05.05.2025

Aștept vara,

ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase

Venirea verii,

a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.

Căderile în toamnă au doza lor de taină

Gustată lung din vinul ce fierbe-n buza dulce

A celor ce greșeala din vina lor o smulge

Ca umărul să lase și frunze-n vânt și haină.

Căderile în toamnă au scara lor spre vise

Din început de secol sfârșit într-o legendă

Când cai fără zăbală galopul și-l suspendă

La sânul cu potcoavă de nemuriri promise.

căderile în toamnă au norii lor de ploaie

Căzută către cerul întors cu fața-n jos

A larg căuș anhidru cedând la om frumos

Plecat să sugă ludic nectarul din puroaie.

căderile în toamnă au totul și nimicul 

Întinși pe patul moale al vinului adult 

Plecat să ducă dorul din mult în tot mai mult

Cât fierbe luna plină și clatină ibricul. 

În murmur stins, sub cerul gri,

Unde nimeni nu vrea a privi,

Din strat de umbre și noroi,

O floare crește în gunoi.

Cu petale fragede, de vis,

În loc uitat, unde totu-i nins,

Ea sfidează colțuri reci, pustii,

Hrănită doar de amintiri târzii.

N-are grădini, nici soare cald,

Doar umbre grele și-un drum întortochiat,

Dar totuși luptă, fără glas,

Spre ceruri largi, un drum atras.

În gunoiul vieții, plin de durere,

Se naște viața, plină de putere,

Căci frumusețea stă-n curajul pur,

De-a înflori, chiar și-n locul cel mai dur.

Aceasta-i lecția ce ea ne dă,

Că-n orice loc, speranța va răzbate,

Și-n haos rece, în frig și noroi,

O floare va crește din gunoi.

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Emoción de otoño

Ha vuelto el otoño, ven, cúbreme el alma

con sombras de árbol, o bien con tu sombra.

A veces me temo que llegue a perderte,

que hasta las nubes me lleve la suerte,

en alas agudas quizás.

Me temo que dentro de un ojo ajeno

sepulte una hoja de ajenjo tu seno,

que no vuelva a verte jamás.

Y entonces me acerco a las piedras y callo,

y ahogo mi voz en la mar;

enciendo la luna, le silbo y entallo de ella un amor singular.

M-am așezat din nou sub nuc

Ca să vorbesc cu pomul lăudat,

Să-i amintesc când nucă el era

Și peste care țărână eu am dat

Din înălțimi acum el mă privea

Și-un zâmbet a trimis spre mine,

Am înțeles că sunt doar un pitic

Și-i vine tare greu să se încline

M-am ridicat și-am luat distanță

Să-i văd coroana și toată măreția

Prea mult pe gânduri n-am mai stat

M-am aplecat și mi-am scos pălăria

Nu mai era doar un copac cu nuci

Pe care eu cu ușurință să le strâng,

Acum în curtea casei nucul se-nălța

Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung

Mult, a mai trecut de când noi doi

Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,

Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute

Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!

Trece fumul peste rouă,

Se-nalță-n viața care plouă,

Doi pași și vezi deodată

Toată existența spulberată.

Gri mi-e astrul de cristal,

Negru ajunge-ntr-un final,

Tonalitatea toată mi s-a dus

Intr-un fum crud din văzduh.

De aș avea creioane nuanțate,

Aș avea propoziții enunțate,

Cu subiect și predicat,

Precum năravul meu stricat.

Trec norii până în zori,

Filmați de niște regizori goi,

Aceia suntem chiar noi,

Acoperiți de fumul din război.

mamă, prietenă, bunică,

ai fost de toate pentru noi.

un înger cald,

ce sufletul ni-l alina.

o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,

o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,

o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,

o inimă ce v-a conta mereu.

deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,

deși te-am supărat, nu ai plecat,

acum e momentul pentru a-ți spune,

ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.

am să-mi aduc aminte privirea ta,

durerea mereu o alina.

o să mi aduc aminte zâmbetul tău,

o rază de lumină el era.

traiesti etern la noi în amintiri,

le ai colorat pe toate foarte vii.

Trece-o lună, mai trec două,

Şi peste astrul meu încă plouă.

Doar tu esti raza mea de soare,

Care norii îi tresare.

Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,

lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.

Vei trece? Treci p-aici oare?

Doar să-mi oferi o salutare.

După noaptea cea amară

Petrecută-n ulicioară

Îmi stateai în poală,

Timpul ziceai că-mi zboară.

Sus în teiul lui Nea Ghiță,

Oi țuca a tale buze,

Dulci ca dorurile-mi arse,

Mi-i aduce vr-o zeiță .

Gelos mai pot fi pe soare,

Ce ți atinge buzele-amare,

Nu mi doresc să știi că doare..

Acest joc de-a sta-n teroare.

Doar un lucru îmi doresc,

În al nostru loc secret,

Luna să ne cânte-n șoapte

Dulci armonii de noapte.

Când această va pleca,

Gelozia-mi va apărea.

Cum el poate să-ți atingă,

Buzele să ți le-ncingă?

Câteodată mă gândesc,

El n-are niciun defect?

De ce pe el îl poți iubi

Și pe mine m-ai părăsi?

Doar în codru mă cunoști,

Și mi-oferi un anumit rost.

Tu în viață mă ghidezi,

Chiar dacă n-avem aceleași idei.

Dar încă mă întreb,

Are el ceva complex?

Ceva mai bun ce eu nu am?

Sau e un motiv banal.

Doar prieteni nu vreu să fim

Ori doi porumbei zburlii,

Ori nimic,

Pe veci, doi seci.

Nu deschid încă ochii...

Încă n-ai ajuns,

Încă te ascunzi,

Te-am strigat și n-ai răspuns.

După tine am tot umblat,

Pe furiș pe acest meleag,

M ai dezamăgit o dată…

Tot te iert încă odată...

Inima mi o acoperă un fel de tiară,

Un fum negru ca de moară,

Fumul iese din țigară

Mască-n camera-i amară.

with tear in my eyes

i beg you to stay

but my only remain

is my fucking shame.

i’m tired of this nonsense

it was a big mistake

to believe that i can,

save these attachment.

i miss you with all my heart

my soul is full of scars

but you can’t realize

the fact that i love you so much.

when it’s done

it’s a black hole in my heart.

when he s gone,

it’s hard as fuck to keep my feelings up.

even if we’re over

i feel like i’m in heaven

in a heaven full of stars

where i can cover my scars

heaven is not the hell

just remind me that i was in them

before i go from there

i want to thank you but with some mad.

i am mad because of you

my sky is not so blue

i’m not in the mood this days

even tho i’m here in the azure.