă,

Ei mulțumesc și fac o plecăciune,

Și rând pe rând se pun la masă

Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,

Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,

Dacă la școala noi lecția-am știut,

Și cum el ne-ndemna să învățăm carte

Din sat la studii, departe am plecat,

Armata am făcut-o sub tricolor,

Prin școli m-am pregătit și educat,

Iar în armată am învățat, cuvântul dor

Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'

Pe drum nu-i recunosc pe tineri,

Necunoscut am devenit în sat,

Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!