6  

Cine?

Cine să-mi spună astăzi mie

Dacă în viața am ales corect?

Iar celor ce mâna mi-au întins

Eu am avut cuvinte de respect?

 

Cine n-a fost odată mic copil

Căzând pe jos, mergând târâș?

Plângând că nimeni nu-l ajută

Motiv de-a se uita la ei chiorâș?

 

Cine n-a fost la grădi și la școală

Purtând ghiozdanul plin de cărți?

Iar la final să trecă prin examen

Să poată-n viitor deschide porți?

 

Cine nu și-a făcut rost pe pământ

Și pentru care a luptat din greu?

Să aibă pentru el și cei apropiați

O pâine albă și-n buzunar un leu?

 

Cine iubirea n-a încercat s-o afle

Și-n doi să treacă valurile vieții?

Să construiască și copii la masă

Și-n timpul liber o bere cu băieții?

 

Cine necazuri și eșecuri n-a avut

Și peste care cu greu el a trecut?

Și cât de mulțumit și fericit a fost

C-a izbândit, luptând cum a putut?

 

Cine nu s-a bucurat de împliniri

Și de prieteni buni, adevărați?

Care să-i stea tot timpu' aproape

Și la nevoie să sară ca niște frați?

 

Cine n-a fost mințit și înșelat

De cei la care el nu se-aștepta?

Și cât a îndurat pâna-putut uita

Minciuna dovedită și a o accepta?

 

Cine nu a greșit vreodat' în viață

Cu voie sau obligat de soartă?

Și cine ar putea s-arunce piatra

În cineva care îi spune...mă iartă?

 

Și cine fericirea o are pe pământ

Și dă ceea ce e de dat Cezarului?

Sigur e omul cel iubit și va primi

Răsplată după faptă..din partea Domnului?

 

 

 

 

 

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: Zugun poezii.online Cine?

Date of posting: 19 января 2024

Views: 528

Log in and comment!

Poems in the same category

Cuza si Mica Unire

În vremuri de zbucium și taină,

Cuza, erou al neamului, apărea,

Cu inima nobilă și hotărâre mândră,

Țara în el găsind speranță și lumina.

 

Mica Unire, visul arzător,

Pe buzele poporului răsunând,

În sufletul românesc aprinzând focul,

Al eliberării, un destin legendar.

 

Cuza, călător pe cărările istoriei,

În inima Moldovei și-a pus tronul,

Țara să-și unească întru bucurie,

Să devină o națiune sub soarele comun.

 

Prin viforul vremii și al politicii,

El a luptat cu dreptate și ardoare,

A adus în unitate țara împărțită,

Unindu-i pe români, cu dragoste și onoare.

 

Cuza și Mica Unire, simboluri de glorie,

În cartea neamului, scrise cu aur,

Ca raze de soare peste veacuri se revarsă,

Pentru o patrie unită, cu demnitate și amor.

 

Așa că să răsune în veșnicie,

Cântul Unirii, ce Cuza l-a adus,

Mica Unire, sfântă și mândră,

În inimile noastre, mereu să trăiască sus.

More ...

Epilog

Viața e o carte pe care n-o citim,
Căutăm răspunsuri în întuneric, dar nu le simțim,
Ne pierdem în gânduri ce nu se regăsesc,
Iar răul și binele în noi se întrepătrund, mereu rătăcesc.

More ...

Of tată

SUfletul mi se înalță,
Durerea mă apasă…
Liniștea nu o găsesc
În durere mă înec
Aș vrea un tată
Căruia să-i povestesc
Durerea pe care o trăiesc
Sub cerul senin
Cu tine să fiu
Să mă strângi în brațe
Cu ochii dulci să îmi spui:
Iartă-mă copile!
Nu am fost lângă tine
În ochii tai sunt un străin
De mine nu ai vrut să știi
Poate când nu voi mai fi vei înțelege
Cât te-am iubit
Pentru tine nu a însemnat
Nimic iubirea sinceră de copil
Dar nu e problema, am învățat să sufăr
Tată! O singura întrebare:
Cu ce ți-am greșit de numa poți iubi?

Maris Maria Cristina

More ...

Viața stă pe loc mergând!

Ai obosit să ncerci ,

Așa îți spune un gând ..

Când nu mai poți să mergi,

Mai poți puțin, plângând..

 

Să ști că nu înaintezi ;

Că stai pe loc mergând ,

Și -n dreapta ta să vezi

Îngerii urlând .

 

Îți spun că mai ai un pic,

Dar tu nici nu te-ai mișcat ...

Nu ai realizat nimic,

In astă viață de căc@t.

 

Și timpul tot curgând ,

Te sperie de moarte!.

În stânga vezi țipând ,

Un demon,ce ți-e frate;.

 

Îți spune că ești slab,

Că nu nu vei reușii;

Că o să mori degrab'!

Și na-i să mai învii ..

More ...

Dansul Universului Închis

Într-un colț al nimicului, un zeu mic își scutură palma.

Degetele lui sunt clepsidre întoarse, nisipul curge invers,

o galaxie cade și se ridică dintr-un strigăt mut.

Universul e o închisoare de lumină,

iar barele sunt făcute din întrebări fără răspuns.

 

Pe marginea vidului, doi sori joacă șah cu stelele moarte.

Unul râde, dar râsul lui e o spirală de timp,

înghițind umbrele ce curg pe podeaua infinitului.

Celălalt tace. Dar tăcerea lui scrie poeme pe pielea

asteroizilor care explodează în apocalipse mici,

doar pentru plăcerea unui moment de haos pur.

 

Și tu, cititorule, ești o celulă

într-un plămân cosmic care respiră întuneric.

Inspiri universuri, expiri coliziuni.

Între coastele tale, gravitația cântă o melodie

pe care doar găurile negre o înțeleg:

"Suntem capcanele iubirii ce se sparge pe sine."

 

Într-un colț de eternitate, o frunză de lumină cade.

Dar nu atinge niciodată pământul.

Căci pământul e un mit inventat de suflete,

iar sufletele sunt iluzii ale fotonilor prinși în bucle.

 

Ce e poezia asta? Tu întrebi.

E un fir de praf care și-a dorit să fie Dumnezeu.

Și-a învârtit sinele în cercuri, în cercuri, în cercuri,

până când a creat o oglindă.

Iar în oglindă era totul.

Dar totul nu era nimic.

 

Și din nimic, o altă palmă s-a întins,

scuturând iarăși timpul ca pe o minge.

Universul începe din nou,

dar tu n-ai să știi vreodată

că ești doar un ecou al unei idei

uitate.

 

 

More ...

Grosso modo

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere

More ...

Cuza si Mica Unire

În vremuri de zbucium și taină,

Cuza, erou al neamului, apărea,

Cu inima nobilă și hotărâre mândră,

Țara în el găsind speranță și lumina.

 

Mica Unire, visul arzător,

Pe buzele poporului răsunând,

În sufletul românesc aprinzând focul,

Al eliberării, un destin legendar.

 

Cuza, călător pe cărările istoriei,

În inima Moldovei și-a pus tronul,

Țara să-și unească întru bucurie,

Să devină o națiune sub soarele comun.

 

Prin viforul vremii și al politicii,

El a luptat cu dreptate și ardoare,

A adus în unitate țara împărțită,

Unindu-i pe români, cu dragoste și onoare.

 

Cuza și Mica Unire, simboluri de glorie,

În cartea neamului, scrise cu aur,

Ca raze de soare peste veacuri se revarsă,

Pentru o patrie unită, cu demnitate și amor.

 

Așa că să răsune în veșnicie,

Cântul Unirii, ce Cuza l-a adus,

Mica Unire, sfântă și mândră,

În inimile noastre, mereu să trăiască sus.

More ...

Epilog

Viața e o carte pe care n-o citim,
Căutăm răspunsuri în întuneric, dar nu le simțim,
Ne pierdem în gânduri ce nu se regăsesc,
Iar răul și binele în noi se întrepătrund, mereu rătăcesc.

More ...

Of tată

SUfletul mi se înalță,
Durerea mă apasă…
Liniștea nu o găsesc
În durere mă înec
Aș vrea un tată
Căruia să-i povestesc
Durerea pe care o trăiesc
Sub cerul senin
Cu tine să fiu
Să mă strângi în brațe
Cu ochii dulci să îmi spui:
Iartă-mă copile!
Nu am fost lângă tine
În ochii tai sunt un străin
De mine nu ai vrut să știi
Poate când nu voi mai fi vei înțelege
Cât te-am iubit
Pentru tine nu a însemnat
Nimic iubirea sinceră de copil
Dar nu e problema, am învățat să sufăr
Tată! O singura întrebare:
Cu ce ți-am greșit de numa poți iubi?

Maris Maria Cristina

More ...

Viața stă pe loc mergând!

Ai obosit să ncerci ,

Așa îți spune un gând ..

Când nu mai poți să mergi,

Mai poți puțin, plângând..

 

Să ști că nu înaintezi ;

Că stai pe loc mergând ,

Și -n dreapta ta să vezi

Îngerii urlând .

 

Îți spun că mai ai un pic,

Dar tu nici nu te-ai mișcat ...

Nu ai realizat nimic,

In astă viață de căc@t.

 

Și timpul tot curgând ,

Te sperie de moarte!.

În stânga vezi țipând ,

Un demon,ce ți-e frate;.

 

Îți spune că ești slab,

Că nu nu vei reușii;

Că o să mori degrab'!

Și na-i să mai învii ..

More ...

Dansul Universului Închis

Într-un colț al nimicului, un zeu mic își scutură palma.

Degetele lui sunt clepsidre întoarse, nisipul curge invers,

o galaxie cade și se ridică dintr-un strigăt mut.

Universul e o închisoare de lumină,

iar barele sunt făcute din întrebări fără răspuns.

 

Pe marginea vidului, doi sori joacă șah cu stelele moarte.

Unul râde, dar râsul lui e o spirală de timp,

înghițind umbrele ce curg pe podeaua infinitului.

Celălalt tace. Dar tăcerea lui scrie poeme pe pielea

asteroizilor care explodează în apocalipse mici,

doar pentru plăcerea unui moment de haos pur.

 

Și tu, cititorule, ești o celulă

într-un plămân cosmic care respiră întuneric.

Inspiri universuri, expiri coliziuni.

Între coastele tale, gravitația cântă o melodie

pe care doar găurile negre o înțeleg:

"Suntem capcanele iubirii ce se sparge pe sine."

 

Într-un colț de eternitate, o frunză de lumină cade.

Dar nu atinge niciodată pământul.

Căci pământul e un mit inventat de suflete,

iar sufletele sunt iluzii ale fotonilor prinși în bucle.

 

Ce e poezia asta? Tu întrebi.

E un fir de praf care și-a dorit să fie Dumnezeu.

Și-a învârtit sinele în cercuri, în cercuri, în cercuri,

până când a creat o oglindă.

Iar în oglindă era totul.

Dar totul nu era nimic.

 

Și din nimic, o altă palmă s-a întins,

scuturând iarăși timpul ca pe o minge.

Universul începe din nou,

dar tu n-ai să știi vreodată

că ești doar un ecou al unei idei

uitate.

 

 

More ...

Grosso modo

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere

More ...
prev
next

Other poems by the author

Capriciile vremii!

Nu cred că poate fi adevărat,

Să ningă acum atât de tare,

Văzduhul e tot întunecat,

Și norii l-au ascuns pe soare

 

Din cer cade albă zăpadă,

În anotimpul primăverii,

Și am căzut cu toții pradă,

Din nou, capriciilor vremii

 

Și florile plâng pe copaci,

Că fructul așteptat s-a dus,

Vom fi încă un an săraci,

Pedeapsa coborând de Sus

 

Speranță a tras gospodarul,

Lucrând pământul zi lumină,

Dar a venit spre el coșmarul,

Ducându-l sigur spre ruină

 

Natura mereu te pedepsește,

Cand intervii schimbându-i mersul,

Așa că răul de bine-l deosebește,

Și înțelept cunoaște-ți interesul,

fară să superi...universul!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

Vârful Toaca!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

 

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

 

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

 

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

 

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

 

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

 

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

 

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

 

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

 

 

 

More ...

Duminica Floriilor!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

 

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

 

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

 

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

 

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

 

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

 

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

 

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

 

 

More ...

Dragă Mărie!

Simt cum mă-ndrăgostesc din nou

De tine scumpa mea soție,

Credeam că nu mai pot să spun

Ce mult eu te iubesc...Mărie

 

Sunt ani de când ești lângă mine

Și totul pare o rutină,

Dar de lipsești mai mult de-o zi

Ceva în mine începe să suspină

 

Abia atunci încep să simt

Că tu îmi ești jumatea,

Și tot ce fac iese pe dos

Iar ziua o confund cu noaptea

 

Timpul parcă se alungește

Până ce pragul case-l treci,

Inima cu greu se potolește

Și îmi doresc să nu mai pleci

 

Da cred că asta e iubirea

Și dragostea adevărată,

E ceea ce nu poți descrie

Iar el și ea mereu..se-așteaptă!

 

 

More ...

Vă chem acasă!

Călătoresc mereu prin a mea țară,

Și văd cum mulți români o părăsec,

Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă

Și pentru că aici de muncă nu găsesc

 

Cândva eram peste 22 de milioane

Aici stăpâni pe-a noastră Românie,

Acum suntem aproape 16 milioane

Și nici acestia nu viețuim în armonie

 

Pe drumul meu prin țara mea de dor

Din nord spre sud și către est și vest,

Minunății la fiecare pas eu întâlnesc

Și ochiul mi-l încântă când le privesc

 

Nu sunt nostalgicul după trecut

Și nici să plâng că aș avea nevoi,

Dar am o vârstă și văd că nu e bine

Când bombe cad in lume și-i război

 

Mereu îmi pun multe-ntrebări

La care n-am primit răspunsuri,

Cum ar putea un om pe pământ

Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri

 

Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău

Și de aici privesc cum curge Bistrița,

Sunt printre nori și-aș vrea mai sus

Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița

 

Și-atunci privirea mi-o arunc în zare

Și bat departe către Marea Neagră,

Gândul mă poartă puțin prin deltă

Vai ce frumos, însă cobor că-i seară

 

Pentru ce văd vă chem în astă țară

Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,

Sunteți printre străini cam 6 milioane

Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!

 

 

 

 

 

More ...

Aș vrea să fiu!

Ca roua dimineții aș vrea să fiu

Să cad în zori de zi pe buza ta,

Și de aici să-mi potolesc setea

Bând stropul până m-oi îmbăta.

 

Iar dacă vei vedea că îmi revin

Mai lasă-mă să sorb o picătură,

Până ce simți că buza-ți e uscată

Iar eu un fericit de-atâta băutură.

 

Ca vulturul în zbor aș vrea să fiu

Să te privesc și să-mi cazi pradă,

Dar nu cumva să-ți fac vreun rău

Și doar prietenul ce te dezmiardă.

 

Și sub aripă spre nori te-aș duce

Să vezi din înălțimi pământul,

Cu tot ce e frumos dar și păcatul

Făcut de om până îl cheamă Sfântul.

 

Aș vrea să-mi fii iubita cea visată

Și jumătatea ce din întreg lipsește,

Să simt când mă trezesc că-s fericit

Iar timpul, puțin pe loc se-oprește.

 

Asta-mi doresc să se întâmple

Și undeva aleasă să-mi găsesc,

Că văd cum anii trec pe lângă mine

Iar eu, tot singur și viața-mi irosesc!

 

 

More ...

Capriciile vremii!

Nu cred că poate fi adevărat,

Să ningă acum atât de tare,

Văzduhul e tot întunecat,

Și norii l-au ascuns pe soare

 

Din cer cade albă zăpadă,

În anotimpul primăverii,

Și am căzut cu toții pradă,

Din nou, capriciilor vremii

 

Și florile plâng pe copaci,

Că fructul așteptat s-a dus,

Vom fi încă un an săraci,

Pedeapsa coborând de Sus

 

Speranță a tras gospodarul,

Lucrând pământul zi lumină,

Dar a venit spre el coșmarul,

Ducându-l sigur spre ruină

 

Natura mereu te pedepsește,

Cand intervii schimbându-i mersul,

Așa că răul de bine-l deosebește,

Și înțelept cunoaște-ți interesul,

fară să superi...universul!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

Vârful Toaca!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

 

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

 

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

 

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

 

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

 

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

 

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

 

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

 

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

 

 

 

More ...

Duminica Floriilor!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

 

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

 

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

 

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

 

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

 

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

 

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

 

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

 

 

More ...

Dragă Mărie!

Simt cum mă-ndrăgostesc din nou

De tine scumpa mea soție,

Credeam că nu mai pot să spun

Ce mult eu te iubesc...Mărie

 

Sunt ani de când ești lângă mine

Și totul pare o rutină,

Dar de lipsești mai mult de-o zi

Ceva în mine începe să suspină

 

Abia atunci încep să simt

Că tu îmi ești jumatea,

Și tot ce fac iese pe dos

Iar ziua o confund cu noaptea

 

Timpul parcă se alungește

Până ce pragul case-l treci,

Inima cu greu se potolește

Și îmi doresc să nu mai pleci

 

Da cred că asta e iubirea

Și dragostea adevărată,

E ceea ce nu poți descrie

Iar el și ea mereu..se-așteaptă!

 

 

More ...

Vă chem acasă!

Călătoresc mereu prin a mea țară,

Și văd cum mulți români o părăsec,

Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă

Și pentru că aici de muncă nu găsesc

 

Cândva eram peste 22 de milioane

Aici stăpâni pe-a noastră Românie,

Acum suntem aproape 16 milioane

Și nici acestia nu viețuim în armonie

 

Pe drumul meu prin țara mea de dor

Din nord spre sud și către est și vest,

Minunății la fiecare pas eu întâlnesc

Și ochiul mi-l încântă când le privesc

 

Nu sunt nostalgicul după trecut

Și nici să plâng că aș avea nevoi,

Dar am o vârstă și văd că nu e bine

Când bombe cad in lume și-i război

 

Mereu îmi pun multe-ntrebări

La care n-am primit răspunsuri,

Cum ar putea un om pe pământ

Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri

 

Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău

Și de aici privesc cum curge Bistrița,

Sunt printre nori și-aș vrea mai sus

Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița

 

Și-atunci privirea mi-o arunc în zare

Și bat departe către Marea Neagră,

Gândul mă poartă puțin prin deltă

Vai ce frumos, însă cobor că-i seară

 

Pentru ce văd vă chem în astă țară

Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,

Sunteți printre străini cam 6 milioane

Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!

 

 

 

 

 

More ...

Aș vrea să fiu!

Ca roua dimineții aș vrea să fiu

Să cad în zori de zi pe buza ta,

Și de aici să-mi potolesc setea

Bând stropul până m-oi îmbăta.

 

Iar dacă vei vedea că îmi revin

Mai lasă-mă să sorb o picătură,

Până ce simți că buza-ți e uscată

Iar eu un fericit de-atâta băutură.

 

Ca vulturul în zbor aș vrea să fiu

Să te privesc și să-mi cazi pradă,

Dar nu cumva să-ți fac vreun rău

Și doar prietenul ce te dezmiardă.

 

Și sub aripă spre nori te-aș duce

Să vezi din înălțimi pământul,

Cu tot ce e frumos dar și păcatul

Făcut de om până îl cheamă Sfântul.

 

Aș vrea să-mi fii iubita cea visată

Și jumătatea ce din întreg lipsește,

Să simt când mă trezesc că-s fericit

Iar timpul, puțin pe loc se-oprește.

 

Asta-mi doresc să se întâmple

Și undeva aleasă să-mi găsesc,

Că văd cum anii trec pe lângă mine

Iar eu, tot singur și viața-mi irosesc!

 

 

More ...
prev
next